November 11, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin
Ministerul Afacerilor Externe și Prefectura Braşov comemorează, printr-un Te Deum la mormântul ilustrului diplomat român Nicolae Titulescu, împlinirea a 20 de ani de la repatrierea rămăşiţelor lui Titulescu şi înhumarea lor la cimitirul Bisericii Sf. Nicolae.
Ceremonia va marca şi 150 de ani de existenţă a diplomaţiei româneşti, dar şi deschiderea cursurilor a celei de-a XIX-a ediţie a „Cursurilor Internaţionale Nicolae Titulescu pentru tineri diplomaţi”, de către Ministerul Afacerilor Externe.
Tema cursurilor din acest an, „Abordări regionale într-un context multilateral – provocări într-o lume în globalizare“, îşi propune să genereze cadrul de analiză şi dezbatere, inclusiv din perspectivă istorică, a problematicilor actuale din domeniul relaţiilor internaţionale şi viziunea şi practica diplomatică a diferitelor state.
Cursurile din acest an se bucură de prezenţa unui număr de 40 tineri diplomaţi, dintre care 18 români şi 22 străini, reprezentând Algeria, Belarus, Cehia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Federaţia Rusă, Indonezia, Irak, Iran, Israel, Lituania, Malaezia, Republica Moldova, Nigeria, Polonia, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Turkmenistan.
Ceremonia va avea loc duminică, 11 noiembrie 2012, ora 10:30, la mormântul lui Nicolae Titulescu, aflat în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, în prezenţa ministrului afacerilor externe – Titus Corlăţean şi a prefectului judeţului Braşov – Mihai Mohaci.
„Nicolae Titulescu este unul dintre cei de seamă români care ne-a reprezentat cu mare cinste în forurile internaţionale. Intelectual, jurist, profesor, finanţist, ilustru diplomat, Nicolae Titulescu este o pagină de seamă din istoria românilor şi trebuie onorat cu mult respect”, a precizat prefectul Brașovului,
Sursa: Newsbv
Blog: Sevaciclon
October 25, 2012 de Blog Admin
Astăzi este o zi importantă pentru Regele Mihai I al României. Pe 25 octombrie, cu 91 de ani în urmă s-a născut cel care a devenit rege la vârsta de doar şase ani, iar timp de 42 de ani nu s-a putut apropia de ţară. Regele Mihai I al României este parte importantă din istoria poporului român şi sigura persoană care a reuşit să scoată în stradă un milion de oameni care l-au aplaudat. În acelaşi timp este şi singurul şef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în viaţă. Cadou de ziua sa, regele va avea, de astăzi, în Bucureşti şi o piaţetă care-i poartă numele.
Mihai s-a născut în 1921, la Peleş. Pentru familia regală era primul nepot şi moştenitorul tronului. Pe 20 iulie 1927, la doar şase ani urcă pe tron, după moartea regelui Ferdinand. Rămâne rege doar trei ani. În iunie 1930, Carol al II-lea, revine în ţară, iar Mihai I devine primul rege succedat de tatăl său. Zece ani mai târziu, în 1940, Mihai revine la tron după ce mareşalul Antonescu îl obligă pe Carol să abdice.
Cel de-al Doilea Război Mondial şi comunismul au fost începutul sfârşitului pentru domnia lui Mihai. În noiembrie 1947, comuniştii şi-au dus planul la bun sfârşitul şi l-au silit pe Mihai Întâi să abdice. Două luni mai târziu a fost exilat, fără a mai avea dreptul să se întoarcă vreodată. 42 de ani, Regele Mihai nu a pus piciorul pe pământ românesc. Prima tentativă, la un an după Revoluţia din 1989, nu a avut succes. Abia în 1992, noul guvern îi permite regelui să se întoarcă, de Paşte. Cinci ani mai târziu, în 1997, Mihai I revine de tot în ţară şi primeşte un paşaport românesc.
Sursa: Buna Ziua de Fagaras
Blog: Sevaciclon
September 02, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin
În ultimul timp se discută faptul că într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, MAE - DRRP va organiza în România un al doilea Congres al Românilor de Pretutindeni (sau al Românilor din Europa) cu o largă participare a diasporei româneşti. Personal (şi de fapt nu este numai opinia mea, ci a multor altor romani plecati peste hotare) consider că la aceste congrese ar trebui sa fie invitati nu numai romanii-romani (romani de vitza veche cum s-ar spune), ci si minoritatile nationale care timp de secole au convietuit cu romanii in spatiul carpatino-danubiano-pontic. Si ma refer in primul si in primul rind la etnicii germani-romani (care actualmente traiesc in cea mai mare parte in R F Germania) si la evreii-romani (care actualmente traiesc in cea mai mare parte in Israel). Oricum am da-o si am drege-o, chiar daca unii vor sau nu vor sa recunoasca, atat unii cit si altii apartin sub o forma sau alta "filonului cultural romanesc" (alaturi de culturile lor specifice, etnice - filonul cultural german in cazul germanilor, filonul cultural evreesc in cazul evreilor). Consider ca actualmente, la peste 60 ani de la terminarea cumplitului razboi al II-lea mondial, dupa ce Romania a fost integrata Uniunii Europene, trebuie facuta o reconciliere generala intre romani, etnicii germani-romani si evreii-romani.
Desi nu se spune in gura mare, exista inca oarecari suspiciuni, nemultumiri si acuze adresate de catre unii, altora. Traiesc de peste 20 de ani in RFG, in Romania am trait in provincia Bucovina de Sud (cea de nord se stie ca a fost cedata fostei URSS) unde am copilarit cu evrei si cu etnici germani-bucovineni (asa multi, putini cati mai ramasesera dupa deportarea primilor in Transnistria si stramutarea celorlalti in Germania), personal fac parte dupa mama si bunicii dupa mama, dintr-o familie de origine germana, asa ca imi permit sa spun ca (virgula) cunosc destul de bine problema. Atit romanii, cit si germanii-romani, cit si evreii-romani trebuie sa inteleaga (in mare parte s-a inteles dar mai sunt inca unii care nu vor) ca nu poporul, nu omul de rind, nu romanul Ion Moraru sau neamtzul Michael Schmidt sau ovreiul David Katz sunt vinovati de cele petrecute la mijlocul secolului trecut: ascensiunea comunismului,ascensiunea nazismului, cedarea a patru provincii din trupul Romaniei Mari, razboiul al doilea mondial, razboiul antisovietic, intoarcerea armelor si schimbarea aliantelor in 1944, pierderea razboiului de catre Germania si prabusirea ei, instaurarea de catre sovietici a comunismului in Romania (si nu numai), deportarile in masa in URSS si-n Baragan a zeci de mii de germani-romani, deportarile in Transnistria a sute de mii de evrei-romani, holocaustul romanesc, confiscarea averilor si scoaterea din drepturile civile (pt. o perioada de circa 5 ani) a etnicilor germani-romani, procesele politice inscenate intelectualitatii germano-romane si multe altele - deci vinovati de toate acestea nu sunt nici romanul de rind, nici germanul de rind, nici evreul de rind. Ci elitele politice conducatoare si mai ales destinul.
Dupa cum spunea un mare cronicar moldovean (nu-mi amintesc in acest moment numele): NU OMUL STA PESTE VREMI, CI VREMURILE STAU PESTE OM. Asa au fost vremurile, asa a fost sa fie.Pentru a intelege mai bine istoria minoritatii etnice germane din Romania, prezint mai jos un articol (este drept, foarte lung dar n-am avut ce face, sunt lucruri cu care nu te poti juca) intitulat «ETNICII GERMANI DIN ROMANIA» (a carui varianta in limba germana va fi prezentat si in RFG) in care am facut o prezentare atat a trecutului cat si a prezentului acestei minoritati. De asemeni am anexat un numar de 33 fotografii ale unor personalitati ale germanilor-romani precum si unele imagini din zonele, orasele, unde au trait/sau mai traiesc germanii-romani.
Faptul ca in acest an municipiul SIBIU - vechi oras transilvan sasesc a fost ales capitala culturala a Europei (alaturi de orasul Luxemburg) spune destul. Tin sa-l felicit (si prin mine foarte multi romani si romani-germani si germani-romani) pe domnul KLAUS WERNER JOHANNIS - primarul Sibiului (sas ardelean) pentru uriasul aport personal adus acestui eveniment. Prin care Romania s-a facut cunoscuta in Europa si-n lume cu adevarata ei fata. Si nu cu ce vedem si auzim actualmente ca se petrece in Italia.
Precizare: unele denumiri de localitati, provincii, tinuturi, institutii, etc sunt prezentate atit in limba romana cit si in limba germana (in paranteze, intre ghilimele). Desi recunosc ca se ingreuneaza pe undeva citirea fluida a textului - care si asa este foarte lung, insa deontologia m-a obligat sa fac acest lucru. Textul este scris in scrierea de computer standard, deci fara diacriticile specifice limbii romane sau germane intrucit este posibil ca datorita incompatibilitatii dintre calculatoare, la destinatar sa ajunga fel de fel de hieroglife in loc de litere. Sper ca demersul meu (care nu este numai al meu) sa prinda roade.
MOTTO: Sa nu uiti Darie!
Zaharia Stancu, scriitor roman
Doua sunt motivele care ma obliga sa scriu acest articol.
