Primăria Braşov a inaugurat, vineri, de la ora 19.00, cu un concert doar pe bază de invitaţii, sediul Filarmonicii Braşov, amplasat în fostul cinematograf “Patria”, după investiţii de peste 8,7 milioane lei, fiind pentru prima data în istoria sa când Filarmonica Braşov are un sediu propriu.

Valoarea proiectului este de 8,7 milioane lei, iar valoarea execuţiei lucrărilor, începută în urmă cu doi ani, a fost de 6,4 milioane lei. În plus, au fost investiţii de 225.000 lei pentru mobilier, proiectul beneficiind de o finanţare nerambursabilă de 98% din Programul Operaţional Regional (POR), restul de 2% fiind contribuţia municipalităţii.

Acest proiect a fost gândit ca un complex cultural, cu o sală de spectacole având capacitatea de 458 de locuri şi scenă cu suprafaţa de 185 de metri pătraţi (pe care vor putea evolua 80 de artişti), o sală de audiţii de 53 de locuri, în care se poate realiza şi proiecţie de film, spaţii expoziţionale şi administrative.

Noul sediu al Filarmonicii, primul în istoria acestei instituţii de cultură din Braşov, care până în prezent era găzduită la Cercul Militar Braşov, va găzdui în fiecare an 114 evenimente, respectiv 32 de concerte obişnuite, 32 de spectacole pentru persoane vârstnice, opt concerte educative pentru preşcolari, elevi şi studenţi, două concursuri sau festivaluri şi 20 de activităţi adiacente, fiind proiectată să primească în jur de 28.000 de spectatori anual.

Au fost executate lucrări pentru consolidarea structurii existente, înlocuirea şi refacerea finisajelor şi a instalaţiilor, recompartimentare, realizarea izolaţiei fonice, eficientizarea termică a clădirii şi alte dotări specifice. De asemenea, a fost construit un corp nou unde au fost amenajate sala de audiţii, sala de repetiţii, lift, scări de acces şi camera pentru centrala termică.

Designul şi proiectarea pereţilor şi tavanelor, inclusiv a formei plăcilor care le acoperă, au fost făcute în urma unui proiect special de acustică, sala de concerte a Filarmonicii Braşov fiind una dintre sălile cu cea mai bună acustică din România. Tot în Sala Mare, au fost executate lucrările de construire a scenei, care este din beton, acoperită cu parchet şi include un sistem de încălzire în pardoseală.

Acest proiect a fost finanţat prin POR 2007-2013, Axa Prioritară 1, “Sprijinirea dezvoltăriidurabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 “Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul “Poli de creştere”.

Deşi deschiderea oficială a noului sediu al Filarmonicii a avut loc, vineri seară, cu un spectacol la care s-a intrat doar pe bază de invitaţie, deschiderea stagiunii Filarmonicii va avea loc, luni, 23 septembrie, cu un recital susţinut de Maxim Vengerov, unul dintre cei mai mari violonişi din lume, recital care face parte din Festivalului “George Enescu”. Spectacolul va începe de la ora 18.00, şi vor fi prezentate lucrări ale compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, în interpretarea Orchestrei “Virtuozii” din Bucureşti.

Sursa : Brasov.net

                                      Blog: Sevaciclon

April 16, 2013 de Blog Admin

eugen axinte

Dragul nostru prieten, poetul singular Eugen Axinte, cel care ne învăţa de netemerea de moarte, s-a stins neaşteptat: precum marele gânditor Constantin Noica, căruia-i învăţa în cuminţenie neştiutele lumilor de sus şi de jos, Eugen s-a răsturnat de pe un scaun, căutând, încăpăţânat, în bibliotecă, o carte – necontenit aşadar Eugen Axinte căuta spiritul şi litera – spirit şi literă întruchipate în carte, adică în poemă, adică în cânt. A fost prin urmare nu o cădere, nu o răsturnare, a fost – precum la mistici, precum la eroi, precum la poeţii naţionali – a fost o răsucire, Khere, cum spun germanii cu Heidegger al lor. La Eugen Axinte – a fost o răsucire în căutarea fiinţei. O va căuta încă în nesfârşirea timpului.

               Să recitim, în acest ceas, de rostire deopotrivă a spiritului și a îndurerării, câteva stihuri din  poemul, pe care atâţia, vai, ar trebui să-l urmeze,  din poemul intitulat  Întru iertare

                             ,,Dar iertarea ?…Iertat-o-am !

Cugetare nălţat-am. Flăcări zidit-am: întru căile firii, întru

iubire, întru pace,

dăruiţilor întru lacrimă, călăuziţilor întru surpare.

Astfel şezum ! Am ţintit întru facere. Întru cuvânt

iluminări închinata-am

Kephalii confereau întru înstrăinare. Noi, din isvoară,

izbîndeam la cunoaştere.,,

             Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe Eugen !

