December 06, 2010 in Iartă-ne, România! de Blog Admin

Problema ţigănească şi folosirea frauduloasă a principiului autodeterminării etnice

În ultimul timp tema principală a ştirilor a fost legată de reacţia ostilă împotriva cetăţenilor români din Italia şi mai nou şi din alte ţări europene. Această reacţie fără precedent îndreptată împotriva tuturor românilor stabiliţi în aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal şi infracţional al unei etnii minoritare de cetăţeni români, şi anume ţiganii sau etnia rromilor. Această etnie nu este specifică României, ea întâlnindu-se în majoritatea ţărilor europene, în diverse proporţii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilată mai ales cu numele ţării noastre, România, răspândindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului român. Cand cetăţeanul italian, de pilda, citeste un articol in care se îintrepatrund termenii “romeno” si “rom”, este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri. Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza: “ţiganii, ţiganii”, referindu-se la români. Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populaţia României in raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.

Ţiganii sunt un popor migrator. Migrarea ţiganilor din India in Europa s-a facut intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele etnic pe care il poarta astazi, Ţigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna “de neatins”. Prima atestare a ţiganilor in Imperiul Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a ţiganilor incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 – 1419 ii intalnim in toata Europa Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de ţigani coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a inceput mult inainte de valul de ţigani veniti din România). In deceniul urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de "egipteni” (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il poarta si astazi.

Foarte interesant este ca ţiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia: “Şatra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata. “Ţigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la “Athinganoi”, secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, ţiganii n-au au apartinut niciodata acestei secte. "Gypsy” vine de la “Egyptian” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj. “Yansser” cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Precum se vede, ţiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman, mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie informatie scrisa despre prezenţa ţiganilor pe teritoriul României datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova, ţiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada cea mai buna a ţiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii ’70, PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe ţigani, un fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de ţigani care au lansat o politica de formare a unui nationalism ţiganesc de colonizare a satelor săseşti şi şvăbeşti cu ţigani adusi nu numai din toata România, dar adusi si din exteriorul României (Cum va explicati ca in satele din săsime sau şvăbime in care nu vezi tipenie de alta etnie decat de ţigani ce vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?).

Imediat dupa ’90, Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru ţigani, precum si infiintarea de catedre universitare ţiganesti. Aceasta ascensiune a unor ţigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un ţigan. Datorită originii sociale “sanatoase”, ţiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sarace. Acesti ţigani adevarati, oameni ajunsi in anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ ţiganii au facut un important progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al ţiganilor pana in anii ’50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou construite, iar din anii ’70, ’80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de ţigani.

Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate: 1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in ’71 era un ţigan care fusese deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit. 2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in ’71-’72 3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica) 4) Cioaba participa la primul congres ţiganesc de la Londra din ’71 unde apare prima oara etnonimul de Rom 5) Anii ’70 inseamna plecarea masiva a sasilor 6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu ţigani a sasimii si svabimii 7) Scopul nu a fost integrarea ţiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara ţiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate ţiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea ţiganilor, ci la asimilarea celorlalti.(Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in ţigania din Garcini, de langa Brasov ).

Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul populatiei de ţigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor ’90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a ţiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care folosindu-se de patura saraca a ţiganilor, domina lumea interlopa, cu ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa 1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice ţiganesti din Ardeal, a promovarii ţiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism ţiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, România.

Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept ţigani, ci români. Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de ţigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a ţiganilor, se transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de “rom” simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma “romani/romanies” in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din România?

Agresiunea lexicala rom/roma/român – români/romani-romanies /romanians–romanes/româneşte, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in România. Beneficiind de numerosi membri ai etniei ţiganesti in guvernarile României – sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu – dupa “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul “romi”, românii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu “rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros voia sa inlocuiasca ţiganeasca primise numele de “romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu “romani” si varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu “roma/romani/romanies”. Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate ţiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, ţiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul “DOM”, care pe limba originara a ţiganilor inseamna “om”. Prin denaturare (voita) “dom” s-a transformat in “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a trasformat in “roma” apoi in “romani” si in “romanies” . S-a ajuns astfel incat ţiganii sa aiba numele identic cu al românilor in limba engleza . Români cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului români se vor afisa linkuri cu ţigani) Practic denumirile sunt identice.

In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995, adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului “ţigan”, in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman. Presiunile continua si, in 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia ţiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative, si nu obligatorii. Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar, in cadrul procesului de autoidentificare, nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In condiţiile in care România ocupă, prin Leonard Orban, postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul român. Realitatea a dovedit contrariul.

In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii români nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti. Privitor la problema ţiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetăţenii nostrii ţigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii români (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetăţeni cu drepturi egale. România trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populaţiei de ţigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ. In ceea ce priveste denumirea de rrom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt ţiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman. Luand in considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la români şi maghiari si al scaderii mortalitatii la ţigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia României, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia României in familia europeană apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.

In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca România chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat ţiganesc in România, ca România va fi in curand tara ţiganilor.

