Cu ocazia impliniri a 26 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» in ziua de miercuri 13.nov.2013 la Sala 120 a Consiliului Judetean Brasov au avut loc mai multe evenimente aniversare. Au fost prezente aprox. 100 de persoane printre care ii mentionam: D-na Etelka Babes, veteranul de varsta al “novembristilor”Werner Sommeraurer, Mircea Sevaciuc, Ghe. Zaharia, Florin Tulai, Cecilia si Ivan Juganaru, Rica Risko, Laurentiu Paveliuc, Gheorghe Neghina, Henter Bela, Gheorghe Neagu, Iosif Gheorghe, Sorin Boaca, Ioan Demi, Valer Rus, Arnold Ungar, Petrica Starcovici, Vasile Selaru etc. Elevii de la Colegiul National «Unirea» din Brasov si de la Colegiul National Economic «Andrei Barseanu» Brasov,o delegatie a Consiliului Local Maneciu Jud.Prahova, Mass- Media etc.
▣Lansare carte – COPILARIE SUB COD ROSU
Moment cultural de exceptie - Elena Sevaciuc Selena, participanta la Revolta din’87 a lansat romanul “Copilarie sub cod rosu” Vol.I si II (570 pag.) A avut cinstea si onoarea ca lucrarea sa, a“novembristei” sa fie prezentata de Prof. univ.dr. Andrei Bodiu, profesorii de istorie Adrian Iliuteanu si fosta sa eleva Simona Ciumbargi, scriitorul Mircea Brenciu si criticul literar Victor Bibicioiu. Consilierul PNL Constantin Pisau i-a inmanat Diploma de Onoare din partea Consiliul Local al Comunei Maneciu - Primar Vasile Cordos 24 oct. 2013. “Se confera doamnei Elena Sevaciuc, cu ocazia implinirii a 26 de ani de la Revolta anticomunista a Muncitorilor Brasoveni din 15 noiembrie 1987, in semn de aleasa pretuire pentru importanta contributie la instaurarea democratiei in Romania” In semn de apreciere pentru cei care au participat la actiunile aniversare a 26 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» - Grupul ’87 Adevar,Dreptate si Demnitate a oferit o masa la Barul « Bistro 2003 » pentru 35 de persoane.O mentiune, cheltuielile financiare pentru toate actiunile nu au fost suporate din bani publici!
http://elenasevaciuc.blogspot.co.uk/ ""
▣ APELUL DE SUB TÂMPA
Moment istoric: Neinfricatii luptatori anticomunisti din grupul celor “61”, care si-au regăsit demnitatea prin jertfă, cand au spus NU comunismului in 15 noiembrie 1987 la Brasov, suportand condamnarile si deportarile care le-au fost impuse de catre Regimul Ilegitim si Criminal, considera ca este necesar ca romanii din tara si de pretutindeni sa beneficieze de o zi a lor cu care sa se mandreasca oriunde, acum, in viitor si in vesnicia veacurilor. Cu prilejul aniversarii a 26 de ani de la«Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» Dr.ing. Dan Pica a citit «Apelul de sub Tampa» cu al sau punct principal, ca 15 noiembrie sa fie declarata «Ziua Demnitatii Nationale»
Mircea Sevaciuc, Werner Sommeraurer, Aurica Geneti, Radu Duduc, Aurel Huian, Gheorghe Zaharia, Aurel Buceanu, Costica Bahnareanu, Ioan Bruma, Nicusor Cojocea, Ioan Gradinaru, Vasile Anghel, Daniel Anghel, Gavrila Filichi, Ilie Ionel, Gheorghe Haldan, Marian Ricu, Florin Tulai, Iosif Farkas, Eugen Tudose, Marius Petre Boieriu, Neculaescu Marius , Stefan Micu, Vasile Muresan, Nicuta Paraschiv, Gheorghe Banciu, Petru Procopie, Puiu Apretoaie, Bencze Denes, Cristian Zavela, Ciprian Pintea, Enea Puscasu, Dumitru Nastasa, Gherghely Andras, Mihai Macovei, Gyerko Gheorghe , cei care au avut de suferit dupa’87 si de catre familiile celor care nu mai sunt printre noi. Ideia acestei actiuni apartine lui M.S. autorul Volumului «15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii » 2007
(http://apeluldesubtampa.blogspot.co.uk/ ""
▣ Paul Goma, Herta Muller, Helmuth Frauendorfer etc.
Totodata a fost prezentata o lista cu personalitatile care sustin proiectul de lege. Doamna Herta Muller - Laureata a Premiului Nobel pentru Literatura 2009, Helmuth Frauendorfer, Doru Braia, Richard Wagner, Petrica Moldovan, Gerhard Ortinau, Florin Matrescu, William Totok, Paul Goma, Adrian Niculescu, Ionel Cana, Toader Stetca, Iulius Filip, Doina Cornea, Leontin Iuhaz , C-tin Severin, Catalin Bia, Lucian Silaghi, Horia Serban, Mihai Torjo, Marian Brancoveanu, Marian Lupau etc. http://newsbv.ro/2013/11/14/15-noiembrie-2013-apelul-de-bun-simt-de-sub-tampa/
„Arhiva” lui Niculescu donata Casei Muresenilor din Brasov
Muzeului Casa Mureşenilor din Brasov – Director dl.Valer Rus a intrat in posesia Fondului de documente prin intermediul fondatorului “Miscarii 15 Noiembrie”Mircea Sevaciuc. Este vorba despre articole aparute in Media internationala despre «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» Atitudinele critice ale mediei la adresa Regimului Ilegitim si Criminal au fost fisate de catre prietenul de suflet al « novembristilor » - Prof. univ.dr. in istorie dl. Adrian Niculescu, stabilit in Italia din vara lui 1983. In prezenta Primarului Ioan Ghise dl.Niculescu a predat arhiva lui Mircea Sevaciuc. Marius Oprea si Stejarel Olaru autorii cartii „ZIUA CARE NU SE UITA” – 2002 au intrat in posesia mai multor materiale care au dat greutate volumului „The Day We Won’t Forget” cum ar fi : Time, 7 decembrie 1987 : „Vrem Pâine” * Il Giornale, 24 noiembrie 1987 : „Brasov, inceputul sfarsitului pentru dictatorul Ceausescu !” * Libération, 26 noiembrie 1987 : „ « Geniul Carpatilor » îi terorizeaza pe romani” * Le Monde, 24 noiembrie 1987 : „Regimul Presedintelui Ceausescu se adanceste in criza” Surprinzator in noiembrie 2004 presedintele Postolachi a refuzat ca Asociatia “15 Noiembrie 1987” sa intre in posesia Fondului.
▣ Victor Socaciu l-a numit consilier pe Mircea Sevaciuc
Secretarul de Stat al S.S.P.R – dl. Victor Socaciu l-a numit consilierul personal pe dl.Mircea Sevaciuc pe probleme ce tin de specificul noiembristilor. Comentariul postat pe Portalul Revolutiei in data de 15.11.2013 – 00 ;28 ;42 « Pe de altă parte, trebuie spus că acesta este unul dintre dizidentii care nu au acceptat ca Asociatia 15 Noiembrie să devină anexă si mijloc de propagandă politică, indiferent despre ce partid este vorba. »
http://newsbv.ro/2013/11/14/mircea-sevaciuc-consilierul-lui-socaciu-pe-problemele-novembristilor/
▣ Casa Amatei Bucuresti – Sala Stefan Cel Mare
In ziua de 15 noiembrie 2013 a avut loc la Casa Armatei din Bucuresti in Sala Stefan cel Mare, Congresul Comisiei pentru Cinstirea Eroilor din Romania.O delegatie din Brasov compusa din d-na Etelka Babes, Iulius Filip, Dan Budescu, Iosif Gheorghe si Mircea Sevaciuc, insotiti de o echipa de filmare de la TVS Brasov, a raspuns invitatiei Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi din Romania. Mircea Sevaciuc fiul unui fost prizonier de razboi a fost invitat sa ia cuvantul, prilej cu care a transmis un salut din partea “novembristilor” cu ocazia implinirii a 26 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» Initiativa noastra ca ziua de 15 noiembrie sa fie declarata «Ziua Demnitatii Nationale», a fost apreciata prin aplauze de catre cei prezenti.Presedintele Comisiei pentru Cinstirea Eroilor –Filiala Brasov dl. Gheorghe Iosif a mentionat ca in 2 mart.2014 se vor implini 25 de ani de la sacrificiul suprem al Martirului Liviu C.Babes.
