January 29, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Dupa «Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989» intre Sergiu Nicolaescu si noi cei care am avut de suferit dupa’87 , membrii Asociatiei “15 Noiembrie 1987”a existat mai multe intalniri cu diferite ocazii. Tarziu am aflat ca simpatia de care ne bucuram avea la baza faptul ca era fiul unui fost detinut politic, intemnitat de comunisti timp de 7 ani.

○ Primul mandat de parlamentar, a regretatului Sergiu Nicolaescu l-a obtinut in 1990 la Brasov ca independent pe listele FSN. A ales orasul de sub Tampa intrucat aici s-a tras semnalul de alarma prin «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» Cel care a plecat dintre noi dar care prin filmele sale nu va muri niciodata ne-a oferit un ajutor real prima data in primavara lui’91.

○”In data de 27 aprilie 1991, aprox. 35 de membrii ai Asociatiei ,,15 Noiembrie’87” s-au deplasat in Bucuresti fiind asteptati cu flori in Gara de Nord de aprox. 5.000 de simpatizatii. Coloana “novembristilor” a strabatut strazile Bucurestilor, depunand Petitii la Guvern, Parlament si Presedentie.

○ Totodata au infiintat un “Pichet de Veghe”, in fata Senatului Romaniei, asteptand timp de 27 de zile/nopti, un raspuns favorabil, pentru punerea in aplicare a deciziei C.S.J, un sediu corespunzator pentru Asociatie,,Sindicat si Ziar etc.”(Vol.15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii pag.144) Deputatul Claudiu Iordache s-a solidarizat cu actiunea noastra.

○ Intr-o dimineata primim la Pichetul de Veghe vizita Senatorului Sergiu Nicolaescu, care s-a interesat despre cererile noastre. Colegul Zaharia mi-a atras atentia ca are legata geanta diplomat cu catuse de mana. Masura de precautie luata era justificata intrucat la inițiativa sa, s-a înființat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din dec. 1989.

○ Intr-un final Mircea Sevaciuc si Werner Someraurer din partea Asociatiei “15 Noiembrie 1987” – au fost invitati de catre Comandantul Politiei Capitalei generalul Voicu, la Inspectoratul General al Poliţiei, pentru a discuta despre scopul prezentei noastre la Bucuresti? In prezenta lui Sergiu Nicolaescu le arăt memoriile şi cererile pe care le-am făcut organelor administraţiei locale din Braşov. Le spun că „oamenii voştri ne-au trimis aici, fiindcă nu ne-au dat atenţie!”

○ În data de 12 iulie 2004 – Parlamentul României a adoptat Legea 341 cunoscută ca fiind Legea Recunoştinţei pentru eroii martiri şi luptători care au contribuit la Victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Initiatiator Senator Sergiu Nicolaescu. In cazul in care nu ar fi fost tradate interesele “novembristilor” in ian.2002 la Palatul Cotroceni, de catre tandemul Postolachi&Iacob cei care am avut de suferit dupa’87, am fi putut fi printre primii beneficiari a Legi Recunostintei, intrucat dosarele intruneau conditiile legale.

○ Am constatat că noi, cei care am avut de suferit după 1987 ne putem încadra foarte bine în această Lege a Recunoştinţei 341/2004 , cum ar fi : art. 1 aliniat 1 şi 2, art.2 litera a,b,c,d,e şi f, art.3 aliniat 1 litera b punctul 3- Luptător remarcat prin Fapte Deosebite – atribuit celor care în perioada 14- 25 decembrie 1989 , au contribuit la Victoria Revoluţiei Române .

○ In anul aniversar , cand se implineau 20 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» Mircea Sevaciuc a fost invitat in martie 2007 de catre Directorul General al Institutul Revolutiei Romane din decembrie 1989, Dl.Claudiu Iordache. pentru a participa la masa rotunda privind <>

○Au fost invitati reprezentanti ai Presedentiei si Guvernului, senatori si deputati,membri ai Comisiei pentru Problemele Revolutionarilor , academicieni, istorici, generali, ofiteri superiori, revolutionari, precum si membri ai CNSAS, ai Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturi comuniste din Romania, ai Aliantei Civice, Grupul de Dialog Social, Asociatia “15 Noiembrie 1987”, Societatii Timisoara etc.

○ La dezbateri au participat peste 150 de personalitati publice recunoscute pentru implicarea in Revolutie si in viata postrevolutionara intre care: prof. Gheorghe Buzatu, senatorul Mihai Ungheanu, deputatul Dan Muscalu, Lorin Fortuna, Mircea Brenciu, Radu Ciuceanu, Virgil Hosu, Alecu Ivan Ghilian, Ion Iliescu, Sorin Oprea, Cornel Mihalache, Marian Munteanu, Razvan Teodorescu, Mircea Sevaciuc, Sergiu Nicolaescu, Dumitru Mazilu, Ioan Scurtu, Dinu C.Giurascu etc.

