April 07, 2011 in Artă şi Cultură de Blog Admin
de Raluca Pantazi HotNews.ro
Joi, 7 aprilie 2011, 11:34 Actualitate | Cultură
Sorin Iliesiu, coautor - alaturi de Gabriel Liiceanu - al filmului documentar de lung-metraj "Apocalipsa dupa Cioran", a trimis o scrisoare deschisa ministrului de Externe, Teodor Baconschi, in care ii cere sa opreasca "licitarea ilegala (...) a unor obiecte importante din arhiva Cioran". Amintim ca astazi, 7 aprilie, casa "Binoche si Giquello" scoate la licitatie scrisori si manuscrise literare si artistice din secolul 20, printre ele aflandu-se o serie de manuscrise si documente personale ale filosofului si scriitorului Emil Cioran. Ministerul Culturii a anuntat ca nu are fonduri pentru a participa la aceasta licitatie, iar Institutul Cultural Roman a precizat ca "nu are printre prerogativele sale achizitionarea si administrarea unor bunuri de patrimoniu".
Click pe FOTOGALERIE pentru a vedea documente inedite ale lui Cioran
In apelul sau, Sorin Iliesiu ii solicita ministrului de Externe, Teodor Baconschi, sa faca toate demersurile legale, "direct sau prin intermediul ambasadorului Romaniei in Franta, dl Bogdan Mazuru - pentru a opri vanzarea, partial ilegala, a respectivelor obiecte care apartin patrimoniului cultural al Romaniei".
Detalii legitimatii student Germania
"Foarte multe din aceste obiecte urmeaza a fi licitate - aproape sigur - ilegal, intrucat au facut parte din arhiva familiei Cioran pastrata la Sibiu, in propriul apartament, de Aurel Cioran (fratele lui Emil Cioran), decedat in 1997, la 83 de ani. Probele pe care le pot pune la dispozitie in acest sens sunt filmari profesionale color, fotocopii profesionale alb-negru si color, xerocopii alb-negru, toate aceste fiind realizate de mine la Bucuresti in 1994, cand Aurel Cioran mi-a incredintat pentru cateva saptamani cea mai importanta parte a arhivei de familie referitoare la fratele lui, Emil Cioran, pentru a face filmari si fotocopieri necesare realizarii filmului documentar de lung-metraj "Apocalipsa dupa Cioran" realizat de mine si de dl Gabriel Liiceanu", se arata in scrisoarea deschisa.
Sorin Iliesiu precizeaza ca "atunci cand i-am restituit obiectele de arhiva, l-am intrebat pe Aurel Cioran cui va lasa intreaga arhiva de familie, dupa moartea lui. Mi-a spus ca dorinta lui Emil Cioran, fratele lui, a fost sa o lase Bibliotecii Astra din Sibiu si ca urmeaza sa o doneze sau sa faca un testament in acest sens".
"Sunt sigur ca Aurel Cioran nu a instrainat aceasta arhiva, cu toate ca in comunicatul Mediafax se arata ca "manuscrisele care vor fi scoase la vanzare joi (n.r.: ADICA AZI), la Paris, apartin familiei unui fost prieten apropiat al lui Cioran". Asa ceva nu poate fi adevarat!", continua Iliesiu.
Pasaje
"In concluzie, o mare parte dintre obiectele filmate si fotografiate de mine in 1994 urmeaza a fi licitate - aproape sigur ilegal - astazi. Pana acum eram sigur ca acestea se afla de mult in patrimoniul Bibliotecii Astra din Sibiu. Asadar, impotriva dorintei fratilor Aurel si Emil Cioran, o parte importanta a obiectelor din arhiva de familie Cioran - care ar putea fi licitate astazi la Paris - nu au ajuns la Biblioteca Astra din Sibiu".
