December 01, 2011 in Romania si istoria de Blog Admin

La 1 Decembrie

Printre puținele lucruri bune petrecute după decembrie 1989, se numără și instituirea zilei de 1 Decembrie ca zi națională a Statului român și a Neamului românesc. Nu se putea o alegere mai bună! Cinstim astfel un amplu proces istoric a cărui încheiere și desăvârșire a început la 27 martie 1918 la Chișinău, când românii de peste Prut au decis Unirea cu Țara, în ciuda dificultăților și primejdiilor deosebite pe care le presupunea acest act politic de sfidare a colosului imperial de la Răsărit. A fost un gest de mare curaj, pe care nu l-a putut repeta niciunul dintre popoarele aflate în vasta închisoare a popoarelor numită Rusia.

A urmat în toamna aceluiași an, la 28 noiembrie, decizia bucovinenilor de a se desprinde din jugul altui mare imperiu, care a marcat dureros istoria noastră din cealaltă direcție, a Apusului. Iar peste câteva zile, în prima zi din iarna acelui an fantastic 1918, la Alba Iulia, s-a produs momentul astral: încheierea glorioasă a unui vast proces istoric, ale cărui începuturi se pierd în negura timpului, procesul prin care Dacia legendară se refăcea în hotarele ei străvechi.

După aproape 2000 de ani, locuitorii dintotdeauna ai ținuturilor carpato-danubiene se regăseau din nou în interiorul aceluiași stat. Granițele politice se puneau astfel în acord cu granițele etnice! Aceasta este dreptatea care ni s-a făcut la 1 Decembrie 1918!

Sunt multe gândurile care trec prin mintea românului la o zi atât de însemnată ca aceasta… Cine ar putea să le depene pe toate?! Așadar, încercând o vagă organizare a ideilor, numai câteva, următoarele:

Mai întâi, constatarea tristă că situația politică de azi diferă mult, prea mult de cea de la 1 Decembrie 1918. Hotarele de azi nu mai coincid cu hotarele de atunci, ale României Mari! Considerăm că refacerea acelor hotare trebuie să fie parte din programul oricărui partid politic, din orice program de guvernare! Dacă pe plan politic lucrul acesta este ceva mai complicat și depinde acum de prea mulți factori externi, pe plan spiritual, cultural și economic refacerea României Mari, ba chiar a unei Românii și mai mari, este cu putință. Ne mai trebuie numai puțină voință! Voință de-aia, politică, adică la nivelul guvernanților, al clasei politice!

În al doilea rând, să ne aducem aminte că la Adunarea Națională de la Alba Iulia au participat mii de români veniți din ținuturi care, ulterior, la Trianon, prin decizia ezitantă a Marilor Puteri, au rămas în afara hotarelor noi ale României! Ne referim astfel la românii care trăiesc azi, ca minoritari, în țările din jurul nostru, dincolo de Nistru, în Bucovina, pe valea Tisei sau în sudul Dunării! Sunt câteva milioane de români extranei! Am făcut prea puțin pentru acești români după 1918. Urgența numărul unu, după părerea noastră, este ca guvernul român, pe toate căile posibile, să ceară de la autoritățile statelor vecine, dar și de la cele internaționale, ca românii care trăiesc ca minoritari în alte țări să aibă aceleași drepturi pe care le au în România minoritățile naționale! Ce poate fi mai firesc, mai corect?

E 1 Decembrie! Tuturor românilor așadar, pentru fiecare român în parte și pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima și fruntea sus! Avem de ce! La Mulți Ani Frumoși!

Autor: Prof. Dr. ION COJA

1 DECEMBRIE 1918 LA BUCUREŞTI

Soldaţi şi ofiţeri români, aşteptându-l pe Rege în Curtea Palatului

Regele Ferdinand, întâmpinat la gara Mogoşoaia

Regele şi Regina, pe Şoseaua Kisseleff, în drum spre centrul oraşului

La intrarea în P-ţa Palatului, în dreptul hotelului Athene Palace fusese ridicat un arc de triumf. În dreapta Regelui Ferdinand stă generalul Henri Mathias Berthelot .