○ In ziua de 15 noiembrie 2007 , s-a aniversat 20 de ani de la «Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987» La simpozionul Conferinta Internationala ”15 Noiembrie” de la Aula Universitati a participat si presedintele Romaniei Traian Basescu. Nu stiu cine a luat hotararea insa, Postolachi presedintele Asociatiei “15 Noiembrie 1987” nu la invitat pe regretatul presedinte a AFDP – Romania C-tin Ticu Dumitrescu(†2008)

○ Deasemenea, nu a fost invitata nici o organizatie de revolutionari din Romania, si nici macar unul dintre sutele de orfani de tata, fiu de „Erou – Martir” a Revolutiei romane din’89, pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu „novembristi” Cu toate ca era amenintat ca va fi exclus din Asociatie

○ In dec. 2008 , am fost din nou invitat la Institutul Revolutiei Ramane din Decembrie 1989, cu prilejul aniversari a 19 ani de la <> Am profitat de ocazie si le-am inmanat personal Volumul “15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii” presedintelui de onoare al I.R.R. , D-lui Ion Iliescu, dl. Sergiu Nicolaescu, Claudiu Iordache, Dumitru Mazilu, Doru Braia, Ionel Cana,Dorin Carlan etc.

○ Sergiu Nicolaescu mi-a reamintit ca el ne-a rezolvat problemele in’91, iar eu i-am multumit respectuos, chiar daca sediul Asociatiei, a fost pierdut din prostia noastra in favoarea Biserici Evanghelice din Brasov! Discutia a continuat despre OUG 6/2008 si prevederile Legi 341/2004 pe care el a initiato in 2004. Mi-a spus ca noua majoritate din Parlament PSD – PDL, va vota includerea ordonantei in Legea Recunostintei, insa va fi necesara o lege proprie a celor din Brasov.

○ Anul urmator in 19 dec.2009, mai multi brasoveni: Ioan Demi, Iosif Gheorghe, Mircea Brenciu, Ionel Milea, Mircea Sevaciuc, Henter Bela, Gheorghe Scafariu Vasile Mardare au fost invitati de catre Institutul Revolutiei Romane – Presedinte dl.Claudiu Iordache. cu prilejul impliniri a 20 de ani de la «Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989»ocazie cu care le-a fost acordat cate o “Diploma de Onoare” http://www.irrd.ro/simpozion2009.html In loc de concluzii putem spune ca Sergiu Nicolaescu(†2013) a fost prietenul de nadejde al “novembristilor”, si va ramane in constiinta noastra cu stima si pretuire.

Brasov 29 ian.2013
Fondatorul Miscari 15 Noiembrie” Mircea Sevaciuc

                               Blog: Sevaciclon

January 24, 2013 in Romania si istoria de Blog Admin

Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească.

Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea infaptuirii statului national roman unitar. Impusa sub o puternica presiune populara, cu deosebire la Bucuresti, alegerea ca domn al Tarii Romanesti a lui Alexandru loan Cuza avea sa-si gaseasca o confirmare deplina la marea manifestare prilejuita de sosirea alesului natiunii in capitala munteana.

Cea mai stringenta problema era recunoasterea internationala a alegerilor. Faptul implinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta si de Austria drept o incalcare a Conventiei de la Paris. Situatia creata in cele doua Principate urma sa faca, de altfel, obiectul unei noi Conferinte internationale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante si au reusit sa castige sprijin pentru cauza romaneasca. Inca in a doua sedinta a Conferintei (1/13 aprilie) Franta, Rusia, Anglia, Prusia si Sardinia au recunoscut dubla alegere.

Imperiul Otoman si Austria insa tergiversau; mai mult, se afla ca se punea la cale o interventie militara peste Dunare. Alexandru I. Cuza raspunse energic. La 20 aprilie, la Floresti, intre Ploiesti si Campina, armata moldo-munteana era concentrata spre a face fata oricarei situatii. Dupa alte amenintari, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, o data cu Austria, in a 3-a sedinta a Conferintei de la Paris (25 august/7 septembrie), sa recunoasca, la randul ei, dubla alegere. Detensionarea situatiei, atat in relatiile cu Imperiul Otoman, cat si cu cel Habsburgic, il determina pe domn sa ordone inchiderea taberei de la Floresti (1 septembrie 1859).