Cioran Documente 3
Sorin Iliesiu ataseaza scrisorii deschise "cateva dintre fotocopiile - realizate de mine in 1994 - ale unor obiecte care ar putea fi vandute azi la licitatia din Paris (...): "diploma de bacalaureat datata 5 octombrie 1928, diploma de licenta in filosofie si litere, datata 23 iunie 1932, un carnet de student emis in Germania pentru anul scolar 1933-1934 cu fotografie si semnatura, mai multe carti de identitate emise de autoritatile germane, un pasaport, eliberat la 15 septembrie 1934, un carnet de student emis in Franta, abonamente de tren, fise de lectura, un permis pentru biblioteca" - toate acestea le atasez - sau "manuscrisul intitulat Indreptar patimas, datat 12 martie 1940, evaluat de experti la o suma intre 8.000 si 10.000 de euro". Subliniez ca Indreptar patimas este ultima carte scrisa de Cioran in romaneste, in anii '40 si ca in 1994 am xeroxat si am filmat doar 14 pagini din manuscris, din care atasez trei pagini".
Cioran Documente 2
Ministerul Culturii nu are fonduri sa cumpere manuscrisele lui Emil Cioran, scoase la licitatie la Paris
Ministerul Culturii nu are fondurile necesare sa participe la licitatia din 7 aprilie, de la Paris, unde sunt scoase la vanzare manuscrise si documente personale ale filosofului si scriitorului Emil Cioran. "Ministerul Culturii si-ar fi dorit foarte mult sa aiba posibilitatea sa participe la aceasta licitatie, dar din pacate Ministerul Culturii nu are fondurile necesare", a declarat pentru HotNews.ro Debreczeni Hajnalka, consilier de presa al ministrului Culturii, Kelemen Hunor. Aceasta a precizat ca "nu s-a pus in discutie folosirea fondului de rezerva aflat la dispozitia prim-ministrului".
Cioran Documente 1
Sursa : HotNews.ro
Institutul Cultural Roman nu poate participa la licitatia de la Paris
Reprezentantii Institutului Cultural Roman au declarat pentru HotNews.ro ca ICR nu poate participa la aceasta licitatie. "Conform Legii sale de organizare si functionare, Legea 356/ 2003, Institutul Cultural Roman nu are printre prerogativele sale achizitionarea si administrarea unor bunuri de patrimoniu. Drept urmare, in bugetul pe anul 2011 nu au putut fi prevazute sume destinate unor astfel de achizitii", sustine Institutul.
"Conform Legii 182/2000, responsabilitatea de a proteja patrimoniul cultural mobil, inclusiv achizitionarea de manuscrise si documente precum cele apartinand lui Emil Cioran, revine Ministerului Culturii si Patrimoniului National si Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor".
REFERINTE
Ministerul Culturii nu are fonduri sa cumpere manuscrisele lui Emil Cioran, scoase la licitatie la Paris
Manuscrise si documente personale ale lui Emil Cioran, la licitatie in Paris
Blog: Sevaciclon
January 14, 2011 in Artă şi Cultură de Blog Admin
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889)
Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al sapte-lea din cei 11 copii ai caminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti.Isi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura. Aceasta stare o evoca cu adanca nostalgie in poezia de mai tarziu ("Fiind baiet" sau "O, ramai").
Intre 1858 si 1866, urmeaza cu intermitente scoala la Cernauti. Termina clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi dupa care face 2 clase de gimnaziu. Paraseste scoala in 1863, revine ca privatist in 1865 si pleaca din nou in 1866. Intre timp, e angajat ca functionar la diverse institutii din Botosani (la tribunal si primarie) sau pribegeste cu trupa Tardini-Vladicescu.
1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In ianuarie moare profesorul de limba romana Aron Pumnul si elevii scot o brosura, "Lacramioarele invataceilor gimnazisti" , in care apare si poezia "La mormantul lui Aron Pumnul" semnata M.Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie pe stil nou debuteaza in revista "Familia", din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-as avea". Iosif Vulcan ii schimba numele in Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet si, mai tarziu, si de alti membri ai familiei sale. In acelasi an ii mai apar in "Familia" inca 5 poezii.