Motivul 1. Prin trecerea anilor, atit populatia romaneaasca cit si etnicii germani-romani (fie cei putini care au mai ramas in Romania, fie cei multi care au emigrat/s-au stramutat in Germania) incep sa uite ca pe vremuri (cam pina prin anul 1940, ultimul an al existentei regatului Romania Mare) in teritoriul romanesc/carpatino-danubiano-pontic au locuit pina la circa 800.000 de etnici germani. La recensamintul din anul 1930 (ultimul efectuat in Romania Mare inainte de inceperea razboiului cu urmarile lui catastrofale) au fost inregistrati 756.000 de etnici germani imprastiati in mai toate provinciile istorice ale Romaniei (dupa romani, maghiari si evrei, germanii se plasau pe locul 4).
Pe de o parte romanii incep sa uite (daca nu au uitat deja) rolul pozitiv jucat de etnicii germani in dezvoltarea agriculturii, industriei, comertului, in dezvoltarea comunelor, oraselor, provinciilor unde au locuit iar pe de alta parte unii germani-romani ce traiesc fie in Germania, fie in diaspora (putini, este adevarat, dar sunt) acuza intr-un fel Romania de toate cele ce li s-au petrecut lor dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial si mai ales dupa instaurarea comunismului (deportari in masa in URSS si in Baragan, confiscari fortate a bunurilor private cu mult inainte de nationalizare si cooperativizare, procese politice inscenate impotriva clerului catolic, protestant si impotriva intelectualitatii germane,etc.).
Catre sfirsitul articolului am scris cam asa: - daca nu ar fi fost tragicele evenimente ale singerosului secol XX (incepind cu primul razboi mondial, tratatele de pace de la Versailles, Sevres, Trianon, instaurarea comunismului in 1917 in Rusia, criza economica din 1929-1933 si setea de revansism care a inlesnit venirea la putere a national-socialismului (nazismului) in 1933 in Germania, declansarea celui de-al doilea razboi mondial si prabusirea Germaniei naziste, extinderea comunismului de tip sovietic-stalinist in tarile din Europa Centrala si de Sud-Est (printre care si Romania), izbucnirea razboiului rece, bipolarizarea lumii intre cele doua superputeri, caderea Cortinei de Fier in mijlocul Europei si inca multe altele) deci daca nu ar fi fost intreaga inlantuire nefericita de evenimente, etnicii germani din Romania (si nu numai ei) ar fi trait si azi pe paminturile stramosilor lor (in cazul sasilor ardeleni - peste 800 de ani; pe cind in sudul si nord-estul Transilvaniei erau colonizati primii sasi incepind cam cu 1140, voievodatele romanesti Muntenia si Moldova nici nu erau inca create; au fost create mult mai tirziu, cam in jurul anilor 1350).
Motivul 2. Cu citeva luni in urma, un preot dintr-o oarecare localitate din RFG a facut un test. Intimplator eram si eu acolo. Dupa terminarea sfintei slujbe, la agapa, a ales 10 enoriasi de diverite virste, cu diferite meserii si nivele de scolarizare, atit femei cit si barbati. Toti apartineau categoriei (in germana "Aussiedler und Spaetaussiedler") etnicilor germani-romani emigrati/repatriati in RFG si care proveneau din diferite zone ale Romaniei. Preotul le-a adresat fiecaruia individual 3 intrebari:
a) In ce provincii ale Romaniei au trait/traiesc etnicii germani-romani?
b) Cum se numesc in limbaj popular diferitele grupuri de etnici germani-romani?
c) Sa numeasca cei mai cunoscuti si/sau celebri etnici germani-romani din trecut si/sau din prezent.
Rezultatul a fost relativ catastrofal.
La intrebarea "a" - O singura persoana (cea mai batrina) a indicat circa 70% din realele provincii unde au trait etnicii germani - Ardealul, Banatul, Bucovina, Basarabia, Satmar-Maramures; trei persoane au indicat numai trei provincii - Ardealul, Banatul, Bucovina; doua persoane au indicat numai doua provincii - Ardealul, Banatul; iar restul de patru persoane au indicat numai cite o provincie - fie Ardealul, fie Banatul.
Raspunsul corect ar fi fost: Ardealul, Banatul, Bucovina, Basarabia, Dobrogea si Cadrilater, Muntenia si Bucuresti, Satmar (Satu-Mare), Maramures.
La intrebarea "b" - De asemeni numai o singura persoana a raspuns circa 70% corect indicind: sasii ardeleni, svabii banateni si satmareni, tziptzerii maramureseni si nemtii bucovineni. Toti ceilalti intervievati nu stiau decit de sasi si svabi sau (si mai rau) fie numai de sasi, fie numai de svabi.
Raspunsul corect ar fi fost: sasii ardeleni, svabii banateni, nemtii bucovineni, nemtii basarabeni, nemtii dobrogeni, nemtii din Vechiul Regat (Muntenia si Bucuresti), sasii satmareni, tziptzerii maramureseni.
La intrebarea "c" - locul 1 - PETER MAFFAY (compozitor si cintaret originar din Ardeal) (5 intervievati au indicat numele sau); - locul 2 - HERTA MUELLER (scriitoare originara din Banat) (4 intervievati); - locul 3 - JOHNNY WEISSMUELLER (inotator-campion si actor de film - celebrul "Tarzan-omul maimuta"; realmente Weissmueller a fost mai mult american decit svab banatean intrucit era sugar cind parintii lui au parasit Banatul emigrind in SUA) (3 persoane); - locul 4 - ALEXANDRA MARIA LARA (actrita de film; este adevarat ca este cetateanca germana insa este pur romanca, nu are nimic de a face cu etnia germana) (2 persoane); - locul 5 - (la egalitate) - HORST KOEHLER (actualul presedinte federal al Germaniei; realmente numai parintii si stramosii lui au trait in Basarabia (in localitatea Ryskani) iar in 1940 cind URSS in urma rusinosului ultimatum a ocupat cu forta Bucovina de Nord, Basarabia si tinutul Hertza, familia Koehler a fost stramutata impreuna cu alti circa 200.000 de etnici germani din provinciile suscitate in Reichul German (conform lozincilor naziste, ultranationaliste de atunci: "Inapoi in patria strabuna", "Popor la popor", "un Fuehrer (conducator), un popor, un partid, o patrie" - cam ca la dictatorul nationalist-comunist roman "Partidul, Ceausescu si Poporul, Patria, Rrrromania si conducatorul"); presedintele federal Koehler s-a nascut in 1943 undeva, in Polonia ocupata (asa numitul "Generalgouvernement"), deci realmente nu are nimic de a face direct cu Romania); OVIDIU GANT (svab banatean - deputat in Parlamentul Romaniei si in Parlamentul European); SCHLATTNER (prenumele - EGINALD, nici un intervievat nu-l cunostea; preot lutheran (sas ardelean) in comuna Rosia/Sibiu si scriitor - autorul celebrului roman "Cocosul Decapitat", roman dupa care s-a turnat si filmul cu acelasi nume); PAUL CELAN (scriitor si poet bucovinean; realmente el a fost evreu, nu german insa prin cultura acumulata stapanea mai bine limba germana literara, cultivata decit mii de nemti bucovineni; actualmente este mai cunoscut in RFG decit in patria mama); NIKOLAUS LENAU (svab banatean - scriitor recunoscut din sec.XIX); RICHARD WAGNER (scriitorul svab banatean si nu marele compozitor german Richard Wagner); la aceste nume s-au mai adaugat inca vreo 2-3 nume pe care momentan le-am uitat si ....... cam atit.
Au fost omise nume precum JOHANNES HONTERUS, STEFAN LUDWIG ROTH, SAMUEL VON BRUKENTHAL, HERMANN OBERTH, ADAM MUELLER-GUTTENBRUNN, IMMANUEL BAUMANN, IGNAZ LINDL, JOSEF SCHMIDT, LUDOVIC SPIESS, AUGUSTIN PACHA, HANS BERGEL, WILFRIED LANG, KLAUS JOHANNIS si inca multi, multi altii.
Din aceste motive m-am gindit sa editez acest lung articol (adevarat articol-mamut) pentru a clarifica aceasta tema pentru toata lumea (atit cei ce o cunosc, dar mai ales cei ce n-o cunosc).
ADRIAN CONSTANTINESCU
Duesseldorf - RFG,
corespondent voluntar la presa internetica de limba romana - www.agero-stuttgart.de si www.rom2.de - din RFG)
PARTEA I
Cuvintul (in germana) "die Rumaeniendeutschen" tradus "Germanii din Romania" sau "Etnicii germani din Romania" sau "Minoritatea germana din Romania" sau si mai pe scurt "Etnicii germani-romani" este o notiune generala care desemneaza persoanele vorbitoare de limba germana care au trait/care traiesc dispersati alaturi de romani, maghiari si alte nationalitati in spatiul geografic numit "spatiul carpatino-danubiano-pontic" sau "spatiul actual romanesc". Multa lume utilizeaza scurta sintagma: "Germanii din Germania care (in decursul veacurilor) s-au stramutat in Romania". Aceasta sintagma este insa total falsa.
