May 30, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Lucrurile esenţiale trec, de obicei, neobservate. La Festivalul „Zilele Mihai Viteazu” de la Craiova s-a petrecut o restituire istorică pe care televiziunile n-au sesizat-o, pentru că tocmai îşi strângeau sculele.

E vorba de „Cântecul lui Mihai Viteazu”, care s-a cântat pentru prima dată în spaţiul public al Olteniei, după o tăcere de cel puţin 66 de ani. Organizatorii nici n-au ştiut, probabil, de existenţa acestui cântec, cu atât mai puţin povestea conservării acestuia. Şi nici n-au avut suficientă cultură sau conştiinţă istorică pentru a sesiza când se întâmplă ceva special.

Cântecul a fost restituit spaţiului de origine (Oltenia) în două momente: o dată la sesiunea de comunicări de la Muzeul Olteniei (joi 12 mai) şi a doua oară în parcul Romanescu, înainte de „bătălia de la Călugăreni” (sâmbătă 11 mai). Cei care au făcut această restituire muzicală, literară şi istorică au fost, în tandem, scriitorul Miron Manega şi rapsodul Ion Creţeanu.

Prezentarea cântecului a fost şi ea insolită. La sesiunea de comunicări care a deschis festivalul „Zilele Mihai Viteazu”, Miron Manega, care avea de citit o comunicare - atipică şi ea - privind latura mai puţin cunoscută a personalităţii voievodului, şi anume cea de autor literar (vezi AICI), a început aşa: „Noutatea nu constă neapărat în informaţie, căci acest aspect a mai fost prezentat, chiar aici, în Craiova, de Marin Sorescu şi Tudor Nedelcea. Noutatea constă mai degrabă în abordare şi mesaj. Iar când spun abordare, mă refer, de pildă, şi la asta...”.

În momentul imediat următor, din sală s-a ridicat cobzarul Ion Creţeanu (îmbrăcat în costum naţional) şi a început să interpreteze „Cântecul lui Mihai Viteazu” (a fost, de altfel, singurul artist care a cântat, în toate zilele acelui festival, o piesă dedicată exclusiv marelui voievod):

Auzit-ați de-un oltean, De-un oltean, de-un craiovean Ce nu-i pasă de sultan? Auzit-ați de-un viteaz Care veșnic șade treaz Cât e țara la necaz? Auzit-ați de un Mihai Ce sare pe șapte cai De strigă Stambulul vai? El e Domnul cel vestit Care-n lume a venit Pe luptat și biruit. Spuie râul cel oltean, Spuie valul dunărean Și codrul călugărean Câte lupte au privit, Câte oști au mistuit Câte oase-au înălbit! Mulți ca frunzele de brad, Ca nisipul de pe vad, Ca gemetele din iad! Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? Fost-au leșuri tătărești Și turcești și ungurești Date-n săbii românești! Alelei! Mihai, Mihai! Căci de noi milă nu ai, Să ne scapi de-amar și vai!

După ce Ion Creţeanu a terminat de cântat, Miron Manega şi-a susţinut comunicarea pe care o pregătise, nu înainte de a face următoarele precizări:

„Ceea ce aţi ascultat a fost, pe de o parte, un moto, iar pe de altă parte un exerciţiu de comunicare, în ideea de a vă scoate din starea pe care o aveaţi (am observat că vă uitaţi la ceas) şi a vă readuce în sală...

Am găsit de cuviinţă să aşez acest moto pe frontispiciul unei pledoarii riscante - - din mai multe motive, dar în primul rând pentru că textul acestui cântec reprezintă un document tulburător descoperit, pe la 1850, de Vasile Alecsandri, la Mănăstirea Neamţ.

Versurile erau scrise direct pe paginile Psaltirii care aparţinuse, cu o sută de ani înaintea sa, Sfântului Paisie de la Neamţ, pe vremea când era ieromonah la acea mănăstire. Alăturat textului, erau adăugate şi următoarele cuvinte, datate 1751: . Iar numele voievodului căruia îi era dedicată balada era consemnat de ieromonahul Paisie astfel:.

Precizare: deşi Sfântul Cuvios Paisie îl considera sfânt, încă de la 1751, pe Mihai Viteazu, acesta nu a fost canonizat încă. Sfântul Paisie, da. De sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse”.

Al doilea moment în care Ion Creţeanu a cântat „Cântecul lui Mihai Viteazu” a fost sâmbătă seara, pe scena din Parcul Romanescu. Miron Manega a atras atenţia locuitorilor Craiovei (erau adunaţi aproximativ 8.000, veniţi, desigur, să vadă „bătălia de la Călugăreni”) că rapsodul Ion Creţeanu reprezintă o „piesă de tezaur” a Craiovei şi că este deja cunoscut şi admirat în Europa, pentru muzica ţărănească pe care o culege şi o cântă de aproape 40 de ani: la Dortmund, în Germania (unde a cântat într-o catedrală catolică), la Roma (unde a cântat pe scena Capitoliului, alături de Felicia Filip), la Bruxelles (unde cântase în urmă cu trei săptămâni), în Basarabia, pe Valea Timocului etc. „A venit vremea ca Ion Creţeanu să fie cunoscut şi la el acasă, în adevărata sa dimensiune” – a precizat Miron Manega, înainte ca Ion Creţeanu să-şi deschidă concertul cu „Cântecul lui Mihai Viteazu”. În acest timp, TVR Craiova îşi strângea aparatura...

