February 28, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a descoperit o nouă minune tehnică: construcția de tuneluri. Recent, a lansat ideea de a face două tuneluri pe După Ziduri, despre care am scris aici. Despre finanțarea acestui nou proiect, edilul nu a precizat nimic.

Însă, edilul a mai cochetat cu ideea de a scormoni munții din Brașov. În 2007, primarul George Scripcaru declara că va începe construcţia unui tunel rutier menit să descongestioneze traficul auto din oraş spre Poiana Braşov, idee vehiculată încă din anii ’70. Tunelul urma să aibă cam 500 de metri lungime şi să fie construit la o adâncime de 10-12 metri. Tunelul urma să pornească din apropierea carierei din Bartolomeu, la intrarea în Braşov dinspre Sibiu, pe DN 1, şi dinspre Piteşti, pe DN 73A, şi să ajungă pe Drumul Poienii, în zona „Belvedere”. Proiect abandonat

În privinţa necesităţii tunelului, George Scripcaru declara, în 2007, că, „în felul acesta, toţi cei care vor să ajungă în Poiană, venind de la Sibiu sau Piteşti, vor avea la dispoziţie o cale mult mai scurtă şi nu vor mai aglomera circulaţia prin oraş”.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a revenit în 2010, și a spus că finanţarea este cauza abandonării acestei idei. „În tunelul respectiv trebuiau să fie amplasate şi mai multe reţele de utilităţi. Din cauza crizei, zona nu s-a mai dezvoltat, aşa că reţeliştii au renunţat la idee, iar costul ar fi trebuit suportat doar de bugetul local. Lucru pe care nu ni-l permitem în acest moment“, a spus Sorin Toarcea. Se pare că aceeași criză nu mai pune probleme construirii noilor tuneluri, acum, în an electoral. Tunelul pe sub Tâmpa, moştenire din anii ’40

Un proiect străvechi, din anii ’40, menit să fluidizeze traficul braşovean, propunea săparea unei galerii în Tâmpa. Pentru fluidizarea traficului, deputatul Constantin Niţă (PSD) a relansat, în urmă cu vreo opt ani, ideea săpării tunelului pe sub Tâmpa. Pasajul subteran, conform proiectului, ar trebui să facă joncţiunea dintre cel mai nou cartier al municipiului, Valea Cetăţii, de centrul istoric.

La începutul anilor ’40, autorităţile de la acea vreme şi-au pus problema săpării unui tunel pe sub Tâmpa, care să facă legătura între oraşul vechi şi cartierul Valea Cetăţii. Din cauza izbucnirii războiului, proiectul a fost abandonat, după primele încercări de sfredelire.

n vremea comunismului, când în Valea Cetăţii au avut loc ample lucrări de construcţie (respectiv ridicarea a peste 10.000 apartamente), problema tunelului a ieşit din nou pe tapet: „Apare ca imperios necesară străpungerea muntelui Tâmpa cu un tunel“, se menţiona în presa de atunci.

În viziunea planului din 1979, străpungerea s-ar fi realizat în partea estică, paralel cu străzile Constantin Dobrogeanu Gherea şi Tâmpei.Conform documentaţiei tehnice, lungimea pasajului rutier subteran era de 842 metri, cu o lăţime de 9,8 metri şi înălţimea de 7,65 metri.

Cantitatea rocii excavate estimată era de 100.000 metri cubi, iar cost total al lucrărilor, la nivelul anului 1989, se cifra la 163 milioane de lei. Potrivit specialiştilor Consiliului Judeţean Braşov, în 2003, suma a fost estimată la aproape 11 milioane de euro. Cel mai lung tunel CFR din România, la Brașov

Imediat după primul război mondial, guvernul postbelic a avut ca prioritate dezvoltarea de noi rute care să lege zonele ţării. Unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte viza construcţia căii ferate care să lege Braşovul de Dobrogea prin pasul Buzăului, tăind munţii printr-o reţea de tuneluri. Trei dintre acestea au fost construite chiar la Teliu.

Lucrările începute în 1924 au durat aproape 5 ani, însă rezultatul a fost uimitor. pentru că unul dintre tuneluri avea să rămână până în ziua de astăzi cel mai lung din ţară (4.369 m) şi-n plus de asta, calea ferată era prevăzută a fi dublă şi electrificată – soluţie revoluţionară în epocă. O lucrarea de asemena amploare nu s-a putut face însă fără sacrificii.

În zi festivă, fericit nevoie mare, pentru că îşi văzuse proiectul dus la bun sfârşit, inginerul şef s-a suit pe podiumul festiv cu două fire în mână pentru a conecta tunelul la reţeaua electrică. Printr-un scurtcircuit nefericit, tunelul şi-a luat atunci partea de jertfă umană. Cei mai superstiţioşi dintre localnici încă mai cred că în tunel a rămas fantoma inginerului, cei mai optimişti însă văd alte lucruri în tunel.

Sursa: newsbv.ro

                                                        © Blog: SEVACICLON                          

February 11, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a prezentat miercuri lista Cabinetului său şi programul de guvernare, declarând că în programul de guvernare al noului Cabinet "se regăsesc elementele de continuitate din vechiul program, cu obiectul de a consolida stabilitatea economică".

Noul Cabinet s-a angajat, prin programul de guvernare, să aprobe în acest an proiectul legii privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici, după ce UDMR a solicitat aplicarea acestei măsuri pentru funcţionarii publici obligaţi de Curtea de Conturi să restituie sporurile salariale, informeaza Mediafax.

În luna ianuarie, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a cerut, în şedinţa coaliţiei, o amnistie fiscală pentru funcţionarii publici din administraţiile locale care au încasat diverse sporuri în conformitate cu contractele de muncă, fiind apoi obligaţi de Curtea de Conturi să restituie banii, au declarat atunci surse din Uniune.