Pe cind emigrantii, colonistii, etc. de limba germana au fost stramutati in spatiul carpatino-danubiano-pontic, nu exista inca nici-o "Germanie" in sensul real al cuvintului, adica o Germanie ca stat unitar-national. Statul "Germania" in sensul real al cuvintului a fost creat in 1871 de catre cancelarul prusac Otto von Bismarck care (dupa ce Prusia a infrint Imperiul Francez in 1871 condus de imparatul Napoleon III) a unificat regatul Prusiei cu regatul Bavariei plus cu alte inca circa 30 de state si statulete mai mici intr-un singur stat national numit oficial (in germana) "Das Zweite Deutsche Reich", tradus "Al Doilea Imperiu German" cu capitala la Berlin (care pina atunci fusese capitala Prusiei). De asemeni pe atunci nu exista inca nici o "Romanie" in sensul real al cuvintului, de stat unitar-national. Statul "Romania" in sensul real al cuvintului a fost creat initial in 1859 sub conducerea printului Alexandru Ioan Cuza (ales prin vointa populatiei moldovene si muntene ca unic domnitor a ambelor principate) sub numele de "Principatele Romane Unite" sau "Principatele Dunarene Unite" iar in anul 1861 denumirea s-a schimbat in "Principatul Romania". Capitala noului stat s-a stabilit la Bucuresti (care pina atunci fusese capitala Munteniei).
PARTEA II
Emigrantii, colonistii, etc de limba germana s-au stramutat:
in diferite perioade de timp (din secolul XII pina in secolul XIX al erei noastre)
din diferite zone si regiuni ale fostului "Sfintul Imperiu Roman de Natiune Germana" (actualmente teritoriile Republicii Federale Germania, Republicii Austria, Marelui Ducat de Luxemburg si partial Republicii Franceze (Alsacia, Lorena))
in diferite zone si regiuni ale spatiului carpatino-danubiano-pontic (actualmente teritoriile Republicii Romania, Republicii Moldova (parte din Basarabia istorica), partial Republicii Ucraina (Bucovina de Nord, Bugeac), partial Republicii Bulgaria (Cadrilater/Sud Dobrogea)).
Primii colonisti de limba germana ajunsi in spatiul actual romanesc au fost "Sasii Ardeleni" ("die Siebenbuerger Sachsen/Saxonen") care inca din 1143, la chemarea coroanei maghiare s-au stabilit in unele zone din Transilvania. Primele valuri de colonisti sasi au fost adusi de catre regii maghiari mai mult in scopul apararii granitelor rasaritene si sudice ale Transilvaniei (Carpatii Rasariteni si Meridionali), parte componenta a regatului maghiar de atunci, in fata nenumaratelor invazii ale mongolilor si tatarilor. De abia mai tirziu, cind maghiarii au descoperit bunele caracteristici ale sasilor (muncitori, gospodari, uniti, etc) care a facut ca zonele locuite de ei sa ia un avint nemaiintilnit pina atunci, coroana maghiara s-a gindit sa-i aduca numai in sensul real de colonisti.
Ultimii colonisti de limba germana ajunsi in actualul spatiu romanesc au fost "Germanii din Dobrogea" ("die Dobrudschadeutschen"). Colonistii de limba germana stabiliti in Dobrogea proveneau din marea grupa "Colonistii germani din Nordul Marii Negre" ("Die Schwarzmeerdeutschen") care intre circa 1840 si 1875 s-au stabilit in Dobrogea fiind adusi de conducerea Imperiului Otoman. Se stie ca pe atunci (pina in 1878) Dobrogea apartinea Imperiului Otoman. Turcii aveau nevoie de colonistii tarani germani care acumulasera mare experienta (in special cei din Basarabia - pe atunci parte a Imperiului Tarist Rus) in practicarea agriculurii si a comercializarii bunurilor agricole.
Intre aceste doua limite, 1143 si 1875, cam toti colonistii de limba germana s-au stramutat in actualul spatiu romanesc/carpatino-danubiano-pontic. Cele mai mari valuri au existat in secolele XVIII si XIX cind au fost colonizate: Banatul cu "Svabii banateni" ("die Banater Schwaben"), Bucovina cu "Germanii Bucovineni" ("die Bukowinadeutschen") si Basarabia cu "Germanii Basarabeni" ("die Bessarabiendeutschen").
Cam peste tot, in toata diaspora unde au trait sau mai traiesc emigrantii si colonistii germani sau urmasii acestora (nu numai in Romania, ci si in Ungaria, fosta Iugoslavie, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kirghistan, etc si chiar si peste ocean, in SUA, Canada, Argentina, Brazilia, etc) atit industria cit si agricultura, comertul, prestatiile de serviciu au luat intr-un scurt timp o dezvoltare rapida. Germanul, dupa cum spune o zicala latina "Hommo germanicus = Hommo mechanicus" (sunt sigur c-ati inteles, doar romanul "de la Ram (Roma)) se trage" are o serie de caracteristici general si universal recunoscute: harnicia, loialitatea, cinstea, disciplina, bun meserias, bun gospodar. Cum se spune in nemteste: Ein Wort = Ein Mann = Ein Wortmann! (tradus: Un cuvint = Un om = Un om de cuvint!). Din nefericire, pe linga cele mai sus citate, germanul mai este si bun razboinic, lucru care a costat mult prea mult natiunea germana, in special in secolul XX.
Cele mai sus spuse nu au nimic de a face cu ideologia rasista nazista (rasa ariana, rasa de oameni superiori, rasa de oameni conducatori, etc). Sunt fapte general recunoscute, dovedite si experimentate in decursul istoriei.
In anexa, fotografia nr.1 arata (in limba romana) o harta cu provinciile istorice ale Romaniei Mari (existenta intre 1919 si 1940): Transilvania sau Ardeal; Moldova; Muntenia sau Valahia; Basarabia; Bugeac; Oltenia; Dobrogea; Cadrilater sau Sud-Dobrogea; Banat; Bucovina; Crisana; Satmar sau Satu Mare; Maramures.
Cu exceptia Olteniei, eventual a Moldovei si a Crisanei, colonistii de limba germana s-au stabilit in mai toate provinciile sus aratate. Acest lucru este foarte important de stiut intrucit multa lume (atit in Romania cit si-n Germania - in special tinerele generatii) crede ca minoritatea germana a trait/traieste numai in Ardeal si Banat. Am intilnit aici in RFG functionari de la diverse institutii (Primarii, Birouri de evidenta a populatiei, Servicii ale emigrantilor, etc) care, atunci cind aud de germanii din Romania cunosc numai germanii din Ardeal si Banat. Ramin mirati, stupefiati cind le spui ca germani au trait si-n Bucovina, si-n Basarabia, si-n Dobrogea si chiar si-n Muntenia si Bucuresti. Si acelasi lucru se intimpla si cu germanii din Polonia. Ei stiu ca in Polonia, germanii au trait numai in Silezia. Daca le spui ca si-n Prusia, si-n Pomerania, si-n Tinutul Wartha au fost germani, nu le vine sa creada. Acestea sunt urmarile unui nivel scazut de invatamint scolar (pregimnazial). N-am gasit in nici o carte de istorie de clasele V, VI, VII sa se scrie ca pina in 1939 (declansarea celui de-al doilea razboi, mai intii european, apoi mondial) se gaseau in afara Germaniei care avea vreo 60 milioane locuitori, inca cel putin 5 milioane de germani/vorbitori de limba germana.
In continuare voi expune cele 9 grupe de etnici germani care in decursul anilor si secolelor s-au stabilit in actualul spatiu romanesc (precizez: in ordinea marimii populatiei inregistrate la recensamintul din 1930)
SVABII BANATENI (DIE BANATER SCHWABEN) - la recensamintul din 1930, cea mai numeroasa grupa - 261.000 persoane (dintr-un total de 756.000 etnici germani inregistrati pe intreaga Romanie). Svabii banateni fac parte dintr-o grupa etnica mai mare numita "Svabii Dunareni" ("die Donauschwaben") care s-au stabilit in Banat ("Banat"), Bacica ("Batschka"), Slavonia ("Slawonien"), sudul Ungariei si zona Satmar ("Sathmar") din Romania. Toate aceste teritorii au apartinut pina in 1918 monarhiei austro-ungare (cezaro-craiesti) iar in urma Tratatului de pace de la Trianon (trauma maghiarilor) apartin actualmente: - Banatul de Est si Satmar - Romaniei; - Banatul de Vest si Bacica - Serbiei; Slavonia - Croatiei; Banatul de Nord - Ungariei.
Svabii banateni in ciuda numelui de "svabi" pe care-l au, provin in marea lor majoritate din alte regiuni si tinuturi germane decit Suabia ("Schwaben") si anume: Franconia ("Franken"), Bavaria ("Bayern"), Alsacia-Lorena ("Elsass-Lothringen"), Renania-Palatinat ("Rheinland-Pfalz") si Luxemburg ("Luxemburg"). Colonizarea svabilor in Banat ca si-n celelalte tinuturi a fost o actiune de mare anvergura a coroanei imperiale austriece de atunci fiind organizata sistematic pina in cele mai mici detalii.
Colonizarea a avut loc in trei valuri mari in decursul secolului XVIII. Scopul ei a fost de a se repopula si de a se da vigoare zonelor mai sus citate (Banat, Bacica, Slavonia) care in urma retragerii otomanilor ramasesera aproape pustii. Cea mai dificila zona a fost Banatul unde terenul era in mare masura mlastinos, inapt pentru agricultura. La chemarea personala a imparatilor austrieci Karl al VI-lea, Joseph al II-lea dar mai ales a imparatesei Maria Theresia (cea mai cunoscuta in spatiul romanesc), zeci de mii de colonisti din tinuturile germane mai sus aratate cam intre 1718 si 1787 s-au stabilit in Banat (si-n celelalte zone de linga Dunare). Dupa cum am aratat mai sus, in mare, colonizarea s-a desfasurat in trei valuri.
