September 11, 2012 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin
Atunci cand incerci sa abordezi intr-un interviu experienta cumplita a inchisorilor comuniste cuvintele sunt putine si ramai mereu suparat ca ai surprins atat Bjoza Octavde putin fata de framantarile si suferinta omului din fata ta. Bjoza Octav, succesorul lui Ticu Dumitrescu la conducerea AFDPR, si-a facut "educatia la lopata", a mancat serpi "la stuf" si si-a ingropat copilul ucis de sicanele Securitatii. Continua insa sa ramana acelasi suflet tanar si vesel ale carui vorbe te farmeca si te ridica. Am stabilit o ora pentru interviu si am stat patru. Luptatorul aprig iese la iveala insa cand vine vorba despre politiceni, comunisti si "fiii lor care continua sa ne conduca si azi".
Rep: Ii sucedati in functia de presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici dlui. Ticu Dumitrescu, o persoana cu o notorietate deosebita. Cat de mult a afectat mersul Asociatiei disparitia sa?
Ma mai urmarea si chipul iubitei mele. Insa ea mi-a fost si salvarea. Duceam o roaba de pamant, inca una si imi spuneam ca ma voi prabusi la urmatoarea si voi muri. Chipul iubitei ma intarea si mai caram o roba de pamant, mai taiam inca o legatura de stuf in apa inghetata...
Bjoza Octav: Mult, foarte mult. In primul rand pentru ca dl. Ticu era un om deosebit, de o cultura si o sensibilitate rara. Apoi era un vector de imagine extraordinar pentru noi. Insa ne afecteaza disparitia fiecaruia dintre membrii nostri. Timpul nu e tocmai cel mai bun aliat al nostru acum si ne tot ducem. Numai luna asta mi-am ingropat la Brasov patru buni prieteni fosti detinuti politici. Asta e mersul vietii si nu avem ce face. Pe linie organizatorica insa totul decurge normal si ne derulam in continuare proiectele.
Rep: Sa spunem cine este Bjoza Octav pentru cei care nu va cunosc.
Bjoza Octav: M-am nascut la Iasi si am crescut la Brasov unde tatal meu, muncitor la CFR, s-a mutat cu serviciul. Sunt membru fondator al AFDPR, fost presedinte al filialei din Brasov, vicepresedinte si presedinte al Asociatiei in urma disparitiei dlui. Ticu Dumitrescu. Am fost condamnat la 15 ani de munca silnica si la zece ani de "degradare civica". Am ispasit doar patru ani de inchisoare, si am schimbat mai multe inchisori ca urmare a unui ordin al Securitatii de a nu fi tinut mai mult de 6 luni in acelasi loc. Am trecut prin 14 penitenciare printre care as aminti: Codlea, Gherla, Vacaresti, Jilava, Galati, Braila si lagarele de exterminare de la Stramba, Stoicesti, Salcia, Bacul 4, Grind-Periprava.
Era imposibil sa lupti impotriva tancurilor, dar era atat de frumos... sa fii tanar, sa speri...
Rep: Cum ati ajuns sa fiti arestat si sa faceti inchisoare politica?
Bjoza Octav: Impreuna cu 15 colegi elevi ai liceului Andrei Saguna am format un cerc literar. Cand a fost Revolutia din Ungaria si rusii au intervenit cum stiau ei mai bine un coleg s-a ridicat in timpul cenaclului si a zis ca nu puteam sta cu mainile in san. Am cazut cu toti de acord ca trebuie sa facem ceva impotriva regimului comunist simtind ca este un moment prielnic. Am format o organizatie, Garda Tineretului Roman din Brasov (nu avea legatura cu Garda de Fier desi intre cei 15 au fost si fii de legionari), ne-am facut un statut si un plan de lupta, evident ca in secret, si am inceput sa ne pregatim.
Nu realizam ca autoritatile nu-ti permiteau sa te aduni mai mult de doua persoane. Se spunea atunci ca daca se aduna trei persoane unul este turnator. Va spun, ca paranteza, ca situatia este insa mult mai grava. Daca iesiti pe strada si puneti caciula pe 10 romani de peste 50 de ani veti constata cu tristete ca 6-7 din ei au turnat la Securitate. Multi au turnat fara sa stie. Nu stiai cu cine stai de vorba si cui i te destainui.
Sa revenim la incercarile de atunci. Ne antrenam la un club sportiv de tir ca sa invatam sa tragem cu arma, am luat pe ascuns de la o tipografie litere de plumb ca sa tiparim manifeste, iar unul dintre noi a reusit chiar sa aduca un pistol.
Rep: Cu siguranta ca stiati de valul de arestari din '48 si '53, despre luptele duse in munti, despre asasinatele de pe intreg teritoriul tarii. Nu v-a fost frica, nu ati avut in vedere ca daca sunteti prinsi va asteapta ani grei de temnita?