Locuri de munca si stimularea natalitatii

Guvernul va elabora şi aproba un Plan naţional pentru locuri de muncă, va face parteneriate între instituţii care monitorizează piaţa muncii şi va asigura acordarea de subvenţii angajatorilor care încadrează femei cu copii sub şase ani, potrivit programului de guvernare al noului Cabinet.

Noul Guvern intenţionează să adopte politici publice pentru stimularea natalităţii, pentru creşterea calităţii vieţii copilului în mediile defavorizate, să elimine discriminările privind femeile pe piaţa muncii, potrivit Programului de Guvernare.

Guvernul va introduce, prin intermediul autorităţilor locale, un proiect-pilot privind funcţionarea spitalelor ca fundaţii sau asociaţii şi va aplica un sistem de salarizare diferenţiată, în raport de performanţă, pentru angajaţii din sistemul sanitar, relevă programul de guvernare al noului Cabinet.

UDMR a obtinut drepturi suplimentare pentru minoritati

Noul Guvern s-a angajat să înfiinţeze o instituţie de formare continuă pentru "perfecţionarea" actului de predare în limba maghiară, să constituie structuri cu predare în limba minorităţilor la universităţile multiculturale şi multilingve, dar şi să finanţeze în mod diferenţiat studiile de masterat.

Creşterea veniturilor populaţiei, posibila prin reducerea CAS

Premierul desemnat şi liderii coaliţiei au convenit ca în programul de guvernare al noului Cabinet să fie prevăzută creşterea veniturilor populaţiei, în funcţie de resursele economiei, surse politice precizând că măsura va fi luată prin majorare directă sau prin reducerea CAS şi indexări de pensii.

"S-a convenit să fie clar specificat că, în funcţie de resursele economiei, vor fi adoptate în acest an măsuri de creştere a veniturilor populaţiei", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse politice.Ele au arătat că la momentul respectiv coaliţia va opta între două variante, şi anume pentru creşterea directă a veniturilor sau reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi indexări de pensii.

Programul de guvernare mai include "intenţia fermă" a Executivului de a vinde pe bursă pachete minoritare de acţiuni deţinute de stat la diferite companii, precum şi adoptarea Legii holdingului, proiect aflat în discuţie încă din 2009.

Noua lege a sănătăţii nu mai e o prioritate

Programul de guvernare al noului Cabinet prevede continuarea "reformelor instituţionale şi legale" în domeniul sănătăţii, dar nu include nicio prevedere legată de adoptarea în acest an a noii legi a sănătăţii.

"Programul de guvernare prevede doar continuarea reformelor instituţionale şi legale în domeniu", a declarat agenţiei MEDIAFAX vicepreşedintele politic al UDMR, ministrul Laszlo Borbely.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, că în programul de guvernare al noului Cabinet "se regăsesc elementele de continuitate din vechiul program de guvernare, cu obiectul de a consolida stabilitatea economică".

Sursa: "Revista 22"

                                             Blog: Sevaciclon

February 09, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

• În 9 februarie ’92, braşovenii au fost chemaţi la urne să-şi voteze primul primar ales democratic

Rezultatele primelor alegeri locale publicate în cotidianul Mesager anticipau că primul primar ales al Braşovului post-decembrist avea să fie candidatul CDR Adrian Moruzi

• Actualul prefect Ion Gonţea, pe atunci candidat FSN şi primar numit al Braşovului din 1990, a pierdut alegerile, în turul doi, în faţa lui Adrian Moruzi, candidatul Convenţiei Democratice • În prima cursă pentru primăria Braşovului s-au înscris 13 candidaţi

Alegerile locale din 1992 au fost primele pentru desemnarea aleşilor locali după mai bine de jumătate de secol. Scrutinul, desfăşurat în baza Legii nr. 70, promulgată de Parlamentul României la 26 noiembrie 1991, a fost precedat de prima campanie electorală pentru alegeri locale de după Revoluţie. La Braşov, alegerile locale din februarie 1992 au fost şi început de drum în politică pentru cîţiva politicieni care şi acum, după 20 de ani, sînt încă în prim-plan. Paradoxal, Adrian Moruzi, primul învingător al localelor braşovene, candidatul Convenţiei Democratice, care provenea din Pro Democraţia, asociaţie al cărei prim preşedinte a şi fost, s-a retras la final de mandat definitiv de pe scena politică, iar după cîţiva ani şi din viaţa publică. În februarie ’92, cel care este astăzi prefectul Braşovului, Ion Gonţea, numit din 1990 primar al Braşovului, a pierdut alegerile, în turul al doilea, pentru primăria municipiului. El era candidatul Frontului Salvării Naţionale (FSN), formaţiunea politică de la putere condusă de Petre Roman şi Ion Iliescu. Şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a candidat în ’92 pe lista consilierilor FSN şi a cîştigat un mandat de consilier local. Asta pînă toamna, cînd Căncescu a candidat pe listele FSN-PD la parlamentare şi a devenit senator. Tot în 1992, actualul lider de grup al consilierilor judeţeni PDL din Consiliul Judeţean, Mihail Veştea, şi-a cîştigat primul mandat la primăria Predeal, ca independent, devenind apoi unul dintre cei mai longevivi primari independenţi din judeţ.