▣ O inregistrare audio a procesului ’87 undeva in Europa!
In ziua de sambata 16 nov.2013 postul de televiziune National 24 Plus a difuzat intre orele 18.oo – 19.45 (reluata de patru ori) emisiunea Talk Soc realizator Doru Braia, cu prilejul implinirii a 26 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987». Invitatii: Scriitoarea Elena Sevaciuc Selena autoarea romanului “Copilarie sub cod rosu” si Mircea Sevaciuc protestatar din’87. Dezvaluire de interes national: “Undeva prin Europa exista o banda audio a procesului din 3 nov.1987!”Pentru a viziona emisiunea deschideti linkul –
( http://www.n24plus.ro/emisiuni/talk-soc " http://www.n24plus.ro/emisiuni/talk-soc")http://www.n24plus.ro/emisiuni/talk-sochttp://www.n24plus.ro/emisiuni/talk-soc accesati - imagini video - accesati emisiunea din 16 noiembrie 2013.
▣ ZIUA NATIONALA A ROMANIEI
Zi plina de manifestari militare, culturale si religioase pe 1 Decembrie la Brasov. Punctul central al actiunilor este Piata Sfatului, unde militarii au fost printre protagonisti.Sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei a continuat in Piata Unirii cu prilejul ceremonialului depunerii coroanelor de flori la Statuia Eroului Necunoscut. Ziua a fost incheiata cu o retragere cu torte pe unele dintre strazile principale ale municipiului si un foc de artificii. Asociatia “15 Noiembrie 1987” a lipsit de la depunerea de coroane si de la banchetul organizat de Prefectura Brasov in sala mare a Complexului ARO. Cu aceasta ocazie, d-lui Octav Bjoza i-a fost prezentat de catre Mircea Sevaciuc omul de afaceri dl. Ioan Olaru, fost coleg de servici cu Nicolae Purcarea in timpul dictatorii comuniste.
▣ Anti-comunistul Nicolae Purcarea la 90 de ani!
La ARO a fost stabilita o colaborare in legatura cu aniversarea varstei de 90 de ani a singurului supravietuitor din Romania a “Fenomenului Pitesti” Nicolae Purcarea. La sediul AFDP – a Filialei Brasov din Piata Sfatului a avut loc in data de 13.dec.2013 in prezenta a 25 de invitati, sarbatorirea lui Nea Nicu Purcarea.Dl.Bjoza a multumit d-lor Ioan Olaru si Mircea Sevaciuc pentru participarea la organizarea evenimentului. Cei doi au fost prezenti si in 13.12.2012 cu prilejul lansarii cartii “Urla Haita” la sala Corpului T – Facultatea de Litere Brasov autor Nicolae Purcarea. Conducatorul firmei Oligopol a achizitionat atunci 50 de volume “Urla Haita”
“Drumul crucilor – The Way of the Crosses”
In data de 11 dec.2013 am fost contactat de catre prietenul Nicolae Hodor – Lect.univ.dr. la Universitatea Babes – Bolyai din Cluj – Napoca pentru a-mi transmite ca voi fi sunat de catre irlandezul Peter Hurley. Am stabilit ca impreuna cu Florin Popa sa organizam lansarea volumului “Drumul crucilor “ la Brasov.
Cartea prezinta experientele uimitoare traite de Peter Hurley de cand se afla in Romania, in special calatoria pe jos de la Cimitirul Vesel, pana la Muzeul National al Taranului Roman in Bucuresti.La 26 noiembrie 2012, Peter Hurley a pornit intr-o calatorie de 650 de kilometri, singur, pe jos, avand ca unica sursa de supravietuire bunatatea si ospitalitatea oamenilor. A mers de la Cimitirul Vesel pana la Muzeul National al Taranului Roman, parcurgand cate 30 de km pe zi. 26 de zile mai tarziu, pe 21 decembrie 2012, ajungea la destinatie. Dupa lansarea de la MNTR, Peter porneste din nou la drum, inapoi spre Sapanta, de data aceasta cu o masina plina de carti. Va face popasuri pentru a-si prezenta cartea in urmatoarele orase: Brasov (11 dec), Odorheiul Secuiesc (12 dec), Reghin (13 dec), Cluj-Napoca (14 dec), Bistrita (16 dec), Vatra Dornei (17 dec), Sighetu-Marmatiei (18 dec), Baia Mare (19 dec), Slatina (Ucraina) (20 dec) si in final, Sapanta, pe 21 decembrie, exact la un an dupa ce a incheiat drumul pe jos.
Peter Hurley consemna in 24.12.2013: “La Brasov, m-a intampinat Florin Popa, o noua cunostinta printr-o femeie tare faina, Martha Maria Mocanu. Cu ajutorul dinsului am participat la doua emisiuni de TV local, dupa care m-am intalnit cu Mircea Sevaciuc, personajul principal in miscarea din Brasov din 15 noiembrie 1987, un om despre care auzisem si citasem dar nu ma asteptam sa-mi iasa in calea ca sa ma ajute cu asa de mult drag. Lansarea la Brasov, la Centrul Cultural Reduta, a fost o intalnire frumoasa cu oameni special, inclusiv Bogdan Buzescu. Acasa la Bogdan cu familia si parintii lui frumosi. Obi a fost cam socata.”
Intalnirea cu Peter a venit dupa peste trei ani. In zilele de 7 si 8 august 2010 a avut loc la Sapanta actiunea „Reîntoarcerea lui Toader Stetca” Intre 26.06 – 01.09.2010 administratorul site-ul Certitudinea Miron Manega a publicat 19 articole despre evenimentul de atunci. Materialele au stat la baza volumului “Toader Stetca eroul de la Sapanta” Editura Stefan - 2011. Scriitorul Miron Manega consemna in data de 10 aug.2010 pe www Certitudinea.ro „Principalul organizator al întâlnirii de la Săpânţa a fost Mircea Sevaciuc, iar rolul de moderator i-a revenit lui Nicolae Moranciu.” In perioada 12-15 aug. 2010 are loc la Sapanta Festivalul "Drumul lung spre Cimitirul Vesel” Producatorul, finantatorul si organizatorul principal al festivalului este irlandezul Peter Hurley. Deasemenea anul trecut, in august, a organizat festivalul "Roots Revival Romania", tot la Sapanta. Sfatuit de Grigore Lese, Peter a organizat un concert de aproape doua ore ce a inclus, printre altele, graiul maramuresean, instrumente muzicale specifice fiecarei zone si o adaptare inedita a piesei "Fost-am omul padurii". Dumnezeu sa te binecuvinteze Petre si La Multi Ani!
▣ Aratati-mi un oras mai patriotic ca Brasovul!
In decembrie 2013, s-a comemorat si totodata s-a aniversat 24 de ani de la «Victoria Revolutiei Romane din Decembrie‘89».In noiembrie s-au implinit 26 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987». In 2 mart.2014 , se va comemora 25 de ani de la sacrificiul suprem al Martirului Liviu C. Babes din Poiana Brasov. Momente unice, extraordinare si complementare, din viata poporului roman, consemnate la loc de cinste in istoria recenta a Romaniei.
In ziua de 15 ianuarie l-am sarbatorit pe marelui poet, sociolog, economist și politolog Mihai Eminescu – cu ocazia aniversării a 164 de ani de la nașterea sa și a Zilei Culturii Naționale. „Omului deplin al culturii române” (așa cum l-a definit Constantin Noica) a afirmat despre capitala Tarii Barsei in 1883: „Aratati-mi un oras mai patriotic ca Brasovul!’’
In data de 17 dec.2013 in Sala de Conferinte – Hotelul Royal din Poiana Brasov a avut loc Simpozionul „Aratati-mi un oras mai patriotic ca Brasovul!’’ Intrunirea a fost consacrata luptelor si sacrificiile generatiilor neanfrante in slujba poporului roman pentru democratie, libertate si prosperitate.