Sunt necesare câteva precizări: la 1 Decembrie sărbătorim nu Unirea propriu-zisă, ci realizarea ei de facto, prin Rezoluţia citită la Alba Iulia de Vasile Goldiş, rezoluţie care, la punctul 1, prevedea unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească cu România. Tot la 1 decembrie 1918, regele Ferdinand a intrat în Bucureşti venind de la Iaşi. Abia în 1920, dupa pacea de la Trianon, se produce efectiv Unirea Ardealului cu regatul României, iar încoronarea regelui Ferdinand ca rege al României Mari, la Alba Iulia, a avut loc abia în 1922

Sursa: Certitudinea.ro

                                                                 Blog:Sevaciclon

November 20, 2011 in Romania si istoria de Blog Admin

Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională. Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.

Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România. Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul - tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României. Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!

Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:

Primul: regiunile de dezvoltare, acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km² , taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.

Al doilea: statutul minorităţilor care se pregăteşte. Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.

Al treilea argument: legea arhivelor, în speţă întoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde? Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.

Al patrulea argument: legea educaţiei. Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi! Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene… Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate, acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.

Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.

Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării, personalităţile marcante… În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun, dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.

Al şaptelea argument: am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.

Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este. Nu mai există, pur şi simplu.

În al nouălea rând: desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.

În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar, care poate să ducă foarte departe, spre dezastru.

Peste toate – şi cu asta am terminat – vine anularea Parlamentului. Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spunea Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul. Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.

Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân. Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar. Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor. Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noi le desfiinţăm.

Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă - căci frunza este acum un simbol - să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă. Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine. Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă. Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo. Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi. De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?

Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII... Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea. În Ardeal, însăşi constituirea voievodatului Transilvaniei în cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea când românii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. (aşa cum a fost voievodatul Ţării Romaneşti).

Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele. Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.

Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie: România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români. Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1,2,3, 4 sau 5.

Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de Legea nr. 5 din 1950, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică. Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras: „Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române. Articolul 1”... Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, regimul Băsescu-Boc. Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor.

Iată aşadar ce spune acest articol 1: „Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE. Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:...”

Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească. De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU. „Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna.

Sursa: Certitudinea.ro

                                        Blog: Sevaciclon

November 02, 2011 in Romania si istoria de Blog Admin

Grigore Cartianu - redactor-şef Adevarul.ro

Când Robert Turcescu a propus spre discuţie subiectul „Regele Charles de România", am crezut că vrea să facă o emisiune de farse.

Varianta, chiar şi pur teoretică, suna atât de nerealist, încât părea pierdere de vreme. Mai multe şanse am eu să ajung regele Zanzibarului decât Charles regele României, mi-am zis. Dar n-a fost pierdere de vreme. Ba chiar a fost o discuţie interesantă, relaxată şi provocatoare, la finalul căreia ne uitam unii la alţii întrebându-ne din priviri: de ce nu?

Trebuie să recunoaştem, soluţia sună interesant: România să-l aibă rege pe fiul actualei regine a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Elisabeta a II-a! Şi, în acelaşi timp, pe tatăl probabilului viitor rege al Regatului Unit, actualul prinţ William! Ar rezulta o înfrăţire nemaiîntâlnită în istorie între România şi Marea Britanie. Şi, în plus, s-ar realiza un mai vechi vis al lui Traian Băsescu: axa Bucureşti - Londra (cu Washington-ul e mai greu, pentru că americanii nu suportă capete încoronate).

Pare un film SF, nu? Pentru a deveni realitate, ar trebui îndeplinite trei condiţii fundamentale. Prima: să vrea şi Prinţul Charles să devină rege al unei ţări din Est care, prin tradiţie, dă multe bătăi de cap. A doua: să existe o mare voinţă a clasei politice din România, lucru mai greu de obţinut decât aurul din bauxită. Şi, în fine, a treia: să vrea şi poporul român.