Nouă coaliţii au trimis candidaţi în lupta pentru voturi

Primele alegeri locale libere din România au rămas în istorie prin numărul mare de formaţiuni politice care şi-au trimis candidaţii în lupta pentru primărie sau mandate în Consiliile locale, dar şi prin numărul mare de independenţi care au vrut „să-şi încerce norocul” la urne. De asemenea, scrutinul din 9 februarie 1992 a rămas încă în top prin numărul cel mai mare de alegători atraşi la urne. La Braşov, procentul de prezenţă de 65%, în primul tur, şi 63%, în al doilea, nu a mai fost egalat la niciun scrutin al localelor. La ultimele alegeri locale, din 2008, prezenţa braşovenilor la vot a fost puţin peste 50%. În 1992, alături de Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus pe atunci de Petre Roman (formaţiunea se afla încă la putere în februarie, dar după cîteva luni s-a divizat în FSN (PD) - aripa Petre Roman şi FDSN (PDSR) - aripa Ion Iliescu), alte opt coaliţii funcţionau la începutul lui 1992. Convenţia Democrată Română (CDR), Opoziţia de atunci susţinută în general de societatea civilă - reunea principalele formaţiuni de centru. Şi-au mai aruncat în luptă candidaţi Coaliţia Forţelor Democrate, Opoziţia Democrată Unită (ODU), Convenţia „Ecologiştii”, Alianţa Romilor, Uniunea Stîngii Democratice (USD, uniune a partidelor socialiste) dar şi partidele naţionaliste, dintre care destul de puternice pe atunci Partidul România Mare (PRM) şi Partidul Uniunii Naţionale române (PUNR). Candidat propriu la primăria Braşov a avut şi PNL-AT, adică liberalii ,,aripa tînără“, care se desprinseră sin PNL.

Problemele oraşului

Deşi discursurile candidaţilor nu se potriveau întotdeuna cu doctrinele partidelor pe care le reprezentau, candidaţii la primăria municipiului Braşov au identificat, la începutul anului 1992, cam aceleaşi probleme ale oraşului, şi promiteau să le rezolve imediat ce ar fi ajuns în scaunul de primar. Principalele promisiuni se refereau la un oraş mai curat, cu un transport în comun „decent”, locuinţe pentru tineri, absorbirea forţei de muncă şi impunerea Braşovului ca oraş turistic. „Aspectul oraşului este jalnic. Dacă ne-am îngriji de aspectul turistic al oraşului am putea trăi numai din această activitate”, declara în ziarul Mesager candidatul PNL-AT Aurel Gheşu, într-unul dintre interviurile sale electorale de la începutul anului 1992, amintind şi de „şcolile puţine” sau de „problematica şomajului”. Şi candidatul PUNR, Gheorghe Dospinescu vorbea despre aspectul oraşului într-un mod foarte „revoluţionar”. El propunea atunci, nu doar revigorarea spaţiilor verzi, ci şi „întreţinerea şi recondiţionarea faţadelor clădirilor, amenajarea magazinelor, şi mai ales a vitrinelor acestora”, dar şi „refacerea pavajelor stradale, care este imperios necesară!”. Peuneristul Dospinescu poate fi remarcat însă ca unul dintre primii politicieni braşoveni care a adus în discuţie investiţiile în parteneriat public-privat. În 1992, el propunea ca administraţia locală să soluţieze problemele identificate în oraş „în colaborare cu posesorii de capital”.

Declaraţii hazlii de candidat

Au existat în campania electorală din 1992 şi declaraţii hazlii din partea unor candidaţi care se întreceau a-i convinge pe alegători că îşi merită locul în fotoliul de primar. Candidatul PDAR la primărie, Aurel Pistriţiu, s-a remarcat în campania sa electorală din 1992, pentru modul în care voia să elimine corupţia din primărie. El promitea, conform ziarului Mesager, „cele mai draconice măsuri legale pentru stîrpirea acestor obiceiuri”. Tot în categoria declaraţiilor hazlii, candidatului Partidului România Mare, Florea Gheorghe Danciu, explica de ce nu este un naţionalist înfocat, în ciuda faptului că este membru al unui partid considerat extremist: „Personal, nu pot spune despre mine că sînt un naţionalist pentru că însăşi soţia mea este de origine maghiaro-germană”. Dan Dicianu, de la PSDR (e vorba de Partidul Social Democrat din România, partid istoric reînfinţat după 90 de Sergiu Cunescu), a explicat, în faţa unui jurnalist, cam ce trebuie să facă un primar adevărat şi cum trebuie el să conducă oraşul: „Electoratul nu trebuie îmbătat cu apă, cu promisiuni deşarte care nu pot fi rezolvate. Un primar adevărat ştie să citească nu numai cu privirea, dar şi cu sufletul harta oraşului”, spunea Dicianu, citat de cotidianul Mesager. Dicianu susţinea şi „reformarea administraţiei prin eradicarea corupţiei şi a birocratismului, a nepăsării şi a lenii”.

Portretul robot al primarului de Braşov

La începutul anilor 90, porteretul robot al primarului ideal pentru Braşov era făcut chiar de către unul dintre candidaţi. Gheorghe Puşcaşu de la formaţiunea intitulată „Parditul Social Democrat desprins din FSN“ (PSD-FSN) descria edilul-model ca avînd „o ţinută comportamentală care să impună respect, putere de muncă şi capacitate de recuperare rapidă a forţei fizice şi intelectuale”. Primarul trebuia, de asemenea, „să fie serios, cu garanţie morală; să aibă experienţă de lucru cu oamenii şi să le cunoască dorinţele şi necesităţile zilnice; să aibă experienţă profesională şi cunoştinţe în multe domenii de activitate; să aibă capaciate de moblizare a oamenilor; să fie corect, modest, să aibă o viaţă de familie echilibrată, să fie gospodar şi să îi placă ordinea şi... să reziste tentaţiilor!” Puşcaşu spunea, la vremea respectivă, că el însuşi întruneşte cam 70%-80% din aceste calităţi.