                                                          Aurel Ion Brumaru

  (Portret de artistul plastic braşovean Costache GHEORGHIU)

Sursa:Gogea's Blog

                                   Blog: Sevaciclobn

March 30, 2013 in Artă şi Cultură de Blog Admin

Curcubeul este semn de legătură veşnică între om şi Dumnezeu. Se spune că atâta vreme cât pe cer apare curcubeul, Dumnezeu nu i-a uitat pe oameni. Aşa cum nici Maria Gheorghiu nu şi-a uitat publicul, căruia îi dăruieşte “această poveste rostită şi cântată, numită CURCUBEU”. Luni, 27 septembrie 2010, la Clubul One din Bucureşti, Maria Gheorghiu şi-a lansat “Curcubeul”, cel mai recent album al său.

“Curcubeul” Mariei Gheorghiu

“Noutatea acestui album vine din faptul că este construit în jurul unei idei. Ideea de curcubeu care, se ştie, are multe semnificaţii. El este podul plutitor al cerurilor, este drumul pentru locuinţa din cer. Totodată, el reprezintă aspiraţia omului către perfecţiune şi cel mai preţios dar pe care îl primeşti atunci când iubeşti. În tradiţia populară se spune că sufletele celor drepţi urcă pe curcubeu spre cer. De fapt, curcubeul este cel care uneşte pământul de cer. Albumul are un fir roşu care urmăreşte povestea perechii ideale care se caută dincolo de spaţiu şi timp, este o poveste fără început şi fără sfărşit, cu trăiri, căutări şi împliniri terestre şi celeste. De fapt, CURCUBEUL este starea de spirit a celor care încă mai cred în iubire şi în puterea ei de a ne vindeca de încrâncenare. CURCUBEUL reprezintă împlinirea mea ca artist şi ca femeie, el aduce multă lumină şi senin în viaţa mea, chiar dacă uneori lucrul acesta doar se întrezăreşte printre lacrimi. În definitiv, şi lacrimile fac parte din ceea ce suntem şi uneori sunt chiar necesare pentru a realiza de cât “uman” mai dispunem”. Înregistrările la acest album s-au realizat în studioul lui Adrian Cristescu, Maxima Records, iar discul a fost editat de Intercont Music Romania. “Curcubeul” are o poveste, şi la concretizarea ei în album şi-a adus contribuţia şi actorul Eusebiu Ştefănescu. Poemele prezente pe album – şi care au fost recitate şi în cadrul concertului de lansare – sunt semnate de Octavian Paller, Miron Manega, Andrei Radu, Ghiorghios Seferis, Teodor Pâca şi Maria Gheorghiu.

Prietenii “Curcubeului”

Cuvântul de întâmpinare i-a aparţinut, bineînţeles, Mariei, care l-a invitat pe scenă pe părintele Beşleagă de la Închisoarea Jilava pentru a sfinţi locul. Căci, odată cu lansarea albumului, One devenea, din restaurant şi terasă, club: “Pe lângă mâncare şi băutură, aici se va servi şi cultură”, ne-a destăinuit cantautoarea, devenită imaginea clubului, unde va susţine concerte o zi pe săptămână, respectiv luni. De aproximativ un an de zile, chitara Mariei Gheorghiu este acompaniată în concerte de clapele lui Radu Graţianu, iar de atunci muzica sa a căpătat deschidere şi amplitudine. Nu s-a dezminţit nici de data aceasta, Maria fiind, cum spun artiştii, în voce şi făcând un show de excepţie.

Au fost prezenţi la lansarea “Curcubeului”: Eusebiu Ştefănescu – invitat special, Zoia Alecu, Ducu Bertzi, Doru Stănculescu, Eugen Avram, Alina Manole, Codruţa şi Mihai Lojewski (grupul Cantos), Horia Stoicanu, dar şi persoane din afara « breslei »: Doru Braia, generalul Mircea Chelaru, Denisa Popovici (liderul Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR), Ioan Iacob (Preşedintele Fundaţiei culturale "HESPERUS"), Miron Manega, Laurian Stănchescu etc. Ion Marinescu Ţurlă, Cristian Paţurcă şi Tic Petroşel, acompaniat la clape de Marlene Hristea, au susţinut mini-recitaluri în pauza dintre cântările Mariei Gheorghiu. Zoia Alecu, care a stat pe jos, în faţa scenei (pentru a fi mai aproape de Maria), a urcat la un moment dat lângă ea, pentru a cânta împreună refrenul de la “Vara întâmplător”. Un moment amuzant în cadrul spectacolului a fost suplinirea funcţiei de stativ (care dispăruse de pe scenă cu puţin timp înainte) de către Liviu Opran, un puşti de 16 ani. “Stativul” nu a tremurat deloc pe tot parcursul piesei “Gracias a la vida”, din repertoriul lui Joan Baez.

