June 06, 2013 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin

O carte în care multe informații vin brutal peste noi, fără a încerca să înfrumusețeze ororile, despre care am scris AICI.

Augustin Vişa a fost şi a rămas necunoscut marelui public – ca şi prototipul eroului ce a dat numele nuvelei lui Soljeniţîn. E drept că, în timpul ultimului război şi imediat după, Augustin Vişa, fruntaş al Tineretului Ţărănist, aflat în apropierea lui Iuliu Maniu, se bucura de oarecare notorietate.

E drept că, în perioada comunistă, Corneliu Coposu îl considera drept unul dintre marii lui prieteni. Dacă n-ar fi scris însă o carte neobişnuită (Din închisorile fasciste în lagărele şi închisorile comuniste, 2012), apărută postum, nimeni nu şi-ar mai fi amintit de această figură excepţională a istoriei noastre recente. Neşansă – Augustin Vişa a avut cu carul! A închis ochii puţin timp înainte de decembrie 1989, fără să mai asiste la prăbuşirea sistemului care îi distrusese viaţa; şi-a scris memoriile de deţinut politic în perioada 1974-1984, fără a avea speranţa că ele vor vedea vreodată lumina tiparului. Poliglot, doctor în drept, posesor al unei culturi impresionante, a supravieţuit după ieşirea din închisoare doar prin slujbe mediocre şi subalterne, deoarece pecetea de „fost deţinut politic” l-a marcat definitiv, atribuindu- i o poziţie de tolerat. Memoriile sale au însemnat unica revanşă pe care un om deosebit şi-a putut-o lua faţă de destinul ce a părut să se îndîrjească absurd asupra lui, decenii la rînd.

Faţă de toţi ceilalţi deţinuţi politici români ale căror mărturii ies treptat la iveală în ultimii ani, Augustin Vişa prezintă o situaţie de-a dreptul neverosimilă: intrat la închisoare în 1941, a rămas închis pînă în anul 1958, cu doar un mic interval de libertate, întîi ca antifascist, apoi ca anticomunist. Mare parte a acestui interval a trăit în regim de exterminare fizică. Arestat iniţial sub Antonescu pentru că, în numele lui Maniu, ţinea legătura cu Aliaţii printr- o instalaţie radio clandestină, ajunge apoi în închisorile comuniste. Mai mult, în 1948 va fi trimis în Uniunea Sovietică sub acuzaţia de „spionaj în serviciul Marii Britanii“ şi va avea astfel ocazia să cunoască Gulagul sub forma lui cea mai terifiantă, cea din perioada lui Stalin. Mărturia unui român naiv şi onest asupra iadului sovietic are toate şansele de a se plasa într-o serie internaţională ilustră. Prima parte a cărţii prezintă astăzi un interes limitat: e istorisirea detenţiei „normale” dintr-o ţară europeană aflată în război. Cu cea de-a doua parte însă plonjăm în infern: odată intrat în lagărul 385/14 din Potima, în centrul Rusiei, eroul povestirii păşeşte într-o altă lume, a cărei existenţă nici n-o bănuise. Prima regulă, a universului concentraţionar sovietic, puţin cunoscută, era aceea a izolării absolute. Lagărul se afla într-o regiune aproape inaccesibilă; nici direcţia lagărului, nici administraţia, nici supraveghetorii nu aveau voie să părăsească zona pe durata misiunii lor. Torţionarii se converteau ei înşişi într-un fel de deţinuţi de rang superior, fapt care le sporea cruzimea. De evadat – nici vorbă: nu aveai unde fugi şi chiar dacă ai fi reuşit să treci dincolo de zidul cu sîrmă ghimpată (povestitorul ne garantează că era practic imposibil), te aştepta doar moartea în mijlocul naturii şi nimic altceva. Augustin Vişa nimereşte într-un lagăr istoric, înfiinţat de Lenin însuşi în 1918, şi unde îşi găsiseră sfîrşitul mii de intelectuali şi de ofiţeri ruşi, trimişi acolo de bolşevici. Relatarea a ceea ce i s-a întîmplat unui om la Potima, timp de şapte ani, aminteşte de cele mai crude pagini din Şalamov, repovestite însă de un Constantin Stere ingenuu: locul unde oroarea a devenit zilnică defineşte o galaxie care funcţionează după alte reguli decît cele umane. Te întrebi prin ce miracol a putut supravieţui acolo un biet intelectual, nici prea tînăr (la intrarea în Gulag avea 44 de ani), nici obişnuit cu munca fizică, nici înzestrat cu o mare forţă corporală. În fiecare noapte era convins că viaţa i-a ajuns la capăt şi se ruga lui Dumnezeu să-l mai ţină în viaţă măcar pînă mîine. Totuşi, prizonierul român reuşeşte să apuce acea zi din 1955 cînd, în urma presiunilor occidentale, cetăţenii străini din lagărele sovietice au fost retrimişi în ţările de origine. Ceea ce l-a salvat pe prietenul lui Maniu şi al lui Coposu au fost, probabil, educaţia şi caracterul său. Uneori cultura are şi asemenea efect.