Ultima condiţie ar fi cea mai puţin dificilă. Românii sunt încă, într-o majoritate covârşitoare, anti-monarhişti, dar asta se poate schimba. Iar cel care ar putea obţine o asemenea basculare este un personaj de o statură publică impresionantă. Prinţul moştenitor al Marii Britanii are o asemenea statură, care actualei Case Regale de la Bucureşti îi lipseşte (Regele Mihai, trecut de 90 de ani, nu mai e o soluţie pentru viitor, Principesa Margareta e prea ştearsă, iar Duda e Duda).

În plus, Prinţul Charles poate fi considerat un continuator al dinastiei care a modernizat România. El îi vine Regelui Mihai un fel de nepot, dat fiind că mama sa, Regina Elisabeta a II-a, este verişoară de gradul al III-lea cu fostul suveran român. Ne amintim că în istorie am mai avut un rege-nepot: Ferdinand, nepotul lui Carol I, căruia i-a succedat pentru că primul nostru monarh nu avea copii.

Sigur, deocamdată brodăm pe marginea unei poveşti imaginare. Dar de ce n-ar deveni realitate? Cine ne poate opri să visăm? În momentele de cruntă dezamăgire, avem nevoie de un energizant naţional. Când formulele ultimilor 22 de ani au eşuat, ne-am dori o schimbare radicală. Una care să nu derapeze în dictatură, pentru că destul ne-am petrecut secolul XX sub dictaturi de toate felurile.

Şi chiar dacă nimic nu se va schimba, tot e un câştig faţă de anii '90: acum vorbim despre ipoteticul Rege Charles, atunci Iliescu ni-l propunea ca alternativă pe Regele Cioabă...

De un lucru putem fi siguri: când România va redeveni monarhie, atunci va ajunge şi Crin Antonescu preşedinte!

Sursa: Adevărul.ro

                                                          Blog:Sevaciclon    

October 24, 2011 in Romania si istoria de Blog Admin

Documentul intitulat Însemnări din celulă[1],

semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944,

la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti

Cele 12 pagini din document, in facsimil, la finalul textului

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă.

La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.

În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor.

I-am cerut ca şi Dl M. Ant[onescu] să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia Ţării noastre în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe conducătorii ei.

Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.

Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul.

Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.

I-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără a [o] fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele Ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în faţa tribunalului poporului pe acei care …[2] catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei. Cum Ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea Ţării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.

Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele “să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?

c. – a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine, am arătat Dlui Mihalache …[3], poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim.

Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă …[4] de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul Anglo-Americanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte.

Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.

I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată …[5], prin dezbinarea noastră.

Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-I pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit.

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că “această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii.

Acest “mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: “Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră “Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.

Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.

Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.

M[areşa]l Antonescu

Sursa: Victor Roncea Blog

                                                       Blog: Sevaciclon

October 04, 2011 in Romania si istoria de Blog Admin

Liderul ţărănist Victor Ciorbea şi preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989", Teodor Mărieş, au semnat, duminică, la sediul asociaţiei, protocolul de constituire a Alianţei politico-civice "Calea Dreaptă".

Protocolul prevede că "părţile semnatare încheie şi se obligă să respecte prezentul protocol prin care se constituie Alianţa Politico-Civică 'Calea Dreaptă pentru Justiţie şi Dezvoltare' cu următoarele obiective principale: Alianţa se obligă să respecte principiile, valorile şi programul PNŢCD".

Părţile vor acţiona pentru consolidarea PNŢCD ca forţă politică morală a societăţii româneşti şi promovarea acestuia ca alternativă viabilă în "situaţia politică gravă din România", relevă protocolul referitor la obiective.