Piesele de rezistenţă

Codruţa Lojewski, jumătatea feminină a grupului Cantos, a acompaniat-o la flaut pe Maria la unul dintre cele mai răscolitoare cântece de pe album şi pe care artista îl cântă la fiecare concert: “Adună-mi, mamă, umbra” pe versurile poetului Miron Manega. Cu atât mai copleşitor pentru poet, care îl auzea pentru prima oară după moartea tatălui său. Numele lui Miron Manega se leagă şi de cea de-a doua piesă de rezistenţă din “Curcubeu”, respectiv “Aripi de drum”, scrisă în memoria Tatianei Stepa. Nu multă lume ştie că Maria a scris prima strofă şi refrenul acestui cântec, după care nu a mai putut continua, rugându-l pe Miron să o ajute. Ceea ce acesta a şi făcut, scriind următoarele două strofe. De versurile de la “Jocul” lui Octavian Paller se mai leagă o poveste. Aceea că Maria şi le-a ales ca epitaf atunci când o fi să se ducă: “Tare mult mi-aş dori ca unul din cântecele CURCUBEULUI să fie perceput şi de către ceilalţi, aşa cum l-am simţit eu, adânc săpat şi filtrat în suflet ca LUMINA însăşi. E vorba de JOCUL lui Octavian Paler ale cărui cuvinte fac parte din fiinţa mea acum (... dar eu am văzut norul şi-am auzit CÂNTECUL şi înainte de-a mă învinge, SOARELE m-a făcut fericit!). Este concluzia discului şi într-un fel şi testamentul meu artistic.”

Maria şi Dulce Pontes

Pe lângă melodiile de pe album, Maria ne-a delectat şi cu piese mai vechi, precum: “Bocetul lui Ioan cel fără de mormânt”, “Floare de vârtej”, “Blestem”, “Fluieraş de os”, “Cântec din Fanar” şi “Cancao do Mar”, celebrul fado al cântăreţei portugheze Dulce Pontes. Cu un an în urmă, aceasta a felicitat-o personal pe Maria pentru originalitatea şi performanţa interpretării. Cum a ajuns Dulce Pontes să-şi afle piesa interpretată de româncă, ne-a povestit chiar Maria Gheorghiu: “Cu Dolce Pontes, povestea se leagă de o înregistrare a fado-ului “Cancao do Mar”, pe care eu l-am cântat într-un club din Bucureşti. O prietenă l-a înregistrat şi i l-a trimis, prin cineva cunoscut, artistei. Răspunsul a venit de la ea prin poşta electronică, iar ulterior, când această prietenă a ajuns în Portugalia, a contactat-o, şi urmarea a fost că mi-a trimis un pachet cuprinzând câteva CD-uri cu muzică portugheză, inclusiv muzica ei”.

Maria şi Cassandra

Speranţa Mariei este, cine altcineva?, decât fiica ei, Maria Cassandra – care are o voce superbă, mult mai bună decât a mamei, după cum ne-a mărturisit chiar artista – dar care refuză să cânte: “Mi-aş fi dorit tare mult ca Maria Cassandra să cânte, pentru că are o voce îngerească. Am auzit-o o singură dată cântând, într-un an de Crăciun, când ajunsă acasă, obosită după un lung turneu în Statele Unite, a venit la mine şi mi-a spus: “De data asta te colind eu pe tine, tu ai colindat destul!”. Când i-am spus că aş vrea să o aud cântând mai des, mi-a răspuns, la fel cum le-a răspuns tuturor, că ea niciodată nu va ajunge să cânte mai bine ca mine şi, decât aşa, mai bine deloc. Poate că odată va depăşi acest complex. Eu încă mai sper”. Cu timbru plus concepţie originale, Maria Gheorghiu a reuşit să devină din “Mierla fără folos”, cum se credea odată, Vocea pe care Eusebiu Ştefănescu a descris-o atât de frumos, într-o declaraţie pentru Agerpres: “Vocea cu rezonanţe de cristal şi de aur curat, izvorâtă din sufletul Mariei Gheorghiu ca o lumină strecurată”.

Sursa: Certitudinea.ro

                                    Blog:Sevaciclon

March 25, 2013 de Blog Admin

Consideră primarul George Scripcaru, prezent ieri la deschiderea evenimentului de tradiţie, la care municipalitatea se află printre organizatori.

„Sprijinim de la început acest târg, care a crescut an de an şi a ajuns un eveniment cultural de anvergură, unic în România. De aceea, cred că trebuie inclus în portofoliul de proiecte pentru dosarul de candidatură a Braşovului la titlul de Capitală Culturală europeană în 2021”, a menţionat primarul. Punct de vedere împărtăşit şi de reprezentantul Consiliului Judeţean, Ambrus Carol, care consideră că manifestarea este una de prestigiu, ce poate aduce puncte în plus oraşului nostru în cursa pentru titlul menţionat. A X-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică - o ediţie aniversară - şi-a deschis ieri porţile, în incinta Braşov Business Park (str. Ionescu Crum nr. 1). În acest an, organizatorii - Asociaţia Culturală „Libris Braşov”, Primăria Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Camera de Comerţ şi Industrie, Universitatea „Transilvania” au pregătit pentru braşoveni şi mai multe surprize în cele patru zile ale manifestării. Astfel, pe lângă oferta bogată de carte şi muzică şi pe lângă reducerile aplicate de cei peste 70 de expozanţi, la târg, sunt prezente personalităţi ale spaţiului public cunoscute şi îndrăgite: Eugen Istodor, Caius Dobrescu, Doru Munteanu, dr. Gheorghe Mencinicopschi, Adrian Munteanu, pr. prof. dr. Vasile Oltean, pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu etc.