Mihai Zamfir

România literară

                                                            Blog: Sevaciclon

May 10, 2013 de Blog Admin

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic a cerut, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice de pe lîngă Instituţia Prefectului, sprijin pentru adoptarea de urgenţă a Proiectului de lege prin care să le fie acordate despăgubiri pentru bunurile confiscate lor şi familiilor lor de în timpul prigoanei comuniste. „Nicăieri în fostele ţări comuniste cei care au suferit din cauza regimurilor comuniste nu sînt umiliţi aşa cum sîntem noi. În anul 2009, a fost votată şi promulgată legea 221 care acorda o serie de despăgubiri. Acum, practic legea nu mai există, pentru că Guvernul Boc a venit cu o ordonanţă de modificare în care spunea că pentru noi nu sînt bani, după care Curtea Constituţională, foarte ascultătoare, a răspuns unor ordine politice şi a declarat neconstituţional unul din articole, iar apoi Procurorul gneral a atacat la Înalta Curte cu recurs în interesul legii, astfel că legea 221 nu s-a mai aplicat.

De peste un an şi jumătate zace la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, un alt proiect de lege, propus de PSD şi PNL, pentru care nu se găseşte timp de dezbatere. Proiectul a trecut de Senat, unde a fost modificat astfel încăt despăgubiri să primească doar foştii deţinuţi care mai sînt în viaţă, ceea ce noi nu putem accepta în ruptul capului. Eu nu pot trece pe stradă pe lîngă soţia unuia care a murit lîngă mine în închisoare şi să ştiu că ea nu va primi nimic. Asta, în timp ce aşa-zişii revoluţionari primesc indemnizaţii de şase-şapte ori mai mari decît noi. Mai mult, ei au un secretar de stat şi 40 de angajaţi ai secretariatului care să ne reprezinte interesele, pe cînd noi nu putem avea un om, care s nu fie plătit, dar care să ne reprezinte în faţa autorităţilor de la Bucureşti“, a spus Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic. Subprefectul Ana Fleşariu a solicitat preşedintelui AFDPR un material scris cu modificările al lege pe care asociaţia le cere, pentru a fi trimis la Camera Deputaţilor.

Autor: H.O

Sursa: Monitorul Expres

                                        Blog: Sevaciclon

May 10, 2013 de Blog Admin

Scriitorul Paul Goma a primit cetățenia țării sale natale, Republica Moldova, și se pare că la vară se va întoarce acasă, în Basarabia.

Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, care l-a propus de curând pe Paul Goma la Premiul Nobel pentru literatură, anunță că disidentul cunoscut în toată lumea a primit cetățenia Republicii Moldova.

Se pare că Paul Goma are și cetățenia română, așa cum a aflat Varujan Vosganian de la Ministerul de Interne în 2011. Însă, nici Goma, nici familia sa nu au fost contactați, la domiciliul lor din Paris, de autoritățile române pentru a li se înmâna pașapoartele românești. Om dintr-o bucată, Goma nu a acceptat umilința de a face el cerere către autoritățile de la București.