NOTA ISPRAVNICULUI. Miron Manega şi Ion Creţeanu au "prestat" fără niciun onorariu. Organizatorii au uitat să-i treacă în buget. Sau n-au vrut, sau n-au considerat importantă prestaţia lor. Sau n-au înţeles. Aş mai face nişte comentarii, dar nu e deontologic, pentru că sunt persoană implicată...

Autor: Dana Andronie

Sursa: Certitudinea.ro

                                                  Blog: Sevaciclon

May 10, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2.000 de ani vechime, un cui care nu ruginea… Cuiul fusese găsit de către fizicianul şi scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racoş (România). ''Cuiul dacic'' a fost studiat de către specialişti din domeniul metalurgiei din oraşele Bălţi, Leningrad şi Moscova. S-a realizat şi o spectogramă. Conform analizelor cuiul era constituit din alfa-fier pur în proporţie de 99,9 %. Savanţii au conchis că un fier de o asemenea calitate putea fi produs (acum 2.000 de ani !) numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos.

Valoarea minimă a cuiului a fost estimată la 1.000.000 EURO.

Andrei Vartic a decedat în 2009… Ştie cineva unde se află cuiul găsit de el? Cum a inceput povestea acestui cui Dacic (cui al lui Pepelea, spun eu) ? Andrei a luat cuiul si l-a supus analizelor la Institutul de Metalurgie de la Balti (R.Moldova) unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui dateaza de peste 2.000 de ani !

Acel cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare.

O “minune antica”,despre care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos!

Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat atat in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati.

Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.

Andrei Vartic, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala “dacica”, ca sa nu rugineasca.

La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice odata in plus, Andrei ia “Cuiul lui Pepelea” si fuge la Moscova.

Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani,era format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% si era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:

1. suprafata – Magnetita “Fe3O4″

2. oxid de fier “FeO”

3. alumo-silicati.

   Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-au putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus.

   Profesorul Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de “domene”, unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este “ciudatenia”, sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichida un alt strat, care s-a solidificat si el, dar … in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!!

   Ei, bine, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, ”primitivi si salbatici”. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o “mica” armata de 150.000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca… citiva kilometri din Spatiul Dacic.

Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp?

De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani?

De ce, in toti acesti 150 de ani, romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibă cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei, dacii si romanii, ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului… 123 de zile?

Ce or fi sarbatorit, de fapt, romanii? Astfel se demonstreaza ca ei, Dacii, au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel.

Dacii ne-au lasat mostre de “civilizatie” extraordinara dintre care amintim de:

• Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2.000 de ani

• Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre – cuie care nu ruginesc de 2.000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25 kg.

• Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si, desigur, cele Topografice, prin asezarea “asa-ziselor cetati” din Muntii Sureanului, Cindrelului, Perşanilor (Racoş), intr-o ordine perfect geometrica, de invidiat chiar si azi.

  Se pare ca nimanui, sau unui numar forte redus de oamenii de stiinta romani, nu le pasa de acesti daci, iar Andrei Vartic, in loc sa gaseasca, nu intelegere, ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fi fost nevoit sa se duca in Rusia cu acel “Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele.

De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar din interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!

Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza.

Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica “Eu ma grabesc sa curg” (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in “Zona Sacra” a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, jefuitori de relicve, nepasare, chiar rea-vointa, iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului.

Ce nume ciudat si acest Şureanu, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti?

Sursă: Cer şi pământ românesc

Autor: Dr. Veaceslav Stavila, Chisinau

                               Blog: Sevaciclon

February 16, 2013 de Blog Admin

Aceasta pagina promoveaza restaurarea Monarhiei in Romania. Traiasca Regele!

http://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=514620205236821&set=a.258453594186818.66022.218861104812734&type=1&theater

                                      Blog: Sevaciclon            

February 14, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Măgureanu şi Iliescu au decis execuţia lui Ceauşescu în 1985

Actul de deces al lui Nicolae Ceauşescu Un fost conjurat atras de Virgil Măgureanu în conspiraţia anti-Ceauşescu ţesută în zona Academiei P.C.R. „Ştefan Gheorghiu" încă din 1981 îşi reia un tir de acuzaţii la adresa primul şef al S.R.I. adăugând o nouă informaţie la mai vechile învinuri, şi anume că „execuţia lui Ceauşescu a fost decisă de Măgureanu cu Iliescu încă din 1985". Virgil Magureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, susţine însă că a ajuns la procesul lui Ceauşescu de la Târgovişte doar ca martor, trimis de Iliescu, Voican şi Brucan. Nici cel care aruncă bomba nu este un oarecare: este un fost lider al minerilor grevişti de la 1977. Pentru confirmarea apartenenţei la conspiraţie prezintă o dedicaţie pe care i-a făcut-o profesorul Virgil Magureanu pe cartea sa, „Puterea Politica şi Sistemul Social", pe 23 decembrie 1985, zi în care Măgureanu i s-ar fi confesat că ei doi trebuie să-l elimine pe dictator. Peste exact patru ani, în 23 decembrie 1989, Ceauşescu avea să fie arestat urmând să fie executat la 48 de ore distanţă, după o mascaradă de proces derulată chiar în ziua Crăciunului (foto Actul de deces).