Prima confruntare

În cursa pentru primăria Braşovului s-au înscris nu mai puţin de 13 candidaţi susţinuţi de diferite formaţiuni politice. Primarul în funcţie la acea dată, Ion Gonţea, a fost susţinut în continuare de Frontul Salvării Naţionale (FSN) - aflat atunci la putere, însă pe lista candidaţilor s-au mai regăsit şi Aurel Gheşa din partea PNL-AT, Florea Gheorghe Danciu de la PRM, Adrian Moruzi de la Convenţia Democratică (CDR), Gheorghe Puşcaşu, susţinut de PSD-FSN, Dan Dicianu, candidatul Partidului Social - Democrat din România (PSDR), Aurel Pistriţiu, de la Partidul Democrat Agrar (PDAR), Bogdan Alexandrescu de la Partidul Republican, Gheorghe Dospinescu, de la PUNR, Mirel Constantin Popa, de la Convenţia „Ecologiştii” dar şi independenţii Dragomir Bălan şi Mihai Imbrea. Prima lor confruntare directă, în prezenţa presei, a avut loc cu o săptămînă înaintea primului scrutin al alegerilor, din 9 februarie 1992, la Hotelul Aro Palace. Atunci a ieşit în evidenţă independentul Mihai Imbrea, chiar înainte de dicursuri: „prezenţa candidatului independent, într-o stare euforică sesizabilă a stricat un pic scenariul organizatorilor, însă nu într-o măsură substanţială”, scria reporterul trimis de ziarul Mesager. Cu aceeaşi ocazie, Imbrea, care s-a autodescris ca „profesionist, nu prin meserie, ci prin cultură” şi şi-a evaluat şi şansele de a ocupa fotoliul de primar. El a declarat că în proporţie de 99,9% are şanse de a cîştiga alegerile!

237.000 de alegători în municipiu

Ziua de 9 februarie 1992 Braşovul avea 175 secţii de votare. 13 candidaţi la primăria municipiului, şi încă 337 de candidaţi la unul din cele 31 de posturi de consilier local aşteptau rezultatul urnelor. 237.680 de persoane cu drept de vot (cu 10.000 mai mult decît populaţia totală actuală a municipiului!) s-au regăsit pe listele de alegători. Au ieşit însă la urne doar 155.926 de braşoveni. Prezenţa la vot la primul tur de scrutin al alegerilor locale din 9 februarie a fost de 65,53%- cea mai mare în municipiu în ultimii 20 de ani. După primul tur, în competiţia pentru primăria Braşovului au rămas în cursă Adrian Moruzi (CDR), care a primit 44% dintre voturi, şi primarul numit în funcţie, Ion Gonţea (FSN), care a adunat 21,59%. Au urmat Gheorghe Dospinescu (PUNR), cu 13,17%, Aurel Gheşa (PNL-AT), cu 5,23%, Mirel Constantin Popa (Convenţia „Ecologiştii”) cu 2,79%, Florea Danciu (PRM), cu 2,52%, Gheorghe Puşcaşu (FSN-SD) cu 2,46%, Aurel Pistriţiu (PDAR), cu 2% şi Mihai Imbra (independent), 1,3%. La Consiliul local, din 31 de posturi de consilieri, 11 au revenit Convenţiei Democratice (34%), 7 FSN-ului (21,3%), în rîndurile cărora s-a aflat şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, 4 PUNR-ului (10,7%), trei UDMR-ului, două PNL-AT-ului şi cîte unul Convenţiei „Ecologiştii”, PRM-ului, PDAR-ului şi FSN-SD-ului. La turul al doilea de scrutin pentru alegerea primarului, prezenţa la vot a fost de 62,5%. Susţinut şi de PNL-AT, învingător a ieşit candidatul Convenţiei Democrate, Adrian Moruzi, care a întrunit 53% dintre voturi, faţă de 45% în dreptul candidatului FSN, Ion Gonţea.

„Nu fotez chia ci trandafilu”

În general primele alegeri locale libere nu au adus mari nereguli la Braşov. S-a votat corect, însă Comisia electorală a Biroului Electoral de Circumscripţie Braşov a constat, după scrutinul din 9 februarie, 11.077 de voturi nule, iar după al doilea tur, din 23 februarie, 1.865. Deşi în presa braşoveană (două cotidiane locale-Mesager şi Gazeta de Transilvania - şi o televiziune locală - RTT) au apărut recomandări cu privire la modul de folosire al buletinelor şi al ştampilelor de vot, reprezentanţii BEJ au constat că „tehnica nu a fost bine stăpînită de unii alegători, alţii au vrut mai mulţi primari şi au ştampilat ca atare, şi mulţi au introdus buletine nule”. Pe de altă parte, în turul al doilea au fost şi unii care „au votat pentru doi primari“ s-au au simţit nevoia să clarifice pentru cine au votat. De pildă un susţinător al lui Ion Gonţea a scris pe buletiul de vot: „Nu fotez chia, ci trandafilu“. După primele alegeri libere locale din România, Asociaţia Pro Democraţia, care a avut 275 de observatori în tot judeţul, nu a constatat fraude electorale. A notat însă unele deficienţe de organizare şi de desfăşurare a alegerilor, pe care l-a pus pe seama primăriei municipiului Braşov.

PRIMII CÎŞTIGĂTORI AI LOCALELOR ÎN JUDEŢ

• Făgăraş

La Făgăraş, candidatul CDR, Nicolae Ciocan a cîştigat primăria municipiului în turul al doilea, în faţa independentului Horaţiu Judeţe. În Consiliul Local, cele 21 de au fost împărţite între CDR (9 mandate), FSN (3), PSDT (2), PUNR (1), Convenţia „Ecologiştii” (1), UDMR 91), PDAR (1) şi independenţi (3). La Făgăraş, din 34.725 de persoane cu drept de vot, au ieşit la urne, în 1992, 21.002 persoane.

• Codlea

La Codlea, primul primar ales după 1990 a fost independentul Florea Dragu. El a cîştigat din primul tur, majoritatea celor 10.153 de voturi exprimate de codleni. În Consiliul Local au intrat, în schimb, 21 de consilieri, dintre care şapte CDR, şapte FSN, doi de la Convenţia „Ecologiştii”, doi independenţi şi cîte unul de la PDAR, PUNR şi de la Partidul Republican.

• Predeal

La Predeal, independentul Mihai Veştea l-a învins, în turul al doilea pe candidatul Convenţiei Democratice, Gheorghe Roman. Cele 17 locuri din Consiliul Local au fost adjudecate de CDR (5), FSN (4), PUNR (1), Convenţia „Ecologiştii” (1) şi de şase independenţi. Prezenţi la urne au fost doar 3.883 de alegători, din cei 6.443 înscrişi pe liste, în al doilea tur de scutin.