Seri pline de spectacol Serile târgului, deschis până sâmbătă între orele 10.00 - 19.00 şi duminică până la ora 16.00, vor fi spectaculoase, cu recitaluri de muzică şi poezie susţinute de interpreţi şi artişti îndrăgiţi: Horaţiu Mălăele, Maria Magdalena Dănăilă, Cvintetul Vocal Anatoly, Collegium Musicum Kronstadt, Trupa Calendar, Adrian Sărmăşan, Walter Ghicolescu, Alexandra Sidor, Fox Studis, Ţapinarii, Vasile Şeicaru, Tasha Rodrigues care vor oferi reprezentaţii de neuitat. De altfel, aceste evenimente dau târgului de la Braşov unicitate. Intrarea este liberă, dar la manifestările artistice care încep de la 19.30, este nevoie de invitaţii, care se procură gratuit, în limita locurilor disponibile, tot de la târg. Agenda târgului cuprinde, ca în fiecare an şi un generos spaţiu dedicat tradiţiei româneşti: artiştii promovaţi de Asociaţia Libris Cultural vor oferi publicului recitaluri folclorice de excepţie. Târgul se va încheia duminică după-amiază, cu recitalurile extraordinar ale lui Dumitru Fărcaş şi al lui Nicolae Furdui Iancu. Printre partenerii media se află cotidianul Transilvania Expres, portalul myTex.ro şi radio TEX FM. (L.J.)

Sursa: Transilvania Expres

                           Blog: Sevaciclon

February 06, 2013 in Artă şi Cultură de Blog Admin

http://www.orizonturiculturale.ro/Immagini/Amessina.jpg

Poemul meu, Improvizaţii pe cifraj armonic. In memoriam Igor Stravinsky, pe care l-am terminat de scris în 1994, are acum o biografie specială, plină de coincidenţe semnificative...

Catalizatorul închegării viziunii acestui poem a fost un vis, urmat de o lungă serie de întâmplări magice. Într-o noapte, în toamna anului 1994, l-am visat pe neaşteptate pe compozitorul rus Igor Stravinsky, primul mare inovator în muzica secolului al XX-lea, deşi ştiam doar vag câte ceva despre el. Dar din acel moment am devenit foarte interesat de biografia şi opera sa şi am găsit o carte la Biblioteca Bucovinei, Stravinsky, de Roman Vlad. Citind acea carte şi ascultând ulterior lucrările sale (prima oară la radio, la sfârşitul anului 1994, când postul naţional a programat „Săptămâna Stravinsky”…), eram aproape convins că nimic nu e întâmplător, că poezia mea are un sunet de tip expresionist care se înrudeşte cu muzica sa, acea înlănţuire de imagini şocante, de contraste acompaniate. Autorul, prieten bun al lui Stravinsky (care şi-a găsit odihna de veci în Italia, în cimitirul din insula veneţiană San Michele) era de asemenea din regiunea mea, Bucovina, născut în Cernăuţi, în prezent un faimos compozitor în Italia, fost director artistic la Scala din Milano. După câteva săptămâni, l-am cunoscut în Suceava pe compozitorul Viorel Munteanu (acum rector al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi), prieten al lui Roman Vlad (căruia i-a dedicat şi o carte), născut de asemenea în Bucovina, şi care a devenit prietenul meu...

Eram atât de frapat de muzica lui Stravinsky, încât înregistrasem „Pasărea de foc” pe reportofonul meu de jurnalist, iar în vara anului 1995 am plecat cu soţia şi cei doi copii la Soveja, în vacanţă şi, oarecum plictisit după o călătorie lungă, cu zece minute înainte de a intra în localitate am dat drumul la reportofon şi am început să ascult, spre seară, „Pasărea de foc”, dar nu au trecut decât vreo 5 minute şi am văzut pe cer o vâlvătaie uriaşă, în Soveja au ars în acea noapte 17 case…

Dar feeria existenţială continuă. După definitivarea poemului, în aceeaşi perioadă am avut privilegiul să-l cunosc, tot în Suceava, pe binecunoscutul poet italian Manrico Murzi, discipol şi fost asistent al lui Salvatore Quasimodo, unul dintre poeţii mei favoriţi în adolescenţă, care a absolvit L’Istituto Tecnico Economico Statale „Antonio Maria Jaci” din Messina. Manrico Murzi a devenit, de asemenea, unul din cei mai buni prieteni ai mei, dar şi personaj al viitorului meu roman, Străinul din Ada Kaleh.

Cu câteva zile în urmă am primit prin poştă o medalie şi o diplomă semnată de profesorul Claudio Sergio Stazzone, preşedinte al L’Istituto Tecnico Economico Statale „Antonio Maria Jaci” şi preşedinte de onoare al juriului celei de-a doua ediţii a Concursului Internaţional de Poezie „Messina Città d’Arte”. Am câştigat premiul al doilea, ex aequo cu poeta Silvia Petkova, din Bulgaria. Premiul întâi l-a câştigat poetul grec Kostas Zacharopoulos. Mulţumiri tuturor membrilor juriului, în special celor care au jurizat Secţia străină a concursului, Benito Corrao, Giovanna Logiudice şi Celestina Martino. Ei au scris o impresionantă justificare pentru premiul acordat poemului meu, un scurt text care pare el însuşi un poem:

O serie de drumuri simbolice, dintr-un tărâm atât imaginar cât şi real, în care urmele trecutului sunt amestecate cu cele materiale ale lumii contemporane, desenează şi dezvoltă un scenariu de momente luminoase şi întunecate, ca într-o dramă muzicală, apoi ele sunt captate de un curent de cuvinte expresive aparţinând unei voci narative care merge adânc în interiorul unei complexe sensibilităţi.