Materialul de faţă porneşte de la un comentariu apărut la articolul profesorului Corneliu Turianu, secretar al Colegiului C.N.S.A.S., publicat de Ziariştii Online [1], care îi apartine lui Constantin Dobre (foto), fost lider al minerilor în 1977. Despre acesta puteti afla mai multe din lucrarea lui Ioan Velica [2]. „Ceauşeştii N-AU fost condamnaţi la moarte „înainte de proces", ci cu mult timp în urmă, în toamna anului 1985, la câteva luni de la apariţia lui Gorbaciov în fruntea fostei U.R.S.S.. Am spus public acest lucru pentru prima oară în fostul cotidian „Gardianul" (iunie 2006) şi urmare a acelei mărturisiri publice Dan Voinea a afirmat într-un ziar local din Gorj că dorea să mă contacteze. Am avut doar doua convorbiri telefonice scurte cu Dan Voinea pentru aranjarea unei întâlniri, dar Voinea s-a eschivat să ne întâlnim cu toate că ştia că mă aflam în Ţara. Repet, deţin probe şi pot indica surse precise, confirmate public şi de către complotişti, privind condamnarea cuplului Ceauşescu la moarte înca din anul 1985. Nu se vrea aflarea Adevărului, părerea mea". Noi i-am spus că, dimpotrivă, asta ne interesează. Şi comentatorul nostru a venit cu o completare la mărturisirile din „Gardianul". Cotidianul „Gardianul", fost organ de presa aflat în proprietatea grupului de interese S.O.V., a fost ras de pe internet, ca şi ziarul „ZIUA", dar articolul, un dialog între ziaristul Dan Badea şi Constantin Dobre, a fost salvat. Poate fi citit pe forumul portalului „Piaţa Universităţii" [3], unde este dezvoltat de participanţii la discuţie.

În esenţă, Constantin Dobre, astăzi cetăţean al Marii Britanii, după ce a cerut şi a primit azil politic după 1990, face afirmaţii din categoria „dezvăluiri" care, în mod normal, din 2006 până acum, ar fi trebuit să suscite cât de cât atenţia organelor de anchetă. Este vorba, în principal, despre conspiratorii din Dosarul „Cloaca" [4], la care se racordaseră, începând cu 1981: Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Radu Nicolae, Ion Ioniţă, Stefan Kostyal (mentorul lui Vîntu) şi alţi agenţi - conjuraţii de pe axa Focşani-Teşcani) [5] -, dar şi despre o acuzaţie de tentativă sau instigare la asasinat, avându-l ca ţintă pe generalul Emil Macri, fostul şef al Direcției Contrainformații Economice a Departamentului Securității Statului, decedat până la urmă în condiţii suspecte, la 17 aprilie 1991, în stare de arest. Generalul Macri, pe lânga funcţia sa oficială mai avea una, pe deplin conspirată, susţine Dobre, fostul lui informator voluntar şi spargator al Grupului „Cloaca": aceea de cadru special al UM 0110 „anti-KGB", fiind de altfel şi cel care l-a documentat pe Măgureanu ca titirez al grupului conspiratorilor anti-Ceauşescu. Dobre se pare că îl cunoscuse pe Macri în timpul grevei minerilor din 1977, când fostul lider grevist a reprezentat minerii în dialogul cu Ceauşescu şi Verdeţ, derulat în mijlocul miilor de ortaci (vedeţi foto). Cert este că, în 1985, Dobre era student la „Ştefan Gheorghiu", unde a fost preluat de Măgureanu, pe atunci asistent universitar, cu intenţia fostului ofiţer D.I.E. şi viitor şef al S.R.I. de a se folosi de experienţa rebelului de la Lupeni pentru eventuale mişcări de stradă, care sa ducă la răsturnarea lui Ceauşescu. Tot atunci i-a propus să conducă împreună viitoarele structuri de securitate ale României, după eliminarea lui Ceauşescu, susţine azi Constantin Dobre.

Personal, l-am cunoscut pe Constantin Dobre dupa scandalul generat de funestul Raport Tismaneanu in care fostul propagandist comunist - tot de la „Ştefan Gheorghiu" şi coautor al unei lucrări de îndoctrinare comunistă, tot împreună cu Virgil Măgureanu [6]- îl dădea mort pe liderului minerilor. Acesta s-a supărat şi, prin intermediul ziarului „Ziua", l-a obligat pe Tismăneanu să-şi modifice Raportul „Final". Tot atunci Dobre mi-a relatat istoria reprodusă de „Gardianul". L-am sunat pe Măgureanu - cred că mai am şi înregistrarea pe undeva - pentru a-l confrunta cu Dobre, dar profesorul de sociologie şi ştiinţe politice, supranumit „şarpele cu ochelari" (nu cu clopoţei, cum greşit apare în cartea sa de dialoguri cu Alex Mihai Stoenescu), a refuzat, afirmând că „Dobre este un turnător al Securităţii". Această afirmaţie mi-a confirmat însă declaraţia lui Dobre, că el este cel care a refuzat să tradeze România după ce a fost pus de Măgureanu în contact cu doi ruşi „kieveni" fiind apoi ridicat de Securitate din Cişmigiu, pentru explicaţii. Dobre susţine că în cursul anchetei i s-a spus răspicat: „Să nu indrăzneşti să devii port-drapelul opoziţiei rusnaco-jidăneşti din ţara asta, că ţăndări te facem!". Probabil aici „s-a spart" Dobre şi astfel a ajuns la Macri informaţia, care i-a transmis-o şefului D.S.S., Iulian Vlad, care i-a raportat-o preşedintelui ţării, Nicolae Ceau.escu. Acesta, în loc să-i bage la zdup pe conspiratori i-a trimis pe la băi de şezut în provincie, pentru a fi deserviţi de la Gospodăria de Partid Bacău, de exemplu, chiar de către viitorul păpuşar al P.S.D., Viorel Hrebenciuc, cu prepeliţe şi vinişor ca cerul gurii lor de un 23 august 1989, când, ce să vezi, la Teşcani (la distanţă de 100 km de Focşani), la o aniversare, au dat nas în nas cu Andrei Pleşu, Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. [7] E drept, Dobre susţine că Securitatea era deja infiltrată de agenţii K.G.B., intre care îi indica pe viitorul fost prim adjunct al lui Măgureanu la S.R.I., Mihai Stan. Acesta, afirmă Dobre, era chiar vecin cu cel pe care îl urmărea, agentul G.R.U. Nicolae Militaru. Cu cine a jucat, cu adevărat, Măgureanu, este imposibil de demonstrat. Sau, cum răspune singur în cartea amintită la întrebarea dacă a fost agent sovietic: „Ceea ce spun eu este că nu veti găsi o dovadă în acest sens". Poate a fost propriul lui agent, aşa cum lasă de înţeles în volumul de amintiri din tinereţe, sau chiar un agent al istoriei, cum vrea să ne convingă.