Și Uniunea Scriitorilor din România i-a recunoscut abia în 2011, calitatea de membru pe care i-o ridicase în 1977. Dar președintele Uniunii, Nicolae Manolescu, care acum locuiește și el la Paris, nu îl iubește prea mult pe Goma. În 2005, Manolescu l-a destituit pe Liviu Ioan Stoiciu de la conducerea revistei „Viața Românească”, pentru că a publicat un text, pretins antisemit, al lui Paul Goma.

Scriitorul basarabean Andrei Ţurcanu a declarat că Paul Goma se întoarce la Chişinău pentru a prelua conducerea Centrului de studiu al comunismului din Basarabia şi Bucovina, înfiinţat în această iarnă de Uniunea Scriitorilor din Moldova. Pentru început, instituţia urmează să stocheze arhiva pe care o deţine Paul Goma, iar ulterior să adune şi alte materiale scrise, audio şi video cu privire la comunismul din cele două provincii româneşti.

Scriitorii din Moldova au deschis două conturi bancare, în lei moldoveneşti şi în valută, în care se așteaptă donații, pentru a se rezolva problema sediului pentru Centrul de studiu al comunismului și a locuinței pentru cunoscutul disident. Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935 în satul Mana, judeţul Orhei, Basarabia, iar în prezent este stabilit la Paris. Autor: Monica Andronescu

EVZ.ro Blog: Sevaciclon

May 10, 2013 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin

Sala de conferințe a sediului Jockey Club din capitală a devenit neîncăpătoare în seara de 18 aprilie 2013, cu ocazia conferinței organizate de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Conferința a avut ca temă declarată “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România”, propunându-și să să analizeze, conform anunțului de pe site-ul oficial al IICCMER, “modul în care societatea românească contemporană înțelege să se raporteze la figuri controversate ale Resistenței anticomuniste, asociate atât în trecut cât mai ales în prezent cu manifestări ale extremei drepte în România”.

Sala a fost plină de un public pe cât de numeros, pe atât de variat: foști deținuți politici și tineri continuatori ai idealurilor lor, cetățeni de naționalitate evreiască, istorici și cercetători – printre care Liviu Pleșa de la CNSAS, Cosmin Budeanca de la IICCMER, Nicolae Videnie de la IIR, Mihael Shafir de la Universitatea din Cluj ș.a., studenți și chiar elevi de liceu, lideri și voluntari ai unor ONG-uri precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, Fundația Luptătorilor în Rezistența Armată Anticomunistă, Centrul pentru Studii Evreiești, Federația Comunităților Evreiești ș.a.. Dezbaterea s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de încordată.

De remarcat solidaritatea extraordinară a celor ce îl iubesc și respectă pe Ion Gavrilă Ogoranu, care fără nici o mobilizare prealabilă, au dominat în mod vizibil sala și care în a doua parte a manifestării au intervenit spontan, în dorința contracarării numeroaselor aprecieri defavorabile făcute atât la adresa eroului, cât și la adresa luptei de rezistență anticomunistă în general.

Conferința susținută de cercetătorul Wiliam Totok, reprezentant al Institutului Elie Wiesel, susținută pe fondul derulării unor imagini adeseori tendențioase, a vizat în mod evident câteva obiective precum destrămarea aurei de erou național și știrbirea incontestabilei autorități morale pe care liderul rezistenței armate din munții Făgărașului a căpătat-o în ultimele două decenii în opinia publică românească. Utilizând o logică viciată, bazându-se pe declarațiile date de Ogoranu în ancheta Securității imediat după capturarea sa în 1976, declarații despre care a garantat (pe baza a ce oare?) că ar fi fost date fără nici un fel de constrângere, derulând în mod obsedant imagini cu participanții la comemorările de la Sâmbăta de Sus salutând cu salutul legionar (considerat în mod inexact ca fiind fascist), ori scoțând din contextul unor cărți afirmații considerate antisemite de-ale unor prieteni ai lui Ogoranu, Wiliam Totok a încercat fără succes să relativizeze epopeea rezistenței anticomuniste din Făgăraș. El a afirmat – fără susținere – că grupurile de gherilă precum acela al lui Ion Gavrilă Ogoranu doreau înlocuirea unui totalitarism – cel comunist, cu alt totalitarism – cel fascist.