Din 1866 pana in 1869, pribegeste pe traseul Cernauti-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor si a realitatilor romanesti. A intentionat sa-si continue studiile, dar nu-si realizeaza proiectul. Ajunge sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor si copist la Teatrul National unde il cunoaste pe I.L.Caragiale. Continua sa publice in "Familie", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman "Geniu pustiu", ramase in manuscris; face traduceri din germana.
Intre 1869 si 1862 este student la Viena. Urmeaza ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie si Drept, dar audiaza si cursuri de la alte facultati. Activeaza in randul societatilor studentesti, se imprieteneste cu Ioan Slavici; o cunoaste la Viena pe Veronica Micle; incepe colaborarea la "Convorbiri Literare"; debuteaza ca publicist in ziarul "Albina" din Pesta. Apar primele semne ala bolii lui.
Intre 1872 si 1874 este student ordinar la Berlin. Junimea ii acorda o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul in filozofie. Urmeaza cu regularitate doua semestre, dar nu se prezinta la examene. Se intoarce in tara, traind la Iasi intre 1874-1877 E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor , revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul " Curierul de Iasi ". Continua sa publice in " Convorbiri Literare". Devine bun prieten cu Ion Creanga pe care il introduce la Junimea. Situatia lui materiala este nesigura; are necazuri in familie ; este indragostit de Veronica Micle.
In 1877 se muta la Bucuresti, unde pana in 1883 este redactor, apoi redactor-sef la ziarul "Timpul"desfasoara o activitate publicistica exceptionala, care-i ruineaza insa sanatatea. Acum scrie marile lui poeme ( Scrisorile, Luceafarul etc.).In iunie 1883, surmenat, poetul se imbolnaveste grav, fiind internat la spitalul doctorului Sutu, apoi la un institut pe langa Viena. In decembrie ii apare volumul " Poezii" , cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu ( e singurul volum tiparit in timpul vietii lui Eminescu).Anii dintre 1883-1889 sunt ani de boala, cu reveniri si recaderi din ce in ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte putin.
Mihai Eminescu se stinge din viata la 15 iunie 1889 ( 15 iunie, in zori- ora 3 ) in casa de sanatate a doctorului Sutu.E inmormantat la Bucuresti, in cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Scoala Normala de Institutori.In " Viata lui Mihai Eminescu" ( 1932), G Calinescu a scris aceste emotionate cuvinte despre moartea poetului : " Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata , poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasarii padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari , pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale "...
Luceafarul
A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata.
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.
Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Langa fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.
Privea in zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.
Il vede azi, il vede maini,
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamani,
Ii cade draga fata.
Cum ea pe coate-si razima
Visand ale ei tample,
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se imple.
Si cat de viu s-aprinde el
In orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Cand ea o sa-i apara.
Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie,
Tesand cu recile-i scantei
O mreaja de vapaie.
Si cand in pat se-ntinde drept
Copila sa se culce,
I-atinge mainile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Si din oglinda luminis
Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batand inchisi
Pe fata ei intoarsa.
Ea il privea cu un suras,
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adanc in vis
De suflet sa se prinda.
Iar ea vorbind cu el in somn,
Oftand din greu suspina:
- O, dulce-al noptii mele domn,
De ce nu vii tu? Vina!
Cobori in jos, luceafar bland,
Alunecand pe-o raza,
Patrunde-n casa si in gand
Si viata-mi lumineaza!...........
Rugăciune
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Blog:Sevaciclon
December 10, 2010 de Blog Admin
Poet : Radu Gyr
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
P.S. Pentru această poezie-manifest, Radu Gyr a fost condamnat la moarte in 1958. A facut 18 ani de puşcărie politică comunistă.