Astăzi, ziariştii care şi-au făcut bine temele dau de înteles că, totuşi, Măgureanu ar fi jucat dublu [8]; la Focşani, cel puţin. Posibil! În această meserie, în care cea mai bună minciună este adevărul, orice este posibil! Oricum, nu este deloc clar ce l-a facut pe experimentatul şi mai vârstnicul activist comunist, membrul C.C. al P.C.R. Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Ion Iliescu, Nicolae Ceauşescusă-şi rişte cariera şi viaţa, în plina dictatură, şi să se lase „racolat", conform propriilor mărturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de „un evreu, care - ca şi alţii ca el -, după ce a făcut o întreagă carieră marxist-leninist-stalinistă, fiind părtaş la crimele împotriva unei naţiuni, devine promotorul umanităţii". Portretul tartorului „Ştefan Gheorghiu", Leonte Răutu, îi apartine lui Alex. Mihai Stonescu şi este întărit de Virgil Măgureanu în finalul cărţii „România postdecembristă. de la regimul comunist la regimul Iliescu", vol. I (rămas fără continuare din 2008 până acum).

Cum îl respect pe Virgil Măgureanu aşa cum trebuie respectat orice şef de serviciu secret care mai e şi prieten cu prieteni mai mari de-ai mei, am ales să îl împung pe aceste teme în direct, într-o emisiune de la Realitatea TV, în care am fost plasat de realizatoarea Andreea Creţulescu între fostul şef S.R.I., Virgil Măgureanu, şi fostul şef S.I.E., Ioan Talpeş (care au ales însă mai mult să se acuze reciproc ca au dat pe mana americanilor, sau ruşilor - n-am înţeles prea bine - listele cu ofiţerii români acoperiţi, aşa numitele „fantome" din spaţiul Occidental).

Dar să ne întoarcem la execuţie. În emisiunea cu pricina, care a avut ceva ecouri la vremea respectivă - deşi a fost scurtată în direct de la două ore la doar 50 minute -, l-am cam forţat pe Virgil Măgureanu să explice ce a căutat la execuţia lui Ceauşescu. Cum între timp emisiunea a fost înlocuită pe site-ul Realitatea cu o manea (deşi a fost păstrat linkul original), singurul transcript disponibil îl veţi putea citi doar aici: [9] Redau numai fragmentul legat de execuţia lui Ceauşescu: „Virgil Magureanu: Şi numai atât. Din păcate căderea lui Nicolae Ceauşescu şi execuţia lui nu are legătura cu activitatea mea. Eu am fost prezent şi am spus-o de nu ştiu câte ori, v-aţi făcut probabil ca nu aţi auzit, că am fost prezent ca martor, fiind trimis acolo. Acolo am fost trimis, nu am fost dintre cei care am determinat în vreun fel executarea. Victor Roncea: De cine aţi fost trimis? Virgil Magureanu: De către cei care erau atunci în reprezentanţa puterii provizorii. Victor Roncea: Dacă îi cereti domnului Ioan Talpeş să spună de către cine, spuneţi şi dumneavoastra de către cine? V.Măgureanu, I.Talpes şi V.Roncea la Andreea Creţulescu Virgil Magureanu: Sigur ca da. Ion Iliescu mi-a spus ca va trebui să merg ca martor acolo, mi-a comunicat între altele, primul care mi-a comunicat a fost Voican Voiculescu, iar cel care mi-a spus imperativ că fac parte din grupul care se va deplasa la Focşani (sic) atunci, cu acea ocazie, a fost Silviu Brucan. Victor Roncea: Eu nu mai am nimic de adăugat. Perfect. Andreea Creţulescu: Aşa s-a scris primul an din Istoria României... Victor Roncea: Pentru că şi Silviu Brucan era agent sovietic recunoscut. Şi am pus punct."

După noile acuzaţii şi dezvăluiri ale lui Constantin Dobre, pe care le redau integral mai jos, urmăriţi o foarte simpatică emisiune de-a lui Marius Tuca, din 1997, cu Ion Cristoiu si Virgil Magureanu, pe atunci proaspat demisionar de la sefia SRI si proaspat membru al Partidului Noua Românie (sau Noua Republică?) al lui Ovidiu Trăsnea, care, mai târziu, după ce s-a metamorfozat în diverse forme, a ajuns să fuzioneze, ca „Alianţa Naţională", cu Partidul Democrat al lui Traian Băsescu, cei doi monştri clasici ai politicii post-decembriste devenind, din nou, după zece anişori, colegi de Partid. Ocazie cu care Boc s-a mutat în apartamentul lui Măgureanu, de pe Calea Victoriei. Ce mi s-a părut simpatic în acea emisiune este că, după ce am fost amuzaţi timp de două decenii de faptul că Măgureanu îl inundă pe vecinul său Cristoiu[ ] din acest video din 1997, pus in circulaţie de Marius Tucă , aflăm că, de fapt, Cristoiu îl inunda pe Măgureanu, în repetate rânduri. Of, vecinaţiile astea, ce confuzii mai crează: Stan cu Militaru, Cristoiu cu Măgureanu, Roşca Stănescu cu Serghei Mesaros, Băsescu cu Nastase...

