Portalul :: Sindical

                 Acasa > AGENTIA NATIONALA DE INTEGRITATE( ANI) page 2

Prezentarea a două dintre definiţiile de referinţă în materie nu a avut pretenţia de epuizare a posibilelor perspective de analiză a noţiunii de funcţie publică, cu atât mai mult cu cât potrivit definiţiei legale, întâlnită în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public şi în actele normative care îşi au temeiul în această lege, funcţia publică este ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea şi instituţia publică în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale.

 

După o scurtă prezentare a istoricului reglementării funcţiei publice şi a principalelor probleme care au fost ridicate de către doctrina juridică în ceea ce priveşte natura juridică şi definirea noţiunii de funcţie publică, invederez în cele ce urmează un punct de vedere asupra semnificaţiei unor prevederi ale Constituţiei României în legătură cu funcţia publică. Cele mai importante prevederi ale Constituţiei privind funcţia publică se întâlnesc în art. 16 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. j). În art. 16 din Constituţia României din 1991, modificată în 2003, se consacră principiul potrivit căruia funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare pot fi ocupate, în condiţiile legii, de către persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

 

Prin legea de revizuire a Constituţiei a fost eliminată condiţia de avea numai cetăţenia română pentru ocuparea unei demnităţi sau funcţii publice, fiind aşadar posibilă ocuparea de funcţii publice şi de către persoanele care au dublă cetăţenie, fapt mai apropiat de spiritul reglementărilor europene .

 

           Art. 73 alin. (3) din Constituţie statuează categoriile de legi pe care le adoptă Parlamentul, în enumerarea tuturor domeniilor care sunt reglementate prin lege organică, menţionand statutul funcţionarilor publici la litera j) şi, separat, la lit. p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială.

 

Semnificaţia acestei prevederi este diferenţierea între regimul statutar al funcţionarilor publici şi regimul contractual al celorlalte categorii de salariaţi, pentru că, în concepţia legiuitorului constituant român, funcţionarul public aparţine ramurii dreptului public, deosebindu-se fundamental de salariat. Totodată prin faptul că domeniul de reglementare a statutului funcţionarului public este cel al legii organice, este subliniată şi importanţa deosebită pe care funcţia publică şi funcţionarul public le au în sistemul constituţional şi legal.

 

Legat de determinarea funcţiilor publice şi implicit a categoriilor de funcţionari publici, interpretarea art. 40 alin (3) şi art. 54 alin. (2) din Constituţie, în coroborare cu prevederile altor articole din Constituţie care fac referire la alte categorii de funcţii publice, conduce la concluzia că au calitatea de funcţionari publici nu doar persoanele care ocupă o funcţie publică în autorităţile sau organele administraţiei publice, ci şi judecătorii Curţii Constituţionale, magistraţii, cadrele active ale armatei, poliţiştii, personalul didactic (din învăţământul de stat), personalul vamal, personalul silvic. Categoriilor de funcţionari amintite li se aplică prevederile unor legi speciale, alături, desigur, de dispoziţiile generale din materie ale Constituţiei şi ale Statutului funcţionarului public.

 

           Amintesc faptul că funcţia de demnitate publică, menţionată de Constituţie în art. 16 alin. (3) nu presupune a fi exercitată de către un funcţionar public, existând diferenţe semnificative între funcţionarul public şi demnitarul public (preşedintele României, deputaţii şi senatorii, miniştrii, preşedintele consiliului judeţean, consilierii consiliului judeţean, prefectul, primarul, consilierii locali). Legea 188/1999 în art. 5 face precizarea că persoanele numite sau alese în funcţie de demnitatea publică nu intră sub incidenţa dispoziţiilor ei.

 

Stadiul actual al evoluţiei legislaţiei româneşti nu oferă o unitate de concepţie asupra problematicii funcţiei publice, impunându-se cu necesitate anumite modificări pentru corelarea prevederilor diferitelor categorii de acte normative şi pentru aşezarea acestora la temelia unor raporturi juridice viabile.

 

Legal, functia publica este definita la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, ca fiind „ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome".

 

Desi nu exista nicio defintie legala a demnitatii publice, exemplificarile concrete din diferite acte normative ne ajuta sa identificam natura si continutul acesteia,
Cred ca, prin demnitati publice se inteleg acele functii ale statului indeplinite:

 

a) la nivelul administratiei publice centrale sau autoritatilor administrative autonome, potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administratia publica centrala, de catre primul-ministru, viceprim-ministrul, ministrul de stat, ministrul, ministrul delegat, seful Cancelariei Primului-Ministru, secretarul general al Guvernului, secretarul general adjunct al Guvernului, secretarul de stat si asimilatul acestuia din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, Secretariatului General al Guvernului, Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul si din cadrul ministerelor, precum si conducatorul organelor de specialitate ale administratiei publice centrale sau autoritatilor administrative autonome, cu rang de secretar de stat (de exemplu, presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, presedintele Agentiei Nationale de Integritate, presedintele Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, presedintele Consiliului legislativ si presedintele de sectie al Consiliului Legislativ).

 

b) la nivelul administratiei publice locale, potrivit art. 1 alin. 2 lit. d) si e) si art. 3 alin. 2 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 si art. 2 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, de catre consilierii locali si consilierii judeteni, primarii, primarul general al municipiului Bucuresti, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene (acestia sunt autoritati ale administratiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, respectiv alesi locali).

Continuare....