Astfel implinita recunoasterea situatiei de fapt, impusa la 24 ianuarie, obiectivul imediat urmator era acceptarea de catre puterile garante a Unirii depline. Fara a astepta verdictul altor reuniuni internationale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecintele hotararilor adoptate prin Conventia de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite inca in cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de catre Poarta, drept unic reprezentant al celor doua tari.

Unificarea armatei incepea cu deplasari de unitati militare moldovene, la Bucuresti si muntene, la Iasi; tabara de la Floresti s-a bucurat de o comanda unica. In cursul anului 1860, statele majore, instructia, administratia si intendenta au fost asezate sub o singura autoritate, iar aceeasi persoana - generalul Ion Emanoil Florescu - a fost numita in functia de ministru de razboi in ambele tari. La serviciul telegrafului moldovean si muntean este numit ca inspector general Cezar Librecht.

La Focsani, nu fara dificultati, isi incepuse activitatea Comisia Centrala care, potrivit Conventiei de la Paris, trebuia sa elaboreze legile, comune celor doua tari. In cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electiva si promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casatie si la domeniul funciar (care traducea in fapt principiul egalitatii fiscale). Proiectul de Constitutie nu a fost aprobat insa de domnitorul Cuza, Comisia Centrala din Focsani fiind desfiintata in februarie 1862.

Raporturile cu acele puteri garante care se aratau ostile unirii sau care jucasera, in trecut, un rol important in viata Principatelor (Rusia, in anii „protectoratului”) au fost bazate, inca din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea nestirbita a autonomiei tarii nou-constituite.

Astfel, prezenta militarilor otomani va fi categoric interzisa, iar Poarta va fi obligata, in vara anului 1860, sa renunte la pasapoartele sale solicitate calatorilor romani, in mai multe situatii supusii Imperiului fiind retinuti pentru ca au produs diverse neoranduieli. Austria, vehement dusmanoasa, a trebuit sa accepte ca legile statului roman sunt valabile si pentru locuitorii cezaro-craiesti aflati aici cu afaceri. Maghiarii si polonezii, care voiau sa ramana in Principate sau sa tranziteze spre alte regiuni, sunt protejati de guvern si de domn in spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare.

Franta, apoi Rusia, Italia si Prusia erau de acord cu unirea deplina. Alexandru I. Cuza astepta hotararea Conferintei de la Constantinopol convocata in acest scop. Cum era de asteptat, inca din prima sedinta Poarta a cerut dreptul de interventie in Principate, in cazul unor noi incalcari ale Conventiei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La inceputul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar in conditii considerate, in tara, inacceptabile.

Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reactia energica Camerelor si a guvernelor, pozitia intransigenta a lui C. Negri si atitudinea favorabila a majoritatii Marilor Puteri garante si-au facut in cele din urma efectul. La capatul Conferintei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renuntat la conditiile anterior solicitate, Austria pastrandu-si vechea pozitie.

Sirul de reforme initiate de Cuza si venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atat de sprijinul Frantei cat si cel al Prusiei, a facut ca actul de la 1859 sa fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constitutiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite incep sa se numeasca oficial Romania.

Scris de Ana-Maria Stanescu

Sursă: ph-online.ro

                                    Blog: Sevaciclon

December 21, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

Din trupul Salii Dalles cresc de 21 de ani niște cruci. De dincolo de moarte, câteva chipuri tinere privesc de pe plăci comemorative lumea vie. Au ochii mari, de căprioare...

Mihai Gâtlan - prima victimă a Revoluției din decembrie 1989

Din trupul Salii Dalles cresc de 21 de ani niște cruci. De dincolo de moarte, câteva chipuri tinere privesc de pe plăci comemorative lumea vie. Au ochii mari, de căprioare speriate, și parcă vor să spună: „Fratilor, pe unde călcați voi acum ne-am lăsat noi sângele…” În graba noastra și-n stresul de zi cu zi, poate trecem prin fața lor fără să ne mai amintim cum a fost atunci. Unii dintre noi abia se nășteau…Alții au apărut după…

A murit cu o carte de rugăciuni la piept

Dintre cei 13 tineri secerati de gloante in fata Salii Dalles in 21 decembrie ’89, Mihai Lucretiu Gatlan, un tanar de numai 19 ani, a fost prima victima a Revolutiei. Isi dorea din tot sufletul sa fie liber. A murit – cu gandul ca face ceva pentru tara – lovit de un camion militar si apoi impuscat. Ultimul lui cuvant, inainte de a inchide ochii pentru totdeauna, a fost „Libertate“. Dupa toti acesti martiri-eroi si azi mai plang parintii vesnic tristi si cu inima franta. Cunoscutii lui Miki spuneau ca in sufletul lui „traiau doua lumi importante: religia si muzica“. El nu putea sa existe fara nici una dintre ele. „Mihaita ar fi vrut sa dea la Teologie”, isi aminteste trist Ion Gatlan, tatal lui. „Purta intotdeauna asupra lui o micuta carte de rugaciuni. O avea de la 15 ani. Noi nici nu stiam. Am aflat mai tarziu, cand l-am ridicat de la morga. O tinuse la piept in timpul revolutiei si era patata de sange”.