Constantin Dobre - La „Ştefan Gheorghiu" printre Trădători şi conspiratori

La începutul verii anului 1985 am fost acostat discret de un student din judeţul Sălaj care mi-a şoptit că eram asteptat de „profesorul" (în realitate era doar asistent) Virgil Măgureanu în sala de lectură a catedrei de „Doctrine politice, filozofice, sociale şi economice contemporane", clădirea veche de la „Ştefan Gheorghiu". După o tiradă de aprecieri, felicitări şi exprimări de admiraţie, că am avut curaj să mă opun „pe faţă tiranului Ceauşescu", în Valea Jiului, în august 1977, brusc m-a întrebat cum de am reuşit să „scot în strada" zeci de mii de mineri răzvratiţi? Necunoscandu-l dar şi bănuindu-l că e unul din zecile de provocatori ai Securităţii care mi-au ieşit în cale, m-am rezumat doar la generalităţi, menţinându-mi teoria spontaneităţii „ieşitului în stradă". Acea primă întâlnire s-a terminat cu asigurări din partea lui Măgureanu că toată conversaţia noastră va rămâne secretă dar şi cu rugămintea de a ne mai întâlni, „tot secret, din când în când".

La următoarea întâlnire, V. Măgureanu s-a lansat într-o lungă şi elocventă pledoarie împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a familiei acestuia care acaparase întreaga putere politică şi de stat în România şi care chiar de la începutul alegerii acestuia în fruntea partidului şi statului „s-a depărtat de statele frăţeşti" şi ulterior s-a lansat într-un „naţionalism grotesc care n-are nimic de-a face cu marxism-leninismul şi limitele acestuia, alienând astfel şi naţiunile conlocuitoare de la noi". Măgureanu a plusat afirmând că „dictatorul Nicolae Ceauşescu şi-a semnat sentinţa la moarte odată cu condamnarea intervenţiei frăţeşti pentru salvarea comunismaului în Cehoslovacia", din 1968. Sigur pe el, Virgil Măgureanu s-a declarat convins că românii s-au opus şi se opun pe faăţ, „uite exemplul vostru, al minerilor Văii Jiului, nu?", dar şi „pe ascuns aberaţiilor, devierilor si megalomaniei lui Ceauşescu şi a celor care-l înconjoară". L-am ascultat pe Virgil Măgureanu fără a-l întrerupe şi după ce m-am despărţit de el, prima senzaţie care m-a încercat a fost că m-a luat drept idiot sau cel puţin un student oarecare de-al lui spălat pe creier! O nouă întâlnire a fost cea în care Virgil Măgureanu, convins probabil că mă capacitase, mi-a mărturisit despre el şi tovarasii lui care s-au opus şi se opuneau pe ascuns lui Ceauşescu chiar după primul an de la condamnarea invaziei „trupelor frăţeşti" în Cehoslovacia. Ca la început a trebuit să se „identifice", să se „verifice şi să fie verificaţi de cine trebuia", să se „organizeze" şi să acţioneze „unitar şi hotarat" pentru scopul final al „decapitării la varf", „salvarea marxismului autentic" şi „redirecţionarea acestei ţări către marea familie frăţească". Că au fost mai multe tentative de înlăturare a lui Ceauşescu pe cale militară în care a fost implicat, „fireşte", şi cum el „a tremurat de frică în casă" aşteptand să fie ridicat de Securitate în urma complotului militar din ultimii doi ani şi fusese „norocos" că a scapat, „nici eu nu ştiu cum", zicea Virgil Măgureanu.

În toamna aceluiaşi an, 1985, Virgil Măgureanu, radiind de bucurie şi entuziasm, a ţinut să mă coplesească cu o prelegere lungă despre „providenţialul" Gorbaciov şi zisele lui reforme de „glasnost" şi „perestroika" şi cum acestea se potriveau ca o „mănuşa" aceloraşi scopuri şi preocupări de viitor ale lui şi tovarăşilor lui care acţionau „pe ascuns" împotriva „dictatorului" Ceauşescu şi „camarilei" acestuia. Că acum erau mult mai bine organizaţi şi chiar mai puţin vulnerabili pe baza „asigurărilor ferme din afară". Tot atunci mi-a spus ca dorea să mă prezinte unei „persoane foarte importante", când „se va ivi prilejul" şi că acea persoană „luminată" va fi foarte fericită să mă „cunoască" şi să-mi „strângă mâna". Virgil Măgureanu era convins că „sfârsitul tiranului şi a camarilei lui" se apropia „galopant", că „instituţiile de forţă" ale lui Ceauşescu „dau semne de vulnerabilitate" şi devin mai uşor de „penetrat", că acela era momentul pentru „recrutarea" de oameni de „nădejde şi sprijin" atât în aparatul de partid cât şi în cel de stat şi „reactivarea" celor care de-a lungul timpului „au dat semne de opoziţie" faţă de „clanul" Ceauşescu pentru că „vântul decapitării şi schimbării este inevitabil". Trebuia doar „aşteptat semnalul" pentru a scapa „definitiv" de „Ceauşescu şi ai lui".