Personalitati reprezentative ale societatii civile din Romania au participat la prima editie a simpozionul. Dl. Octav Bjoza – presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti politici din Romania * Dl. Claudiu Iordache –Director General al Institutului Revolutiei Romane * Dl. Petre Mihai Bacanu - Fondator al Cotidianul Romania Libera * Dl. Iulius Filip fost detinut politic dupa’80.* Dl. Adrian Stanciu reprezentantul Secretarului de Stat al SSPR dl.Victor Socaciu. * O delegatie a Asociatiei A.R.L.U.E. Brasov condusa de presedinte Vasile Mardare, Vasile Iacob, Gheorghe Neagu, Henter Bela, Adrian Angheluta, Vasile Costea etc.* Presedintele Asociatiei “Pro-Brasov” dl. Ioan Olaru* Grupul ’87 Adevar Dreptate si Demnitate Mircea Sevaciuc, Gheorghe Zaharia, Laurentiu Paveliuc etc.
Preot prof. dr. Vasile Oltean, a deschis intrunirea – prezentand o etnogeneza brasoveana ,a secolelor de lupta pentru pastrarea identitatii si autenticitatii meleagurilor transilvane. S-a continuat cu materiale de sinteza importante, prezentate de catre cei prezenti. Un castig important la reprezentat asezarea la aceiasi masa a dialogului a revolutionarilor din dec.’89 cu “Veteranii fosti detinuti politici! “
In incheiere Mircea Sevaciuc a prezentat un fragment din Apelul de sub Tampa “Moment istoric «Simbolului 15 Noiembrie» un bun national al poporului roman, substanta pentru: «Ziua Demnitatii Nationale» Aceasta initiativa face parte din cursul natural al lucrurilor. La Munchen in 1988 – 15 noiembrie a fost declarata «Ziua Internationala de Solidaritate cu Poporul Roman» * «Proclamatia de la Brasov» 1990 – 15 noiembrie a fost declarata: «Ziua Nationala la Lupta Impotriva Comunismului» Consiliul Judetean Brasov 2013 - Cu prilejul aniversarii a 26 de ani de la«Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» a fost lansat «Apelul de sub Tampa» catre senatorii si deputatii din Parlamentul Romaniei sa declare ziua de 15 noiembrie «Ziua Demnitatii Nationale» http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=actualitate&s_id=132771
Va prezentam doua dintre mesaje : “Stimate D-le Sevaciuc, invitatia facuta ma onoreaza si ma emotioneaza totodata. Din pacate ma aflu in Germania in acest timp si o venire cu avionul in acest scop nu-i posibila. Va urez succes in organizare si desfasurarea lucrarilor si rugamintea de a saluta Adunarea din partea mea. Doamne ajuta si Sarbatori fericite. ! Al D- voastra incurabil anticomunist, dr. Florin Matrescu.”
“Stimate domnule Sevaciuc. Presedintele Emil Constantinescu va multumeste pentru invitatie. In perioada 17-22 decembrie, domnia sa se va afla in Germania, pentru a participa la Conferinta anuala a Academiei de Diplomatie Culturala din Berlin, institutie pe care o conduce, asa incat, din pacate, nu va putea participa la simpozionul pe care il veti organiza in Poiana Brasov. Cu ganduri bune, Alina Stan Consilier”
Organizatori: Asociatia Micilor Actionari din Roman S.A.– Presedinte Mircea Sevaciuc, Societatea Ziaristilor si Oamenilor de Cultura “Cincinat Pavelescu” Brasov – Presedinte Mircea Brenciu si Asociatia Pro-Brasov – Presedinte Ioan Olaru.
« Pomul de Craciun » din Piata Sfatului !
▣ In data de 19 dec. am fost invitat de catre Conducerea AFDP-Filiala Brasov sa particip la organizarea « Pomul de Craciun » de la sediul Asociatiei. Impresionant . A fost pentru prima data cand am participat la eveniment. 30 de elevi de la Colegiul Dr.I. Mesota condusi de catre prof. Octavian Polexa i-au colindat pe 35 de « Veterani fosti detinuti politici » Presedintele Octav Bjoza le-a povestit tinerilor despre sacrificiile luptatorilor anticomunisti pentru libertate, democratie si prosperitate a poporului roman si i-a sfatuit sa nu plece din tara dupa ce isi vor termina studiile. Colindatorii au primit din partea « veteranilor » mici cadouri,dulciuri etc.
In loc de concluzii : Actiunile de mai sus au fost intens mediatizate, insa pentru redobandirea firescului, ridicarea « Simbolului 15 Noiembrie » la stralucirea anilor ’90 mai avem de lucru. Ing.Octav Bjoza isi noteaza intr-un bloc-notes, toate actiunile la care participa in calitate de presedinte al A.F.D.P.R. de-a lungul si de-a latul Romaniei. Eu,Mircea Sevaciuc am hotarat inca din 15 noiembrie 2010 sa-i urmez exemplul.Mai mult, ori de cate ori au fost aduse atingeri « Simbolului 15 Noiembrie » indiferent de catre cine, materialele au fost publicate pe blogul Sevaciclon etc.
Urmeaza un episod unic in istoricul Asociatiei « 15 Noiembrie 1987 »!
Brasov 20 ian.2014
Grupu’Adevar, Dreptate si Demnitate
Mircea Sevaciuc –Fondatorul „Miscari 15 Noiembrie”
December 20, 2011 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin
La Timisoara, in decembrie 1989, generalul Victor Atanasie Stanculescu a ordonat soldatilor sa traga in multimea care protesta impotriva regimului comunist.
Decembrie 1989. Piata Operei din Timisoara, ticsita de lume iesita in strada pentru a-si castiga libertatea
Incorporat in septembrie 1989 ca soldat la regimentul de aviatie de vanatoare de la Timisoara, Alin Ciupala (astazi conf. univ. dr. Facultatea de Istorie - UB), povesteste despre implicarea plutonului din care facea parte in represiunile din decembrie 1989 de la Timisoara.
Batuti in ultimul hal
"Pe 16 decembrie am simtit o tensiune pe care nu ne-o puteam explica, ofiterii nostri erau mai agitati, toate invoirile noastre erau suspendate, dar fara sa ni se dea vreo explicatie. La un moment dat au inceput sa apara zvonuri referitoare la incidente petrecute in Timisoara, fara sa se dea prea multe precizari. Dimineata au inceput sa vina la unitate cadre militare care erau de serviciu in ziua respectiva si care ne spuneau ca, in oras, sunt incidente intre demonstranti si fortele de ordine, militie in primul rand. In jurul pranzului, tin minte ca am fost adunati toti soldatii si toate cadrele militare pe platou si asteptam sa ni se comunice ceva. In momentul acela au aparut doi ofiteri care veneau din oras, batuti in ultimul hal, cu uniformele rupte si care ne-au spus ca cei care iscasera aceste incidente i-au confundat cu militieni, pentru ca uniformele de aviatie erau albastre si semanau cu cele de militie."Elemente huliganice
"A urmat informarea comandantului, care ne-a anuntat ca, in Timisoara, au loc tulburari provocate de elemente huliganice care devasteaza magazinele si care au creat o situatie tensionata si ca este posibil ca noi sa fim trimisi in oras sa restabilim ordinea. Nu ni s-au dat prea multe amanunte. Spre seara am fost incolonati in doua plutoane, ni s-au repartizat arme si munitie de razboi (fiecare dintre noi aveam 120 de gloante de lupta), echipament de lupta. In acel moment ni s-a spus ca elementele huliganice aflate in slujba unei puteri straine, aluziile erau transparente la Ungaria, perturba linistea orasului si ca vom fi trimisi in oras sa actionam pentru restabilirea ordinii. Numai ca n-am ajuns in oras dintr-odata. Inainte de a ajunge in oras i-am asteptat la aeroportul militar pe cei care au sosit de la Bucuresti, delegatia formata din generalii Guse, Stanculescu si Coman; toti acesti oficiali veniti de la Bucuresti aveau rolul de a coordona actiunile represive de la Timisoara. I-am escortat pana in oras si am ramas la Judeteana de partid, unde se stabilise comandamentul represiunii. Am stat acolo sa-i pazim. Deja centrul unde se afla Judeteana de partid fusese degajat de demonstranti. Era foarte multa armata, inclusiv tancuri".