Pentru primele mii de colonisti situatia a fost foarte grea, chiar dezastruoasa. Epidemiile, maladiile, lipsa apei potabile, lipsa mincarii, etc faceau ravagii intre colonisti. Totusi, datorita vointei, harniciei, unitatii de neam, credintei in Cel de Sus, in numai doua-trei generatii svabii banateni au reusit sa invinga toate greutatile inregistrind mari succese in activitatile economice (in primul rind in agricultura). Pina la dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar in 1918, Banatul a fost grinarul acestui stat. Sacrificiile suportate de primele valuri de colonisti nu au fost in zadar. Exista si o zicala a svabilor banateni: "Pentru primul a fost moartea, pentru al doilea au fost nevoile si greutatile iar pentru al treilea a fost painea!".
Si astazi, dupa emigrarea in masa a svabilor banateni in timpul si din cauza regimului comunist, populatia romaneasca, romanul, spune (in dialect) cu adinc respect: "Tot Banatu-i fruncea!".
SASII ARDELENI (DIE SIEBENBUERGER SACHSEN/SAXONEN) - la recensamintul din 1930 erau inregistrate 235.000 de persoane. Despre sasii ardeleni exista o foarte bogata literatura intrucit existenta lor se intinde pe o durata de peste opt secole. Dupa cum am aratat mai sus, pe cind primii colonisti sasi erau asezati in diferite zone ale Transilvaniei, cele doua voievodate romanesti (Moldova si Muntenia) nici macar nu erau create. Aici voi face numai o scurta prezentare de principiu.
Sasii ardeleni s-au stabilit in mai multe valuri incepind cu secolul XII pina prin secolul XV in trei zone principale ale Transilvaniei: Tinutul Sapte Scaune ("Sieben Stuehle"), Tara Birsei ("Burzenland") si Tinutul Bistritei si Reghinului ("Noesnerland"), toate trei zonele constituind asa numitul Tinut Craiesc ("Koenigsboden") unde desi locuiau si romani, si maghiari, majoritatea populatiei o reprezentau sasii.
Denumirea de "sas" este, din punct de vedere al originii colonistilor germani la fel de improprie precum denumirea de "svab" in cazul svabilor. Colonistii de limba germana care s-au stabilit in asa numitul "Tinut Craiesc" al Transilvaniei nu proveneau (precum s-ar crede la prima vedere) din regiunea germana Saxonia ("Sachsen" si "Sachsen-Anhalt"), ci din alte zone si regiuni precum Luxemburg ("Luxemburg"), Lorena ("Lothringen"), Alsacia ("Elsass"), Valea Moselei ("Moseltal"), zona Koeln - Liege ("Koeln-Luetich") etc. Cuvintul "sas" provine de la latinescul "saxones", stiut fiind ca in acea vreme, limba cancelariilor occidentale era limba latina.
Primii saxoni/sasi care s-au stabilit in sudul si-n nord-estul Transilvaniei au fost chemati de regele maghiar Geza al II-lea in jurul anilor 1143-1150. Initial, citeva decenii bune, rolul lor a fost in primul rind cel de aparatori ai granitelor sudice si estice ale Transilvaniei, parte componenta a regatului maghiar de atunci. Ulterior, datorita dezvoltarii infloritoare a regiunilor unde s-au stabilit, coroana maghiara a impulsionat colonizarea cu alte mii si zeci de mii de sasi dindu-le numeroase privilegii, libertati si chiar autonomie teritoriala (prin celebra "Bula de Aur" emisa in 1224 de regele maghiar Andrasz al II-lea) in asa numitul Tinut Craiesc. Si azi stau marturie localitatile fortificate ("die Burgen") si bisericile fortificate ("die Kirchenburgen") create de sasi cu sute si sute de ani in urma. Cele mai importante localitati sasesti au fost si spre fericirea noastra mai exista si azi: in primul rind Sibiul ("Hermannstadt"), apoi Medias ("Mediasch), Sighisoara ("Schaessburg"), Brasov ("Kronstadt"), Bistrita (Bistritz), Sebes ("Muellbach"), etc, etc. Dintre bisericile fortificate, cea mai mareata si mai cunoscuta este bineinteles cea de la Biertan ("Birthaelm").
Ca forma de conducere religioasa-politica a sasilor, catre inceputul secolului XIV se creeaza asa numita Universitatea Natiunii Sasesti ("die Nationsuniversitaet") care va dainui pina in anul 1867 (transformarea Imperiului Austriac in Imperiul Austro-Ungar - dualismul) cind Transilvania va fi alipita regatului maghiar, parte componenta a monarhiei austro-ungare. Guvernele maghiare succedate la putere in 1867 si 1918 (prabusirea si dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar in urma tratatului de pace de la Trianon) au desfiintat atit Universitatea Natiunii Sasesti cit si privilegiile avute sute si sute de ani de catre sasi. In aceasta perioada are loc si o puternica actiune de maghiarizare, resimtita si de populatia romana, si de alte etnii din Transilvania.
Despre glorioasa istorie a sasilor ardeleni se mai pot scrie inca zeci si zeci de pagini insa nu doresc sa lungesc articolul (care si asa este mult prea lung).
PARTEA III
GERMANII BUCOVINENI (DIE BUKOWINADEUTSCHEN , DIE BUCHENLANDDEUTSCHEN) - la recensamintul din 1930 erau inregistrate 96.000 de persoane. Pina la interferenta secolelor XVIII si XIX, in voievodatul medieval Moldova nu exista nici notiunea de Bucovina, nici notiunea de Basarabia. La sfirsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX, datorita nenumaratelor razboaie ruso-otomane, austriaco-otomane precum si a slabiciunii interne dovedite de domnitorii fanarioti (atit ai Moldovei cit si ai Munteniei), voievodatul Moldova (asa cum a fost lasat mostenire de gloriosul voievod Stefan cel Mare si Sfint) sufera o serie de pierderi teritoriale care ii vor injumatati suprafata. In 1775, in urma unor intelegeri bilaterale intre austrieci si otomani, Imperiul Austriac anexeaza parte din asa numita Tara de Sus a Moldovei (cuprinsa intre Carpati (la vest), Siret si Prut (la est), Nistru (la nord) si dealurile dintre riurile Moldova si Suceava (la sud)) dindu-i numele de Bucovina ("Bukowina" sau "Buchenland"), nume derivat din cuvintul fag ("buk" in ucraineana, "Buchen" in germana) intrucit zona era impadurita cu aceasta specie de copaci. In anul 1812, in urma unor intelegeri trilaterale intre francezi (insasi marele imparat Napoleon), rusi si otomani, Imperiul Tarist Rus anexeaza parte din vechea Moldova cuprinsa intre Nistru (la est), Prut (la vest), cetatea Hotinului (la nord) si Dunare, plus un mic litoral al Marii Negre (la sud) dindu-i numele de Basarabia dupa primii voievozi Basarabi care au intemeiat Muntenia. De mentionat ca domnitorii de atunci ai Moldovei nici macar nu au fost consultati, intrebati in legatura cu aceste cedari. Putin a lipsit ca ceva mai tirziu, Imperiul Tarist sa fi anexat si restul de Moldova , cea intre Carpati si Prut. Daca n-ar fi fost si dezmembrarea monarhiei austro-ungare in 1918, probabil ca actuala Romanie ar fi fost compusa numai din Oltenia, Muntenia si eventual Dobrogea. Viziune apocaliptica dar pe atunci posibila. Despre Basarabia voi vorbi pe larg mai incolo.
Dupa crearea de catre austrieci in 1775 a provinciei Bucovina, acestia au inceput sa o colonizeze cu colonisti vorbitori de germana din diferite zone ale Imperiului Austriac dar si din spatiul germanic. Majoritatea proveneau din Renania-Palatinat ("Rheinland- Pfalz"), Baden-Baden ("Baden-Baden"), Hessa ("Hessen"), Boemia si Moravia ("Boehmen und Maehren"), Banat ("Banat"), etc. Provincia Bucovina a facut initial parte din Galitia Rasariteana (cu capitala la Lvov (Liov)) iar din 1849 a fost ridicata la rangul de Ducat de Coroana ("Kronland"), primind denumirea de Ducatul Bucovina ("das Herzogtum Bukowina") fiind condusa direct de la Viena si nu prin intermediari. Acest lucru a fost de importanta majora pentru toate cele 5 principale etnii conlocuitoare ale acestei provincii: romanii, ucrainienii (numiti de austrieci, ruteni), germanii, evreii si polonezii, intrucit austriecii (spre deosebire de maghiari) nu au incercat o germanizare fortata a populatiei. Cu exceptia unor cazuri de schimbare a numelor de familie (de exemplu parintii marelui compozitor Ciprian Porumbescu se numeau Golembyowski - "golemb" inseamna porumbel in ucraineana), in rest fiecare etnie a fost lasata sa vorbeasca limba ei, sa-si continue traditiile ei, sa aiba cultura ei, religia ei, etc.
Capitala noului ducat s-a stabilit la Cernauti (Czernowitz") care dintr-un mic tirgusor ucrainean a devenit in citeva decenii un oras modern, comparabil cu Clujul, Timisoara, Oradea, Arad, etc. I se spunea pe atunci "Mica Viena" sau "Bastionul rasaritean al civilizatiei apusene".