23 decembrie 1985, sala de lectura din clădirea nouă a bibliotecii Academiei „Ştefan Gheorghiu"

Aceasta a fost data şi locul unde Virgil Măgureanu mi-a oferit cartea „Puterea politică şi sistemul social" cu dedicaţia şi semnătura sa: „Tovarăşului Constantin Dobre, un modest simbol al consideraţiei pe care i-o nutresc şi un memento pentru idealurile noastre comune. Buc. 23.XII-1985, Virgil Magureanu"(vezi foto). Tot atunci mi-a făcut Virgil Măgureanu - Puterea Politica şi Sistemul Social - Editura Politică, 1985confidenţe despre uciderea Ceauşestilor, cum va arăta şi din cine va fi compusă „noua conducere". A fost cea mai lungă, semnificativă şi crucială întâlnire. Virgil Măgureanu mi-a mărturisit că „la vârful" conspiraţiei s-a luat hotarârea ca Ion Iliescu să devină noul preşedinte al României şi „prim-secretar" al C.C. al P.C.R., Nicolae Militaru ministru al Armatei şi Petre Roman prim-ministru. De Ion Iliescu şi Nicolae Militaru auzisem dar nu ştiam cine era Petre Roman şi am fost imediat lamurit: „un universitar foarte deştept, fiu al unui ilegalist de nădejde". Toţi membrii C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. urmau să intre la puşcărie iar eu şi Virgil Măgureanu trebuia să organizăm şi să ducem la „bun sfârşit execuţia" cuplului Ceauşescu după care urma să fim numiţi la conducerea „noilor servicii de Securitate Naţională".

În anul 1988, cand din automobilul ambasadei Ungariei la Bucureşti au fost aruncate manifeste anti-Ceauşescu, Virgil Măgureanu era vizil bucuros, îşi curaţa mizeria de sub unghii tot cu unghiile şi zicea: „ăsta-i începutul sfârşitului", şi repeta mereu „aşteptam semnalul". În acelaşi timp, la „Ştefan Gheorghiu", alţi conspiratori şi tradatori jubilau. Nu-si mai ascundeau adevărata faţă. De exemplu Iosif-Ioshka Boda, pro-decan la catedra de „Socialism ştiinţific", îi dădea înainte cu apropourile despre Transilvania care „n-a cam aparţinut României", ca „fără Transilvania România s-ar cam reduce doar la Valahia" şi că „Basarabia ar fi o bună monedă de schimb cu Transilvania".

În prima jumătate a anului 1990 l-am reîntâlnit pe Iosif Boda la Cotroceni în poziţia de consilier prezidenţial, pare-mi-se, pe probleme de minorităţi. A încercat atunci să mă convingă că împreuna cu Dan Iosif şi alţii să infiintăm un nou partid politic. Era nevoie de cât mai multe partide fidele Frontului (F.S.N.). Tot atunci mi-a făcut şi mărturisirea că Virgil Măgureanu îl invitase şi pe el în conspiraţie, ca „să capeţi şi tu niţel capital politic", dar Boda i-ar fi răspuns că el n-avea nevoie de aşa ceva pentru că el avea „vechi state de plată ca disident" în ce priveşte „Transilvania şi alte chestii".

Brrrrr! Ce fauna conspiraţionista şi anti-românească! Ce să fi căutat eu în mijlocul acestor specimene? Numai dacă mi-ar fi luat Dumnezeu minţile! Am ales să fiu de partea cealaltă, unde mi-au fost arătate dovezi incontestabile ca Virgil Măgureanu şi colegii lui de conspiraţie erau vartos conectaţi la K.G.B. şi că adevăratul nume al lui Virgil Măgureanu era Imre Asztalos. Am făcut această alegere cu riscul oricăror consecinţe, de atunci ca şi de acum. M-am considerat şi mă consider a fi român adevarat şi nimeni n-a putut şi nu-mi poate lua acest drept. Atunci, ca şi acum, am acţionat şi acţionez în consecinţă. Aşadar trebuie să se ştie, măcar acum, cum a fost. Lichidarea fizică a Ceauşeştilor a fost hotărâtă cu mult timp înainte de 1989, ăsta-i Adevărul! Restul e doar consecinţa hotărârii de atunci, din 1985, a conspiratorilor ucigaşi, trădători şi uzurpatori! Constantin Dobre 28 Decembrie 2012

Sursă: Certitudinea.ro

                                   Blog: Sevaciclon

January 29, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Dupa «Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989» intre Sergiu Nicolaescu si noi cei care am avut de suferit dupa’87 , membrii Asociatiei “15 Noiembrie 1987”a existat mai multe intalniri cu diferite ocazii. Tarziu am aflat ca simpatia de care ne bucuram avea la baza faptul ca era fiul unui fost detinut politic, intemnitat de comunisti timp de 7 ani.

○ Primul mandat de parlamentar, a regretatului Sergiu Nicolaescu l-a obtinut in 1990 la Brasov ca independent pe listele FSN. A ales orasul de sub Tampa intrucat aici s-a tras semnalul de alarma prin «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» Cel care a plecat dintre noi dar care prin filmele sale nu va muri niciodata ne-a oferit un ajutor real prima data in primavara lui’91.

○”In data de 27 aprilie 1991, aprox. 35 de membrii ai Asociatiei ,,15 Noiembrie’87” s-au deplasat in Bucuresti fiind asteptati cu flori in Gara de Nord de aprox. 5.000 de simpatizatii. Coloana “novembristilor” a strabatut strazile Bucurestilor, depunand Petitii la Guvern, Parlament si Presedentie.