Blog: Sevaciclon
December 08, 2010 in Artă şi Cultură de Blog Admin
DOINA
Plâng Carpaţii rezemati de Dumnezeu
vor sã spele tricoloru’-n curcubeu
şi obrazul Ţãrii vor sã-l spele
prea l-au murdãrit netrebnici şi lichele
Impãcarea Doamne de-i a Ta
ca-ntr-un legãmânt Te vom urma
dar trimite Sfinţii pe la noi
sã dezlege apele din ploi
sã ne creascã grâul nu urgia
prea e blestematã România
Prea e blestemat acest Popor
de-a ajuns sã plângã-n Tricolor
prea ne-au îmbãtat cu apã chioarã
cei ce zilnic ne întind o sfoarã
s-au calificat cãlãii pe afarã
cum sã ne ridice-n ştreang o Ţarã
vânzãtorii ne-au vândut cu totul
parc-ar fi ştiut cã o sã punem botul
şi-o sã ne-mbãtãm prea inocent cu votul
Plâng Carpaţii noştri rezemaţi de Cer
îndurare de la Dumnezeu tot cer
şi noi rezemaţi acum în poala lor
ţesem lacrima nãdezdii-n Tricolor
Munţii noştri ca şi noi duruţi
astãzi valoreazã doi bãnuţi
hoţii liciteazã Ţara pe-un dolar
cã-i nevindecatã la hotar
precupeţii ei dau mitã
vânzãtorii de Carpaţi profita
Doamne te rugãm cuminţi
mai trimite-un contingent de Sfinţi
sã ne înrolãm în Oastea Ta
mintea de pe urmã nu uita
sã ne-o mai acorzi Tu Doamne nouã
cã la toate ne-am fãcut ca plouã
şi-am uitat de Ţarã ca de-o Mamã
biata stã şi plânge în nãframã
Cine Doamne s-o înbãrbãteze
cã românii ruginesc pe metereze…..
Blog: Sevaciclon
February 16, 2012 in Iartă-ne, România! de Blog Admin
Apel umanitar pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care se află în a 88-a zi de grevă a foamei pentru adoptarea Legii lustraţiei, a Legii imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii şi a Legii recunoştinţei faţă de eroii revoluţiei anticomuniste.
Apel adresat d-rei Roberta Anastase – preşedintă a Camerei Deputaţilor, d-lui Vasile Blaga – preşedintele Senatului, precum şi demnitarilor regimului Băsescu, semnatari ai apelului meu pentru condamnarea comunismului:
Monica Macovei, Vladimir Tismăneanu, Sever Voinescu,
Horia-Roman Patapievici, Cristian Preda şi Ioan Stanomir.
Stimată Doamnă, Stimaţi Domni,
În situaţia în care condamnarea oficială a comunismului de către preşedintele Băsescu nu a fost o farsă cinică şi abjectă, vă cer imperativ să acţionaţi de urgenţă şi cu hotărâre pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care se află în a 88-a zi de grevă a foamei pentru adoptarea Legii lustraţiei, a Legii imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii şi a Legii recunoştinţei faţă de eroii revoluţiei anticomuniste.
Este un miracol că Teodor Mărieş mai trăieşte. Oricând poate muri. Vă rog să fiţi conştienţi că timpul rămas disponibil este sever limitat. Greva foamei este un protest extrem la care au recurs diverşi luptători pentru cauze civice, umanitare sau politice şi a cărui consecinţă a fost nu de puţine ori fatală. Să nu uităm că au existat grevişti au foamei care au decedat după numai 54 de zile de protest, în timp ce recordul absolut este de 116 zile.
Unii dintre dumneavoastră sunteţi direct răspunzători pentru adoptarea legilor pentru care liderii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 protestează, alţii sunteţi răspunzători doar din punct de vedere moral. Această răspundere va apăsa greu asupra umerilor dumneavoastră în cazul decesului lui Teodor Mărieş sau al colegilor lui solidari cu el, aflaţi şi ei în greva foamei: Vlad Ciobanu (vicepreşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, 67 de zile de greva foamei), Firimiţă Marian (54 de zile de greva foamei) şi Savin Eugeniu (51 zile de greva foamei).