• Rîşnov

În al doilea tur, s-au duelat doi independenţi. A cîştigat Gheorghe Ilie Soiu, în faţa lui Dorinel Vasile Proca. Pe lista de alegători s-au regăsit 11.333 de persoane cu drept de vot, însă au fost prezenţi la urne doar 7.607. În Consiliul Local au intrat nouă consilieri CDR, patru de la FSN şi cîte unul de la PUNR, Convenţia „Ecologiştii”, Partidul republican şi PDAR, plus doi independenţi.

• Rupea

La Rupea au ieşit la vot ceva mai puţin de două treimi dintre cei 4.382 de alegători. Ei l-au ales, în al doilea tu, pe primarul Ioan Gelu Buzea, de la FSN, în faţa contracandidatului de la Convenţia Democratică, Mircea Florea. Cele 15 mandate din Consiliul Local au fost împărţite între FSN (5), CDR (3), UDMR (3), PUNR (2), Forumul Democrat German (1) şi PDAR (1).

• Săcele

Unul dintre cei mai longevivi primari de după 1989 a fost ales la Săcele, în 1992. Vasile Laţa, pe atunci independent, a învins, în al doilea tur, un alt independent, Ioan Alexandru Georgescu, intrunind majoritatea voturilor exprimate de cei 13.803 săceleni prezenţi la urne. Consiliul Local Săcele şi-a împărţit mandatele între URMR (7), FSN (5), CDR (4), PDAR (2), Convenţia „Ecologiştii (1), PNL-AT 91) şi un independent.

• Zărneşti

La Zărneşti, Constantin Ioanovici de la FSN l-a învins în turul al doilea pe candidatul CDR, Andrei terciu. Din 17.457 persoane înscrise pe liste, la urne s-au prezentat, al al doilea tur, 11.306 alegători. În Consiliul Local, cele 21 de mandate au fost cîştigate de CDR (6), FSN (6), PNL-AT (1), PDAR (1), Convenţia „Ecologiştii (1), PSDT (1) şi de cinci independenţi.

      Sursa: Monitorul Expres

P.S. Am participat in calitate de observator din partea Pro-Democratia, la alegerile locale din februarie 1992 in Circumscriptia Electorala din Poiana Brasov. Am fost prezent dupa inchiderea urnei la numararea buletinelor de vot. Cei cateva sute brasoveni care locuiau in Poiana au stabilit atunci un mic record. Scorul intre partidele anticomuniste si cele neo-comuniste a fost de 8 la 1.

Mircea Sevaciuc

                                   Blog: Sevaciclon

February 05, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

Excelenţei sale,

Domnului

GEORGE COSTIN

Secretar de stat

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor

Scrisoare deschisă,

Din partea generalului (r.) doctor Mircea Chelaru, fost Şef al Statului Major General, şi participant nemijlocit la acţiunile cu caracter militar din perioada decembrie 1989 – martie 1990.

Problema: calitatea de revoluţionar atribuită cadrelor militare din Sistemul Apărării Naţionale.

1. 22 decembrie 1989 a găsit Armata României precum şi celelalte structuri de forţă militare, în starea şi sub imperativele alarmei de luptă, fie ea şi parţială. A fost parţială dacă ne raportăm la întregul sistem naţional de apărare! Pentru marile unităţi şi unităţile existente la pace, activităţile s-au desfăşurat cu toate prerogativele îndeplinirii unei misiuni de luptă. I s-a spus parţială pentru-că unităţile acţionau doar cu efectivele existente la pace, fără a se decreta mobilizarea, conform planurilor de completare a acestora la război.

Alarma s-a dat la 17 decembrie 1989. În consecinţă, toate efectivele, de la soldat la general erau sub indicativul unei misiuni de luptă, conform planurilor antestabilite. Deturnarea lor către represalii, în perioada 17-21 decembrie şi apoi folosirea lor după 22 decembrie în scopul unor acţiuni „alte decât războiul” este totala responsabilitate a factorului politic, indiferent de perioada la care ne referim! De aceea Armata ca instituţie trebuie exonerată de orice culpă colectivă, iar erorile dovedite ca fiind producătoare de victime omeneşti trebuie puse exclusiv în termeni individuali, pe seama celora care, din motive strict imputabile lor, au încălcat regulile de angajare, principiul proporţionalităţii folosirii forţei cât şi legile războiuilui stipulate în cele patru convenţii de la Geneva şi Protocoalele de la Haga. Cei care au greşit din varii motive au răspuns sau vor răspunde cu titlu personal, în faţa justiţiei.

În aceste condiţii, toate acţiunile militarilor se numesc misiuni de luptă şi se execută pe baza deciziei transmisă pe lanţul de comandă şi control. Aşadar, nici un militar al armatei române nu putea să dispună de propria decizie decât numai sub imperativele ordinelor primite, a jurământului militar şi numai în conformitate cu legile internaţionale ale războiului, la care România a fost semnatară.

Alegerea voluntară a soluţiilor de protejare a civililor şi implicarea în riposta cu foc faţă de acţiunile criminal-terorist-loialiste fac parte din registrul obligatoriu al acţiunilor oricărui militar din lume!

1. Din logica argumentelor de mai sus rezultă indubitabil că invocarea participării la actul revoluţionar de către orice militar este falsă şi trebuie respinsă din această perspectivă pentru-că el s-a aflat permanent în sistemul de decizie care a validat acţiunea corespunzător unei noi evaluării a situaţiei şi în consecinţă s-a trecut la aplicarea altor reguli de angajare în mediul specific de acţiune, pe întreg lanţul de comandă-control.

Titlul de revoluţionr este incompatibil cu calitatea de militar sub jurămât, mai ales când activează într-o structură organizată sub autoritate statală. Nu am avut armate revoluţionare, forţe rebele, grupări paramilitare, etc. care l-au răsturnat pe Ceauşescu, şi care să-şi revendice Revoluţia Română! În România nu au fost nici cazacul Cociubei, nici mexicanul Pancio Gonzakes, nici cubanezii Fidel Castro şi Che Guevara!