Icoana lui Miki

Mihai s-a nascut pe 9 aprilie 1970 si a fost un tanar deosebit, talentat si iubitor de oameni. Tatăl lui isi aminteste de o intamplare petrecuta in copilaria lui Miki si care dezvaluie frumusetea sufletului sau. Prin anul 1984, Mihai a primit cadou o frumoasa icoana pictata de tatal lui, care îl infatisa pe Iisus Hristos. O tinea in camera lui, alaturi de discurile cu muzica. Daca pleca la tara sau in vacanta, nu uita sa puna in valiza si icoana. „Ne plimbam intr-o vara cu vaporul pe Dunare, povesteste tatal lui. Acolo am facut cunostinta cu un domn din Cluj, pe nume Bogdandi, si cu fiul acestuia, care era de-o seama cu Mihai. Am aflat ca baiatul avea o tumora la cap, foarte dureroasa, care ii dadea niste stari depresive de necontrolat. Tatal era disperat. Ar fi vrut sa il opereze, desi medicii ii spusesera ca e foarte periculos. Dorea sa faca orice era omeneste posibil pentru unicul lui baiat si refuza cu indaratnicie sa se dea batut”. Si atunci, pe vapor, s-a petrecut ceva foarte straniu. Mihai, care avea iconita cu el, a intrat in vorba cu bolnavul. L-a mangaiat pe par, pana ce acesta a adormit cu capul exact pe plasa in care Mihai asezase cu grija icoana. Cand s-a trezit, baiatul i-a spus tatalui sau ca la intoarcerea acasa ar vrea sa se opereze. Toata lumea prezenta a ramas uimita. Domnul Gatlan a aflat mai tarziu ca operatia a reusit pe deplin și a fost extraordinar de bucuros.

„Sa-mi aduci o gutuie!“

Daniela l-a cunoscut pe Mihai in primavara lui 1989. Ea isi aminteste cum se intalneau tinerii pe atunci. Discutau despre orice: carti interzise, muzica, formații, concerte rock, Bucurestiul de altadata, despre religie sau bisericile distruse de Ceausescu. Isi faceau planuri de viitor. La sfarsit, scoteau chitarile si cantau balade si muzica folk. Apoi venise si toamna anului 1989. Era frig si intuneric in Romania. Apa calda oprita, curentul la fel, magazinele goale. Oamenilor le ajunsese cutitul la os. Miki avea din ce in ce mai des viziunea mortii si de fiecare data cand era cu prietenii amintea de acest fenomen. „Fratilor, daca ar fi sa mor, as vrea sa fiu macar liber! Si stiti cum as vrea sa fiu ingropat? Asa cum ma vedeti, cu hainele astea simple pe mine. In blugi, in geaca de piele si cu cizme. Sa n-aud de costum, ca-mi vine rau!“. Prietenii radeau si credeau ca glumeste.

Cand timisorenii au iesit in strada, pe 15-16 decembrie 1989, Miki nu-si mai gasea locul: „E timpul sa facem si noi, astia din Bucuresti, ceva! Nu putem sta cu mainile in san! Haideti sa mergem pe strada, sa strigam, sa miscam ceva in tara asta!“. Inevitabilul sfarsit al comunismului batea la usa. Pe 20 decembrie 1989, seara, Miki a sunat-o pe Daniela. Era ziua in care trupa „Iris“ canta la Teatrul „Ion Creanga“ din Piata Amzei. „Mi-a propus sa vin si eu la concert, povesteste tanara. Dupa spectacol ar fi avut chef sa discutam despre ce se intampla in tara. A doua zi, pe 21 decembrie, la 17.00-17.30, urma sa ne intalnim in fata Salii Dalles. M-a rugat sa-i aduc o gutuie. Ii placea la nebunie acest fruct!“.

„Fato, ce cauti aici? Tu nu vezi ca e de rau?”