Wiliam Totok a reproșat lui Ion Gavrilă Ogoranu că după 1990 nu s-a delimitat de trecutul său legionar, ba mai mult decât atât a participat activ la publicistica legionară, a susținut conferințe în acest sens, fiind inițiatorul acțiunilor anuale de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, acțiuni caracterizate de Totok ca având caracter legionar. El a exemplificat în acest sens și prin faptul că în 1993 Ogoranu s-a numărat printre întemeietorii Partidului “Totul pentru Țară” (Pentru Patrie), continuator al organizației omonime din perioada interbelică. Pe baza acestor argumente, Totok a concluzionat că Ogoranu a rămas un fascist. Spre deriziunea publicului, Wiliam Totok a încercat să facă o paralelă între Ogoranu și scandalul sterilizării țigăncilor de la începutul acestui an.

Președintele AFDPR, dl Octav Bjoza, a luat cuvântul din sală, evocând calitatea deosebită a legionarilor pe care i-a cunoscut în închisorile comuniste. Deși nu a fost legionar, d-sa a arătat că nu consideră normală generalizarea osândirii tuturor membrilor Mișcării Legionare, subliniind caracterul deosebit al lui Ion Gavrilă Ogoranu care a fost un exemplu de bunătate, de toleranță și dragoste creștină. Dl Bjoza a criticat situația creată de Institutul Elie Wiesel la Târgu Ocna, unde se exercită presiuni asupra consiliului local pentru retragerea calității de cetățean de onoare al orașului fostului deținut politic Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, reporșând celor de la institut că “nu ne lasă nici să ne alegem sfinții.”

Prezent în sală, președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, dl Coriolan Baciu, executorul testamentar al eroului anticomunist, a evocat figura luminoasă a acestuia, toleranța și deosebita deschidere practicate de acesta. Coriolan Baciu a arătat că Ogoranu nu a încercat monopolizarea rezistenței armate anticomuniste în favoarea Mișcării Legionare, ci dimpotrivă a militat permanent pentru idea că lupta de rezistență a aparținut poporului român, recunoscând contribuția mai multor grupări politice în acastă încleștare cu comunismul. Dl Baciu a reproșat organizatorilor comportamentul din cadrul acestei manifestări prin care se încercă în mod evident deteriorarea imaginii lui Ion Gavrilă Ogoranu.

A luat apoi cuvîndul dl Șerban Suru, care a arătat că a avut o relație deosebită cu Ion Gavrilă Ogoranu, încercând să demonteze o serie de afirmații făcute de dl Totok, creându-se o serie de altercații verbale cu cei de la prezidiu care au reproșat apariția lui Suru în cămașă verde cu diagonală, cel mai vehement manifestându-se profesorul Mihael Shafir, care a amenințat că va face plângere penală.

Istoricul Liviu Pleșa, cercetător în cadrul CNSAS, și-a exprimat dezamăgirea pentru lipsa consistenței și profesionalismului conferinței susținute de dl Totok, căruia i-a reproșat la rândul său logica viciată pe care și-a fundamentat expunerea. Dl Pleșa a amendat lipsa de spirit academic și deontologic a unorplesa artificii utilizate de Wiliam Totok, propunând în același timp noi viziuni pentru viitoare astfel de dezbateri.