Revoluţia română este numai proprietatea poporului român!

1. Sub incidenţa acestui raţionament rezultă că nu pot exista diferenţieri de apreciere a militarilor, a tuturor celor care erau în structuri militare, indiferent de natura lor, din perspectiva atribuirii calităţii de revoluţionar sau nu. Ar fi egal cu a admite că toţi ceilalţi, care nu au titlul de revoluţionar, fie nu şi-au îndeplinit misiunile prin ordinele ierarhice primite, fie au fost antirevoluţionari, ceeea ce devine o aberaţie!

Toţi militarii, indiferent de structura în care au activat şi care au suferit ca urmare a acţiunilor de luptă, intră sub incidenţa prevederilor legilor şi statutelor militare referitoare la morţi, răniţi, invalizi de război precum şi urmaşii acestora, similare veteranilor de război. Pentru actele de excepţie, de sacrificiu şi eroism, se pot atribui recompense prin decorare conform legii specifice, de către instituţia militară tutelară, cu toate drepturile de consecinţă. Nicidecum un act de eroism militar nu trebuie recompesat cu un titlu de revoluţionar. Nu există în istoria medie sau recentă a revoluţiilor europene, un asemenea precedent. Nici măcar după actul de la 23 august 1944, nu s-a atribuit nici unui militar titlul de „insurecţionist” după întoarcerea armelor împotriva Germaniei lui Hitler. Militarii au fost întotdeauna sub jurământul dat poporului român iar suprema recompensă a fost şi trebuie să rămână veşnica recunoştinţă a acestuia!

1. Supunerea acestor argumente vine în întâmpinarea solicitării personale ca Legea 341/2004 să elimine explicit din prevederile sale categoria militarilor din Sistemul Apărării Naţionale existent la data de 22 decembrie 1989. Consider că ar fi un act de justă şi corectă delimitare a rolului instituţiei militare în raport cu societatea civilă care şi-a asumat atunci riscurile existenţiale maxime, dincolo de prerogativele sale sociale. Noi, militarii, consider că ne-am făcut doar datoria şi nimic mai mult!

2. Este necesar ca printr-o prevedere explicită în lege, să se constituie obligatoriu, la nivelul fiecărei asociaţii de revoluţionari, o structură permanentă gen „departament (comisie, consiliu, etc.) de investigare morală” care să cerceteze orice suspiciune asupra realităţii datelor care au stat la atribuirea calităţii de revoluţionar, din momentul prezent, pentru timpul viitor. În cazul identificării unei alte situaţii decât cele existente la dosar care intră sub incidenţa articolelor încriminatoare din lege, asociaţia în cauză va fi obligată să intreprindă măsurile juridice necesare pentru ridicarea calităţii, descoperită a fi fost obţinută prin fals, sperjur sau înşelăciune. Astfel, procesul de asanare al „intruşilor” sau mai simplu a „revoluţionarilor fabricaţi” devine continuu şi producerea reparaţiilor se poate face în timp real. Ar fi o dovadă de înaltă răspundere civică în faţa naţiunii şi o binemeritată şi reconfortantă recuperare a demnităţii şi spiritului nobil al Revoluţiei Române.

Cu sinceră apreciere,

General (r.) doctor

                         Mircea Chelaru

Bucureşti, 02 februarie 2012

Notă

Conţinutul similar al scrisorii a fos trimis şi ministrului apărării naţionale, urmând a fi difuzat atât Comisiei parlamentare de profil cât şi principalelor asociaţii de revoluţionari, spre ştiinţă.

                                            Blog: Sevaciclon

February 04, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin Generalul în rezervă Mircea Chelaru vorbeşte despre culisele evenimentelor tragice de la începutul anului 1990 şi despre principalii actori ai primelor mineriade.

Principala provocare pentru Frontul Salvării Naţionale a fost atacul direct al agenţilor pro-sovietici care voiau să implementeze Perestroika lui Gorbaciov. Mai mult sau mai puţin direct, Ion Iliescu a încercat să se îndepărteze de rivalii politici, gen Nicolae Militaru, şi să impună o linie proprie în politica post-revoluţionară. Conjunctura de după 1989, nemulţumirea Armatei faţă de noua sa conducere, i-a consolidat puterea lui Ion Iliescu. Unul dintre oamenii care au acţionat direct în perioadele tensionate a fost generalul Mircea Chelaru, maior de informaţii la acea dată. Mărturiile generalului demonstrează că minerii au fost acceptaţi de noua putere ca o grupare de încredere. Mircea Chelaru a fost omul care a răspuns direct de ordinea şi securitatea din Palatul Victoria imediat după devastările de la 18 februarie.

„Adevărul": Prima jumătate a anului a fost plină de evenimente care au avut ca ţintă noua putere.

Mircea Chelaru: Evenimentele, toate, începând cu 20 aprilie, constituirea Pieţei Universităţii...

Dar până atunci avem o mineriadă, la 18-19 februarie 1990.

Mineriada de care vorbiţi a fost în noaptea de 18 spre 19 februarie.

Evenimentele vin la două zile după schimbarea lui Militaru de la conducerea Armatei. Are vreo legătură?

Perioada aia de două zile în care a dispărut Militaru consider eu că a fost perioada în care, pierzându-se controlul care era ţinut chiar prin Militaru, s-a încercat o lovitură în forţă asupra Palatului Victoria.

Cine a încercat?

Stănculescu, implicat şi-n mineriade

Inclusiv astăzi nu pot da un verdict. Şi dacă eu nu pot da acest verdict, însemnă că nu-l va da nimeni. Evenimentele zilei de 18 februarie, cu arderea, cu incendierea, cu lovirea paraşutiştilor, jandarmilor...

Atunci l-au luat şi pe Gelu Voican Voiculescu de barbă...