Orice nationalism se bazeaza pe: 1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba ţiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax - exact, Vlax! - nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah. Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept “Romani” cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca - si probabil reuseste - sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt ţigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca “un dialect al limbii române” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”. Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei. 2) etnia comuna = natiunea 3) etnonimul 4) teritoriul 5) statul 6) drapelul 7) istoria comuna

Ţiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt românii. Sa lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele ţigan peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.”

Articol publicat in Ziarul de Cluj de catre Ioan ABRUDAN la 29 noiembrie 2007, cu titlul ”Catre Parlamentul României, Domnilor Senatori si Deputati”

                                               Blog: Sevaciclon

December 04, 2010 in Iartă-ne, România! de Blog Admin

Data publicarii: 03.12.2010

Undeva în ţara noastră, pentru că încă trăiesc cu convingerea că este a noastră, am văzut un deal dezgolit de vegetaţie. Trecusem pe aici cu câteva luni înainte. Erau păduri vechi de sute de ani. Pădurile dispăruseră în numele profitului stors din inima ţării fără ca nimic să fie folosit în interes naţional.

Merg cu maşina către Cluj, pe autostrada care înseamnă milioane de euro pe kilometru din avuţia naţională... Merg pe Coasta Dalmaţiei, pe autostrada care a costat de cinci ori mai puţin pe kilometru. La noi, s-a ajuns la comisioane de până la 40% din valoarea contractului pentru adjudecarea unor lucrări. Aceşti bani nu ajung la buget.

Creditele pentru consum au împovărat economia şi au încurajat importurile din stocurile pe care marii producători ai lumii le-au creat. Supraproducţia din Occident din anii ‘90 a putut să fie temperată prin crearea unor pieţe de desfacere în estul Europei. Astfel, timp de 20 de ani, s-a încurajat consumul, lipsa de educaţie, prin promovarea unor pseudo-modele în mass-media şi cultul pentru lene. Mecanismul economic este simplu: apare din neant un moştenitor care îşi adjudecă suprafeţe imense, pe filiere în care avocaţi şi politiceni, într-o complicitate desăvârşită, îi oferă acestuia totul. O infimă parte din sumele vehiculate ajunge la buget, iar aceşti profesionişti ai desfrâului se îmbogăţesc peste noapte şi dispreţuiesc totul.

Îmi vine să râd şi să plâng, în egală măsură, când văd atâtea figuri tragi-comice care se perindă pe la tot felul de emisiuni şi care vorbesc, din marea lor goliciune sufletească, despre economia de piaţă. De la economia monetară la economia reală, de la PIB la venitul naţional, de la costuri la cheltuieli, ei „ştiu“ totul.

Iartă-ne, că le-am permis mitocanilor şi trădătorilor să-şi facă de cap în 20 de ani de ceaţă naţională. Iartă-ne pentru fabricile pe care le-am vândut la kilogram, pentru privatizările dezastruoase şi pentru distrugerea speranţelor. Iartă-ne, că te umilim în fiecare clipă şi, de multe ori, declarăm cu inconştienţă „Ne-am săturat de România!“. Profesioniştii din institutele de cercetări economice şi din universităţi ar putea decide, dacă ar fi consultaţi, care sunt vectorii ce pot asigura dezvoltarea reală a economiei. Marii specialişti plecați din țară se vor întoarce acasă. Cu siguranţă că va veni şi momentul acela.

Există un fel de trezire naţională care va aşeza lucrurile în matcă, va elimina lichelele şi va oferi oamenilor capabili și onești şansa de a construi. Controlul averilor nu trebuie să mai fie o utopie, ci să devină o realitate şi un mod chirurgical de a elimina hoţia. Se mizează prea mult pe faptul că românii şi-au pierdut speranţa. Undeva, în străfun­dul fiecăruia, este ascuns un sâmbure de lumină care va ieşi la suprafaţă atunci când cei care au demolat totul se vor aştepta mai puţin.

Iartă-ne, Românie, că nu am ştiut să ne bucurăm de dărnicia ta şi te-am îndurerat prin slugărnicie, lăcomie şi trădare.

Iartă-ne, începem să ne trezim...

P.S. La mulți ani, România!

Sursa: revista CAPITAL

                                        Autor: Prof.univ. dr. Paul Marinescu

May 30, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Lucrurile esenţiale trec, de obicei, neobservate. La Festivalul „Zilele Mihai Viteazu” de la Craiova s-a petrecut o restituire istorică pe care televiziunile n-au sesizat-o, pentru că tocmai îşi strângeau sculele.

E vorba de „Cântecul lui Mihai Viteazu”, care s-a cântat pentru prima dată în spaţiul public al Olteniei, după o tăcere de cel puţin 66 de ani. Organizatorii nici n-au ştiut, probabil, de existenţa acestui cântec, cu atât mai puţin povestea conservării acestuia. Şi nici n-au avut suficientă cultură sau conştiinţă istorică pentru a sesiza când se întâmplă ceva special.

Cântecul a fost restituit spaţiului de origine (Oltenia) în două momente: o dată la sesiunea de comunicări de la Muzeul Olteniei (joi 12 mai) şi a doua oară în parcul Romanescu, înainte de „bătălia de la Călugăreni” (sâmbătă 11 mai). Cei care au făcut această restituire muzicală, literară şi istorică au fost, în tandem, scriitorul Miron Manega şi rapsodul Ion Creţeanu.