Recentul comunicat al consiliului director al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 este extrem de alarmant: « Noi, membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, îi declarăm direct răspunzători pe membrii Parlamentului României pentru agravarea stării de sănătate sau decesul vreunuia dintre cei mai sus menţionaţi. Pe această cale, faţă de indiferenţa condamnabilă a autorităţilor statului român anunţăm că Asociaţia 21 Decembrie 1989 ia în calcul să recurgă la măsuri de protest mergând până la sacrificiul suprem (”ne dăm foc pe grupuri, în faţa Palatului Cotroceni, Palatului Parlamentului şi Guvernului României”, au declarat unii dintre protestatari).
În concluzie trebuie adoptate în regim de urgenţă de către Camera Deputaţilor următoarele legi: Legea Lustraţiei – iniţiator PNL, cu amendamentele propuse de Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie 1989; Legea imprescriptibilităţii – iniţiator Sever Voinescu, deputat PDL cu sprijinul fostului ministru al justiţiei, europarlamentarul Monica Macovei; Legea Recunoştinţei – iniţiator, Viorel Balcan, deputat PDL cu amendamentele aduse de SSPR şi Asociaţia 21 Decembrie 1989. »
Ieri, d-l parlamentar Eugen Nicolăescu, iniţiator al Legii lustraţiei din partea PNL, m-a asigurat că parlamentarii USL vor vota din nou această lege dacă d-ra Roberta Anastase va binevoi să o supună la vot (aşa cum ştiţi, Legea lustraţiei a fost votată acum aproape doi ani cu o largă majoritate, dar a fost declarată neconstituţională de către CCR. Legea a fost modificată astfel încât să fie constituţională, dar de peste un an d-ra Roberta Anastase, membră de onoare (!!!) a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, amână inexplicabil să o supună votului.
Cu disperare,
Sorin Ilieşiu – autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului
http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html
http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html
Sursa: Asociatia 21 Decembrie 1989 - Bucuresti
© Blog: SEVACICLON
September 22, 2011 in Iartă-ne, România! de Blog Admin
Această carte, “AM FOST TORŢIONAR – Confesiunile unui gardian”, are toate ingredientele unei ficţiuni neverosimile. În primul rând pentru că e scrisă de un fost plutonier de penitenciar, ceea ce creează din start suspiciuni asupra întregului demers: cum să fie un miliţian în stare să scrie o carte când, se ştie, miliţienii abia ştiu să se iscălească? E clar – vor zice unii (şi chiar au zis) - , i-a scris-o altcineva! În plus, cum să aibă cineva, oricine, care a fost în sistem, curajul să divulge, cu subiect şi predicat, TOATE ororile din interiorul acestui sistem, din care torţionarii n-au dispărut după 1989 şi unde cruzimea era învăţată şi exersată la locul de muncă? Ioan Chertiţie este primul (şi, deocamdată singurul) torţionar care a făcut mărturisiri complete despre adevărul închisorilor comuniste, fără să-şi menajeze şi fără să-şi retuşeze propriul portret de fost gardian, în acel lăcaş al terorii.