Daniela n-a putut ajunge la concertul cu „Iris“ pentru ca nu au lasat-o parintii. „Esti nebuna? Unde vrei sa iesi, cand stii ce e la Timisoara?! Vrei sa mori? E militie peste tot in Bucuresti!” Au tinut-o inchisa in casa toata seara, spre indignarea ei. Vineri, insa, pe 21 decembrie, Daniela si-a mintit tatal ca se duce la o colega de liceu care locuia pe Calea Victoriei. Avea inima cat un purice. Simtea ca se intampla ceva in oras. In mod ciudat, pe strazi mirosea a primavara, a pamant si a iarba cruda. Tanara s-a urcat in autobuzul 368 si pe drum isi imagina cum e in libertate, fara Ceausescu. La Eroilor autobuzul s-a oprit. Nu putea trece de tab-urile si blindatele puse de-a curmezisul soselei. Soldati cu casti si scuturi pazeau cu strasnicie centrul. „M-am strecurat cum am putut printre ei si am alergat intr-un suflet, pe jos. La fiecare intersectie erau baraje de scutieri care te legitimau si te intrebau unde mergi.

Eu am mintit ca trebuie sa ajung la o prietena bolnava care e singura si locuieste pe Calea Victoriei. Nu stiu nici acum cum au putut sa ma creada, era clar ca spuneam tampenii! Afara incepuse sa se intunece. Dinspre Piata Universitatii se auzeau deja impuscaturi. In fata Magazinului Eva, alt filtru de scutieri. Nu m-au lasat sa trec, ziceau: daca e bolnava de ce nu cheama Salvarea si te duci tu, care locuiesti tocmai in cartierul Militari??! Hm! Astia erau mai vigilenti decat colegii lor de mai devreme…Asa ca am inceput sa bazai. Umblam cu gutuia in buzunar, ca o bezmetica, si nu aveam cui s-o dau. Un soldat mai milos m-a luat de umar si m-a impins catre statia de metrou de la Romana: Du-te, acasa, fato, ce cauti aici? Tu nu vezi ca e de rau?! I-am dat gutuia lui. Musca din ea si dadea din cap. Ajunsa acasa, l-am sunat pe Miki. Nu raspundea nimeni. Am simtit ca ceva nu e in regula, dar tot mai speram.”

Sange cu lumanari

Toata noaptea fata a ascultat postul de radio Europa Libera si a plans. A doua zi a zbughit-o iar in oras, dupa ce si-a umplut buzunarele cu lumanari si gutui. Pe drum s-a intalnit cu un vecin de bloc. „Au tras in noi, sa stii. Nu te duce!“. L-a lasat vorbind singur. In fata Salii Dalles lumea era stransa langa o mare balta de sange. Oamenii vorbeau, cu lacrimi de recunostinta in ochi, despre preotul Mehedintu de la Biserica „Coltea“, cel care a infruntat gloantele carand in spate ranitii de pe strada. Tot el a ridicat cadavrele mutilate ale victimelor si le-a dus la spital. „Cineva m-a luat de mana la un moment dat, continua Daniela. Era Irina, o prietena care venise si ea in centru.

Mi-a spus ca Miki a murit. N-am crezut-o! Am zambit tamp si m-am sprijinit de un zid. Atunci, nu stiu cum, toate gutuile mi-au cazut din buzunare si s-au rostogolit chiar spre locul unde se zicea ca ar fi murit Miki. Niste tiganusi murdari de sange le-au insfacat si au inceput sa muste flamanzi de ele. Lumanarile le-am faramat in palme, fara sa le mai aprind. Multa vreme de atunci mainile mele au mirosit a ceara și-a gutui…”

Despartirea

Daniela l-a revazut pe Miki abia dupa o saptamana, la el acasa. Era intins in cosciug. Teapan, vanat si plin de rani pe fata, tanarul visator astepta sa fie inmormantat. Ai lui il imbracasera intr-un costum gri. Tatal lui era de fata. Trist, cu ochii dusi in fundul capului, isi mangaia baiatul. Lumanarile sfaraiau in fata mortii. „L-au impuscat pe la spate, canaliile!, plangea ca un copil barbatul. E ciuruit tot. Doamne, pune-i sa plateasca pentru ce-au facut!“. A doua zi, pe un ger de crapau pietrele, l-au dus la cimitir toti ai lui: parintii, surorile, prietenii. Gropile se cascau noroioase. Veneau camioane cu sicrie din toate partile. Bocetele deznadajduite ale mamelor, sotiilor si fiicelor celor ucisi se auzeau pana departe. Inainte sa apara masina cu Miki, prietenii lui, colegii din trupa, au promis ca n-or sa planga si ca vor fi tari. Unora nu le venea sa creada ca Miki nu mai e. Se asteptau ca el sa apara zambind, in geaca lui din piele, cu mainile in buzunar si sa le spuna ca totul e o gluma, o farsa stupida, si ca el n-a murit deloc. Dar, cum au zarit crucea de lemn cu numele drag al prietenului lor scris proaspat, au izbucnit in hohote de plans. Abia atunci au realizat ca totul e adevarat. Urlau de durere. Lacrimile lor picurau in noroi. Miki nu mai era! Cosciugul a fost coborat in groapa. Bulgarii grei de pamant cadeau pe sicriu ca un dangat de clopot. La final a inceput sa ploua, des si crancen. In cimitir incepuse sa miroasa a coliva si a deznadejde…(Dana Fodor Mateescu)