Prezentarea cântecului a fost şi ea insolită. La sesiunea de comunicări care a deschis festivalul „Zilele Mihai Viteazu”, Miron Manega, care avea de citit o comunicare - atipică şi ea - privind latura mai puţin cunoscută a personalităţii voievodului, şi anume cea de autor literar (vezi AICI), a început aşa: „Noutatea nu constă neapărat în informaţie, căci acest aspect a mai fost prezentat, chiar aici, în Craiova, de Marin Sorescu şi Tudor Nedelcea. Noutatea constă mai degrabă în abordare şi mesaj. Iar când spun abordare, mă refer, de pildă, şi la asta...”.

În momentul imediat următor, din sală s-a ridicat cobzarul Ion Creţeanu (îmbrăcat în costum naţional) şi a început să interpreteze „Cântecul lui Mihai Viteazu” (a fost, de altfel, singurul artist care a cântat, în toate zilele acelui festival, o piesă dedicată exclusiv marelui voievod):

Auzit-ați de-un oltean, De-un oltean, de-un craiovean Ce nu-i pasă de sultan? Auzit-ați de-un viteaz Care veșnic șade treaz Cât e țara la necaz? Auzit-ați de un Mihai Ce sare pe șapte cai De strigă Stambulul vai? El e Domnul cel vestit Care-n lume a venit Pe luptat și biruit. Spuie râul cel oltean, Spuie valul dunărean Și codrul călugărean Câte lupte au privit, Câte oști au mistuit Câte oase-au înălbit! Mulți ca frunzele de brad, Ca nisipul de pe vad, Ca gemetele din iad! Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? Fost-au leșuri tătărești Și turcești și ungurești Date-n săbii românești! Alelei! Mihai, Mihai! Căci de noi milă nu ai, Să ne scapi de-amar și vai!

După ce Ion Creţeanu a terminat de cântat, Miron Manega şi-a susţinut comunicarea pe care o pregătise, nu înainte de a face următoarele precizări:

„Ceea ce aţi ascultat a fost, pe de o parte, un moto, iar pe de altă parte un exerciţiu de comunicare, în ideea de a vă scoate din starea pe care o aveaţi (am observat că vă uitaţi la ceas) şi a vă readuce în sală...

Am găsit de cuviinţă să aşez acest moto pe frontispiciul unei pledoarii riscante - - din mai multe motive, dar în primul rând pentru că textul acestui cântec reprezintă un document tulburător descoperit, pe la 1850, de Vasile Alecsandri, la Mănăstirea Neamţ.

Versurile erau scrise direct pe paginile Psaltirii care aparţinuse, cu o sută de ani înaintea sa, Sfântului Paisie de la Neamţ, pe vremea când era ieromonah la acea mănăstire. Alăturat textului, erau adăugate şi următoarele cuvinte, datate 1751: . Iar numele voievodului căruia îi era dedicată balada era consemnat de ieromonahul Paisie astfel:.

Precizare: deşi Sfântul Cuvios Paisie îl considera sfânt, încă de la 1751, pe Mihai Viteazu, acesta nu a fost canonizat încă. Sfântul Paisie, da. De sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse”.

Al doilea moment în care Ion Creţeanu a cântat „Cântecul lui Mihai Viteazu” a fost sâmbătă seara, pe scena din Parcul Romanescu. Miron Manega a atras atenţia locuitorilor Craiovei (erau adunaţi aproximativ 8.000, veniţi, desigur, să vadă „bătălia de la Călugăreni”) că rapsodul Ion Creţeanu reprezintă o „piesă de tezaur” a Craiovei şi că este deja cunoscut şi admirat în Europa, pentru muzica ţărănească pe care o culege şi o cântă de aproape 40 de ani: la Dortmund, în Germania (unde a cântat într-o catedrală catolică), la Roma (unde a cântat pe scena Capitoliului, alături de Felicia Filip), la Bruxelles (unde cântase în urmă cu trei săptămâni), în Basarabia, pe Valea Timocului etc. „A venit vremea ca Ion Creţeanu să fie cunoscut şi la el acasă, în adevărata sa dimensiune” – a precizat Miron Manega, înainte ca Ion Creţeanu să-şi deschidă concertul cu „Cântecul lui Mihai Viteazu”. În acest timp, TVR Craiova îşi strângea aparatura...

NOTA ISPRAVNICULUI. Miron Manega şi Ion Creţeanu au "prestat" fără niciun onorariu. Organizatorii au uitat să-i treacă în buget. Sau n-au vrut, sau n-au considerat importantă prestaţia lor. Sau n-au înţeles. Aş mai face nişte comentarii, dar nu e deontologic, pentru că sunt persoană implicată...

Autor: Dana Andronie

Sursa: Certitudinea.ro

                                                  Blog: Sevaciclon

May 10, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2.000 de ani vechime, un cui care nu ruginea… Cuiul fusese găsit de către fizicianul şi scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racoş (România). ''Cuiul dacic'' a fost studiat de către specialişti din domeniul metalurgiei din oraşele Bălţi, Leningrad şi Moscova. S-a realizat şi o spectogramă. Conform analizelor cuiul era constituit din alfa-fier pur în proporţie de 99,9 %. Savanţii au conchis că un fier de o asemenea calitate putea fi produs (acum 2.000 de ani !) numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos.