Acest concurs internaţional de poezie face parte din manifestările Bienalei de Pictură, Sculptură, Fotografie şi Poezie „Messina Città d’Arte”, fondată de artistul vizual şi scriitorul Biagio Cardia, preşedintele Asociaţiei Turismo Arte Spettacolo din Messina, oraşul faimosului artist Antonello da Messina.

Poemul premiat în Italia a fost preluat recent şi pe site-ul Best Poems Encyclopedia, un temerar proiect realizat de experţii în poezie de la Universitatea East Tennessee State University din SUA. Improvizaţii pe cifraj armonic. In Memoriam Igor Stravinsky figurează printre cele mai valoroase poeme de inspiraţie, Best inspirational poems. Şi bineînţeles, la secţiunea Poeţi italieni, puteţi citi şi câteva poeme de Salvatore Quasimodo, http://www.best-poems.net/

                                                                                               Constantin Severin

Improvizaţii pe cifraj armonic In memoriam Igor Stravinski

I. ALLEGRO

1.

un început decapitat ca gestul umbrei pe o hârtie neagră

o apropiere a sensului de chipul Tău cu vene de poem japonez - juxtapunere în abis - îngăduie viaţa

intensă orice fuziune a memoriei cu pasărea de foc ce succede muţeniei astfel salamandra şi nimbul gunoaielor oraşul cu mănuşi de verbe cosmice al cărui ţesut anihilează descrierea clare turnuri şi frontiere de carne viitoare pot înnopta în lumina împădurită-n larg

2.

cândva vom fi texte vii într-un stomac orbitor de oraş scufundat exact în cuvântul oraş

3.

ameninţat de limpezimea dinaintea amintirii

curând melancolia străvede traficul timpului sub pielea văratică a merilor

perechi de îndrăgostiţi îşi curbează formele fluidice

printre stamine şi linţolii de cerneală

dintr-o carte în cealaltă fi-va o ascensiune de morţi în porii deschişi ai hârtiei

de la o filă spre alta trupul devine relieful unei priviri ce te absoarbe

4.

era corpul unei priviri un idiom al nemişcării o pată de gravitaţie în literele răcoroase ale zidului o virgulă cimentată în lumina verde-olive

eram trecătorul cu mers negru urmărit de acea imagine sub narcoză

emanaţie a absenţei

ce se cere împlinită ca un perete unde nervii imaginează înspăimântătorul d i s e g n o i n t e r n o dintre eu şi tu

5.

apuc un banjo cu lemnul lustruit de înţelesul de raze al fiinţei şi treptat mă revăd printre comete muzicale sunt unicul meu prezent repet şi ecoul lichefiază luna şi cuvintele ieri sunt viitor repetă imaginea mea de dincolo şi degetele ireale ating orizontul fremătător al lumii

există o tornadă între eu şi tu prin care mă caut cu floarea păsărea paradisului în mână printre chipuri întunecate din trecut ce-mi trec prin sânge cu viteza luminii în timp ce trupurile decapitate dansează hula pe partea cealaltă a timpului

eu sunt memoria negativă a cerului aş vrea să plâng dar plânsul cade mototolit în haloul dintre doi îngeri aş vrea să ţip dar cuvintele au sensuri de foc ce se surpă dincolo de cuvinte aş vrea să te-ating dar mâna îmi alunecă pe suprafaţa convexă a timpului ieri sunt pe cale să sfâşii o mie de lotuşi din bucata mea de viitor rostogolită pe străzile aprinse de havaiene electrice soldatul stă pe o geamandură veche în loc de scaun în baraca spălătoresei cu coapse ciupite de muşte lumina solidificată crapă pereţii din scânduri murdare în timp ce-i mângâie sânii moi ca nişte păpuşi de cârpă până când obiectele lucrate la traforaj frânghiile aruncate pe coconi de mătase anemonele artificiale şi ciorapii negri pătaţi cu motorină clarinetul putrezind pe grămada de ziare vechi se contopesc cu un rag-teme pentru 11 instrumente

e târziu şi liliecii traversează “structura netă şi lapidară a motivelor linearismul uscat şi tăios al interjecţiilor alămurilor incisivitatea explozivă a ritmurilor dispoziţia asimetrică a măsurilor şi frecventele deplasări ale accentelor elipsele discursive asprele opoziţii timbrale”

apuc un banjo cu pielea lustruită

6.

soldat mărşăluind pe străzi cu obloanele trase din nimeni în nimeni sprijinindu-ţi plecările într-o ceaţă sonoră ce te desface de lucruri

scrii cu toată cerneala corpului evenimente putrezind deja sub doza letală de viitor acoperă cu pătura de campanie frumoasele cadavre ale suferinţei verbale

bei o apă ce te desparte de gură

tu nu eşti o manevră de propoziţii gramaticale comandată

II. ANDANTE

1.