Editura Mateescu

                                                           Blog: Sevaciclon

December 19, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

Ziua de 19 decembrie 1989 a fost una din cele mai ciudate si interesante din timpul Revolutiei de la timisoara. in principalele intersectii din oras fusesera desfasurate efective al armatei, insotite de tancuri sau tab-uri. militarii stateau cu ochii in pamant, sub privirile pline de repros ale timisorenilor. nimeni nu scotea un cuvant, insa simteam ca orasul fierbe si ca se pregateste ceva. informatiile continuau sa circule sub forma de zvonuri cu o viteza incredibila, indelung exersata in anii regimului comunist. cea mai fierbinte si revoltatoare stire plecase de la bolnavii din spitalul judetean. pe la 1:00 noaptea, acestia observasera miscare in dreptul intrarii la morga: cadavrele celor impuscati erau incarcate intr-un tir frigorific, care a plecat intr-o directie necunoscuta. confirmarea acestui zvon a venit de la medicii si asistentele care au povestit ca directorul spitalului a fost nevoit sa predea securitatii toate evidentele legate de mortii si ranitii din zilele precedente. inclusiv fisele de observatie pe care le vazusem cu ochii mei cu o zi inainte in spital.

Am inteles ca securitatea incearca sa stearga urmele masacrului a carui dimensiune nimeni nu o stia si era clar ca, daca nu se va intampla ceva major, regimul ceausescu va asterne plumbul tacerii peste cele intamplate. cel mai tare ne revolta criza de deontologie a celor de la europa libera, care incepusera sa relateze despre revolutia noastra, insa vorbeau doar de doi morti confirmati pana acum. nu stiu de unde s-a raspandit ideea ca muncitorii marilor intreprinderi trebuie sa intre in greva, dupa modelul sindicatelor din polonia. incurajator era ca initiativa a prins.

Pe la pranz, un prieten ne-a povestit ca muncitoarele de la “elba” au intrat in greva si ca totul a pornit de la o femeie si un copil, impuscati de un individ in uniforma garzilor patriotice pe podul dinspre piata iozefin. spre oroarea tuturor, copilul a fost aruncat peste balustrada in raul bega. in realitate, “copilul” se pare ca ar fi fost doar un bagaj pe care femeia il purta cu ea. imediat, a ajuns la intreprindere radu balan, prim secretarul comitetului judetean pcr timis, simpatizat de timisoreni pentru ca era banatean si fusese primar de treaba cu ani in urma. nu apucase sa arate ce poate ca prim secretar, fiind numit abia de o luna, in locul lui cornel pacoste (care si-a transformat numele in renume, fiind unul din cei mai detestati prim secretari pe care i-a avut judetul timis). afland ca ceausescu i-a luat comanda judetului si l-a trimis la timisoara pe ion coman, de la comitetul central al pcr, femeile nu au vrut sa-l asculte si l-au luat ostatec pe balan. cu mare greutate, l-au eliberat dupa cateva ore, convinse de elocinta generalului stefan gusa, trimis de coman sa rezolve situatia. cei doi au plecat in aplauzele muncitoarelor de la “elba”, care au scandat “armata e cu noi !”

Fara sa cunoasca sentimentele timisorenilor, coman l-a trimis pe cornel pacoste si pe ilie matei, un alt fost prim secretar urat de oameni sa-i potoleasca pe muncitorii de la u.m.t., cea mai mare intreprindere din oras. au scapat cu greu sa nu fie linsati si incercarile lor mai mult au pus paie pe focul revoltei. la fel a patit si petru mot, trimis sa-i calmeze pe muncitorii de la intreprinderea “6 martie“. am inceput sa aflam tot mai multe zvonuri ca muncitorii se organizeaza si pregatesc sa iasa a doua zi in strada, intr-o actiune coordonata, dinspre toate colturile orasului.