Valoarea minimă a cuiului a fost estimată la 1.000.000 EURO.

Andrei Vartic a decedat în 2009… Ştie cineva unde se află cuiul găsit de el? Cum a inceput povestea acestui cui Dacic (cui al lui Pepelea, spun eu) ? Andrei a luat cuiul si l-a supus analizelor la Institutul de Metalurgie de la Balti (R.Moldova) unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui dateaza de peste 2.000 de ani !

Acel cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare.

O “minune antica”,despre care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos!

Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat atat in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati.

Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.

Andrei Vartic, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala “dacica”, ca sa nu rugineasca.

La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice odata in plus, Andrei ia “Cuiul lui Pepelea” si fuge la Moscova.

Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani,era format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% si era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:

1. suprafata – Magnetita “Fe3O4″

2. oxid de fier “FeO”

3. alumo-silicati.

   Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-au putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus.

   Profesorul Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de “domene”, unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este “ciudatenia”, sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichida un alt strat, care s-a solidificat si el, dar … in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!!

   Ei, bine, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, ”primitivi si salbatici”. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o “mica” armata de 150.000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca… citiva kilometri din Spatiul Dacic.

Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp?

De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani?

De ce, in toti acesti 150 de ani, romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibă cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei, dacii si romanii, ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului… 123 de zile?

Ce or fi sarbatorit, de fapt, romanii? Astfel se demonstreaza ca ei, Dacii, au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel.

Dacii ne-au lasat mostre de “civilizatie” extraordinara dintre care amintim de:

• Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2.000 de ani

• Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre – cuie care nu ruginesc de 2.000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25 kg.

• Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si, desigur, cele Topografice, prin asezarea “asa-ziselor cetati” din Muntii Sureanului, Cindrelului, Perşanilor (Racoş), intr-o ordine perfect geometrica, de invidiat chiar si azi.

  Se pare ca nimanui, sau unui numar forte redus de oamenii de stiinta romani, nu le pasa de acesti daci, iar Andrei Vartic, in loc sa gaseasca, nu intelegere, ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fi fost nevoit sa se duca in Rusia cu acel “Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele.

De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar din interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!

Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza.

Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica “Eu ma grabesc sa curg” (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in “Zona Sacra” a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, jefuitori de relicve, nepasare, chiar rea-vointa, iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului.

Ce nume ciudat si acest Şureanu, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti?

Sursă: Cer şi pământ românesc

Autor: Dr. Veaceslav Stavila, Chisinau

                               Blog: Sevaciclon

February 16, 2013 de Blog Admin

Aceasta pagina promoveaza restaurarea Monarhiei in Romania. Traiasca Regele!

http://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=514620205236821&set=a.258453594186818.66022.218861104812734&type=1&theater

                                      Blog: Sevaciclon            

February 14, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Măgureanu şi Iliescu au decis execuţia lui Ceauşescu în 1985

Actul de deces al lui Nicolae Ceauşescu Un fost conjurat atras de Virgil Măgureanu în conspiraţia anti-Ceauşescu ţesută în zona Academiei P.C.R. „Ştefan Gheorghiu" încă din 1981 îşi reia un tir de acuzaţii la adresa primul şef al S.R.I. adăugând o nouă informaţie la mai vechile învinuri, şi anume că „execuţia lui Ceauşescu a fost decisă de Măgureanu cu Iliescu încă din 1985". Virgil Magureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, susţine însă că a ajuns la procesul lui Ceauşescu de la Târgovişte doar ca martor, trimis de Iliescu, Voican şi Brucan. Nici cel care aruncă bomba nu este un oarecare: este un fost lider al minerilor grevişti de la 1977. Pentru confirmarea apartenenţei la conspiraţie prezintă o dedicaţie pe care i-a făcut-o profesorul Virgil Magureanu pe cartea sa, „Puterea Politica şi Sistemul Social", pe 23 decembrie 1985, zi în care Măgureanu i s-ar fi confesat că ei doi trebuie să-l elimine pe dictator. Peste exact patru ani, în 23 decembrie 1989, Ceauşescu avea să fie arestat urmând să fie executat la 48 de ore distanţă, după o mascaradă de proces derulată chiar în ziua Crăciunului (foto Actul de deces).