Ordin de tragere
"Ne-am aliniat in fata unui ofiter in uniforma de general care nu s-a recomandat. Era insa foarte distins, foarte calm, un personaj inalt, slab, cu parul grizonat, pe care aveam sa-l vedem cateva zile mai tarziu la televizor in momentul cand au fost difuzate primele secvente de la procesul Ceausestilor. Era generalul Stanculescu. Acesta ne-a dat urmatorul ordin: sa ocupam o alee care ducea in parc si, daca unii incearca sa treaca parcul si sa se indrepte spre judeteana de partid, sa-i somam, iar daca nu se opresc, sa tragem. Si am ramas in acea zona toata noaptea. In schimb, celalalt pluton a fost trimis in oras, la intoarcere unii dintre ei ne-au povestit modul in care au tras in manifestanti.
Toata cladirea Judetenei de partid era devastata in totalitate. In cursul zilei de sambata demonstrantii reusisera sa intre in Judeteana de partid devastand tot: usi, mobilier, ferestre. In subsolul Judetenei de partid, eu si cu cativa colegi am descoperit restaurantul cu circuit inchis al activistilor de partid. Daca in toata Romania, in decembrie 1989, era o foamete cumplita, am gasit acolo de la compot de ananas si ciocolata chinezeasca pana la pachete cu carne macra, tigari iugoslave, conserve unguresti, portocale. Militarii au furat tot ce se gasea in acel restaurant. Dimineata se refacuse fatada Judetenei de partid, se plantasera inclusiv brazi."
Unde ne sunt mortii
"Toata propaganda aceasta oficiala a regimului a prins, mai mult sau mai putin. Adica toti colegii mei ar fi dorit sa se faca liniste. Acei "huligani" sa fie arestati, totul sa revina la normalitate.
Eu, personal, m-am gandit ca este o revolta cum se intamplase in Brasov, in 1987. Adica ma gandeam ca va fi o revolta de mica amplitudine, ca totul se va rezolva in cateva zile si ca, intr-adevar, de Craciun vom ajunge acasa. Nu ma gandeam sub nicio forma la evenimentele care au urmat.
Trebuie sa spun ca primele lozinci care s-au strigat in Timisoara acelor zile revolutionare nu s-au referit la caderea comunismului, asta o fost o idee care a aparut ceva mai tarziu. Primele lozinci cereau inlaturarea lui Ceausescu: "JOS CEAUSESCU" si "UNDE NE SUNT MORTII", "DA-TI-NE MORTII INAPOI". Asta s-a strigat la Timisoara. Pe data de 20 decembrie am fost retrasi din oras si, odata cu noi, cea mai mare parte a fortelor armate au fost retrase in cazarma. Noi, cei de la aviatie, dupa 20 decembrie, nu am mai fost adusi in oras. In schimb a inceput nebunia cu teroristii."
Teroristi arabi
"In unitate a inceput aceasta psihoza a teroristilor. Unitatea noastra fiind de aviatie, dispunea de radare proprii. Aceste radare au fost cuprinse in noaptea de 21 spre 22 de ceea ce parea sa fie o invazie de elicoptere. Noi am fost scosi afara si toata noaptea am stat sa ne uitam dupa aceste elicoptere care nu au aparut, ceea ce a creat haosul.
Se vorbea de teroristi arabi care beneficiau de un armament ultrasofisticat, niste lucruri aberante astazi.
Dupa executia lui Ceausescu, lucrurile oarecum s-au mai linistit, in sensul ca n-au mai fost incidente, dar totusi psihoza teroristilor continua sa functioneze. Sa va dau un exemplu: intr-o zi am primit la unitate un tir venit din Ungaria cu paine, ca ajutoare, dar nu li s-a dat voie sa descarce painea in unitate.
Au zis: "Daca e otravita?" Si au trimis-o la analiza in oras, paine care s-a intors la noi dupa vreo doua saptamani si care era tare ca piatra, si cu toate astea am mancat-o cu multa pofta."
Marturie
Ancheta
"Dupa evenimentele din 1989 s-a facut o ancheta, o ancheta interna. Au vrut sa vada exact ce s-a intamplat in fiecare unitate, ce a facut fiecare soldat. Fiecare dintre noi a fost intrebat: Cine ne-a dat ordin sa tragem? Cu cine am fost in oras? Unde am stat? Ce am facut? O ancheta foarte amanuntita, dar in acelasi timp destul de discreta. Locotenentul Badale, care a participat direct cu plutonul sau la represiune, a fost trecut in rezerva, in schimb maistrul militar care comanda plutonul nostru a fost avansat la exceptional. Rezultatele acestei anchete trebuie sa fie pe undeva si ar merita sa fie publicate pentru a se vedea exact ce s-a intamplat in decembrie 1989."
Sursa: Evenimentul Zilei
Blog: Sevaciclon
December 13, 2011 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin
Matei Vişniec îşi aminteşte fascinaţia pe care a avut-o în copilărie şi adolescenţă pentru Bucureşti, un oraş pe care şi azi îl găseşte extraordinar de interesant.
„Matei e tare la română", ştiau părinţii, încă din clasa I. Prima poezie, în clasele primare. Primul contact cu marea literatură, pe la 10 ani. Primele 20 de piese de teatru, interzise de cenzură. Niciuna nu a văzut luminile scenei înainte ca Matei Vişniec să părăsească România. Cele mai multe teatre din ţară numără însă în repertoriul lor din ultimele două decenii cel puţin un text scris de el. Cel mai important, mai cunoscut şi mai apreciat dramaturg român de după Eugen Ionescu continuă să scrie mult, „niciodată pentru sertar", după cum singur mărturiseşte, inspirându‑se din absurdul vieţii de zi cu zi, aşa cum apare el din depeşele agenţiilor internaţionale de ştiri. La ultimul târg de carte, scriitorul a lansat nu mai puţin de şase volume: poezie, texte erotice, teatru, roman.
„Weekend Adevărul": Copilăria, la Rădăuţi. Cum a fost?
Matei Vişniec: Nu prea îndrăznesc să povestesc, pentru că oraşul Rădăuţi este un oraş fabulos şi dacă aş povesti foarte multe despre locul ăsta magic, aş risca să trimit la Rădăuţi hoarde de turişti, care ar putea să creeze o invazie consumeristă! Eu aş vrea să-l păstrez aşa cum e, în afara circuitelor turistice masive. Totuşi, pentru că mi-aţi pus această întrebare, vă răspund că este un oraş magic, singurul oraş din lume traversat în două de o cale ferată despre care s-a recunoscut (în târg) că e axa de simetrie a lumii... Pentru că această cale ferată, care taie oraşul în două, taie şi cimitirul în două, ceea ce îi dă oraşului o dimensiune metafizică ieşită din comun! (zâmbeşte) Este un oraş pe care l‑au construit, de fapt, austriecii, pentru că oraşul a făcut parte din imperiul austro-ungar timp de 150 de ani
Cum arăta? Cum vi-l amintiţi?
Cu case din cărămidă roşie şi bârne, în stilul în care se fac case în Occident de 1.000 de ani. Deci eu, în momentul în care am deschis ochii aici, am văzut această arhitectură extraordinară europeană, ceea ce înseamnă că eu m-am născut deja în Europa, eram în Europa înainte ca România să intre în Uniunea Europeană! Aveam în familie oameni care făcuseră studii la Viena, pentru că era mai aproape de noi decât Regatul României. Am auzit vorbindu-se germana pe stradă, erau încă 5.000 de nemţi înainte de al Doilea Război Mondial, erau 5.000 de evrei, 4.000 de români, asta era componenţa etnică dintre cele două războaie mondiale. Deci un oraş pluricultural, plurietnic, o simbioză culturală reuşită, acea... n-aş spune Europa Centrală, mai curând un fel de prelungire a unei Middle Europe care se pierde acum. Acolo am trăit, acolo am început să scriu, acolo mă întorc cu o mare bucurie de fiecare dată când vin în România.
Elevul Vişniec, primul din stânga, la o serbare şcolară
Şi tot acolo v-aţi întâlnit cu primele poveşti...