Potrivit acestuia, un obiectiv este şi reintegrarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei în spaţiul cultural, spiritual şi etnic românesc şi european, într-o Europă Unită în diversitate, pe baza valorilor şi tradiţiilor europene consacrate, precum şi consolidarea legăturilor cu românii de pretutindeni.

Alte obiective menţionate în protocol: sunt aflarea adevărului despre evenimentele din perioada decembrie 1989 - iunie 1990 şi în special despre crimele săvârşite în acel timp, stabilirea vinovaţilor şi sancţionarea acestora pentru faptele penale de represiune asupra manifestanţilor, susţinerea soluţionării juste a procesului comunismului instaurat în România, prin ocupaţia sovietică, precum şi adoptarea legii lustraţiei în forma susţinută de Societatea Timişoara, Asociaţia "21 Decembrie 1989", Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi PNŢCD.

Apărarea tradiţiei, a spiritualităţii româneşti, a patrimoniului naţional, cultural şi a bogăţiilor naturale ale solului şi subsolului, restituirea integrală a proprietăţilor preluate de regimul comunist, redactarea şi susţinerea unui program politic anti-criză efectiv şi adaptat realităţii politico-economice şi sociale din România constituie alte obiective.

În protocol mai sunt menţionate drept obiective promovarea organizaţiilor neguvernamentale în principal ale foştilor deţinuţi politici, studenţi şi tineret, ca actori importanţi ai realizării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în România, constituirea, în spiritul Pieţei Universităţii, a unei coaliţii anticomuniste, care să cuprindă formaţiuni politice şi organizaţii civice cu programe apropiate, în condiţiile respectării principiilor enunţate în protocol.

"Având în vedere faptul că Asociaţia '21 Decembrie 1989' s-a implicat în ultimul an în demersurile de unificare ale Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, a cărui activitate o consideră necesară la nivelul celei de referinţă din perioada conducerii de către Seniorul Corneliu Coposu, pentru aducerea la îndeplinire a prezentului Protocol de Constituire a Alianţei Politico-Civice 'Calea Dreaptă pentru Justiţie şi Dezvoltare', părţile convin: un reprezentant al Asociaţiei va deţine una din funcţiile de prim-vicepreşedinte al PNŢCD", relevă protocolul.

Asociaţia va desemna o persoană pentru una dintre funcţiile de vicepreşedinte al PNŢCD. Asociaţia va desemna un reprezentant pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în conducerea organizaţiei de tineret a PNŢCD.

Un reprezentant al Asociaţiei va fi ales în una din primele două funcţii în conducerea organizaţiei de studenţi - la nivel central, un reprezentant al Asociaţiei va fi ales într-una din primele trei funcţii de conducere la nivel judeţean, respectiv la nivel local.

"În ceea ce priveşte colaborarea parlamentară şi la nivelul administraţiei publice centrale, în cadrul instituţiilor aflate sub coordonarea Parlamentului, Guvernului, ministerelor, precum şi al administraţiei publice locale se va încheia o înţelegere separată, de acelaşi nivel cu prezentul protocol", relevă sursa citată.

Conform acesteia, "lupta dură pentru adevăr, respectul pentru valorile naţionale şi valorile creştin-democrate au convins PNŢCD să acorde Asociaţiei onoranta poziţie de aliat (...) ambele părţi, PNŢCD şi Asociaţia '21 Decembrie 1989' îşi însuşesc în întregime valorile şi principiile enumerate mai sus cu obligaţia de a reclădi polul creştin-democrat capabil să ofere electoratului român o alternativă viabilă de centru-dreapta".

Protocolul este deschis semnării şi de către alte formaţiuni politice sau civice. AGERPRES

Sursa: Cotidianul.ro

                                                               Blog: Sevaciclon

May 25, 2011 in Romania si istoria de Blog Admin

Teodor Baconschi - Ministrul Afacerilor Externe

Victor Ponta şi Crin Antonescu se opun dreptului constituţional al românilor din diaspora de a-şi exprima prin vot opinia politică, a declarat, duminică, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, care a respins de asemenea acuzaţiile liderului PSD privind activitatea sa în fruntea diplomaţiei.