Pe de alta parte, moralul militarilor aflati in strada era tot mai scazut. consemnati in cazarmi inca din seara de 17 decembrie, cand primisera alarma de lupta “radu cel frumos“, acestia au realizat ca informatiile livrate de ofiterii care au transmis-o, despre un atac diversionist dinspre ungaria sunt fabulatiile regimului comunist, pentru a reprima revolta oamenilor. stiau ca sangele mortilor si ranitilor din ultimele zile vor pata pentru totdeauna onoarea armatei romane si intuiau ca ceausescu pregateste o interventie si mai brutala impotriva timisorenilor. pentru intarirea fortelor din oras, seara au aterizat la timisoara 300 de parasutisti de la caracal. imediat s-a aflat si aceasta veste, de la oamenii care lucrau la aeroport.

Seara, nivelul optimismului a inceput sa creasca din nou. tot mai multa lume din orasele romaniei aflasera ce se intampla la noi si ne transmiteau mesaje de solidaritate si promisiuni ca vor iesi, la randul lor, in strada. un prieten ne-a sunat din oradea si ne-a povestit ca studentii din trenul de iasi au scris pe vagoane “libertate” si “timisoara“.

apoi, am aflat ca studentii din bucuresti au agatat pere in plopii din fata caminelor, pentru a materializa vorbele lui ceausescu, care anuntase la congres ca perestroika va ajunge in romania “cand va face plopul pere si rachita – micsunele”. dar cel mai mult ne-a incurajat editia speciala a emisiunii “actualitatea romaneasca” de la europa libera, in care se vorbea foarte clar despre masacrul de la timisoara, de aceasta data exagerandu-i proportiile. mai multe guverne straine au protestat si americanii si-au trimis doi diplomati ai ambasadei la timisoara, sa vada care este adevarul. am adormit cu greu, aproape in zori, macinat de ganduri si de nerabdare. in noaptea aceea nu am mai auzit focuri de arma. nu stiu de ce, dar toti simteam ca a doua zi va iesi in strada intregul oras.

Sursa: sorinbogdan

                                                               blog: Sevaciclon

December 18, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

18 decembrie 1989

În dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989, Timişoara arăta precum un oraş sub stare de asediu. Urmele luptelor şi ale măcelului de peste noapte erau vizibile mai peste tot. În centrul oraşului, pavajul era acoperit de cenuşă şi cioburi de sticlă, iar urme de sânge marcau locurile unde oamenii au căzut sub gloanţele forţelor de represiune.

Muncitorilor ajunşi la lucru, în marile întreprinderi din oraş, li se spune că armata a intervenit pentru a-i împrăştia pe huliganii care au devastat oraşul. Porţile fabricilor sunt păzite, iar oameni ameninţaţi, pentru a le induce o stare de frică. Este instaurată legea marţială prin care se interzice circulaţia în grupuri mai mari de două persoane.

Odată aprinsă însă, flacăra revoluţiei nu mai poate fi stinsă. Pe treptele Catedralei Mitropolitane, un grup de tineri cântă "Deşteaptă-te române!", scandează" Libertate" şi flutură un steag tricolor cu stema decupată.

Trecătorii încep să li se alăture dar, în scurt timp, transportoare blindate se îndreaptă spre catedrală, iar soldaţii formează un cordon, gata să tragă. Se aruncă grenade lacrimogene, se trag focuri de avertisment, după care, dintr-un TAB care trece în viteză prin faţa catedralei se deschide focul în plin. Cei de pe treptele catedralei cad seceraţi de gloanţe, morţi sau răniţi.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal în timpul represiunii din zilele precedente sunt sustrase de la morga Spitalului Judeţean, duse la Bucureşti şi arse la crematoriul Cenuşa, în încercarea autorităţilor de a ascunde adevărul.

Sursa: REALITATEA.NET Blog: Sevaciclon

December 10, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

Camera Deputaţilor

Colegiul uninominal nr. 1 (Făgăraş - Victoria) - Daniel Zamfir (PNL) - 12.969 de voturi - din 23.074 voturi valabil exprimate; Marian Rasaliu (ARD) 4.364 voturi; Lucian Blaga (PPDD) 2.585 voturi, Violeta Hutopilă, candidat independent - 983 voturi.

Colegiul uninominal nr. 2 (Săcele) - Ion Ochi (PSD) - 13.509 de voturi - din 26.443 voturi valabil exprimate; Szakal Andras (ARD) 4.038 voturi; Attila Kovacs 3.617 voturi, Dan Onacă (PPDD) 3.517 voturi; Borteş Nicu (PRM) - 631 voturi, Bîrcu Dorel (PER) 406 voturi.

Colegiul nr. 3 (Codlea - Rupea) Mihai Donţu (PNL) - 13.983 de voturi - din 25.928 voturi valabil exprimate; Valeriu Vătavu (ARD) 3.934 voturi; Maria Grecea (PPDD) 3.540 voturi, Toaso Aron (UDMR) 2.566 voturi, Clara Luiza Tudosie (PRM) 636 voturi, Ardelean Sorin (PER) 344 voturi.