tot ce cauţi se caută deodată cu tine până când drumurile se jupoaie în cascade tăcute pe faţa lunară a fiinţei

tot ce vezi se vede deodată cu tine până când ploaia de ochi haşurează musculoasele sensuri cu o atât de reavănă orbire

tot ce auzi se aude deodată cu tine până când un vârtej de urechi îţi scufundă capul tumefiat de tăcere

tot ce atingi se pipăie deodată cu tine până când pielea în febrilă concentrare tactilă înveşmântă înţelesul cuvintelor cu plăgi luminiscente

tot ce miroşi se inhalează deodată cu tine până când o pădure de liliac îţi explodează în nările atente

2.

trăsnet de mai fată în cada plină cu roua pădurii de liliac

3.

nu mai pot atinge muşchii argintii ai verbului a fi - salt alb ca un trăsnet de vară cu o unică silabă - şi numele Tău îmi coagulează mâinile într-o pagină fără contur acum şi dincolo şi numai

mi-ai dăruit un cal cuvânt cu maxilare alungite tatuaj cinetic al colinelor dar trupul lui şi-a risipit vocalele eterice şi calde

vedeam un zid de A la răsărit şi norii rotind spumoase străzi

4.

din liniile de univers ale strigătului înnoptate-n flăcări invizibile peste oraş te răsuceşti spre ceaţa mătăsoasă ivită din spinarea unui cal

şi ţi-e de rouă jumătatea stângă ce se prelinge-n ţara inocentă cu suitoare-arhitecturi din numele îndrăgostiţilor

din liniile strigătului se încheagă mulajul chipului reverberat pe străzile-nspumate de ecouri

şi-n umbra roşiatică a podului au umbra calcaroasă ce-ţi strânge făptura

5.

ea era o imagine în transă era cuvântul şi radiografia muţeniei masca pe care-o umple visul nimeni în nimeni în nimeni

era atât de frumoasă cu trupul haşurat de gândurile universului ca un poem ce îşi curbează timpul în devenirea sensului

era un infern de inocenţe şi-i auzeam chipul cum îşi descarcă umbra în miriadele de bliţuri senzitive ale mâinilor

o mângâiere era un act cosmic şi era nimicul şi totuşi şi totuşi sunetul epidermei devora toată urâţenia zidurilor

6.

îmbrăţişând-o seara patul cu liliac alb curgea-n nori

7.

acesta-i locul meu imensa-ntindere a unui nume terasă cu umbra crăpată în dreptul inimii

aici sunt visat de plasma sonoră cu mâinile retezate de vis liniile destinului plutesc în pagina transpirată de-o permanentă privire jupuită de ochi

nu e nimic de făcut mişcările sunt închise în axiomele cobailor cuvintele exală trenuri volatile spre-o gară cu plecări suspendate

8.

uzat de vechile privelişti pământul galben atomizat de texte tremură perdea fluidă în cameră repetând foşnetul frunzelor toamna

gura ta pulsar caligrafiat în clar-obscurul melodios vocala infinită din numele ce îţi desprinde corpul de auroră

nu mai există prezent doar urma unei treceri cometa ce deschide muchiile lucrurilor într-un ocean de traiectorii istorice

cum poţi opri metastaza iluziei boala care îţi umflă privirea şi mâinile oraşul strivind direcţii ascunse în sângele copiilor

numai auzindu-ţi paşii printre imagini încerc întreruperea cursului realităţii prin construcţii în limbaj oricum imaginaţia nu e un zid prin poroasele cuvinte pătrund graţioasele tije ale vanelor pneumatice petalele cu parfum abstract ale ventilatoarelor curcubeul uleiului magicul râu al materiei marile câmpii de calcul aerul betonat de zgomote abur vibraţii

inima nu are culoarea naturii

III. MENUET – TRIO

1.

bătrânul îşi bea cafeaua la automatul bibliotecii lăsând apoi să-l spintece din propria-i depărtare intimitatea cuantică a filelor

împrăştie scrumul ţigării într-o propoziţie siderală e un mesaj ce va fi fost să fie ori nefiindu-l este cum să-i desprinzi vocalele centrifuge din filigranul informateriei

• maşina de scris şi umbra mototolită a vocii sumbra inocenţă din curbura cuvântului viaţă într-un amurg evoluând în putrede fructe -

mâinile cu pielea rulată pe ecranul sfârşitului îi înserează radioactiv în evenimente singure ca larva imaginii în spaţiul negru singur cu respiraţia-i de predicat morbid

veni-ne-va trupul dintr-o limbă moartă o miliardime de literă poate întoarce visul în descompunere pe partea cealaltă

mâine de altădată

2.

cu o clipă fără timp tu salvezi îndepărtarea de tu

3.

plouă peste parbrizul anti-şoc pe acoperişuri statistice şi-n scuipătorile pentru sânge ale imaginaţiei

plouă cu o rafală de pierderi către mine

pleoapele roşii mi se desfac în oarbe-ntâmplări ce nu au căderea de-a fi

plouă peste pistele cu certitudini interşanjabile şi-n poemul cu centură de siguranţă asfixiat de cerneala maternă

• memoria se pliază pe ea însăşi -

alerg sub narcoza unui vers mişcat de modulaţiile fătului alungit în nebuloasa fiinţei

plouă şi nu am căderea şi nu am căderea de-a fi

4.