Doamna Lya Beniamin, de la Centrul de Studii Evreiești, a dat citire unui citat din Corneliu Zelea Codreanu

Impresionantă până la lacrimi a fost intervenția dnei Zoe Rădulescu, nimeni alta decât fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu, legionar, lider al rezistenței din Dobrogea, ucis de Securitate în zona Babadagului. Doamna Zoe Rădulescu a arătat că, deși s-a născut în închisoare, în timpul detenției politice a mamei sale, având în familie mai multe rude executate de czoeomuniști, a reușit să depășească sentimentele de ură sau răzbunare, înțelegând să prețuiască toți oamenii, inclusiv evreii, popor pe care a afirmat că îl admiră pentru cultura sa. De pe această poziție, d-sa a spus că nu înțelege ura cu care inițiatorii acestei conferințe se străduiesc să îl defăimeze pe Ion Gavrilă Ogoranu.

Încheierea dezbaterii a fost rezervată cuvântului dlui Alexandru Florian, directorul Institutului Ellie Wiesel. Alocuțiunea acestuia s-a remarcat prin desconsiderarea ostentativă cu care a tratat publicul, reproșându-i incapacitatea de a participa la o dezbatere științifică și de a înțelege arta dialogului. Cu o lipsă de eleganță inadmisibilă pentru calitatea de gazdă a dezbaterii, Florian a transmis evidentul său dispreț acelei părți din public care se dovedise adeptă a lui Ogoranu, decretând categoric că Mișcarea Legionară a fost și va rămâne o mișcare fascistă, de extremă dreaptă, indiferent de “sfinții și sfințișorii” în care cred cei vizați.

La aceste ofense, am ripostat, reamintindu-i lui Alexandru Florian că tatăl său, profesorul de marxism Radu Florian, asemenea multor coreligionari ai săi, a venit cu tancurile sovietice în 1944 și a participat la bolșevizarea României, pentru ca acum fiul său să ne jignească simbolurile naționale și sfinții. De asemenea, am declarat că este o rușine pentru IICCMER că a contribuit la această defăimare, indicându-l ca vinovat pe directorul acestuia, Andrei Muraru.

Numeroase persoane din public și-au manifestat în mod spontan, la rândul lor, indignarea față de ofensele aduse de Alexandru Florian.

Manifestarea s-a terminat într-o atmosferă deosebit de tensionată, cu numeroase schimburi de replici dure între reprezentanții celor două tabere.

Vom reveni cu filmări de la manifestare.

Instantaneu la sfârșitul dezbaterii. La poarta Jockey Club-ului, Florin Dobrescu îi demonstrează profesorului Mihael Shafircă Horia Sima nu a fost fascist, arătându-i volumul “Destinee du nationalisme”, publicat în 1951 la Paris. FOTO: Florian Cristache

de Florin DOBRESCU

Sursa: Buciumul

                                                Blog: Sevaciclon

April 17, 2013 de Blog Admin

Preşedintele filialei Braşov a Asociaţiei Naţionale a Vete­ranilor de Război, generalul maior în retragere Mircea Vlaicu, a fost săr­bă­torit zilele tre­cute de colegii de „un leat” din ca­drul Consi­liului Ju­deţean al Per­­soa­nelor Vârst­nice, dar şi prefectul ju­deţului, Mihai Mo­haci, la împlinirea venerabilei vârste de 91 de ani.

„Dumneavoastră, domnule gene­ral, sunteţi decanul de vârstă al con­si­lierilor onorifici ai prefectului. Vă mulţumesc şi vă urez sănătate şi să rămâneţi la fel de activ şi în anii care vin”, i-a spus Mohaci sărbătoritului, în cadrul şedinţei Consiliului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârst­nice. Generalul Vlaicu a primit o pla­chetă şi o diplomă de onoare din partea colegilor. Întrebat care este secretul longevităţii sale în condiţiile în care a trecut printr-o conflagraţie mondială, prin foamete şi prigoana comu­niştilor, ca mai toţi ofiţerii de carieră, pre­şedintele veteranilor de război braşoveni ne-a declarat că gimnastica zilnică şi activitatea pe care o desfăşoară au un rol. Dar secretul este altul: „Am iubit şi iubesc mult!”, după care a adăugat hâtru: „Mai ales fetele fru­moase”.