Foarte interesant este faptul ca cei care au dezvoltat si ridicat cultura de limba germana nu au fost colonistii germani (in marea lor majoritate fiind mestesugari, muncitori in fabrici, tarani, functionari, etc) ci evreii, majoritatea fugiti in decursul secolului XIX din Imperiul Tarist unde pogromurile impotriva lor ajunsesera la limita insuportabilitatii. Catre sfirsitul secolului XIX si primele decenii ale secolului XX s-a creat o intelectualitate evreeasca de limba germana dintre care, unii reprezentanti mai de valoare sunt si azi mult mai cunoscuti in RFG si in Austria decit in patria mama, Romania. Operele unor scriitori si poeti precum Paul Celan, Alfred Margul Sperber, Gregor von Rezzori, Rose Auslaender si inca multi altii pot fi gasite azi in mai toate bibliotecile universitare, centrale, orasenesti, comunale de pe cuprinsul RFG si Austriei. Vocea tenorului Joseph Schmidt cu celebra lui melodie "Un cintec strabate lumea" ("Ein Lied geht um die Welt") care, in anii 30, 40 ai secolului trecut (XX) ii incintau pe parintii, bunicii si strabunicii nostri va ramine la loc de cinste alaturi de alte mari voci ale lumii.
Din nefericire totul, absolut totul s-a prabusit in numai 24 ore in ziua de 27 iunie 1940 cind guvernul URSS a inaintat Romaniei cumplitul ultimatum prin care cerea cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord. Astazi este stiut faptul ca in spatele acestui act barbar s-au aflat si interesele Germaniei Naziste care inca din august 1939 incheiase un pact de neagresiune cu Rusia Sovietica. Hitler ii ceda lui Stalin teritorii (care de fapt nici nu-i apartineau) precum Estonia, Letonia, Lituania, Polonia Rasariteana, Transcarpatia (partea de nord a fostului Maramures istoric) si Basarabia in schimbul populatiei de origine germana. Interesant este ca despre Bucovina nu s-a pomenit absolut de loc in acel pact de neagresiune, intii si intii datorita faptului ca Bucovina (fosta zona de nord a Moldovei istorice) nu a apartinut nicicind Imperiului Tarist Rus.
Si asa se face ca in decurs de citeva luni, aproape toti cei 96.000 de germani bucovineni au trebuit (mai de voie, mai de nevoie) sa-si paraseasca tara natala si mai ales avutul agonisit in decursul citorva generatii si sa fie stramutati in Marele Reich German (alaturi de germanii basarabeni si cei dobrogeni, in total, peste 200.000 de persoane). Este adevarat ca in Reich au primit drept despagubiri paminturi fertile, propice unei agriculturi de calitate (in special in teritoriile Poloniei Apusene ocupate de germani) dar ce folos? In 1945, in fata inaintarii de neoprit a Armatei Sovietice au trebuit sa se refugieze cu totii in Vest pierzind pentru a doua oara (si de data asta definitiv) toata agoniseala muncii lor. Personal sunt fiul unei astfel de familii de origine germana dupa mama si care, desi sunt nascut dupa razboi, din povestile bunicilor dupa mama pot spune ca (virgula) cunosc destule. Din pacate nu-mi permite spatiul de a relata toate tragediile petrecute in Bucovina in acei ani (dupa ce romani, ucrainieni, germani, evrei, poloni au convietuit de minune timp de peste 150 de ani intr-o Bucovina recunoscuta ca una dintre cele mai bogate provincii romanesti, in decurs de citeva luni totul s-a dus dracului. Germanii stramutati in Germania, multi romani deportati in Siberia, majoritatea evreilor deportati in Transnistria).
GERMANII BASARABENI (DIE BESSARABIENDEUTSCHEN) - la recensamintul din 1930 erau inregistrate 93.000 de persoane. Istoria germanilor basarabeni este intrucitva similara cu a celor bucovineni dupa cum am aratat mai sus. Germanii basarabeni fac parte dintr-o grupa etnica mai mare numita "Germanii de la Marea Neagra" ("die Schwarzmeerdeutschen") care in decursul secolelor XVIII dar mai ales XIX s-au stabilit in zonele litoralului nordic al Marii Negre (Basarabia, Odesa, Crimeea, Cherson, etc.) pentru practicarea agriculturii.
Primele valuri de colonisti de limba germana stabiliti in Basarabia au fost adusi de guvernul de la Skt Petersburg (capitala Rusiei) inca din 1814, deci la numai doi ani de la anexarea acestei provincii de catre rusi. Conducerea ruseasca cunostea calitatile foarte bune ale solului basarabean, in special in partea de sud numita Bugeac, dorind sa scoata beneficii la maximum din aceste terenuri. Intrucit zona era aproape depopulata din cauza nenumaratelor razboaie ruso-otomane neavind cine sa o lucreze, s-a apelat ca si in alte dati si ca si in alte zone ale Europei la colonistii germani, gospodari, harnici, buni meseriasi, buni agricultori. Ca si ceilalti etnici germani stabiliti in Banat, Transilvania, Bucovina, si acestia din Basarabia proveneau cam din aceleasi zone ale teritoriului german, in plus multi veneau din zonele unde acum se afla Polonia (regiunea Warta ("Warthegau"), regiunea Odra ("Odergau") etc.
In numai citeva decenii colonistii germani au reusit sa transforme Basarabia in al treilea grinar (dupa Ucraina si tinutul Volgai inferioare) al marii imparatii ruse. Demn de precizat este faptul ca spre deosebire de ceilalti etnici germani din spatiul actual romanesc, germanii basarabeni au fost in proportie de aproape 100% agricultori si tarani. De asemeni, spre deosebire de sasii ardeleni sau svabii banateni care tineau cu sfintenie la portul lor popular si obiceiurile traditionale, germanii basarabeni nu erau preocupati in mare masura de aceste lucruri. Drept imbracaminte au adoptat in general cea purtata de vecinii lor romani si ucrainieni (in cap cusme din blana de oaie sau tulpane mari la femei, cojoace de oaie, etc; numai opinci nu au vrut sa poarte). Cind militarii armatei germane in 1940, 1941 au avut primele contacte cu ei, militarilor din Wehrmacht nu le veneau sa creada ca acestia sunt germani ca si ei.
Dupa ultimatumul sovietic din 27 iunie 1940, destinul celor 93.000 de germani basarabeni devine similar cu a germanilor bucovineni dupa cum am aratat mai sus. Deci nu are nici un sens sa ma repet. De precizat ca dintre toti germanii-romani, germanii basarabeni au trait cel mai putin sub administratie romaneasca (numai intre1918 si1940). Marea lor majoritate nici macar nu au apucat sa invete cit de cit limba romana vorbind in continuare fie in nemteste intre ei, fie in ruseste cu celelalte etnii ale Basarabiei.
PARTEA IV
GERMANII DIN VECHIUL REGAT (DIE ALTREICHSDEUTSCHEN) - la recensamintul din 1930 erau inregistrate 32.000 de persoane. Spre deosebire de toate celelalte grupe de germani-romani acestia sunt singurii care nu s-au stabilit ca si colonisti, nu au venit in grupuri mai mari sau mai mici adusi de autoritati, ci in cea mai mare parte au venit individual drept specialisti in diverse domenii, in cea mai mare parte mestesugari, meseriasi.
Din aceasta cauza ei nu au infiintat asezari, colonii precum s-a intimplat cu ceilalti colonisti germani in celelalte provincii. O importanta parte dintre ei au venit in Principatele Unite dupa instalarea pe scaunul domnesc al printului Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I-ul. Majoritatea s-au instalat in Muntenia si-n Bucuresti. Mai putin in Moldova si foarte putin (aproape de loc) in Oltenia.
- GERMANII DOBROGENI (DIE DOBRUDSCHADEUTSCHEN) - la recensamintul din 1930 erau inregistrate 15.000 de persoane. Germanii dobrogeni, dupa cum am aratat anterior, au fost ultimii emigranti si colonisti care s-au stabilit in spatiul carpatino-dunareano-pontic/spatiul actual romanesc. Primii care s-au stabilit in Dobrogea au fost colonistii din Imperiul Tarist Rus, in special din Basarabia si Cherson care la chemarea guvernului Imperiului Otoman, cam intre anii 1840 si 1856 si-au parasit vechile asezari transmigrind in Dobrogea, pe atunci parte integrata imperiului.
Turcii aveau nevoie de experienta acestora in agricultura pentru a dezvolta zona Dobrogei ramasa printre cele mai sarace si depopulate zone. Catre 1870-1875 s-au stabilit si citeva sute de colonisti germani adusi din spatiul german, din Suabia ("Schwaben"). Cu acestia s-a terminat lunga perioada de colonizare germana in spatiul actual romanesc inceputa in 1143 prin aducerea in Transilvania a primilor sasi.
Ca si germanii basarabeni, germanii dobrogeni au fost in cvazitotalitate agricultori si tarani. In numai citeva decenii de trai pe pamint dobrogean, colonistii germani au reusit sa realizeze o agricultura intensiva, de mare productivitate. Lor li se datoreaza si viile si cramele de la Murfatlar unde se produce renumitul vin recunoscut in intreaga lume.
Din nefericire, in 1940 au avut acelasi destin ca si confratii lor basarabeni si bucovineni. In urma cedarii Cadrilaterului pe data de 6 septembrie 1940 catre Bulgaria, in uma promisiunilor guvernului german de la Berlin, conducatorii germanilor dobrogeni hotarasc sa paraseasca cu totii Romania fiind stramutati ca si germanii basarabeni si bucovineni in Marele Reich German. Pe atunci Germania nazista era in cea mai mare glorie. Aproape toata Europa zacea la picioarele ei. Romania se aliase si ea cu Puterile Axei (Germania, Italia, Japonia) in vederea unei eventuale redobindiri a Bucovinei, Basarabiei si Tinutului Hertza. Populatia germana din intreaga Europa era imbatata de propaganda si promisiunile naziste.