Mă obligaţi să dau firul înapoi. Mama era învăţătoare, ea îmi dădea cărţi, îmi povestea şi mi-a plăcut s-o ascult povestind şi mi-a plăcut repede şi mie să citesc. Dar existau în oraşul Rădăuţi şi nişte cenacluri literare pentru elevi, extraordinare! Când am descoperit acele cenacluri literare unde elevii de clasa a IV-a erau invitaţi... A fost o revelaţie pentru mine să-i aud pe elevii de liceu citindu-şi poemele, m-a incitat extraordinar! Exista şi un muzeu, unde elevii erau invitaţi la aceste cenacluri, ceea ce transforma tot momentul... Faptul că te duceai tu, copil, într-un muzeu, intrai într-o casă fabuloasă unde vedeai tablouri, obiecte, măşti şi acolo se întâmplau reuniunile respective, provoca o stare sufletească absolut specială... Şi am început să scriu foarte repede, motivat de toate aceste întâlniri. Deci am trăit într-un fel de zonă separată, izolată de dictatură, de spălarea pe creier oficială. Exista o zonă de rezistenţă culturală acolo care mi-a dat un bun impuls.
Aţi învăţat să citiţi acasă sau în clasa I, cum făceau copiii, de obicei?
Părinţii mei au fost de părere că eu trebuie să mă joc liniştit până la vârsta de 7 ani. Deci am învăţat la şcoală, în mod natural, fiind înconjurat de cărţi. Mai am o amintire interesantă, când am avut primul şoc al marii literaturi. Cred că eram prin clasa a IV‑a, sau poate a III-a, nu îmi amintesc bine, când în mod absolut uluitor am văzut într-o zi că tatăl meu, care era contabil la o fabrică de mobilă, s-a întors cu un pachet de cărţi acasă. Exista atunci un stil - angajaţii erau aproape obligaţi să cumpere, din când în când, cărţi prin întreprindere. Deci tatăl meu a venit cu vreo 10 cărţi ciudate acasă. Nu ştiu dacă fusese chiar foarte mulţumit că îi trăgeau din salariu, numai că a venit acasă cu următoarele volume: „Procesul" de Kafka, „Armata de cavalerie" de (Isaac) Babel, „Cei trei muşchetari", adică nişte cărţi esenţiale, cu care m-am luptat, după aceea, ani de zile. „Procesul" l-am ţinut acolo, la căpătâiul patului, într-un raft, şi timp de ani şi ani de zile am tot încercat să intru în acest roman... Şi nu reuşeam, şi iar încercam, până pe la 14-15 ani, când am reuşit. A fost pentru mine o mare revelaţie acea carte care a ajuns la mine doar pentru că tata a cumpărat-o „prin întreprindere".
Cu cravata de pionier
Şi era Literatura, sau Limba Română, materia preferată la şcoală?
Din clasa I se ştia că „Matei e tare la Română", adică îmi plăcea atât de mult, încât citeam, povesteam, desenam în acelaşi timp... În clasa a IV-a ştiu că am avut prima poezie publicată în revista şcolii, iar din clasa a V-a se ştia că sunt „poet". Am avut poezii publicate în revistele şi ziarele din judeţ; după aceea am început să particip şi la cenacluri literare judeţene şi am debutat foarte repede într-o revistă despre care puţină lume îşi mai aminteşte acum, dar care a avut un rol foarte mare la vremea aceea, în anii ' 60, ' 70: revista „Cutezătorii". Puţină lume ştie ce importanţă uriaşă avea atunci această revistă, care nu era total ideologizată. Erau oameni de talent, oameni interesanţi, inteligenţi, care jucau un joc dublu; şi în acea revistă pentru pionieri erau şi povestiri frumoase, şi poeme frumoase, benzi desenate, reportaje... adică nu era ideologizată total, era o revistă pentru tineret foarte frumoasă.
Se şi împărţea în toate şcolile, adică era la îndemâna fiecărui copil...
Da, era o revistă de masă, cum astăzi nu mai există. Probabil avea un tiraj de 500.000 de exemplare. La Poşta Redacţiei răspundea pe atunci Virgil Teodorescu, poet suprarealist, care conducea în aceeaşi perioadă, anii ' 70, revista „Luceafărul". Or, eu i-am trimis la „Cutezătorii" un caiet de poezii, şi el mi-a răspuns pe două pagini, publicându-mi poemele şi scriindu-mi o scrisoare, spunându-mi „Matei Vişniec - un adevărat poet de la Rădăuţi". A fost un şoc, nici nu mi-am dat seama atunci ce celebritate putea să devină un elev care publica în „Cutezătorii". După ce am publicat, am început să primesc sute de scrisori de la alţi elevi din ţară. Cred că profesorii şi directorul Şcolii Generale nr. 4, unde învăţam la Rădăuţi, nici nu-mi dădeau toate scrisorile ca să nu mi se urce la cap celebritatea, la cei 12-13 ani pe care-i aveam atunci..
În primul an de liceu, la Rădăuţi
Prima poezie, v-o mai amintiţi, cum era?
Sigur că da, e o versificare după fabula lui La Fontaine, pe care o preluasem mai mult în proză şi care m-a marcat şi am reversificat-o pe româneşte, cu rimă. Ştiu că a fost prima poezie publicată în revista liceului, „Lumina", care mi-a dat un impuls pe toată viaţa, pentru că, în momentul în care mi‑am văzut într-o revistă numele, mi-am dat seama ce impact extraordinar are cuvântul! Iar fascinaţia, plăcerea de a publica s-au născut atunci. Şi începând încă din acel moment n-am scris niciodată pentru mine, n-am scris pentru sertar, am scris pentru a publica, pentru a transmite cuvântul.
Care erau cărţile care vă plăceau cel mai mult?
Dacă astăzi „Harry Potter" este cartea mondializată, pe care o citesc toţi copiii, atunci era Jules Verne. Pe vremea aceea eu plonjam în Jules Verne, tot ce venea pe filiera asta ştiinţifico-fantastică, cu aventuri în plus. Jules Verne a fost primul meu autor pe care l-am devorat în întregime şi care m-a făcut să visez. Şi, după aceea, Alexandre Dumas, „Cei trei muşchetari"... A fost totuşi o perioadă când citeam mult, fără să mă uit pe copertă să văd cine este autorul, până când am avut o revelaţie. Ştiu că într-o bună zi citeam un roman care îmi plăcea enorm, pentru că era descrierea unei bătălii teribile care avusese loc într-o localitate care se numea Waterloo şi eram aşa de fascinat de ce se întâmplă acolo, c-am întors coperta să văd cine e autorul: era Victor Hugo, citeam „Mizerabilii" şi-a fost primul moment când am conştientizat că, de fapt, cărţile au un autor şi că trebuie reţinut şi numele autorului, nu doar titlul cărţii. Ei, când am ajuns în Franţa, în 1987, am mai avut o revelaţie: eu, copil fiind, citisem atâtea cărţi traduse din franceză încât avusesem, de fapt, o pregătire aproape ca orice copil francez, pentru că nu numai Jules Verne şi Alexandre Dumas m-au marcat în acea perioadă, imediat după ei am citit Balzac, Anatolle France, Stendhal, Zola, adică era o epocă în care din trei cărţi străine, două erau din literatura franceză.
Matei Vişniec fotografiat de Cato Leim
Studiile vi le-aţi desăvârşit însă în România. Pentru facultate aţi făcut călătoria de la Rădăuţi, la Bucureşti. A fost o schimbare importantă?
Da, esenţială! Eu, de fapt, am fantasmat puternic asupra acestui oraş, Bucureşti, ani de zile ... De pe la 6-7 ani tata m-a dus prin ţară să mi‑o arate, şi o dată pe an mergeam la Bucureşti. Uluitor ce m-a fascinat acest oraş! De la 7 ani ştiam, mă hotărâsem că vreau să trăiesc la Bucureşti. Când a fost să-mi aleg facultatea, n-am ezitat, era idealul meu suprem să ajung la facultate la Bucureşti. În liceu fiind, chiar am fugit de-acasă la un moment dat, ca să mă stabilesc la Bucureşti! Eram deja poet, aveam un statut în Rădăuţi şi deodată m-a cuprins aşa o febră şi-am spus: „Eu nu mai vreau să fac liceul aici, eu vreau să fac liceul la Bucureşti!". Şi-am fugit de-acasă, ca să caut un liceu la Bucureşti.
Aţi reuşit?