Materialul de faţă porneşte de la un comentariu apărut la articolul profesorului Corneliu Turianu, secretar al Colegiului C.N.S.A.S., publicat de Ziariştii Online [1], care îi apartine lui Constantin Dobre (foto), fost lider al minerilor în 1977. Despre acesta puteti afla mai multe din lucrarea lui Ioan Velica [2]. „Ceauşeştii N-AU fost condamnaţi la moarte „înainte de proces", ci cu mult timp în urmă, în toamna anului 1985, la câteva luni de la apariţia lui Gorbaciov în fruntea fostei U.R.S.S.. Am spus public acest lucru pentru prima oară în fostul cotidian „Gardianul" (iunie 2006) şi urmare a acelei mărturisiri publice Dan Voinea a afirmat într-un ziar local din Gorj că dorea să mă contacteze. Am avut doar doua convorbiri telefonice scurte cu Dan Voinea pentru aranjarea unei întâlniri, dar Voinea s-a eschivat să ne întâlnim cu toate că ştia că mă aflam în Ţara. Repet, deţin probe şi pot indica surse precise, confirmate public şi de către complotişti, privind condamnarea cuplului Ceauşescu la moarte înca din anul 1985. Nu se vrea aflarea Adevărului, părerea mea". Noi i-am spus că, dimpotrivă, asta ne interesează. Şi comentatorul nostru a venit cu o completare la mărturisirile din „Gardianul". Cotidianul „Gardianul", fost organ de presa aflat în proprietatea grupului de interese S.O.V., a fost ras de pe internet, ca şi ziarul „ZIUA", dar articolul, un dialog între ziaristul Dan Badea şi Constantin Dobre, a fost salvat. Poate fi citit pe forumul portalului „Piaţa Universităţii" [3], unde este dezvoltat de participanţii la discuţie.

În esenţă, Constantin Dobre, astăzi cetăţean al Marii Britanii, după ce a cerut şi a primit azil politic după 1990, face afirmaţii din categoria „dezvăluiri" care, în mod normal, din 2006 până acum, ar fi trebuit să suscite cât de cât atenţia organelor de anchetă. Este vorba, în principal, despre conspiratorii din Dosarul „Cloaca" [4], la care se racordaseră, începând cu 1981: Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Radu Nicolae, Ion Ioniţă, Stefan Kostyal (mentorul lui Vîntu) şi alţi agenţi - conjuraţii de pe axa Focşani-Teşcani) [5] -, dar şi despre o acuzaţie de tentativă sau instigare la asasinat, avându-l ca ţintă pe generalul Emil Macri, fostul şef al Direcției Contrainformații Economice a Departamentului Securității Statului, decedat până la urmă în condiţii suspecte, la 17 aprilie 1991, în stare de arest. Generalul Macri, pe lânga funcţia sa oficială mai avea una, pe deplin conspirată, susţine Dobre, fostul lui informator voluntar şi spargator al Grupului „Cloaca": aceea de cadru special al UM 0110 „anti-KGB", fiind de altfel şi cel care l-a documentat pe Măgureanu ca titirez al grupului conspiratorilor anti-Ceauşescu. Dobre se pare că îl cunoscuse pe Macri în timpul grevei minerilor din 1977, când fostul lider grevist a reprezentat minerii în dialogul cu Ceauşescu şi Verdeţ, derulat în mijlocul miilor de ortaci (vedeţi foto). Cert este că, în 1985, Dobre era student la „Ştefan Gheorghiu", unde a fost preluat de Măgureanu, pe atunci asistent universitar, cu intenţia fostului ofiţer D.I.E. şi viitor şef al S.R.I. de a se folosi de experienţa rebelului de la Lupeni pentru eventuale mişcări de stradă, care sa ducă la răsturnarea lui Ceauşescu. Tot atunci i-a propus să conducă împreună viitoarele structuri de securitate ale României, după eliminarea lui Ceauşescu, susţine azi Constantin Dobre.

Personal, l-am cunoscut pe Constantin Dobre dupa scandalul generat de funestul Raport Tismaneanu in care fostul propagandist comunist - tot de la „Ştefan Gheorghiu" şi coautor al unei lucrări de îndoctrinare comunistă, tot împreună cu Virgil Măgureanu [6]- îl dădea mort pe liderului minerilor. Acesta s-a supărat şi, prin intermediul ziarului „Ziua", l-a obligat pe Tismăneanu să-şi modifice Raportul „Final". Tot atunci Dobre mi-a relatat istoria reprodusă de „Gardianul". L-am sunat pe Măgureanu - cred că mai am şi înregistrarea pe undeva - pentru a-l confrunta cu Dobre, dar profesorul de sociologie şi ştiinţe politice, supranumit „şarpele cu ochelari" (nu cu clopoţei, cum greşit apare în cartea sa de dialoguri cu Alex Mihai Stoenescu), a refuzat, afirmând că „Dobre este un turnător al Securităţii". Această afirmaţie mi-a confirmat însă declaraţia lui Dobre, că el este cel care a refuzat să tradeze România după ce a fost pus de Măgureanu în contact cu doi ruşi „kieveni" fiind apoi ridicat de Securitate din Cişmigiu, pentru explicaţii. Dobre susţine că în cursul anchetei i s-a spus răspicat: „Să nu indrăzneşti să devii port-drapelul opoziţiei rusnaco-jidăneşti din ţara asta, că ţăndări te facem!". Probabil aici „s-a spart" Dobre şi astfel a ajuns la Macri informaţia, care i-a transmis-o şefului D.S.S., Iulian Vlad, care i-a raportat-o preşedintelui ţării, Nicolae Ceau.escu. Acesta, în loc să-i bage la zdup pe conspiratori i-a trimis pe la băi de şezut în provincie, pentru a fi deserviţi de la Gospodăria de Partid Bacău, de exemplu, chiar de către viitorul păpuşar al P.S.D., Viorel Hrebenciuc, cu prepeliţe şi vinişor ca cerul gurii lor de un 23 august 1989, când, ce să vezi, la Teşcani (la distanţă de 100 km de Focşani), la o aniversare, au dat nas în nas cu Andrei Pleşu, Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. [7] E drept, Dobre susţine că Securitatea era deja infiltrată de agenţii K.G.B., intre care îi indica pe viitorul fost prim adjunct al lui Măgureanu la S.R.I., Mihai Stan. Acesta, afirmă Dobre, era chiar vecin cu cel pe care îl urmărea, agentul G.R.U. Nicolae Militaru. Cu cine a jucat, cu adevărat, Măgureanu, este imposibil de demonstrat. Sau, cum răspune singur în cartea amintită la întrebarea dacă a fost agent sovietic: „Ceea ce spun eu este că nu veti găsi o dovadă în acest sens". Poate a fost propriul lui agent, aşa cum lasă de înţeles în volumul de amintiri din tinereţe, sau chiar un agent al istoriei, cum vrea să ne convingă.