Colegiul nr. 4 (Zărneşti-Predeal-Ghimbav-Râşnov) Constantin Niţă (PSD) 16.943 de voturi - din 26.283 voturi valabil exprimate; Gabriel Tiţa Nicolescu (ARD) 3.633 voturi; Ştefan Lupu (PPDD) 2.917 voturi; Diaconu Daniel (PER) 1.125 voturi, Marius Moldoveanu (PRM) 680 voturi, Gabor Molnar (UDMR) 250 voturi

Colegiul nr. 5 (Braşov - Centrul Vechi, Griviţei, Centrul Civic) - Emil Niţă (PSD) - 15.579 de voturi - din 28.037 voturi valabil exprimate; Gabriel Andronache (USL) 6.027 voturi; Cserei Barnabas (UDMR) 2.342 voturi; Gabriela Urse (PPDD) 1.520 voturi, Alexandru Petrescu (PRM) 692 voturi.

Colegiul nr. 6 (Braşov - Răcădău, Gării, Noua, Florilor, Craiter) - Ioan Adam (PSD) - 13.310 de voturi - din 24.179 voturi valabil exprimate; Adrian Gabor (ARD) 5.867 voturi; Daniel Chivu (PPDD) 1.800 voturi; Lili Farkas (UDMR) 1.144 voturi, Vasile Petraşco (PRM) 680 voturi, Cornel Bota (PER) 584 voturi.

Colegiul nr. 7 (Braşov - Astra, Saturn) - Ioan Diniţă (PC) - 16.417 de voturi - din 27.917 voturi valabil exprimate; ; Adrian Oprică (ARD) 5.591 voturi; Victor Dumitriu 1.743 voturi; Marthy Matyas (UDMR) 1.680 voturi, Carmen Ionescu (PRM) 907 voturi, Ion Mânzală (PER) 671 voturi

Colegiul nr. 8 (Braşov - Bartolomeu, Tractorul, Uzina 2, Triaj) - Petre Roman (PNL) - 13.280 de voturi - din 24.247 voturi valabil exprimate; Gheorghe Ialomiţianu (ARD) 6.115 voturi; Dumitru Buţan (PPDD) 1.836 voturi, Geczi Gellert (UDMR)1.076 voturi, Eugen Telişcă (PRM) 680 voturi, Romeo Paşcu (PER) 542 voturi.

Senatul României

Colegiul nr. 1 (Făgăraş - Rupea) - Sebastian Grapă (PNL) - 28.200 de voturi din 49.027 voturi valabil exprimate; Horaţiu Braga (ARD) 8.205 voturi; Marius Coste (PPDD) 6.651; Gergely Ianos (UDMR) 3.029 voturi, Mihai Rotaru (PRM) 1.665 voturi, Laurenţiu Simonca(PER)1.085 voturi, Bartus Geza-Levente (PPMT) 202 voturi

Colegiul nr. 2 (Săcele - Zărneşti) - Viorel Chiriac (PSD) - 29.685 de voturi – din 52.872 voturi valabil exprimate; Mihail Veştea (ARD) 9.683 voturi; Ionel Fliundra (PPDD) 6.632 voturi; Kiss Iosif (UDMR) 4.195 voturi, Maria Dragomir Groza (PRM) 1.347 voturi, Corneliu Pavel (PER) 1.330 voturi.

Colegiul nr. 3 (Braşov - Centrul Vechi, Centrul Civic, Răcădău, Gării, Noua, Craiter, Florilor) - Ioan Ghişe (PNL) - 28.492 de voturi - din 52.081 voturi valabil exprimate, Nicolae Vlad Popa (ARD) 11.855 voturi; Antonela Simion (PPDD) 4.229 voturi; Ambrus Carol (UDMR) 3.335 voturi, Ioan Pamparău (PER) 2.051 voturi, Adrian Macarie (PRM) 1.717 voturi, Sandor Levente (PPMT) 402 voturi

COLEGIUL nr. 4 (zona Bartolomeu - Tractorul - Astra): Marius Neculoiu (USL) - 31.015 de voturi - din 52.083 voturi valabil exprimate Florian Staicu (ARD) 11.421 voturi; Ovidiu Fodor (PPDD) 3.740 voturi, Szente Ladislau (UDMR) 2.529 voturi, Cristian Stănescu (PRM) 1.626 voturi, Szasz Agnes (PPMT) 301 voturi.

Sursa: myTEX.ro

                                               Blog: Sevaciclon