Dar nimanui nici prin vis nu-i trecea ca in 1945 se va prabusi totul, si Germania, si promisiunile. Asa s-a intimplat ca aproape toti cei circa 200.000 de germani din Romania (bucovineni, basarabeni, dobrogeni) stramutati in 1940-1941 in Reich si-au pierdut si patria, si-au pierdut si avutul agonisit de mai multe generatii. Asa se scrie istoria.
In sfirsit, la urma au ramas ultimele trei grupe de germani-romäni, cele mai mici, care la recensamintul din 1930 insumau impreuna 24.000 de persoane.
SVABII SATMARENI (DIE SATHMARER SCHWABEN) apartin ca si fratii lor din Banat (svabii banateni) marei grupe de colonisti vorbitori de germana numiti Svabii Dunareni ("Die Donauschwaben"). Intrucit despre ei am scris la grupa svabilor banateni nu ma voi mai repeta. Ca o particularitate a acestei grupe este faptul ca spre deosebire de ceilalti colonisti (fie din Ardeal, fie din Banat, fie din Basarabia, Bucovina sau Dobrogea), svabii satmareni nu au primit pamint in posesie proprie intrucit au fost colonizati pe mosiile marilor grofi maghiari. Din aceasta cauza o parte dintre ei au ajuns, aproape imediat dupa stramutare, iobagi.
Primele valuri de colonisti au ajuns inca din anul 1712 in zona Satu Mare care, precum si alte intinse zone din nordul si centrul regatului maghiar fusesera pustiite de ravagiile razboaielor intre curutzi (rasculati maghiari) si conducerea imperiala de la Viena. Intrucit marea majoritate a lor erau de religie catolica ca si populatia maghiara, autoritatile maghiare i-au obligat pe svabi sa presteze slujbele numai in limba maghiara, fapt ce a avut un enorm impact asupra lor. Foarte multi dintre ei au primit nume maghiare. Totusi, fapt pozitiv este ca au putut sa-si pastreze pe mai departe limba materna.
TZIPTZERII MARAMURESENI (DIE MARMOROSCHZIPSER) este o mica grupa de persoane vorbitoare de germana stabilita de citeva secole in citeva zone ale provinciei Maramures. Numele lor in romaneste de tziptzer ("die Zipser") provine de la regiunea Zips din nordul actualei Slovacii de unde sunt originari. Au fost adusi in nordul Transilvaniei datorita faptului ca aveau experienta din patria mama si erau buni padurari, mineri, pietrari. Dupa crearea provinciei Bucovina, autoritatile austriece au colonizat citeva sute de tziptzeri in zona Vatra Dornei-Iacobeni ("Dorna Watra - Jakobeny") unde au deschis citeva exploatari miniere.
LANDLERII ARDELENI (DIE SIEBENBUERGER LANDLER, DIE OESTERREICHLANDLER) reprezinta ultima si cea mai mica grupare de persoane vorbitoare de germana existenta pe teritoriul romanesc. Landlerii sunt urmasii fostilor austrieci protestanti deportati cam intre 1733 si 1776 din Austria in Transilvania. Desi austriecii sunt preponderent catolici, in secolele XVII si XVIII au existat mici grupari care au aderat la protestantism.
Acest lucru nu putea fi tolerat de biserica catolica austriaca si de coroana imperiala. Din acest motiv citeva mii de austrieci din regiunile Stiria ("Steiermark"), Charintia ("Kaernten"), Salzkammergut ("Salzkammergut") au fost obligati sa se stramute in zona sudica a Ardealului populata de sasi, intrucit sasii ardeleni inca din secolul XVI aderasera la protestantism. Ei s-au stabilit in citeva localitati din jurul orasului Sibiu, cele mai mari si cunoscute fiind Apoldul de Sus ("Grossapold") si Cristian ("Grossau"). Urmele lor pot fi si azi intilnite in zona in care au locuit.
Aici punem punct descrierii grupelor de etnici germani/grupelor vorbitoare de germana existente pe teritoriul romanesc.
PARTEA V
Actualmente, conform recensamintului din anul 2002, in Romania traiesc circa 61.000 de etnici germani (circa 8% din cei 756.000 inregistrati in Romania Mare in 1930). Motivele drasticei scaderi sunt cunoscute, o parte dintre ele au fost aratate anterior.Oficial, ei sunt reprezentati de Forumul Democrat al Germanilor din Romania ("das Demokratische Forum der Deutschen in Rumaenien"). Centrala FDGR se afla la Sibiu iar presedintele lui este domnul Klaus W. Johannis, primarul municipiului Sibiu. FDGR are 5 filiale in zonele unde exista inca o oarecare masa mai compacta de etnici germani (FDGR-Ardealul de Sud; FDGR-Ardealul de Nord; FDGR-Banat; FDGR-Bucovina; FDGR-Vechiul Regat).
In acelasi timp in RF Germania traiesc (cu aproximatie) 600.000 de originari din Romania (Romania Mica/Vechiul Regat, Romania Mare, Romania precomunista, Romania comunista, Romania actuala). Marja de eroare este de circa +/- 5%. In Austria probabil ca in jur de 50.000 - 60.000 de persoane. Un numar de etnici germani originari din Romania (momentan necunoscut de subsemnatul) traiesc si peste ocean, in SUA, in Canada, in Brazilia, etc.
De mentionat ca din cei circa 600.000 de originari din Romania numai circa 500.000 (marja de eroare, +/- 10%) sunt etnici germani precum urmeaza:
etnici germani care apartin uneia din cele 9 grupe mai sus enumerate;
casatorii mixte (in care unul dintre parteneri este de origine germana) si copii corcituri (la care unul dintre parinti este de origine germana);
etnici romani (in special din Ardeal, Banat, Bucovina), etnici maghiari (din Ardeal, Banat), etnici evrei (din Bucovina) care stapanesc limba germana in mod corespunzator si au facut dovada ca au fost crescuti si educati in spiritul culturii germane (filonul cultural german). Bineinteles, alaturi de filonul cultural romanesc.
Restul de circa 100.000 (marja de eroare, +/- 10%) este reprezentat de:
romani care au parasit Romania pina la instaurarea regimului comunist si nu s-au mai intors in tara (exemplu membri ai Garzii de Fier, militari ai fostei armate regale romane care dupa actul de la 23 Aug.1944 n-au vrut sa se mai intoarca in tara, fosti diplomati, alte categorii). Majoritatea lor au decedat sau sunt la o virsta venerabila insa urmasii lor traiesc in continuare;
romani care au parasit Romania in timpul dictaturii comuniste (1947-1989) si care, in marea lor majoritate au cerut azil politic. De mentionat ca nu toti au primit recunoasterea dreptului la azil politic dar (din cite cunosc), cel putin pina in 1990, nimeni nu a fost expulzat de pe teritoriul federal;
dupa 1990 si in special dupa 2000, multi cetateni romani lucreaza, studiaza, locuiesc legal in RFG. Acestia au in general drept de sedere limitat, pe durata contractului.
Am mentionat mai sus cuvintul "legal" intrucit din nefericire si in aceasta tara (dupa deschiderea Spatiului Schengen, dupa aderarea RO la UE) sunt cetateni romani care traiesc si/sau muncesc ilegal. Totusi comparativ cu Italia de exemplu, numarul lor este insignifiant.
In incheiere, ca un fel de "summa summarum" doresc sa precizez urmatoarele:
- Daca n-ar fi fost cumplitele evenimente ale secolului XX si anume:
primul razboi mondial si tratatele de pace de la Paris (care au declansat revansismul);
revolutia bolsevica din 1917 din Rusia si instaurarea comunismului in aceasta tara;
venirea la putere (prin alegeri libere) a national-socialistilor (nazistilor) in 1933 in Germania si instaurarea nazismului in aceasta tara;
al doilea razboi mondial si prabusirea Germaniei (in principal "multumita" Fuehrerului Hitler si clicii sale apropiate care n-au vrut sa asculte absolut de nimeni; au facut numai ce au vrut ei);
expansiunea sistemului comunist in Europa Centrala si de Sud-Est, inclusiv Romania;
– razboiul rece, suprainarmarea celor doua puteri, caderea Cortinei de Fier in mijlocul Europei, bipolaritatea aparuta pe glob;
Deci daca n-ar fi fost aceasta inlantuire nefericita de evenimente (declansata in iulie 1914 la Sarajewo prin asasinarea printului mostenitor al monarhiei austro-ungare, Ferdinand) fiti siguri ca toti cei 756.000 - 800.000 de etnici germani-romani (si nu numai ei, ci si evreii, chiar si romanii care si-au luat lumea in cap) ar fi trait si astazi pe pamintul romanesc (asa cum au trait secole intregi mosii si stramosii lor)
- Tin sa mentionez ca pina in 1940 (dezmembrarea Romaniei, razboiul mondial, cruciada anticomunista) germanii din Romania au trait de zeci de ori mai bine decit fratii lor din Germania, mai ales in anii cumplitei crize economice din 1929-1933 cind milioane de muncitori ai Republicii de la Weimar mincau de luni pina simbata numai linte, fasole, varza si cartofi iar duminica isi permiteau si cite un cirnacior sau un pestisor. Iar cohortele de someri nu aveau nici macar atit (la colturi de strada erau instalate sobe unde societatile de caritate le ofereau castane prajite).