O mutare, la ora aceea, de la un liceu la altul era imposibilă! Existau tot felul de restricţii, trebuia să ai buletin de Bucureşti. Tata a zis: „Nu‑i nimic!", a venit după mine şi ne-am dus la Ministerul Învăţământului să vedem ce se putea face. Nu se putea face nimic. Aşa că, două săptămâni mai târziu, m-am întors la Rădăuţi, am terminat liceul şi după aceea am venit la Bucureşti la facultate. Chiar şi acum consider Bucureştiul un oraş extraordinar de interesant, de poetic şi mai ales un oraş în care totul este încă „de făcut".
"Dacă astăzi „Harry Potter" este cartea mondializată, pe care o citesc toţi copiii, atunci era Jules Verne. A fost primul meu autor pe care l-am devorat în întregime şi care m-a făcut să visez.''
"Deodată m-a cuprins aşa o febră şi-am spus: «Eu nu mai vreau să fac liceul aici, eu vreau să fac liceul la Bucureşti!» Şi-am fugit de-acasă, ca să caut un liceu la Bucureşti.''
„M-am apropiat de teatru datorită circului"
Cum s-a format pasiunea pentru teatru, a pornit din lecturi, a pornit dintr-un cerc de teatru de la şcoală? Cum s-a întâmplat?
A pornit de la un eveniment care avea loc o dată pe an în oraşul Rădăuţi, şi anume venirea circului. O dată pe an veneau în oraşul Rădăuţi caravanele cu circul, cu animalele, cu clovnii, cu muzica, cu culorile circului şi instalau un cort imens... Se întâmpla un eveniment atât de tulburător pentru acel oraş, că eu eram acolo zi şi noapte, să nu pierd nimic din ce se petrecea. Cred că m-am apropiat de teatru datorită emoţiei pe care mi-o provocau sosirea circului, instalarea circului, repetiţiile cu dresorii, cu caii şi după aceea toată muzica, faptul că lumea venea, se aduna, se instala tăcerea, aşteptarea, aplauzele, suspansul... Toate acestea m-au făcut să mă apropii ulterior de teatru şi să iubesc această emoţie directă între un public şi nişte nebuni care se exprimă pe scenă. Foarte repede, bineînţeles, am descoperit că sunt şi cuvinte care merită scrise pentru aceşti nebuni frumoşi, care sunt actorii. Şi dintre toate genurile literare, pentru că nu trebuie să uităm că înainte de toate teatrul este un gen literar, mi-a plăcut cel mai mult, am scris şi poezie, bineînţeles, şi am trăit ca un nebun poezia, dar la un moment dat teatrul, ca gen literar, m-a captivat definitiv şi... de vreo 40 de ani scriu teatru neîncetat.
Echipa „Adevărul“ s-a întâlnit cu Matei Vişniec la târgul de carte Gaudeamus, în Bucureşti Foto: Lucian Muntean
„Plecarea" dumneavoastră în Franţa, în 1987, a fost determinată cumva tot de teatru. Aţi luat decizia de a părăsi România după ce piesa dumneavoastră „Cu caii la fereastră", care urma să fie pusă în scenă la Teatrul Nottara, a fost interzisă de cenzură cu o seară înainte de premieră!
Lucrurile bune vin câteodată împreună, iar în acel moment erau într-o contradicţie profundă: în paralel, avusesem şansa să obţin un paşaport şi aveam repetiţii la Nottara. În 1987 nu se simţea nimic la orizont în privinţa căderii comunismului. Îmi era mult mai uşor să organizez în anii aceia o lectură într-un spaţiu interesant, la „Cenaclul de luni" (n.r. - cenaclu literar al generaţiei '80, al cărui membru fondator este, alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru). Reuşeam greu să public fragmente de teatru în revistele universitare, era o luptă de zi cu zi, iar teatrul, alături de cinema, era probabil cea mai cenzurată disciplină. Cred că puterea de atunci nu se temea aşa de mult de o carte incendiară pe care omul o citea în singurătatea sa, acasă, ci mai curând de un spectacol care putea să devină sursă de emoţii şi de revoltă, de emoţii comune, care ar fi putut să-i împingă pe oameni la gesturi nesăbuite. Teatrul era o tribună de contestaţie extraordinară.
Sunteţi de mulţi ani şi jurnalist şi de nenumărate ori aţi demonstrat că vă inspiraţi din actualitate...
Actualitatea este uneori atât de delirantă încât depăşeşte ficţiunea! Sunt scriitori care n-ar putea inventa lucruri atât de îngrozitoare sau atât de surprinzătoare precum cele inventate de actualitate. Cazul Dominique Strauss‑Kahn, de pildă: cu fantasmele lui sexuale, omul care era să devină preşedintele Franţei, era de fapt bolnav, psihologic vorbind, de fantasme sexuale! E un personaj uluitor, pe care un romancier nu l-ar putea inventa, l-a inventat realitatea. Deci din această listă de orori care este actualitatea, sigur că uneori unele au un mesaj metafizic sau o valoare metaforică care mi-atrage atenţia. Vă dau un exemplu: am scris o piesă care se numeşte „Cuvântul progres spus de mama mea sună teribil de fals", pornind de la o depeşă (n.r. - ştire) care mi-a căzut sub ochi, în care se vorbea despre o bandă din Cecenia care ucisese un soldat. Nu se ştie şi nici nu contează din ce tabără. Pentru că tot au găsit asupra lui scrisorile de acasă, ştiau care este adresa lui şi i-au scris mamei spunându-i „Iată, pe copilul dumneavoastră l-am omorât, dar dacă cumva vreţi să-i cumpăraţi cadavrul ca să-l îngropaţi creştineşte sau după normele de rigoare, nu e scump, vi‑l vindem cu 2.000 de dolari". Este un fapt divers, evident, dar în materie de monstruozitate e o metaforă a modului în care planeta asta basculează în oroare. Deci pornind de la o asemenea metaforă naturală, eu am dezvoltat o piesă întreagă, în care vorbesc despre cât de jos poate coborî umanitatea.
Sunteţi şi părinte, cum deschideţi gustul pentru literatură fiicei dumneavoastră?
Fetiţa mea s-a născut în Franţa, dar vorbeşte, bineînţeles, şi româneşte. Este pasionată de literatură, este pasionată de limbile străine. După ce a văzut că între limba română şi limba franceză sunt asemănări uluitoare, a optat din primul an de liceu pentru latină, deşi nu era obligată să o înveţe. După ce a observat că latina a preluat multe cuvinte din greacă, a optat şi pentru greacă. Deci acum face mai multe limbi decât am făcut eu vreodată şi este pasionată de acestă muzică şi circulaţie a conceptelor, a metaforelor între limbi în istorie. Soţia mea este artist plastic, aşa că noi i-am oferit de la bun început şansa de a gusta frumosul pe toate palierele sale: literatură, arte plastice, muzică.
"Fetiţa mea s-a născut în Franţa, dar vorbeşte, bineînţeles, şi româneşte. Este pasionată de literatură şi de limbile străine.''
CV
- Expat, din 1987
- Numele: Matei Vişniec
- Data şi locul naşterii: 29 ianuarie 1956, Rădăuţi
- Studiile şi cariera:
- 1977: Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Bucureşti
- 1977-1987: 20 de piese de teatru, niciuna jucată în faţa spectatorilor
- 1987: cere şi obţine azil politic în Franţa
- 1988-1989: jurnalist BBC, secţia în limba română
- 1989-1991: revine în Franţa cu o bursă doctorală
- 1992: primul spectacol în Franţa, „Caii la fereastră", Teatrul Les Celestins des Lyon 1992-prezent: jurnalist Radio France Internationale.
- Locuieşte: la Paris.
Sursa: Adevarul.ro
Blog: Sevaciclon
September 17, 2011 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin
„N-am venit să cerem, am venit să dăm”
În perioada 9-15 august a avut loc, la Roma, Festivalul Callatis. Era un pretext (şi un cadru potrivit) pentru reluarea unui proiect mai vechi al subsemnatului şi anume „Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan. Al doilea dac coboară de pe Columnă”. N-a fost să fie în 2010, pentru că Ion Creţeanu s-a operat de cancer. Anul ăsta am reuşit. Am ajuns la Roma împreună cu echipa Festivalului Callatis, dar fără să facem parte din acea echipă. A fost o experienţă tristă sub multe aspecte - poate că voi reveni vreodată asupra ei - dar important e că Ion Creţenu a reuşit să facă ceea ce ne propusesem în urmă cu un an: să cânte la cobză - la LIRA TRACĂ !– chiar lângă Columna lui Traian. A făcut-o! Am făcut-o, de fapt, dacă se pune şi cel care a fost cu ideea şi susţinerea...