○ Totodata au infiintat un “Pichet de Veghe”, in fata Senatului Romaniei, asteptand timp de 27 de zile/nopti, un raspuns favorabil, pentru punerea in aplicare a deciziei C.S.J, un sediu corespunzator pentru Asociatie,,Sindicat si Ziar etc.”(Vol.15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii pag.144) Deputatul Claudiu Iordache s-a solidarizat cu actiunea noastra.

○ Intr-o dimineata primim la Pichetul de Veghe vizita Senatorului Sergiu Nicolaescu, care s-a interesat despre cererile noastre. Colegul Zaharia mi-a atras atentia ca are legata geanta diplomat cu catuse de mana. Masura de precautie luata era justificata intrucat la inițiativa sa, s-a înființat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din dec. 1989.

○ Intr-un final Mircea Sevaciuc si Werner Someraurer din partea Asociatiei “15 Noiembrie 1987” – au fost invitati de catre Comandantul Politiei Capitalei generalul Voicu, la Inspectoratul General al Poliţiei, pentru a discuta despre scopul prezentei noastre la Bucuresti? In prezenta lui Sergiu Nicolaescu le arăt memoriile şi cererile pe care le-am făcut organelor administraţiei locale din Braşov. Le spun că „oamenii voştri ne-au trimis aici, fiindcă nu ne-au dat atenţie!”

○ În data de 12 iulie 2004 – Parlamentul României a adoptat Legea 341 cunoscută ca fiind Legea Recunoştinţei pentru eroii martiri şi luptători care au contribuit la Victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Initiatiator Senator Sergiu Nicolaescu. In cazul in care nu ar fi fost tradate interesele “novembristilor” in ian.2002 la Palatul Cotroceni, de catre tandemul Postolachi&Iacob cei care am avut de suferit dupa’87, am fi putut fi printre primii beneficiari a Legi Recunostintei, intrucat dosarele intruneau conditiile legale.

○ Am constatat că noi, cei care am avut de suferit după 1987 ne putem încadra foarte bine în această Lege a Recunoştinţei 341/2004 , cum ar fi : art. 1 aliniat 1 şi 2, art.2 litera a,b,c,d,e şi f, art.3 aliniat 1 litera b punctul 3- Luptător remarcat prin Fapte Deosebite – atribuit celor care în perioada 14- 25 decembrie 1989 , au contribuit la Victoria Revoluţiei Române .

○ In anul aniversar , cand se implineau 20 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» Mircea Sevaciuc a fost invitat in martie 2007 de catre Directorul General al Institutul Revolutiei Romane din decembrie 1989, Dl.Claudiu Iordache. pentru a participa la masa rotunda privind <>

○Au fost invitati reprezentanti ai Presedentiei si Guvernului, senatori si deputati,membri ai Comisiei pentru Problemele Revolutionarilor , academicieni, istorici, generali, ofiteri superiori, revolutionari, precum si membri ai CNSAS, ai Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturi comuniste din Romania, ai Aliantei Civice, Grupul de Dialog Social, Asociatia “15 Noiembrie 1987”, Societatii Timisoara etc.

○ La dezbateri au participat peste 150 de personalitati publice recunoscute pentru implicarea in Revolutie si in viata postrevolutionara intre care: prof. Gheorghe Buzatu, senatorul Mihai Ungheanu, deputatul Dan Muscalu, Lorin Fortuna, Mircea Brenciu, Radu Ciuceanu, Virgil Hosu, Alecu Ivan Ghilian, Ion Iliescu, Sorin Oprea, Cornel Mihalache, Marian Munteanu, Razvan Teodorescu, Mircea Sevaciuc, Sergiu Nicolaescu, Dumitru Mazilu, Ioan Scurtu, Dinu C.Giurascu etc.

○ In ziua de 15 noiembrie 2007 , s-a aniversat 20 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» La simpozionul Conferinta Internationala ”15 Noiembrie” de la Aula Universitati a participat si presedintele Romaniei Traian Basescu. Nu stiu cine a luat hotararea insa, Postolachi presedintele Asociatiei “15 Noiembrie 1987” nu la invitat pe regretatul presedinte a AFDP – Romania C-tin Ticu Dumitrescu(†2008)

○ Deasemenea, nu a fost invitata nici o organizatie de revolutionari din Romania, si nici macar unul dintre sutele de orfani de tata, fiu de „Erou – Martir” a Revolutiei romane din’89, pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu „novembristi” Cu toate ca era amenintat ca va fi exclus din Asociatie

○ In dec. 2008 , am fost din nou invitat la Institutul Revolutiei Ramane din Decembrie 1989, cu prilejul aniversari a 19 ani de la <> Am profitat de ocazie si le-am inmanat personal Volumul “15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii” presedintelui de onoare al I.R.R. , D-lui Ion Iliescu, dl. Sergiu Nicolaescu, Claudiu Iordache, Dumitru Mazilu, Doru Braia, Ionel Cana,Dorin Carlan etc.

○ Sergiu Nicolaescu mi-a reamintit ca el ne-a rezolvat problemele in’91, iar eu i-am multumit respectuos, chiar daca sediul Asociatiei, a fost pierdut din prostia noastra in favoarea Biserici Evanghelice din Brasov! Discutia a continuat despre OUG 6/2008 si prevederile Legi 341/2004 pe care el a initiato in 2004. Mi-a spus ca noua majoritate din Parlament PSD – PDL, va vota includerea ordonantei in Legea Recunostintei, insa va fi necesara o lege proprie a celor din Brasov.