Exact. Atunci a fost. Eu am intrat în Palatul Victoria chiar în momentul în care se pregăteau să-i linşeze.

Cine erau ăia? Erau români?

Vorbeau toţi româneşte. Maturi, nu aveau culoarea feţei mele şi nici ochi albaştri ca ai mei. Şi nici conformaţia capului ca a noastră. Luaţi totul sub forma unei metafore. Erau oameni de mai multe tipologii, toţi cu o singură marotă. Se adresau lui Gelu Voican: „Criminalule, ce cauţi cu pistolul-mitralieră?"

Pe fondul ăsta au venit minerii?

Nu. Când au venit minerii se rezolvase problema. La ora 19.15, pe fondul acestui atac de la Palatul Victoria, la Divizia 57 tancuri venise generalul Paul Cheler, care avea calitatea de consilier al ministrului Apărării. La 18 februarie nu mai exista Militaru. Cheler a fost trimis de Vasile Ionel, şeful Marelui Stat Major. Eu eram şeful Informaţiilor. M-a chemat Cheler şi mi-a spus: „Ăştia au înnebunit. Mi-au dat ordin să intervenim cu tancurile la Palatul Victoria. Ia-ţi un grup şi mergi şi spune-mi şi mie ce-i acolo!"

Ce aţi făcut?

Stai aşa! Ce se întâmplă de acum este subiectul unei cărţi. Noi vedeam la televizor ce se întâmplă, că se filma. Şi în urma ordinului primit de la generalul Cheler, pe la ora 19.00, am luat maşina şi pe la 19.30 am fost acolo, la Guvern. Ajuns acolo, îl sun pe generalul Cheler şi îi spun: „În faţa Palatului Victoria e nenorocire. Sunt mii de oameni, Armată cât încape, sunt peste 1.500 de oameni de diferite categorii. Văd recruţi, paraşutişti, jandarmi". Şi atunci am aplicat procedurile standard ale acţiunii de cercetaş. Observare, raportare, supraveghere şi, numai în caz de ceva, acţiune.

M-am infiltrat, am urcat la etajul 1 şi tot balconul părea să fie plin, cum se vedea la televizor. Înăuntru mişunau 40-50 de oameni. Pe scări, pe holuri erau paraşutişti conduşi de un colonel, Manea, care îmcepuseră să blocheze intrările. Practic, începuseră să rezolve problemele. Înăuntru era jaf. Luaseră tablourile, luau cărţi, exact ca la 22 decembrie, se repeta aici. Cea mai mare şansă era că accesul de la etajul 1 în sus nu se putea face pe scări, ci numai cu lifturile. N-au putut să intre decât la parter şi etajul 1, lifturile fiind blocate. La etajul 2 era sediul domnului Petre Roman, în biroul din dreapta, iar în biroul din stânga era biroul domnului Ion Iliescu, atunci când venea la Palatul Victoria.

Ei nu erau?

Gelu Voican Voiculescu (stânga) şi Mircea Chelaru, oameni cheie în mineriada din 18-19 februarie 1990

Nu. Era numai Gelu Voican Voiculescu şi mai era un domn - Drăgănescu. M-am dus apoi în spate, unde era Ministerul de Externe, şi am văzut o grupare de oameni cu două capete mai înalţi ca mine. 40 de oameni de la forţele speciale care şi ei fuseseră trimişi, dar pe altă cale, să intervină la Palatul Victoria. Pentru că n-au mai primit ordinul de intrare, au stat în curtea Ministerului de Externe. I-am întrebat dacă sunt gata să acţioneze cu mine şi au spus: „Nu, până nu primim ordine". M-am întors prin mulţimea aia nebună, era cam 20.00-20.10. Au intrat pe intrarea principală, gardaţi de însoţitori, Victor Atanasie Stănculescu, ministrul Apărării, şi Mihai Chiţac, ministrul de Interne.

Eu tocmai verificasem toate nivelele. I-am raportat lui Stănculescu: „Domnul ministru, sunt trimis aici de domnul general Cheler. Ce facem? Mă abilitaţi şi daţi ordine să eliberez Palatul Victoria?" Atât Chiţac, cât şi Stănculescu mi-au spus: „Da!" Operaţiunea a durat aproximativ 40 de minute. La ora 22.00, Palatul era eliberat. Nu mai era nici ţipenie de om. Am mers pe principiul curăţirii clădirilor de sus în jus, ajutându-mă de cei 40 de oameni care mi-au fost puşi imediat în subordine. În momentul în care noi am închis toate zonele am prins înăuntru vreo 150 de indivizi care intraseră, mulţi erau nevinovaţi, alţii fuseseră trimişi special. Atunci, noaptea, au venit două echipe de procurori care i-au anchetat până la 4.30, dimineaţa. Eram deci, deja, în 19 februarie 1990.

Garantaţi că toţi erau români?

Pentru mine nu contează dacă erau români sau străini, pentru mine erau nişte invadatori de sediu public. Pentru mine misiunea a fost simplu de executat, iar apoi, de la 18 până la 22 februarie, am făcut un lanţ de transportoare blindate, peste care au trecut minerii. Am făcut acel zid, cu paravanare, ca să nu se mai repete. Nu ştiam ce-o să se mai întâmple. Şi aşa m-am trezit de dimineaţă la ora 5.00 cu o mare de mineri...

„Am văzut, deodată, mii de licurici"

Aţi rămas în Palatul Victoria?

Am rămas acolo, numit comandantul militar al Palatului Victoria. Era funcţie operativă. Aşa, şi m-am trezit cu minerii. Toţi veneau cu lămpişoarele aprinse în frunte şi am văzut, deodată, mii de licurici. Nu ştiam ce se-ntâmplă. Am alarmat, am dat ordin şi am pornit toate transportoarele. Nu ştiam ce e.

Credeaţi că sunteţi atacaţi?

Zicem mersi. Noroc că am fost un om prevăzător şi am zis: „Toată muniţia se scoate, nimeni nu iese cu nimic!".