Astăzi, ziariştii care şi-au făcut bine temele dau de înteles că, totuşi, Măgureanu ar fi jucat dublu [8]; la Focşani, cel puţin. Posibil! În această meserie, în care cea mai bună minciună este adevărul, orice este posibil! Oricum, nu este deloc clar ce l-a facut pe experimentatul şi mai vârstnicul activist comunist, membrul C.C. al P.C.R. Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Ion Iliescu, Nicolae Ceauşescusă-şi rişte cariera şi viaţa, în plina dictatură, şi să se lase „racolat", conform propriilor mărturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de „un evreu, care - ca şi alţii ca el -, după ce a făcut o întreagă carieră marxist-leninist-stalinistă, fiind părtaş la crimele împotriva unei naţiuni, devine promotorul umanităţii". Portretul tartorului „Ştefan Gheorghiu", Leonte Răutu, îi apartine lui Alex. Mihai Stonescu şi este întărit de Virgil Măgureanu în finalul cărţii „România postdecembristă. de la regimul comunist la regimul Iliescu", vol. I (rămas fără continuare din 2008 până acum).

Cum îl respect pe Virgil Măgureanu aşa cum trebuie respectat orice şef de serviciu secret care mai e şi prieten cu prieteni mai mari de-ai mei, am ales să îl împung pe aceste teme în direct, într-o emisiune de la Realitatea TV, în care am fost plasat de realizatoarea Andreea Creţulescu între fostul şef S.R.I., Virgil Măgureanu, şi fostul şef S.I.E., Ioan Talpeş (care au ales însă mai mult să se acuze reciproc ca au dat pe mana americanilor, sau ruşilor - n-am înţeles prea bine - listele cu ofiţerii români acoperiţi, aşa numitele „fantome" din spaţiul Occidental).

Dar să ne întoarcem la execuţie. În emisiunea cu pricina, care a avut ceva ecouri la vremea respectivă - deşi a fost scurtată în direct de la două ore la doar 50 minute -, l-am cam forţat pe Virgil Măgureanu să explice ce a căutat la execuţia lui Ceauşescu. Cum între timp emisiunea a fost înlocuită pe site-ul Realitatea cu o manea (deşi a fost păstrat linkul original), singurul transcript disponibil îl veţi putea citi doar aici: [9] Redau numai fragmentul legat de execuţia lui Ceauşescu: „Virgil Magureanu: Şi numai atât. Din păcate căderea lui Nicolae Ceauşescu şi execuţia lui nu are legătura cu activitatea mea. Eu am fost prezent şi am spus-o de nu ştiu câte ori, v-aţi făcut probabil ca nu aţi auzit, că am fost prezent ca martor, fiind trimis acolo. Acolo am fost trimis, nu am fost dintre cei care am determinat în vreun fel executarea. Victor Roncea: De cine aţi fost trimis? Virgil Magureanu: De către cei care erau atunci în reprezentanţa puterii provizorii. Victor Roncea: Dacă îi cereti domnului Ioan Talpeş să spună de către cine, spuneţi şi dumneavoastra de către cine? V.Măgureanu, I.Talpes şi V.Roncea la Andreea Creţulescu Virgil Magureanu: Sigur ca da. Ion Iliescu mi-a spus ca va trebui să merg ca martor acolo, mi-a comunicat între altele, primul care mi-a comunicat a fost Voican Voiculescu, iar cel care mi-a spus imperativ că fac parte din grupul care se va deplasa la Focşani (sic) atunci, cu acea ocazie, a fost Silviu Brucan. Victor Roncea: Eu nu mai am nimic de adăugat. Perfect. Andreea Creţulescu: Aşa s-a scris primul an din Istoria României... Victor Roncea: Pentru că şi Silviu Brucan era agent sovietic recunoscut. Şi am pus punct."