SI IN ACEST TIMP TARANII SASI DIN ARDEAL, SVABI DIN BANAT, GERMANI DIN BASARABIA, ETC, ETC NU STIAU CE SA FACA CU ATITA MINCARE. HAMBARELE SE PRABUSEAU DE ATITEA CEREALE, BECIURILE ERAU TICSITE DE ALIMENTE, CURTILE INTERIOARE ERAU PLINE DE ORATANII, PORCI, VACI ETC.
Cei care mai sustin ca pentru germanii-romani a fost rau in Romania pina la 1940 (sau in Austro-Ungaria pina la 1918 sau in gubernia tarista Basarabia tot pina la 1918) nu sunt decit niste mincinosi, provocatori, rasisti, necunoscatori ai realitatii si pacatosi in fata lui Dumnezeu. Dupa instaurarea comunismului sunt de acord (dar nu numai pentru etnicii germani, ci pentru toata populatia, indiferent de etnie); inainte de instaurare NU.
Rog sa nu se uite! Sa nu uiti Darie!
ADRIAN CONSTANTINESCU
Germania
Sursa: Revista Agero
Blog: Sevaciclon
July 31, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin
"Era în anii revoluţiei, 1847, 1848. Începuseră frământările în Europa. Muntenia şi Moldova fierbeau, iar în Ardeal românii se pregăteau să apuce armele, spune Coşbuc. La noi, dincoace de munţi nu aveam, nu puteam să avem, o gazetă care să vorbească verde şi să îndrăznească a-şi spune focul", relatează Coşbuc. "Însă, în Ardeal exista o astfel de gazetă, după datele lui Coşbuc, gazeta săptămânală a ardelenilor : “Foaie pentru minte, inimă şi literatură” redactată de George Bariţiu. Goerge Bariţiu a simţit nevoia unui cântec războinic, unei “Marsellieze” a românilor, în Ardeal.
Pentru că nu avea pe nimeni cui să se adreseze, el i-a scris lui Eliade şi apoi s-a adresat tuturor poeţilor din principate să facă un cântec, o ” Marsellieză” a românilor. Eliade, pentru că nu avea nimic gata, i-a trimis lui Bariţiu poezia scrisă de Cârlova, prin 1834, care purta titlul “Marşul lui Cârlova”. Lui Eliade, această poezie i se păru cea mai potrivită, şi era într-adevăr singura cu caracter eroic, din acea vreme (Poezia a fost publicată la 5 ianuarie). După puţin timp, Eliade i-a trimis lui Bariţiu un cânt de cinci strofe semnat “Un român”, şi intitulat ”Hora Ardealului“, publicat la 14 iunie. Acest cântec s-a cântat multă vreme în Ardeal, pe o melodie veche de doină, dar acest cântec nu era nici războinic, nici eroic şi, în afară de versurile “a sosit ziua dreptăţii, ziua sfânt-a libertăţii“, nu are nimic din ceea ce îi trebuie unui cântec naţional. Marşul lui Cârlova, a devenit un fel de crez al românilor din Ardeal. A făcut lucruri mari în Ardeal. Dar el nu spunea ceea ce le trebuia românilor.
Era clar, trebuia să vină şi alţi poeţi să îşi încerce forţele şi norocul. Primul a fost Alecsandri, care, publică la 24 mai poezia, deja publicată sub cenzură în Moldova, “Cătră Români” Aceasta a fost cu mult mai puternică decât a lui Cârlova, dar nu cea potrivită pentru a deveni o “Marsellieză” a ardelenilor şi a întregului neam românesc, pentru că era prea parţială în cereri şi revendicări, prea teoretică fără să expună nimic practic şi să pună degetul pe rană".
După Alecsandri, a încercat Andrei Mureşanu care, după cum spune Coşbuc “şi-a publicat al său “Răsunet”. Acesta a fost publicat la 21 iunie tot în aceeaşi foaie, în care publicase şi Alecsandri. Dintre cele cinci poezii, numai una mai trăieşte azi şi se mai recită. Aceasta nu e a celui mai bun poet, ci a celui mai slab poet. Mureşanu a devenit mare, cu siguranţă prin faptul că a scris această poezie.
“Fără îndoială, Mureşanu, ca ardelean, ştia cel mai bine ce are şi ce trebuie spus ardelenilor; a priceput însă, să spună păsurile neamului întreg”, spune Coşbuc. Începând cu anul 1840 în toate “Principatele Române” s-a născut ideea unui imn naţional ce se cânta mai ales la festivităţile oficiale unde apărea Domnitorul ţării. În anul 1848, poetul Andrei Mureşanu a rugat pe cântăreţul Gh. Ucenescu de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, să-i “potrivească” o melodie pe versurile revoluţionarei poezii, intitulată “Un răsunet”. Gh. Ucenescu a adaptat melodia “Din sânul maicii mele” scrisă de Anton Pann la strofele 1, 2 si 4 din poezia “Răsunet” şi i-a dat titlul primului vers – “Deşteaptă-te, române!”. Acest cântec s-a intonat pe stradă pentru prima oară în 1848 de către studenţii revoluţionari.”
POETUL ŞI COMPOZITORUL
Andrei Mureşanu (16 noiembrie 1816 - 12 octombrie 1863) a fost un poet transilvănean, un patriot român ce a participat la Revoluţia din 1848-1849 din Transilvania. S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă şi literatură". A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la întrunirea de la Blaj, din mai 1848. Poemul său "Un răsunet", scris la Braşov, pe melodia unui vechi imn religios, a devenit imn revoluţionar şi a fost numit de Nicolae Bălcescu -"Marseilleza” românilor. După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit la Braşov în anul 1863.
Antonie Pantaleon - scriitor, muzician şi folclorist. Cel care în cărţile sale ”se citeşte Anton Pann" s-a născut în târgul bulgăresc Sliven din Balcani, tatăl său fiind căldărar: Pantaleon Petrov. La adolescenţă, îi moare părintele şi călătoreşte cu mama sa, Tomaida, la nordul Dunării, iar cei doi fraţi pier în război, la Brăila. Tomaida şi Anton ajung la Chişinău, apoi la Bucureşti, unde se stabilesc, în 1812, când băiatul avea 16 ani. Vorbea turceşte, greceşte, ruseşte şi româneşte. Cânta frumos acompaniindu-se cu chitara. E paracliser la biserica Olari, cântăreţ de strană şi profesor de muzică. S-a afirmat apoi ca scriitor, traducător, editor (avea tipografie proprie) şi culegător de folclor. A publicat cărţi bisericeşti de muzică. În toamna lui 1854, după o obositoare călătorie pentru plasarea cărţilor editate de profesorul-tipograf, se îmbolnăveşte de pneumonie, apoi de tifos şi moare, fiind înmormântat în apropierea casei, la biserica Lucaci. A fost supranumit de Mihai Eminescu-"finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb". Operele principale sunt: "Fabule şi istorioare" (1841), "Culegere de proverburi sau Povestea vorbii" (1847), "O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu" (1851- 52) şi "Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea" (1853).
MESAJUL IMNULUI
Mesajul imnului "Deşteaptă-te, române!" este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim "acum ori niciodată", prezent în toate imnurile naţionale, de la "paion"-ul cu care grecii au luptat la Maraton şi Salamina pâna la "Marseilleza" Revoluţiei franceze. Invocaţia destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest "acum ori niciodată" concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum.
ZIUA IMNULUI NAŢIONAL
Parlamentul României a adoptat prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998 proclamarea Zilei Imnului Naţional al României .Textul actului a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 198/28 mai. 1998. Legea stipulează la Art. 1. - (1): Se proclamã ziua de 29 iulie, Ziua imnului naţional al României - Deşteaptă-te, române, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848. Sursa, pe baza căreia s-a adoptat inclusiv legea “Zilei Imnului Naţional al României”, este Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august. Datat în 30 iulie 1848, documentul anunţa că “ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat “într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”. Aflându-se în acest “pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.
Imnul Naţional al României se cântă şi se publică oficial numai în limba română. Imnul Naţional al altor state se intonează cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional împreună cu Imnul Naţional al României, înaintea acestuia.
(material preluat de pe site-ul CASEI REGALE A ROMÂNIEI)
Sursa: Certitudinea.ro
Blog: Sevaciclon
July 20, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin
ISTORIE. Succesul Poloniei poate fi explicat şi prin modul în care a fost rezolvată problema destrămării sistemului comunist
Sub aparenţa de monolit, regimurile comuniste au fost profund diferite între ele.
Evoluţia diferită a Poloniei şi a României în anii de după căderea comunismului poate fi explicată şi prin premisele diferite de la care au plecat cele două ţări în anul 1989. Dincolo de aparenţa de monolit pe care încercau să o comunice liderii comunişti, între statele cuprinse în „imperiul exterior" al URSS existau diferenţe uriaşe. În parte, aceste diferenţe explică, cel puţin în parte, modul în care au evoluat, din punct de vedere istoric, aceste ţări, după căderea regimului comunist. Tot aceste diferenţe explică şi de ce în România elita comunistă din eşaloanele II şi III a reuşit să se menţină la putere, iar în Polonia nu. Tânărul istoric Patryk Pleskot a fost invitatul Centrului Raţiu pentru Democraţie şi al Institutului Polonez din România în cadrul unei conferinţe susţinute la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" din Cluj. El a făcut o inventariere a diferenţelor dintre comunismul românesc şi cel sovietic. Iată cinci diferenţe majore:
Sistem multipartid versus sistem monopartid
În Polonia, sistemul politic este unul multipartid. Nu era vorba de o pluralitate de opinii, ci de nuanţe permise în interiorul sistemului socialist. Pe lângă formaţiunea comunistă care guverna ţara, generalul Wojciech Jaruzelski a permis activitatea mai multor partide-satelit. În România, Nicolae Ceauşescu a permis doar activitatea PCR. Acest aspect a dus la evoluţii politice diferite. În Polonia, după victoria zdrobitoare a Solidarităţii în alegerile din anul 1989, partidele-satelit ale comuniştilor s-au raliat grupării conduse de Lech Walesa şi au permis, astfel, transformarea democratică paşnică a sistemului politic. În România, prăbuşirea sistemului politic a fost una violentă. Totuşi, pe fondul Revoluţiei, mulţi dintre membrii eşaloanelor 2 şi 3 din PCR au format FSN, cu scopul de a-şi păstra puterea. Au reuşit, până în anul 1996, să blocheze o serie de reforme esenţiale pentru democratizarea României.