Ce căutau minerii?

Nu ştiu nici în ziua de azi.

Cine i-a chemat?

Nu ştiu cine i-a chemat. Cert este c-au venit minerii, i-am oprit. M-am suit pe transportoare cu portavoce şi am cerut să se prezinte la mine toţi liderii de mină. Au apărut vreo 20. I-am întrebat cine sunt, cu cine vor să vorbească. Ei spuneau că au văzut la televizor cum e Guvernul atacat. Atunci l-am cunoscut pe Cozma...

Şi i-am întrebat: „Fraţilor, ce vreţi?" „Vrem să apărăm Guvernul României!" Şi-am spus: „Suntem noi aici, am rezolvat!" Ăştia: „Nu, că noi am văzut la televizor şi-am plecat..." În final am rezolvat şi-au plecat toţi la minele lor. Erau inclusiv şefi de şut. I-am aşezat jos pe toţi şi le-am spus: „Aşteptaţi răspunsul autorităţilor!"

Ei cu ce au venit?

Ion Iliescu, definitiv legat de mineri

Cu trenurile. Veneau dinspre gară. Nici acum nu uit. E un şoc pe care nu-l pot descrie. Hai să fim serioşi. 19 februarie a fost repetiţia pentru 14 iunie. În momentul în care au venit şi i-am pus jos am crezut că stăpânesc situaţia. În acel moment îşi are originea sintagma pe care am lansat-o în teoria comunicării în situaţii de criză: „O portavoce este mai valoroasă decât două batalioane de puşcaşi" Dacă eu nu aveam acea portavoce, nu puteam să-i controlez.

Ei câţi erau?

Erau vreo 5.000 de oameni. Primii erau în faţa Palatului Victoria. Toată Piaţa Victoriei era ocupată. Am vorbit cu fiecare grup. A venit, la discuţii cu minerii, toată conducerea CPUN. Şi am trecut toată delegaţia minerilor, peste 200 de oameni, peste TAB-uri. Apoi i-am mai verificat şi în holul Palatului Victoria. Apoi au urcat la renumitele convorbiri din 19 februarie 1990, când liderii minerilor au spus arătând spre domnul Stănculescu şi domnul Chiţac: „Dacă nu sunteţi în stare să apăraţi Guvernul aici, îl mutăm în Valea Jiului".

Cine i-a învăţat pe mineri să spună lucrul ăsta?

Ştiu, dar nu v-o spun.

Interesant este că s-au adresat reprezentanţilor a două ministere de forţă. I-a dus aşa capul pe mineri?

Cert este că după dispariţia lui Militaru, Stănculescu devenea din nou principalul adversar al lui Iliescu. Tot ce devenea concurent al lui trebuia să fie... Uitaţi-vă cine a devenit adversarul lui Iliescu ulterior: Roman... Şi el a fost ras cu următoarea mineriadă. Până la urmă, adevărul va ieşi la iveală, dar România putea să fie cu 20 de ani în faţă, dacă ei nu acţionau în asemenea mod. Iliescu spune că nu putea face altceva... Şi-l cred. La nivelul gândirii sale nu putea. Ulterior şi-a revenit. Dar prea târziu. El era produsul doctrinei de partid, era produsul unei lumi care nu ne mai aparţinea. Ne-a condus produsul unei lumi care nu mai aparţinea României.

Aşa cum era şi Militaru.

Păi, Militaru şi-a început cariera de nou ministru selectând iniţial 12, şi apoi 18, ofiţeri pe care i-a trimis la studii la Academia Militară de la Moscova! Vă daţi seama care era strategia lui? Neşansa lui că a selectat dintre cei care erau loiali ţării şi au fost cu bun-simţ şi n-au pactizat cu inamicul.

Probabil erau dintre cei tineri...

Păi, tineri erau. Generaţia la 40 de ani. Crescuţi într-o nouă viziune. Militaru n-a înţeles. El era defazat, era într-o lume a imaginarului. El credea că-i pe vremea lui 1955-1956, când striga sus şi tare „Moarte Revoluţiei din Budapesta!"

Revenim la mineriadă. Când am scăpat de minerii care au venit la 19 februarie 1990?

Cred că la ora 13.00, la 19 februarie nu mai era picior de miner. Trenuri, garnituri întregi plecau.

Sursa: Adevarul.ro

                                               Blog: Sevaciclon

January 24, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin

24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza

(ASIS) - Bârlădenii vor sărbători astăzi 153 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, săvârşită la 24 ianuarie prin alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioana Cuza în ambele ţări româneşti: al Moldovei pe 5 ianuarie şi al Ţării Româneşti pe 24 ianuarie. La ora 10:00 va avea loc depunerea de coroane la statuia marelui domnitor, bârlădean prin naştere, urmată apoi de o manifestare culturală la Cercul Militar din Bârlad.

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române. Împrejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române-Moldova, Transilvania, Ţara Românească. Statul naţional român s-a format treptat, începând cu Unirea din 1859 şi încheindu-se în 1918, când lupta de eliberare naţională a poporului român va fi încununată de victorie.

Al. I. Cuza înfăptuitorul Unirii de la 24 ianuarie 1859 face parte dintr-o veche familie moldovenească, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comisi, ispravnici. Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, pe 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei fiind şi Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. Întors în ţară, a intrat în armata şi s-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. În timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri, a luat cuvântul la adunarea de la Hotelul Petersburg din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca formă de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab.

Mai întâi a fost Moldova

Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domnitorul Moldovei cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând reprezentanţii Partidei Naţionale din adunarea electivă.

A urmat Ţara Românească

Acum 153 de ani, în ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859 aceluiaşi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române. Situaţia nou creată în cele doua principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia au recunoscut dubla alegere. Poarta otomană şi Austria au recunoscut abia în septembrie 1859.

Andrei Balaban

Sursa: Evenimentul.ro

                                         Blog: Sevaciclon