alergi şi te scufunzi cu strada în reavăna spumă a gesturilor ei e primăvară şi-i înverzeşte vocea ori umbra ei de dincolo mai reală ca ţipătul

5.

părăseam stadionul municipal prin a trupurilor aglutinantă urzeală - mătase şi cenuşă răcoroasă - tocmai gândind cum m-am rătăcit şi prin tine şi-n jurul fiinţei tale

atunci am văzut un mort înlăuntrul unui tocmai obraz a cărui catedrală intra în poem un mort cu vaste peisaje în cenuşia pielii derivă

şi tocmai tu coborai o scară de lemn aromat

6.

eu m-am întâlnit cu lumea într-un tu fără limite

7.

toamna cuvântul lumină se deformează şi fumegă în manuscrise galactice oraşe cu mulţimi afazice

• tangaj în luciul unui măr -

prăjitorul de vinete cristalizează un abur cu mii de învelişuri ovoidale prin care mâini străine-şi lichefiază ţesutul originar pe balustrada cuvântului toamnă

trupul tău în cadrul ferestrei din bucătărie vibrează cum pelicula nocturnă de febră a nevăzutului

toamna armonia morţii e vie

8.

fluture aprins de scânteia tramvaiului petale ţâşnind din memoria aripii

9.

visul tău de a dura o casă într-o tornadă de texte când malaxoarele macină peisaje de febră şi aur - sintaxă şi năruire repetând foşnetul frunzelor toamna -

iarba nu mai îndură ficţiunea cubului în oraşul cu baruri cinematografe şi săruri ferice fericirea e o mască a muzicii verticală stereofonie de sânge şi spirit o pagină deschisă între oricând şi jumătatea de clepsidră din craniul marionetelor

automobilele trec nici un prieten singurătatea închide nopţile tuturor trecătorilor cum o picătură de sânge raza secundei muzica sex diafan al timpului înnoptează în plasa de puncte variabile a raţiunii - calde amprente într-o reîntoarcere - dansează dansează paşii accelerează freamătul invizibilului

cuvintele sunt negre leziuni

în sunetul pur repetând foşnetul frunzelor toamna

zadarnic priveşti înapoi prin tulnice cu fruntea imprimată în fazele lunii nici un prieten doar pasageri în turnul cinetic suspendat într-un nor de insomnii aurifere vulturi la puterea numărului de aur cetăţi de aur reclame de aur trandafiri de aur şi totuşi pâinea de aur cu gust de cenuşă

IV. PRESTO

1.

azi nu mai scriu peniţa dilată brusc cerul alb dintre litere

e prima noapte de primăvară un jazz-band de îngeri iluminează dimensiuni în care mă trezesc ca-ntr-un somn de obiecte paralizat în pagină

ce caut între aceste planete fonetice ale morţii eu poate tu astfel numai cu trupul dinaintea naşterii înviat de inima repulsivă

• ca şi cum aş transcrie măruntaie de zei care mă citesc -

e prima noapte de primăvară o febră mută şi suferinţa precede semnificaţia

e prima noapte un vid de litere m-apropie la o propoziţie de pietre

2.

aştepţi în cel mai pur refugiu o casă coagulând liniile chipului cu orizontul într-un fraged desen plutitor printre coloane monoice

poate cândva vei respira în afara camerei de tortură a timpului cu viaţa atârnând de simfonia psalmilor

vei copia cu sângele relieful tandru al fiinţei printre coloane monoice

aici ţi-e făptura ruptă-n fâşii de mirare doar de avide priviri cu puls de ţigară

cicatrizate brusc în ochii irizaţi de-atâtea vieţi posibile printre coloane monoice

încotro să privim spre a ne vedea privirea

3.

când sus

în urma ta se curbau înalte peisaje de ceruri şi ape

sărbătoarea primăverii ilumina respiraţia invizibilului

trupul fulgera noi forme şi sensuri ctitorind oraşe moi cu ziduri din senzaţii luminoase într-o perfectă gramatică a îngerilor

fragmente de străzi se-nvolburau în conul trecerii şi inima destrăma tot mai rar cusăturile în abis ale serii

sus când

4.

a fi mulajul acestui poem

5.

dansa cineva în haloul luminiscent ce ideograme cinetice întruchipau mâinile şi coapsele cristalizând o muţenie şiroind de voci

muzica tocea muchiile dintre corpuri şi cuvinte ochii din creierul extraplat al umbrei în care cădeam îmbrăţişaţi în savuroasă dispariţie

dansa cineva în haloul de octave mişcările-i fluide ca hârtia de biblie extrăgeau din somnul comun un peisaj cu urme de globule albe şi roşii

albe şi roşii

6.

căutam sensuri noi prin izgonirea păsării de foc în câmpul închipuirii dilatat dincolo de ghemul umbrei mele blindajul realului era aproape perfect

nu mai ştiam nimic despre mine când deodată cu degetele smulse din mâinile imaginare i-am atins netimpul fierbinte şi gol

era o făptură din puncte cu un abis în partea stângă captivă-ntre pereţii unei muzici de mătăsoase ceasuri interne

trecea cu chipul iradiat de roua nevăzută a unei străzi fără spaţiu şi timp unde ziua e o hemoragie nocturnă a sensurilor iluminând o inimă negativă

era hubloul prin care se priveau două lumi curentate de vis încet formele se desprindeau din lucruri plutind în orizontul unui gând etanş

7.

chipul tău brusc răsucit în ultimul gând al unei frunze

8.

era târziu în noapte şi prea târziu în lume şi trecători întârziaţi te năruiau cu trandafiri târzii în cerul atavic cu îngeri friabili înfoiate porumbiţe şi troleibuze

era târziu şi-n urmă-ţi trupu-ntârzia vegheat de codane cu iuţi reliefuri ce taie ceaţa albăstrie pe care-o văd orbii în ghemul metafizic al străzilor

era târziu în adânc de târziu iar bucuria o tristă problemă de limbaj şi-ntr-un târziu de tine însuţi te pierdeai

9.