Şi nu doar la Columnă a cântat Ion Creţeanu, ci aproape prin toată Roma istorică, atât cât ne-au putut duce picioarele într-o zi toridă de august.
Am plecat de la Academia di Romania, spre Vila Borghese, am coborât în Piaza del Popolo, apoi, pe Corso, ne-am îndreptat spre Colosseum, trecând pe lângă Capitoliu. Creţeanu i-a cântat din cobză lui Iulius Caesar, lui Octavian Augustus şi altor statui celebre. A fost un fel de colind paradoxal şi unic, în miez de vară, prin Cetatea Eternă...
La Columnă a ţinut un adevărat recital, în faţa unui public aleator şi eclectic, mai mult turişti străini decât italieni... Au vrut să-i dea bani, dar i-am oprit spunându-le (fac această mărturisire, asumându-mi riscul de a fi considerat rasist) că „suntem români, nu ţigani”. Poate am exagerat asociind cerşetoria cu dominanta ocupaţională a etniei deşi, statistic, în ceea ce-i priveşte, doar furturile sunt mai bine reprezentate...
Dar nici prea multe explicaţii nu aveam cum să le dau acelor străini uimiţi. Şi ce să le spun, în fond? Că omul ăsta nu cânta pentru ei, ci pentru el însuşi? Sau că „n-am venit să cerem, am venit să dăm”? Cine ar fi înţeles?...
START COLIND! Statuia lui Vasile Gorduz din curtea Academiei Române din Roma: Traian şi Lupoaica cu trei ţâţe, cărora i-am adăugat o cobză...
Pe Corso...
În faţa Capitoliului...
Lângă Iulius Caesar...
... şi Octavian Augustus...
Aproape de Columnă...
Şi, în sfârşit...
... Şi, din nou la statuia lui Traian cu lupoaica (şi cobza!) în braţe...
P.S. Ion Creţeanu a cântat şi la Festivalul Callatis. Iată-l, pe scena din Piaţa Capitoliului, alături de Felicia Filip, Cristian Mihăilescu şi taraful din Morunglav:
Autor: Miron Manega
Sursa: Certitudinea.ro
Blog: Sevaciclon
September 15, 2011 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin
Companiile de construcţii din regiune spun că majoritatea proiectelor de la periferia Sucevei se fac în regie proprie
Vezi galeria foto Suceava construieşte mai multe case decât toată Oltenia la un loc
Cu o singură firmă între primele 300 din ţară în funcţie de cifra de afaceri - fabrica de prelucrare a lemnului din Rădăuţi, deţinută de austriecii de la Egger - judeţul Suceava continuă să fie un El Dorado pe piaţa locuinţelor. După Ilfov-Bucureşti, judeţul din nord-estul ţării a construit cu bani din Italia şi Spania cele mai multe case din România anul trecut, aproape 3.700, cu 20% mai multe decât toată Oltenia la un loc, în cinci judeţe.
Piaţa caselor din România a continuat să se "atrofieze" anul trecut, într-un ritm mai alert faţă de anul precedent, după ce inerţia proiectelor din anii de boom s-a estompat, finanţările private au lipsit, iar programul "Prima casă" nu a reuşit să mişte piaţa.
Aproape 49.000 de locuinţe au fost livrate anul trecut, în scădere cu 23% faţă de 2009, din care nici 3.000 de unităţi au fost realizate din bani publici, mai puţin de jumătate faţă de anul anterior.
Cu alte cuvinte, nu doar "Prima casă" a ţinut piaţa locuinţelor pe loc, ci şi ministerul condus de Elena Udrea, cea care la începutul lui 2010 anunţa un plan de construire a 100.000 de locuinţe din fonduri publice în decurs de trei ani. La un ritm de 3.000 de case pe an, proiectul anunţat ar putea fi concretizat 10%.
Circa 60% din casele noi sunt concentrate în zece judeţe din România, unde regiunea Bucureşti-Ilfov îşi adjudecă în mod tradiţional poziţia de lider, cu 6.700 de locuinţe livrate, în scădere cu 17%, în timp ce Suceava a devenit anul trecut al doilea judeţ din ţară, cu 3.700 de unităţi, în scădere cu doar 9%.
Autorităţile din Suceava spun că se construieşte în general în jurul oraşului, la o distanţă de până la 5-6 kilometri, piaţa rezidenţială trăind în primul rând din banii trimişi de românii plecaţi la muncă în afară.
"Din datele pe care le avem noi, cei mai mulţi oameni care îşi construiesc acum case au bani de la rude plecate în afara ţării, în general în Italia şi Spania", spune Angela Zarojanu, subprefectul judeţului Suceava. "Cei mai mulţi aveau deja terenuri în jurul Sucevei, în zone ca Mitoc, Şcheia sau Ipoteşti, şi au început să construiască locuinţe acolo. Înregistrăm o creştere constantă a cererii numărului de autorizaţii de construire", susţine Zarojanu.
Periferia Sucevei pare marcată de o relativă efervescenţă imobiliară, autorităţile locale estimând numărul proiectelor din zonă la câteva sute. Majoritatea proiectelor sunt concentrate în zona lacului Dragomirna, o regiune cu potenţial turistic situată la câţiva kilometri de nordul oraşului Suceava, care a atras şi atenţia unui grup de investitiori din care face parte şi Dragoş Pavăl, fondatorul Dedeman, pentru un proiect de teren de golf.
Companiile de construcţii din regiune spun însă că majoritatea proiectelor se fac în regie proprie, cererea pentru proiecte mai mari de blocuri fiind destul de scăzută. Mihai Ursan, director economic la General Construct, una dintre cele mai mari firme de profil din Suceava, cu afaceri de 60 de milioane de lei în 2010 (14 milioane de euro), spune că a livrat anul trecut 54 de apartamente, rezultatul unor proiecte începute în 2008 şi 2009, însă de atunci nu a mai început dezvoltări similare. "Lumea preferă să lucreze în regie proprie", susţine constructorul, care apreciază că pentru un metru pătrat construit costurile oscilează în jurul valorii de 600 de euro.
Cea mai mare investiţie din zona Sucevei a fost realizată de către austriecii de la Egger, care au avut anul trecut în fabrica de prelucrare a lemnului din Rădăuţi venituri de peste 100 de milioane de euro. Pe de altă parte, Suceava a atras investiţii în trei malluri, care au însă zile mai bune tot în perioada vacanţelor, când sucevenii plecaţi se întorc temporar.
A detronat Clujul. Suceava a detronat anul trecut judeţul Cluj în topul construcţiei de locuinţe, după ce în inima Transilvaniei numărul de case realizate a scăzut anul trecut de la 6.700 de unităţi la 3.200, cu peste 50%. De unde vine declinul celui mai important oraş din Ardeal?
"Piaţa a crescut artificial în Cluj mai mult decât în orice alt oraş din ţară", spune Cristina Mărginean, consilier economic în cadrul prefecturii Cluj. "Ajunsesem la un record pe ţară la costul pe metru pătrat construit. Foarte mulţi investitori, chiar şi locali, au alocat bani pentru construcţia de apartamente, însă după venirea crizei cei mai mulţi au rămas cu ele. Numărul mare de locuinţe livrate până în 2010 a fost rezultatul acestor investiţii. După venirea crizei, proiectele s-au oprit", explică Mărginean.
Dacă la Cluj imobiliarele au crescut artificial, în Oltenia piaţa locuinţelor este aproape inexistentă. Per total, în cele cinci judeţe - Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea - au fost construite doar 3.086 de locuinţe, cu 20% mai puţine decât în Suceava.
Doar Dolj şi Vâlcea s-au apropiat de pragul de 1.000 de unităţi realizate, în timp ce Mehedinţi şi Gorj, la fel ca un alt judeţ din sud, Teleorman, aproape nu există pe piaţa locuinţelor.