○ Anul urmator in 19 dec.2009, mai multi brasoveni: Ioan Demi, Iosif Gheorghe, Mircea Brenciu, Ionel Milea, Mircea Sevaciuc, Henter Bela, Gheorghe Scafariu Vasile Mardare au fost invitati de catre Institutul Revolutiei Romane – Presedinte dl.Claudiu Iordache. cu prilejul impliniri a 20 de ani de la «Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989»ocazie cu care le-a fost acordat cate o “Diploma de Onoare” http://www.irrd.ro/simpozion2009.html In loc de concluzii putem spune ca Sergiu Nicolaescu(†2013) a fost prietenul de nadejde al “novembristilor”, si va ramane in constiinta noastra cu stima si pretuire.

Brasov 29 ian.2013
Fondatorul Miscari 15 Noiembrie” Mircea Sevaciuc

                               Blog: Sevaciclon

January 24, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească.

Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea infaptuirii statului national roman unitar. Impusa sub o puternica presiune populara, cu deosebire la Bucuresti, alegerea ca domn al Tarii Romanesti a lui Alexandru loan Cuza avea sa-si gaseasca o confirmare deplina la marea manifestare prilejuita de sosirea alesului natiunii in capitala munteana.

Cea mai stringenta problema era recunoasterea internationala a alegerilor. Faptul implinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta si de Austria drept o incalcare a Conventiei de la Paris. Situatia creata in cele doua Principate urma sa faca, de altfel, obiectul unei noi Conferinte internationale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante si au reusit sa castige sprijin pentru cauza romaneasca. Inca in a doua sedinta a Conferintei (1/13 aprilie) Franta, Rusia, Anglia, Prusia si Sardinia au recunoscut dubla alegere.

Imperiul Otoman si Austria insa tergiversau; mai mult, se afla ca se punea la cale o interventie militara peste Dunare. Alexandru I. Cuza raspunse energic. La 20 aprilie, la Floresti, intre Ploiesti si Campina, armata moldo-munteana era concentrata spre a face fata oricarei situatii. Dupa alte amenintari, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, o data cu Austria, in a 3-a sedinta a Conferintei de la Paris (25 august/7 septembrie), sa recunoasca, la randul ei, dubla alegere. Detensionarea situatiei, atat in relatiile cu Imperiul Otoman, cat si cu cel Habsburgic, il determina pe domn sa ordone inchiderea taberei de la Floresti (1 septembrie 1859).

Astfel implinita recunoasterea situatiei de fapt, impusa la 24 ianuarie, obiectivul imediat urmator era acceptarea de catre puterile garante a Unirii depline. Fara a astepta verdictul altor reuniuni internationale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecintele hotararilor adoptate prin Conventia de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite inca in cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de catre Poarta, drept unic reprezentant al celor doua tari.

Unificarea armatei incepea cu deplasari de unitati militare moldovene, la Bucuresti si muntene, la Iasi; tabara de la Floresti s-a bucurat de o comanda unica. In cursul anului 1860, statele majore, instructia, administratia si intendenta au fost asezate sub o singura autoritate, iar aceeasi persoana - generalul Ion Emanoil Florescu - a fost numita in functia de ministru de razboi in ambele tari. La serviciul telegrafului moldovean si muntean este numit ca inspector general Cezar Librecht.

La Focsani, nu fara dificultati, isi incepuse activitatea Comisia Centrala care, potrivit Conventiei de la Paris, trebuia sa elaboreze legile, comune celor doua tari. In cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electiva si promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casatie si la domeniul funciar (care traducea in fapt principiul egalitatii fiscale). Proiectul de Constitutie nu a fost aprobat insa de domnitorul Cuza, Comisia Centrala din Focsani fiind desfiintata in februarie 1862.

Raporturile cu acele puteri garante care se aratau ostile unirii sau care jucasera, in trecut, un rol important in viata Principatelor (Rusia, in anii „protectoratului”) au fost bazate, inca din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea nestirbita a autonomiei tarii nou-constituite.

Astfel, prezenta militarilor otomani va fi categoric interzisa, iar Poarta va fi obligata, in vara anului 1860, sa renunte la pasapoartele sale solicitate calatorilor romani, in mai multe situatii supusii Imperiului fiind retinuti pentru ca au produs diverse neoranduieli. Austria, vehement dusmanoasa, a trebuit sa accepte ca legile statului roman sunt valabile si pentru locuitorii cezaro-craiesti aflati aici cu afaceri. Maghiarii si polonezii, care voiau sa ramana in Principate sau sa tranziteze spre alte regiuni, sunt protejati de guvern si de domn in spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare.

Franta, apoi Rusia, Italia si Prusia erau de acord cu unirea deplina. Alexandru I. Cuza astepta hotararea Conferintei de la Constantinopol convocata in acest scop. Cum era de asteptat, inca din prima sedinta Poarta a cerut dreptul de interventie in Principate, in cazul unor noi incalcari ale Conventiei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La inceputul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar in conditii considerate, in tara, inacceptabile.

Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reactia energica Camerelor si a guvernelor, pozitia intransigenta a lui C. Negri si atitudinea favorabila a majoritatii Marilor Puteri garante si-au facut in cele din urma efectul. La capatul Conferintei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renuntat la conditiile anterior solicitate, Austria pastrandu-si vechea pozitie.

Sirul de reforme initiate de Cuza si venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atat de sprijinul Frantei cat si cel al Prusiei, a facut ca actul de la 1859 sa fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constitutiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite incep sa se numeasca oficial Romania.

Scris de Ana-Maria Stanescu

Sursă: ph-online.ro

                                    Blog: Sevaciclon