Unii vor citi această carte din curiozitate, alţii din dorinţa de a o înjura sau contesta, alţii pentru a cunoaşte şi învăţa. Dar, indiferent care e determinarea fiecăruia şi indiferent ce va înţelege sau va dori să înţeleagă fiecare, toţi cei care o vor citi vor afla adevărul întreg despre sistemul penitenciar comunist şi postcomunist. Căci până acum s-a scris doar despre puşcările din perioada stalinistă şi numai din perspectiva foştilor deţinuţi, a victimelor. Niciodată din perspective unui torţionar pocăit. “AM FOST TORŢIONAR – Confesiunile unui gardian” este, sub acest aspect, o premieră naţională, dacă nu cumva mondială. (Miron Manega)
COTITURA
Viaţa mea lăuntrică era deformată de ură, de aceea mă înstrăinasem de toţi colegii mai în vârstă care-mi făceau observaţii asupra comportamentului meu faţă de deţinuţi. Cei sub ochii cărora am copilărit îmi spuneau adesea:
- Măi, Ionele, nu mai bate hoţii cu atâta sălbăticie că s-ar putea să ai probleme într-o zi… Sunt şi ei oameni…
Îmi înşelam zilnic mintea, amăgind-o să intre în acea stare în care îmi luam dorinţele drept realizări. Până mai ieri mă consideram cel mai de temut gardian, dar când am ascultat înfiorat de ce este în stare Vieru m-a cuprins, aşa deodată, o ciudă amestecată cu otrava invidiei. Într-o zi, stăteam relaxat pe scaunul din camera supraveghetorului. Developam în minte cele mai cumplite torturi la care participasem. Auzeam ţipete, implorări, lovituri de baston. Vedeam sânge şi oase sfărmate. Peste tot mirosea a moarte. Mă vedeam aşa cum eram: mândru, semeţ, trufaş, neîndurător şi sadic… “Nu, nu cred că Vieru poate fi mai bestial decât mine…” m-am trezit vorbind singur. Deodată, gândurile de mărire mi-au fost întrerupte brusc de o bătaie în uşă.
- Intră! strig iritat.
- Să trăiţi, cetăţene sergent major, sunt deţinutul Manea, m-am prezentat la ordinele dumneavoastră…
În activitatea de supraveghere eram ajutat, până la ora stingerii, de acest deţinut de la sistemul fără pază, care îmi era direct subordonat, având diverse atribuţiuni: supravegherea prin vizetă a modului în care deţinuţii penali îşi desfăşoară activităţile, strângerea creioanelor şi cărţilor poştale din camere, dar mai ales raportarea oricăror manifestări suspecte ale hoţilor. Manea fusese inginer la marea întreprindere bucureşteană Vulcan, fiind condamnat la şase ani pentru infracţiunea de delapidare. De fiecare dată când sosea de pe şantier, grija lui cea mai mare era să se prezinte regulamentar “la datorie”, cum îi plăcea lui să spună. Manea era singurul deţinut faţă de care aveam o oarecare slăbiciune, mai ales de când mi-a raportat că îl văzuse pe Piedone cum îl bătea cu coada de lopată pe Ziman, declarând că-i gata să depună mărturie oricând. Chiar dacă n-a mai fost cazul, n-am uitat că în acele momente delicate a dat dovadă de caracter. Cu toate că mulţi deţinuţi au încercat să-mi intre sub piele, chiar şi din rândul celor intelectuali, niciunul nu a reuşit să pătrundă în intimitatea gândurilor mele. Asta până când a apărut Manea. Pe lângă faptul că era cult, citit, inteligent, în mod paradoxal în preajma lui simţeam că sunt un alt om…
- Data trecută parcă voiai să-mi spui ceva, dar se pare că ai uitat, îi reamintesc, făcându-i semn cu mâna să ia loc.
- Era prea târziu… Se dăduse pregătirea pentru stingere…
- Înseamnă că e vorba de o chestiune delicată…
- Este atât de delicată încât poate fi rănită chiar cu petala unui trandafir…
- Poţi să-mi povesteşti acum. Mai sunt două ore bune până la stingere, îi spun, uitându-mă la ceas.
- N-aş vrea să mă interpretaţi greşit… Nu, e prea delicat… Nu, nu… Vă rog să mă înţelegeţi…
- Atunci, îţi ordon să-mi spui! am ridicat uşor glasul. Deţinutul a tresărit, s-a uitat drept în ochii mei, spunându-mi direct:
- Domnu’ major, din ziua în care am venit pe secţie, să tot fi trecut o lună, v-am studiat cu mare atenţie…
- Şi ce-ai constatat? - întreb, curios.