În judeţele din Oltenia se află 12 din cele mai mari 300 de firme din România în funcţie de cifra de afaceri, majoritatea fiind din energie (CEZ, complexurile energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia) şi industrie (Oltchim, TMK Artrom, Alro sau Pirelli).
Aceste companii, la care poate fi adăugată şi investiţia Ford şi a componentiştilor atraşi în zonă, nu au însă acelaşi efect asupra pieţei locuinţelor ca miile de suceveni care lucrează pe bani de două ori mai mulţi în străinătate.
Suburbii ca în vest? Construcţia caselor în mediul rural, în apropierea oraşelor mari, a devenit un trend dominant pe o piaţă imobiliară în care proiectele dezvoltatorilor sunt din ce în ce mai puţine. Dacă la nivel rural numărul construcţiilor a scăzut cu doar 15% anul trecut, în oraşe declinul se situează la 30%, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, astfel că locuinţele noi construite în mediul rural au ajuns la o pondere de 53% din total.
Mai bine se vede declinul pieţei dezvoltatorilor imobiliari din statistica legată de locuinţele construite în blocuri, unde numărul apartamentelor ridicate în clădiri cu cel puţin patru etaje a scăzut cu 43% anul trecut.
De altfel, un studiu recent al DTZ Echinox arată că dezvoltatorii imobiliari vor livra anul acesta doar 1.000 de locuinţe, de patru ori mai puţine decât în 2010. Putem vorbi astfel de o perioadă în care se formează suburbiile, cum s-a întâmplat în marile oraşe din Occident? Bogdan Sergentu, head of valuations and consulting la DTZ Echinox, spune că este încă prea devreme. "Infrastructura rutieră sau de utilităţi a oraşelor din România nu permite extinderea acestora peste o anumită limită şi de aceea nici crearea de suburbii funcţionale. Nu credem că în viitorul apropiat o să fim martorii apariţiei suburbiilor în România", consideră consultantul.
Suprafaţa construită medie a unei locuinţe a crescut cu şapte metri pătraţi anul trecut, pe fondul menţinerii ritmului de construcţie pentru case cu suprafeţe mari şi al declinului volumului de apartamente din blocuri. Spre exemplu, dacă în cazul locuinţelor cu 2 şi 3 camere numărul caselor finalizate a scăzut cu circa 30%, casele cu peste 4 camere - circa 25.000 noi în toată ţara anul trecut - au consemnat un declin de doar 10%.
INS remarcă în acest sens că "este relevantă o anumită particularitate: în timp ce numărul populaţiei a scăzut, fondul de locuinţe a crescut. Astfel, la sfârşitul anului 2010, numărul mediul de persoane pe o locuinţă a scăzut la 2,5, de la 2,6 în anul anterior".
Materiale noi. O altă noutate pe segmentul rezidenţial se observă în tipul materialelor de construcţie. Dacă proiectele urbane sunt prin definiţie din cărămidă şi beton, în mediul rural ponderea acestor materiale a urcat anul trecut la 82,6% din totalul caselor construite, în dauna lemnului sau a altor materii considerate "convenţionale".
Puţin peste 1.500 de locuinţe din lemn au fost construite anul trecut în România, în scădere cu 30% faţă de intervalul anterior.
Pe de altă parte, casele din mediul rural suferă în continuare la capitolul utilităţi, doar 40% din cele livrate fiind dotate cu canalizare proprie. Acesta este şi principalul motiv pentru care adevăratele suburbii ale marilor oraşe vor mai aştepta pe plan local cel puţin câţiva ani.
Autor: Radu Racu
ZF Business Construct Blog: Sevaciclon
August 06, 2011 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin
Potrivit studiului de tip anchetă întocmit de Fundaţia Soros, românii aflaţi în străinătate au economisit acolo într-un an cam 12 miliarde euro, din care au trimis acasă vreo 2,8 miliarde euro, respectiv 23%. Au economisit 12 miliarde euro din cele aproximativ 30 miliarde euro pentru care au muncit! La nivelul de subretribuire la care sunt plătiţi, au produs pe an la faţa locului valoare adăugată de cel puţin 80 miliarde euro (cam 2/3 din PIB-ul României!), ceea ce şi explică de ce sunt acceptaţi acolo, în ciuda unor probleme civice pe care le creează unii dintre ei.
S-ar putea pretexta că asemenea socoteli, care evidenţiază în fond contribuţia la dezvoltarea altora, şi nu a României, n-au nici o semnificaţie în măsura în care dezastrul economic din România i-a împins pe români în bejenie şi ţara nu le-ar putea oferi de fapt decât mizerie şi sărăcie, dacă cei ce rătăcesc pe alte meleaguri ar avea cumva proasta inspiraţie de a se întoarce acasă. Când însă te întâlneşti cu aprecierea oficială că românii la muncă în străinătate au contribuit prin trimiterile lor de bani în ţară la finanţarea balanţei de plăţi şi la dezvoltarea ţării, te apucă un ghes neînfrânabil de a face asemenea socoteli, chiar şi numai spre a respinge această încercare cretină, absolut cretină, de a prezenta negrul în alb şi pierderile în câştiguri!
Cele aproape trei milioane de români aflaţi la muncă în străinătate (după cum estimează studiul Fundaţiei Soros) sunt, de fapt, oameni în floarea vârstei (între 18 şi 40 de ani), în deplinătatea capacităţilor biologice, fizice şi psihice, de muncă şi creaţie. Atenţie, ei reprezintă la un asemenea număr circa 40% din forţa de muncă românească de această vârstă. Că 40% din această forţă de muncă adultă la capacitate maximă lucrează pentru alte ţări, şi nu pentru România, este cumva un câştig sau o pierdere?! Dincolo de aspectele pur concrete ale pierderilor pentru sistemele contributive de pensii şi sănătate, este vorba de pierderi incomensurabile şi irecuperabile pentru capacitatea productivă şi de creaţie a ţării, pentru substanţa ei naţională, pentru soarta ei în Europa şi în lume. Într-un singur cuvânt, dar extrem de semnificativ: o tragedie! O tragedie prezentată oficial ca o contribuţie la finanţarea balanţei de plăţi şi la dezvoltarea României!
Remiterile către ţară de la românii aflaţi la muncă în străinătate nu reprezintă o asemenea contribuţie nu doar privind în sens filozofic şi pe termen lung, ci şi privind prozaic şi pe termen scurt! Nu numai că nu constituie decât câteva firimituri din ceea ce alcătuieşte contribuţia românilor în bejenie la dezvoltarea altor ţări, dar, să fim drepţi, remiterile ce ajung în România nu doar că sunt derizorii, dar nu aduc măcar o adiere de vânt la mişcarea moriştii economiei în România. Nu se deschid cu aceşti bani nici afaceri în România, nici cine ştie ce investiţii individuale nu se fac aici din banii cu pricina. Grosul se duce pe consum în hipermarketurile străine din România. Adică, banii, în loc să fie cheltuiţi direct acolo, sunt cheltuiţi aici tot în profitul celor de acolo. România nu trage nici un folos!
Şi o ultimă observaţie. Pornindu-se de la faptul că vreo 80% din banii economisiţi de românii aflaţi la muncă în străinătate sunt ţinuţi în bănci de la faţa locului (ar fi vorba de circa 100 miliarde de euro, de vreo patru ori mai mult decât deţin în bănci din România românii rămaşi în ţară), se spune curent că produse bancare speciale ar trebui promovate pentru a schimba cât de cât situaţia în favoarea băncilor din România. Ce vorbiţi fraţilor?! Băncile de aici nu sunt de aici, ci sunt tot de acolo! Ce mai contează în care dintre părţi îşi ţin banii românii, căci - accentuăm încă o dată! - şi băncile de aici sunt tot cele de acolo! D-apoi, ca să fim perfect drepţi, şi românii de aici care n-au plecat (încă) acolo îşi ţin banii tot în bănci de acolo, căci bănci româneşti nu mai există! Nu mai există, în deplină consonanţă de altminteri cu bejenia românilor! Sunt doar două faţete ale aceluiaşi fenomen: disoluţia României!
Sursa: România Liberă
Autor: Ilie Şerbănescu
Blog:Sevaciclon