După noile acuzaţii şi dezvăluiri ale lui Constantin Dobre, pe care le redau integral mai jos, urmăriţi o foarte simpatică emisiune de-a lui Marius Tuca, din 1997, cu Ion Cristoiu si Virgil Magureanu, pe atunci proaspat demisionar de la sefia SRI si proaspat membru al Partidului Noua Românie (sau Noua Republică?) al lui Ovidiu Trăsnea, care, mai târziu, după ce s-a metamorfozat în diverse forme, a ajuns să fuzioneze, ca „Alianţa Naţională", cu Partidul Democrat al lui Traian Băsescu, cei doi monştri clasici ai politicii post-decembriste devenind, din nou, după zece anişori, colegi de Partid. Ocazie cu care Boc s-a mutat în apartamentul lui Măgureanu, de pe Calea Victoriei. Ce mi s-a părut simpatic în acea emisiune este că, după ce am fost amuzaţi timp de două decenii de faptul că Măgureanu îl inundă pe vecinul său Cristoiu[ ] din acest video din 1997, pus in circulaţie de Marius Tucă , aflăm că, de fapt, Cristoiu îl inunda pe Măgureanu, în repetate rânduri. Of, vecinaţiile astea, ce confuzii mai crează: Stan cu Militaru, Cristoiu cu Măgureanu, Roşca Stănescu cu Serghei Mesaros, Băsescu cu Nastase...

Constantin Dobre - La „Ştefan Gheorghiu" printre Trădători şi conspiratori

La începutul verii anului 1985 am fost acostat discret de un student din judeţul Sălaj care mi-a şoptit că eram asteptat de „profesorul" (în realitate era doar asistent) Virgil Măgureanu în sala de lectură a catedrei de „Doctrine politice, filozofice, sociale şi economice contemporane", clădirea veche de la „Ştefan Gheorghiu". După o tiradă de aprecieri, felicitări şi exprimări de admiraţie, că am avut curaj să mă opun „pe faţă tiranului Ceauşescu", în Valea Jiului, în august 1977, brusc m-a întrebat cum de am reuşit să „scot în strada" zeci de mii de mineri răzvratiţi? Necunoscandu-l dar şi bănuindu-l că e unul din zecile de provocatori ai Securităţii care mi-au ieşit în cale, m-am rezumat doar la generalităţi, menţinându-mi teoria spontaneităţii „ieşitului în stradă". Acea primă întâlnire s-a terminat cu asigurări din partea lui Măgureanu că toată conversaţia noastră va rămâne secretă dar şi cu rugămintea de a ne mai întâlni, „tot secret, din când în când".

La următoarea întâlnire, V. Măgureanu s-a lansat într-o lungă şi elocventă pledoarie împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a familiei acestuia care acaparase întreaga putere politică şi de stat în România şi care chiar de la începutul alegerii acestuia în fruntea partidului şi statului „s-a depărtat de statele frăţeşti" şi ulterior s-a lansat într-un „naţionalism grotesc care n-are nimic de-a face cu marxism-leninismul şi limitele acestuia, alienând astfel şi naţiunile conlocuitoare de la noi". Măgureanu a plusat afirmând că „dictatorul Nicolae Ceauşescu şi-a semnat sentinţa la moarte odată cu condamnarea intervenţiei frăţeşti pentru salvarea comunismaului în Cehoslovacia", din 1968. Sigur pe el, Virgil Măgureanu s-a declarat convins că românii s-au opus şi se opun pe faăţ, „uite exemplul vostru, al minerilor Văii Jiului, nu?", dar şi „pe ascuns aberaţiilor, devierilor si megalomaniei lui Ceauşescu şi a celor care-l înconjoară". L-am ascultat pe Virgil Măgureanu fără a-l întrerupe şi după ce m-am despărţit de el, prima senzaţie care m-a încercat a fost că m-a luat drept idiot sau cel puţin un student oarecare de-al lui spălat pe creier! O nouă întâlnire a fost cea în care Virgil Măgureanu, convins probabil că mă capacitase, mi-a mărturisit despre el şi tovarasii lui care s-au opus şi se opuneau pe ascuns lui Ceauşescu chiar după primul an de la condamnarea invaziei „trupelor frăţeşti" în Cehoslovacia. Ca la început a trebuit să se „identifice", să se „verifice şi să fie verificaţi de cine trebuia", să se „organizeze" şi să acţioneze „unitar şi hotarat" pentru scopul final al „decapitării la varf", „salvarea marxismului autentic" şi „redirecţionarea acestei ţări către marea familie frăţească". Că au fost mai multe tentative de înlăturare a lui Ceauşescu pe cale militară în care a fost implicat, „fireşte", şi cum el „a tremurat de frică în casă" aşteptand să fie ridicat de Securitate în urma complotului militar din ultimii doi ani şi fusese „norocos" că a scapat, „nici eu nu ştiu cum", zicea Virgil Măgureanu.