Proprietatea privată asupra terenurilor
În Polonia, cea mai mare parte a terenurilor agricole se afla în mâinile proprietarilor privaţi. În România, foarte puţine suprafeţe au scăpat necolectivizate. Astfel, chiar după prăbuşirea sistemului comunist, sectorul agricol polonez a continuat să producă, fără să fie afectat de prea mari transformări. Mai mult, dreptul de proprietate privată asupra pământului a permis păstrarea unei clase de ţărani sau de fermieri cu iniţiativă economică. În România, destrămarea CAP-urilor ori a celorlalte forme de proprietate socialistă asupra terenurilor a provocat un adevărat dezastru economic, din cauza lungilor litigii legate de dreptul de proprietate, a lipsei capitalului pentru investiţii în agricultură şi fărâmiţării excesive a terenurilor.
Implicarea Bisericii în societate
În Polonia, Biserica Catolică majoritară a constituit o adevărată forţă socială independentă, capabilă să se opună regimului comunist. Chiar dacă unii preoţi au fost arestaţi ori ucişi, iar unii au fost recrutaţi de serviciile secrete comuniste, în ansamblu, Biserica Catolică a dovedit o mare putere de rezistenţă. Alegerea ca Papă a cardinalului polonez Karol Wojtyla, care a devenit suveranul pontif Ioan-Paul al II-lea, a reprezentat o grea lovitură pentru regimul comunist. În România, în schimb, Biserica Ortodoxă a colaborat îndeaproape cu regimul comunist, încă din momentul în care Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a instalat ca şef al Bisericii pe patriarhul roşu Justinian Marina. Opoziţia faţă de regimul comunist s-a manifestat cu putere doar în cazul cultelor minoritare, cum ar fi unele biserici neoprotestante ori Biserica Greco-Catolică, interzisă de comunişti.
Rezistenţa societăţii civile
În Polonia, societatea civilă a fost capabilă să reziste, în con-diţii vitrege, presiunii exercitate de regimul comunist. Exemplul sindicatului Solidaritatea, prima organizaţie anticomunistă a muncitorilor dintr-o ţară subjugată de URSS, este ex-trem de cunoscut.
În România, societatea civilă practic nu a existat. Au fost acţiuni ale unor personalităţi individuale, pre-cum Doina Cornea, însă nu a existat un nucleu de intelectu-ali capabili să se organizeze şi să se opună regimului comunist.
Datoriile externe şi „potenţialul de şantaj" al Occidentului
Polonia lui Wojciech Jaruzelski era practic în stare de faliment. Statul se baza pe ajutoarele financiare masive acordate de Occident. Multe state occidentale au condiţionat însă plata subsidiilor cerute de comunişti de schimbări democratice. Practic, a existat un „potenţial de şantaj" asupra comuniştilor polonezi, de care lideri occidentali precum Ronald Reagan şi Margaret Thatcher s-au folosit cu inteligenţă. România, în schimb, a reuşit cu mari sacrifi-cii suportate de populaţie, să îşi plătească datoriile externe, astfel că liderii occidentali nu au avut această pârghie de a-l influenţa pe Nicolae Ceauşescu.
de CLAUDIU PADUREAN
Sursa: Romania Libera
Blog:Sevaciclon
March 29, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin
Pe 27 Martie 1918, Sfatul Țării (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) a votat în favoarea unirii cu România. Această unire a durat până la 28 iunie 1940 când, după un ultimatum expansionist al guvernului sovietic adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, teritoriul său a fost ocupat de Armata Roșie.
Administrația și Armata Română au fost forțate să se retragă la est de râul Prut. În legătură cu momentul memorabil al zilei de 27 Martie 1918, Consiliul Unirii de la Chişinău a publicat următorul comunicat:
Declaraţia Consiliului Unirii
Parlamentul Republicii Moldova, exprimînd voinţa Mişcării Democratice de Eliberare Naţională a românilor de la est de Prut, a proclamat, pe 27 august 1991, Independenţa, dorind, în acest fel, să scuture jugul colonial ruso-sovietic şi să deschidă calea spre reîntregirea neamului românesc. Anii ce s-au scurs după proclamarea Independenţei, au demonstrat, însă, că noul stat nu numai că nu-şi realizează obiectivele fixate în Actul din 27 August 1991, ci se îndepărtează de acestea.
Federaţia Rusă nu ne recunoaşte, de fapt, Suveranitatea şi Independenţa. Ea a creat, pe teritoriul RepubliciiMoldova, o enclavă separatistă, pe care o apără cu forţele sale armate de ocupaţie. Rusia consideră că acest pămînt face parte din „lumea rusă”, adică din sfera sa de dominaţie. Rusia sprijină, prin toate mijloacele, forţele şovine din interiorul Republicii Moldova şi încurajează trădătorii infiltraţi în Mişcarea de Eliberare Naţională la sfîrşitul anilor ’80 – începutul anilor 90 ai secolului al XX-lea. Denaturîndu-ne istoria naţională, forţele neoimperiale continuă politica regimului totalitar comunist de a ne impune o identitate falsă.
Înfrîngerea suferită de guvernarea democratică de la Chişinău în războiul din 1992, declanşat de Kremlin împotriva integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, a schimbat raportul de forţe în societatea moldovenească în favoarea forţelor proimperiale, rusofile, antiindependentiste şi antiromâneşti. Acestea blochează cursul strategic stabilit de RepublicaMoldova prin Declaraţia de Independenţă. In asemenea situaţie, Consiliul Unirii consideră că salvarea identităţii naţionale, a limbii şi a culturii noastre româneşti poate fi asigurată doar prin reunirea Republicii Moldova cu România.
De douăzeci de ani Republica Moldova se zbate între Est şi Vest, căutîndu-şi identitatea naţională, ideea naţională, calea şi modelul de dezvoltare. Temelia politico-juridică, pusă la baza statului prin Declaraţia de Independenţă de la 27 august 1991, nu a fost consolidată din cauza guvernărilor antireformatoare, antieuropene, antinaţionale şi românofobe, ce au dominat societatea timp de circa un deceniu şi jumătate. Guvernele democratice, care vin greu la Putere, se dovedesc fragile, incapabile să fortifice fundamentul statului. Guvernările vădit proruseşti au creat regimuri autoritare, dictatoriale, iar anii 1991-93,1998-1999 şi 2009-2012, cu forţe democratice Ia Putere, au fost marcaţi de tensiuni geopolitice, agravate de ingerinţa directă sau indirectă a cercurilor imperiale de la Kremlin, care nu doresc apropierea celui de-al doilea stat românesc de România. Adevărata Istorie a Românilor este mereu atacată şi nu-şi mai găseşte locul în sistemul educaţional.
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova a consemnat că, fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herta, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat, la 2 august 1940, “Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis, la 4 noiembrie 1940, “Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S.Ucraineană şi R.S.S.Moldoveneasca”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova a luat act de faptul că, în declaraţiile lor, Parlamentele multor state au considerat înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi au cerut lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţionala „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia”, prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991.
Pornind de la aceste adevăruri, noi, cei care constituim Consiliul Unirii, considerăm că a sosit momentul să declarăm deschis că nu mai dorim să existăm în această nedreptate istorică, de aceea cerem recunoaşterea de către politicienii de pe ambele maluri ale Prutului a dreptului românilor de a fi din nou împreună. Starea în care ne aflăm nu poate dura la infinit.
Consiliul Unirii este o organizaţie de larg consens naţional, care îşi propune să continue efortul Consiliului Naţional al Unirii, fondat la 1 decembrie 1991, ca act de voinţă al unui grup de parlamentari de la Chişinău şi Bucureşti, şi care se declară deschis persoanelor fizice, partidelor politice, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor entităţi ale societăţii din întreg spaţiul românesc de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi din comunităţile româneşti existente în toată lumea. Consiliul Unirii va promova ideea unităţii naţionale româneşti şi va depune eforturi pentru a convinge guvernanţii de la Chişinău, de la Bucureşti şi factorii politici decidenţi din Vest că această unitate românească înglobează şi interesele strategice ale lumii euroatlantice.
Anul 2012 este un an simbolic – se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus. Noi, cei care pledăm pentru revenirea teritoriilor istorice româneşti la Patria-mamă România, vrem să le redăm conaţionalilor încrederea că viaţa lor, împreună cu fraţii români, va fi una bună, sigură, iar copiii lor vor avea un viitor demn.
Unirea trebuie să fie opera noastră, în baza voinţei românilor şi a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, care ne spune univoc: „REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE".
Sursa: Certitudinea.ro
© Blog: SEVACICLON