"Domnii Victor Ponta si Crin Antonescu se opun pe faţă dreptului constituţional al românilor din diaspora de a-şi exprima prin vot opinia politică. Această atitudine nedemocratică nu este foarte surprinzătoare în cazul USL - pentru că acolo şi-au dat mâna pe o platformă antireformistă urmaşii Partidului Comunist, foştii liberali, trădători ai dreptei şi oficina de intoxicare a bătrânei Securităţi", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul de Externe, Teodor Baconschi.

Ministrul a spus însă că este mirat de "pesimismul" celor din USL, apreciind că, dacă aceştia au în sondaje rezultate atât de bune pe cât susţin, ar trebui să fie încrezători şi în participarea diasporei la alegeri.

"Ceea ce mă miră este pesimismul de care dau dovadă cei doi lideri USL. În măsura în care stau atât de bine în sondaje pe cât pretind, normal ar fi ca, dacă românii văd în ei salvarea, ieşirea din criză, şi dezvoltarea rapidă a ţării, să-i voteze masiv. Ar trebui să privească cu mult optimism perspectiva ca şi românii din diaspora să participe la viitoarele alegeri", a explicat Baconschi.

Ministrul s-a referit de asemenea la nemulţumirile exprimate de Victor Ponta faţă de mandatul său, arătând că, numai în ultima săptămână, a făcut două vizite importante - la Londra şi Budapesta - , a primit vizita omologului ucrainean la Bucureşti, iar România a fost aleasă membră a unui important organism ONU.

"Pe de altă parte, domnul Ponta pare nemulţumit de lipsa mea de activitate ca ministru de Externe. Numai săptămâna trecută, când USL a depus o moţiune simplă împotriva mea, am făcut o vizită la Londra pentru a reanima parteneriatul strategic cu Marea Britanie, încheiat în anul 2003. Am dezgheţat relaţiile cu Ucraina prin vizita la Bucureşti a ministrului Konstantin Grişcenko, m-am dus la Budapesta, unde am convenit datele de pe agenda viitoarei şedinţe comune de Guvern şi, vineri, vestea cea mai proastă - România a fost aleasă membru în Consiliul Drepturilor Omului - organismul cel mai important al ONU, după Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală. În aceste condiţii de bilanţ negativ, îl înţeleg pe domnul Ponta că îl antrenează de zor pe domnul Marian Vanghelie ca viitor ministru de Externe", a spus Baconschi.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu crede că ministrul de Externe, Teodor Baconschi, va demisiona nici dacă moţiunea simplă a USL va fi votată, luni, de toţi senatorii.

Ponta a spus că moţiunea simplă pe diplomaţie pe care PSD şi PNL au depus-o la Senat şi care va fi votată luni critică în primul rând lipsa de politică externă.

"Ministrul Baconschi este interesat în primul rând să adune voturi pentru partid", a susţinut el.

Moţiunea simplă depusă de USL pe teme de politică externă va fi dezbătută luni în Senat. Reprezentanţii PSD şi PNL care au semnat moţiunea simplă "Politica externă este a României, nu a PDL" îl acuză pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi, de subordonare a diplomaţiei politicii de partid.

Opoziţia solicită, prin intermediul moţiunii, stoparea proiectulul legislativ privind votul prin corespondenţă, prezentarea în Parlament a unui plan de acţiuni pentru ridicarea MCV, prezentarea unei strategii în vederea ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii europene şi a unor acţiuni pentru ridicarea vizelor pentru călătoriile în Statele Unite ale Americii.

Sursa:MEDIAFAX.ro

                                                                   Blog: Sevaciclon