“muzica mi s-a înfăţişat adesea în vis dar n-am putut s-o notez decât o singură dată era pe când scriam povestea soldatului rezultatul m-a surprins şi m-a fermecat

am întrevăzut nu numai muzica dar şi pe executant era o tânără ţigancă la o margine de drum ea ţinea un copil pe genunchi şi cânta din vioară ca să-l înveselească

motivul pe care îl repeta fără întrerupere era cântat cu toată lungimea arcuşului muzica îl încânta pe copil care aplauda cu mânuţele

ea mă încânta şi pe mine am avut bucuria să o pot reţine şi am integrat acest motiv în micul concert”

10.

când m-am văzut ultima oară stam singur cu ţigara întoarsă ca un electrod către inimă

faţa îmi era o paletă de vechi limbaje crăpate cu o albastră eczemă a luminii în curba profilului

şi nu mai puteam coborî scara în spirală lustruită de febra trecutelor doamne apoi mi-au bătut în cuie ferestrele

11.

o nouă eclipsă în densa claritate coagulează un orizont de obiecte figurale

orchestra continuă să traseze diafane ţesuturi sonore în reţeaua filtrată de magie şi linişte uşor petruşka poate fi prins în levitaţia unei nebuloase mişcări

“ca şi cum ar fi ars încetul cu încetul toate elementele muzicii sale dezvăluindu-i adevăratul schelet ritmul”

a devenit un puls de imagini pe o faţă nevăzută sub care se prăbuşeşte orbita de aur piatra în carne gândul în Dumnezeu

amplificare a spaţiului prin transparenţă uneori umbra umbra umbra nu mai imită imită imită

Suceava, 1995

Orizonturi Culturale Italo- Române

(nr. 2, februarie 2012, anul II)

                                Blog: Sevaciclon

January 29, 2013 in Artă şi Cultură de Blog Admin

A plecat la ceruri, inca un mare roman care a slujit natiunea romana timp de mai multe decenii – Sergiu Nicolaescu. El este regizor, actor de film, scenarist şi producător de film, fiind totodată printre cei care au luat parte la Revoluţia din 1989. A facut peste 60 de filme in tara si in strainatate. S-a nascut in 13 aprilie 1930 la Tg-Jiu, si a murit in data de 03.01.2013 la Spitalul Elias din Bucuresti. Pe site-ul personal, Sergiu Nicolaescu isi povesteste viata. Iata cateva pasaje:

„Sunt ambitios, perfectionist si nu renunt la un lucru pana nu reusesc sa-l fac foarte bine. 1948 - In momentul abdicarii regelui eram in prima mea vacanta de student. Tata era inginer de drumuri si sef in acest domeniu pentru Banat si Transilvania. Lucra pentru rege, la Savarsin si, astfel, i s-a propus sa plece cu acesta, cand a parasit Romania. A vrut sa ma ia si pe mine, dar s-a razgandit, a ramas.... iar pe 5 ianuarie 1948 a fost arestat.

Eram acasa si l-am insotit pana la localul Politiei din Timisoara. Tata a stat nejudecat cam un an; adus la Bucuresti a fost anchetat chiar de Nicolschi, in cladirea Senatului de astazi, pe atunci Minsterul de Interne. A fost condamnat la 7 ani, in urma unui proces tipic comunist, ajungand la Canal. A murit in '94, avea 92 de ani. Sunt insa fericit ca a apucat caderea comunismului.

1962 - Numele filmului care mi-a permis sa intru, dintr-o data, in lumea mondiala a cinematografiei - Memoria Trandafirului - se datoreaza lui George Macovescu si Mihnea Gheorghiu. (...) Cu el am luat Premiul de Excelenta al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondiala.”

„In ianuarie 2010, Mihai Viteazul, filmul lui Sergiu Nicolaescu aparut in 1970, ocupa a treia pozitie intr-un clasament realizat de Internet Movie Data Base la categoria "Filme istorice".

Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, la Brasov candidand ca independent pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. Carti publicate: Lupta pentru putere. Decembrie '89 (2005) * Cartea revolutiei romane decembrie '89 (1999) * Un senator acuza, (1996, reeditata in 1998) * Revolutia. Inceputul adevarului(1995) “Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite", a spus Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenţi.

Brasov 29 ian.2013
Dumnezeul Sa-l odihneasca in pace!

                        Fondatorul Miscari 15 Noiembrie” Mircea Sevaciuc

                                                     Blog: Sevaciclon