Cea mai dureroasă amintire Generalul nonagenar a povestit şi un episod petrecut în 1945, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, despre care spune că rămas cea mai dureroasă amintire. „Eram la graniţă, întorşi de pe front, din Cehoslovacia şi ardeam de nerăb­dare să intrăm în ţară, mai ales că urma să defilăm triumfal prin Arad. Pentru asta, fiecare soldat şi fiecare ofiţer a încercat să-şi pregă­tească ţinuta cât mai bine. Dar peste noapte, nouă, ofiţe­rilor care lupta­serăm alături de militarii din subor­dine până în Cehos­lovacia, ni s-a spus că nu mai cores­pundem din punct de vedere politic şi, de aceea, vom fi tri­mişi acasă pe din dos şi nu vom participa la defilare. În locul nostru au fost aduşi romi şi alte categorii sociale care «cores­pundeau», îmbră­caţi în uniformele noas­tre de gală! Când am ajuns acasă, ca nişte paria, am şi fost îndepărtat din arma­tă pen­tru prima oară. Am fost apoi reche­mat, dat din nou afară şi rechemat, de alte două ori, tot din motive politice. Dar uite că am supravieţuit şi am ajuns la 91 de ani!”. Publicat in: Cotidianul Transilvania Expres

LILIANA JIGHIRA

                                                         Blog: Sevaciclon

March 25, 2013 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin

Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România (AFDPR), reaminteşte autorităţilor că, de trei ani, proiectul monumentului dedicat luptătorilor anticomunişti de la Făgăraş este blocat din cauza unui aviz. „De peste trei ani ne chinuim să obţinem acest aviz de la arhitectul şef al judeţului. Nu ştim de ce, pînă acum arhitectul şef nu a semnat acest aviz. Mereu ne alegem doar cu promisiuni“, a spus Octav Bjoza, ieri, la şedinţa Consiliului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice de pe lîngă Instituţia Prefectului. Instituţiile statului nu au oferit nici un răspuns la solicitările de finanţare a ridicării acestui monument, dar ridicarea monumentului va începe din fondurile asociaţiei. Prefectul Mihai Mohaci a promis că va acorda întregul sprijin ridicării monumentului de la Făgăraş, o zonă simbolică luptei anticomuniste. „Voi discuta cu arhitectul şef al judeţului şi voi solicita grăbirea acestui aviz. Eu cred însă că nu trebuie să aşteptaţi ca doar instituţiile statului să finanţeze acest monument. Cred că a venit timpul să apelăm la fiecare dintre locuitorii acestei ţări să sprijine edificarea unui astfel de monument. Sînt sigur că dacă veţi lansa o campanie de strîngere de fonduri, din puţinul pe care îl au, braşovenii vor sprijini acest proiect. Aşa putem conştientiza şi oamenii cu privire la ceea ce s-a întîmplat în primii ani ai comunismului, la lupta purtată de patrioţi pentru democraţie şi libertate, la valorile pe care ei le reprezentau, dar şi la teroarea pe care au îndurat-o din partea statului comunist“, a spus prefectul. Monumentul ar trebui să fie ridicat la intrarea în Cetatea Făgăraşului, un loc unde luptătorii anticomunişti au fost supuşi multor chinuri de către organele de represiune din anii terorii. „Noi vom începe oricum ridicarea acestui monument, chiar dacă eliberarea avizului va întîrzia. Avem ceva fonduri pregătite pentru începerea acestui proiect. Deşi nu ne place şi nu ne stă în caracter să «cerşim», vom face şi acest lucru, vom lansa o campanie de strîngere de fonduri pentru acest monument. Totuşi, eu continui să cred că statul român are obligaţia morală, şi nu numai morală, de a cinsti memoria celor care s-au jertfit pentru ţară, pentru popor, pentru tricolor“, a mai spus Octav Bjoza.

Autor: Harald Odateanu

Sursa: Monitorul Expres

                                   Blog: Sevaciclon