Ceva îmi spune că sunteţi un alt fel de om decât vreţi să păreţi… În acel moment, mi-am plecat uşor privirea, simţind cum îmi ard obrajii… - Toţii hoţii, a continuat el, spun că un miliţian mai al dracului ca dumneavoastră nu există în puşcărie…
Un fior de plăcere a pus stăpânire pe mine, iar un zâmbet mi-a înflorit în colţul buzelor…
Eu însă, nu cred aşa ceva! Ochii scânteietori exprimă inteligenţă, iar manierele pe care le aveţi nu trădează comportamentul unui bădăran. Nu ştiu câţi au sesizat acest lucru, dar am convingerea că nu mă înşel. Şi, credeţi-mă, am avut în subordine mii de oameni. Am pretenţia că mă pricep o ţâră la psihologia oamenilor... Din postura în care sunt, nu-mi permit să vă dau sfaturi, dar n-ar fi rău să vă gândiţi că aceşti hoţi, bandiţi, boschetari, delapidatori sau cum vreţi dumneavoastră să le ziceţi, înainte de toate sunt oameni, apoi infractori…
Văzând că înalţ sprâncenele a mirare, a continuat cu şi mai mult patos:
Da, sunt oameni… Nu ştiu de ce sunteţi atât de surprins. Gândiţi-vă că fiecare dintre noi avem o cărămidă în zidul puşcăriei. Nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul… De fapt, aţi văzut şi dumneavoastră cu câtă uşurinţă se poate ajunge în penitenciar. Încercaţi să descoperiţi ce se ascunde sub zeghea fiecărui deţinut şi veţi constata că până şi în cel mai necizelat suflet există cioburi de sensibilitate, altruism, păreri de rău, bunătate, sacrificiu, dar mai ales sete de a fi iubit…
După o pauză calculată cu meşteşug, Manea a pus degetul pe rană:
Domnu’ major, nu vă lăsaţi influenţat de cei care n-au alte mijloace de exprimare în faţa hoţului decât bastonul. Cu tot respectul pentru domnul Şchiopu sau domnul Spânu dar, nu vă supăraţi, cultura lor generală n-ajunge nici măcar până la genunchiul broaştei… Dumneavoastră n-aveţi cum să vă comparaţi cu ei! Sunteţi reprezentantul unei noi generaţii, de aceea ar trebui să aduceţi ceva nou în mult trâmbiţata muncă de reeducare. Vorbiţi cu deţinuţii ca de la om la om şi cu siguranţă că, într-o zi, eforturile vă vor fi încununate de succes. Oricum, în niciun caz, respectul n-o să vi-l câştigaţi folosind bastonul. Acum înţelegeţi de ce v-am spus că lucrurile sunt atât de gingaşe? …
Vorbele lui Manea m-au lăsat fără replică. În noaptea aceea, am fost stăpânit de un sufocant sentiment de vinovăţie care era, de fapt, un semnal dureros trimis conştiinţei. Timp de doi ani devenisem masca pe care am proiectat-o în faţa tuturor: aceea de gardian neînduplecat, dur şi exigent. Mă bucuram în secret de aprecierile şefilor datorită acestui comportament şi nimeni nu s-ar fi gândit că aş putea fi altfel. Iată că acum a venit acest deţinut care mi-a călcat masca în picioare, împiedicându-mă să mă mai identific atât de uşor cu ea…
(Fragment din cartea “AM FOST TORŢIONAR – Confesiunile unui gardian”, în curs de apariţie la Editura ŞTEFAN)
VA URMA
Autor: Ioan Chertiţie
Sursa: Certitudinea.ro Blog: Sevaciclon