În toamna aceluiaşi an, 1985, Virgil Măgureanu, radiind de bucurie şi entuziasm, a ţinut să mă coplesească cu o prelegere lungă despre „providenţialul" Gorbaciov şi zisele lui reforme de „glasnost" şi „perestroika" şi cum acestea se potriveau ca o „mănuşa" aceloraşi scopuri şi preocupări de viitor ale lui şi tovarăşilor lui care acţionau „pe ascuns" împotriva „dictatorului" Ceauşescu şi „camarilei" acestuia. Că acum erau mult mai bine organizaţi şi chiar mai puţin vulnerabili pe baza „asigurărilor ferme din afară". Tot atunci mi-a spus ca dorea să mă prezinte unei „persoane foarte importante", când „se va ivi prilejul" şi că acea persoană „luminată" va fi foarte fericită să mă „cunoască" şi să-mi „strângă mâna". Virgil Măgureanu era convins că „sfârsitul tiranului şi a camarilei lui" se apropia „galopant", că „instituţiile de forţă" ale lui Ceauşescu „dau semne de vulnerabilitate" şi devin mai uşor de „penetrat", că acela era momentul pentru „recrutarea" de oameni de „nădejde şi sprijin" atât în aparatul de partid cât şi în cel de stat şi „reactivarea" celor care de-a lungul timpului „au dat semne de opoziţie" faţă de „clanul" Ceauşescu pentru că „vântul decapitării şi schimbării este inevitabil". Trebuia doar „aşteptat semnalul" pentru a scapa „definitiv" de „Ceauşescu şi ai lui".

23 decembrie 1985, sala de lectura din clădirea nouă a bibliotecii Academiei „Ştefan Gheorghiu"

Aceasta a fost data şi locul unde Virgil Măgureanu mi-a oferit cartea „Puterea politică şi sistemul social" cu dedicaţia şi semnătura sa: „Tovarăşului Constantin Dobre, un modest simbol al consideraţiei pe care i-o nutresc şi un memento pentru idealurile noastre comune. Buc. 23.XII-1985, Virgil Magureanu"(vezi foto). Tot atunci mi-a făcut Virgil Măgureanu - Puterea Politica şi Sistemul Social - Editura Politică, 1985confidenţe despre uciderea Ceauşestilor, cum va arăta şi din cine va fi compusă „noua conducere". A fost cea mai lungă, semnificativă şi crucială întâlnire. Virgil Măgureanu mi-a mărturisit că „la vârful" conspiraţiei s-a luat hotarârea ca Ion Iliescu să devină noul preşedinte al României şi „prim-secretar" al C.C. al P.C.R., Nicolae Militaru ministru al Armatei şi Petre Roman prim-ministru. De Ion Iliescu şi Nicolae Militaru auzisem dar nu ştiam cine era Petre Roman şi am fost imediat lamurit: „un universitar foarte deştept, fiu al unui ilegalist de nădejde". Toţi membrii C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. urmau să intre la puşcărie iar eu şi Virgil Măgureanu trebuia să organizăm şi să ducem la „bun sfârşit execuţia" cuplului Ceauşescu după care urma să fim numiţi la conducerea „noilor servicii de Securitate Naţională".

În anul 1988, cand din automobilul ambasadei Ungariei la Bucureşti au fost aruncate manifeste anti-Ceauşescu, Virgil Măgureanu era vizil bucuros, îşi curaţa mizeria de sub unghii tot cu unghiile şi zicea: „ăsta-i începutul sfârşitului", şi repeta mereu „aşteptam semnalul". În acelaşi timp, la „Ştefan Gheorghiu", alţi conspiratori şi tradatori jubilau. Nu-si mai ascundeau adevărata faţă. De exemplu Iosif-Ioshka Boda, pro-decan la catedra de „Socialism ştiinţific", îi dădea înainte cu apropourile despre Transilvania care „n-a cam aparţinut României", ca „fără Transilvania România s-ar cam reduce doar la Valahia" şi că „Basarabia ar fi o bună monedă de schimb cu Transilvania".

În prima jumătate a anului 1990 l-am reîntâlnit pe Iosif Boda la Cotroceni în poziţia de consilier prezidenţial, pare-mi-se, pe probleme de minorităţi. A încercat atunci să mă convingă că împreuna cu Dan Iosif şi alţii să infiintăm un nou partid politic. Era nevoie de cât mai multe partide fidele Frontului (F.S.N.). Tot atunci mi-a făcut şi mărturisirea că Virgil Măgureanu îl invitase şi pe el în conspiraţie, ca „să capeţi şi tu niţel capital politic", dar Boda i-ar fi răspuns că el n-avea nevoie de aşa ceva pentru că el avea „vechi state de plată ca disident" în ce priveşte „Transilvania şi alte chestii".

Brrrrr! Ce fauna conspiraţionista şi anti-românească! Ce să fi căutat eu în mijlocul acestor specimene? Numai dacă mi-ar fi luat Dumnezeu minţile! Am ales să fiu de partea cealaltă, unde mi-au fost arătate dovezi incontestabile ca Virgil Măgureanu şi colegii lui de conspiraţie erau vartos conectaţi la K.G.B. şi că adevăratul nume al lui Virgil Măgureanu era Imre Asztalos. Am făcut această alegere cu riscul oricăror consecinţe, de atunci ca şi de acum. M-am considerat şi mă consider a fi român adevarat şi nimeni n-a putut şi nu-mi poate lua acest drept. Atunci, ca şi acum, am acţionat şi acţionez în consecinţă. Aşadar trebuie să se ştie, măcar acum, cum a fost. Lichidarea fizică a Ceauşeştilor a fost hotărâtă cu mult timp înainte de 1989, ăsta-i Adevărul! Restul e doar consecinţa hotărârii de atunci, din 1985, a conspiratorilor ucigaşi, trădători şi uzurpatori! Constantin Dobre 28 Decembrie 2012

Sursă: Certitudinea.ro

                                   Blog: Sevaciclon