Nu realizam ca autoritatile nu-ti permiteau sa te aduni mai mult de doua persoane. Se spunea atunci ca daca se aduna trei persoane unul este turnator. Va spun, ca paranteza, ca situatia este insa mult mai grava. Daca iesiti pe strada si puneti caciula pe 10 romani de peste 50 de ani, veti considera cu tristete ca 6-7 din ei au turnat la Securitate.
Bjoza Octav: Ba da. Stiam foarte bine tot ceea ce se intampla in tara dar stiam foarte bine ca nu putem sta cu mainile in san cand atatia si atatia si-au jertfit viata in lupta impotriva comunismului. Voiam sa ne aprovizionam cu arme si sa ne unim cu partizanii din M-tii Fagarasului. Eram niste naivi. Nu stiam ca fusesera arestati pana la unul in urma unei tradari. Singurul care a reusit sa scape si sa se ascunda multi ani a fost Ion Gavrila Ogoranu, o adevarata legenda.
Revolutia din Ungaria a creat insa o stare de emotie si de efervescenta iar entuziasmul tineretii nu ne permitea sa stam inactivi. Repet, eram foarte naivi. Tancurile sovietice erau inca in tara si era imposibil de reusit ceva atunci. Era imposibil, dar era atat de frumos... sa fii tanar, sa speri sa fii convins ca atunci cand e vorba sa lupti pentru salavarea demnitatii unui neam nici jertfa suprema nu ni se parea prea mult...
Tot entuziasmul tineretii ne-a facut sa fim prea increzatori si sa comitem mai multe imprudente. Dupa un an si ceva am fost depistati. Corespondenta sefului organizatiei, Nicolae Vlad, era urmarita de multi ani fiindca tatal sau era legionar. Am fost urmariti inca 8 luni ca sa vada ce planuim si cum aveam de gand sa actionam.
"Obiectivul urmarit spune ca se scarpina in acest moment"
Rep: Ati simtit ca sunteti urmarit?
Bjoza Octav: Mi-am dat seama repede ca sunt urmarit pas cu pas. Spre deosebire de colegii mei eu aveam niste premonitii diabolice. In timp ce dadeam un examen am avut o astfel de premonitie. Am dat foaia profesoarei si i-am zis ca poate ne vedem la toamna. N-am mai ajuns sa ne vedem si nici facultatea de geografie sa o mai termin.Mi-am reluat studiile dupa inchisoare si am terminat o alta facultate decat cea dorita devenind inginer.
Eram trimisi pe santier "pentru purificarea sufletelor" fiindca educatia fostilor detinuti "se face prin lopata tov-ule", imi spuneau trei tovarasi de la judeteana PCR Brasov. "Prin lopata tov-ule, lasa tu diplomele si hartiile. Pe astea se le duci la baie tov-ule". Asa imi repetau.
Sa va spun insa si un lucru amuzant care va va lamuri si de modul in care eram filat. Urmarirea era draconica si se facea la fiecare pas. Evident ca aveam si telefonul interceptat. Echipa mea favorita de fotbal era condusa si era pe cale sa piarda meciul. Un coleg ma suna ca sa ma necajeasca si ma intreaba ironic" Ei ce mai faci acum?" si eu i-am raspuns suparat, sa ma scuzati de expresie, "ce sa mai fac?! ma scarpin in cur". Cand am citit dosarul de Securitate am ramas consternat sa citesc: "Obiectivul urmarit spune ca se scarpina in cur in acest moment".
Sicanele Securitatii mi-au ucis baiatul
Rep: Cum v-a afectat viata cei patru ani pierduti in inchisori
Bjoza Octav: Stiu ca o sa vi se para un cliseu, dar inchisoarile au fost pentru noi si iad si Universitati. Am cunoscut niste oameni acolo de o eruditie, credinta si dragoste de neinchipuit. Acolo mi-am intarit caracterul. Asa cum imi spunea un batran, coleg de celula, aici nu rezisti daca-i invingi pe ei ci daca te invingi pe tine. Va spun ca daca te invingi pe tine ii vei invinge pe multi.
In prima perioada a detentiei ma urmarea mereu imaginea tatalui de la proces. Acesta s-a ridicat furios si fluturand pumnii in aer a strigat: "Voi sunteti adevaratii banditi si criminali si nu ei. Sa ne dati copiii inapoi nemernicilor". Am fost convins ca va fi arestat si ca va lua si el calea inchisorilor. Din fericire (nici nu-mi vine sa cred ca formulez asa) a fost anchetat si batut doar o perioada si apoi eliberat. A fost dat afara insa din serviciu si nu l-au mai angajat o perioada lunga.
Ma mai urmarea si chipul iubitei mele. Insa ea mi-a fost si salvarea. Duceam o roaba de pamant, inca una si imi spuneam ca ma voi prabusi la urmatoarea si voi muri. Chipul iubitei ma intarea si mai caram o roba de pamant, mai taiam inca o legatura de stuf in apa inghetata. Sunt multe de zis.. Foamea era teribila. Va spun doar ca una din cele mai mari bucurii la stuf era ca mai prindeam un sarpe pe care-l mancam crud impartindu-l in 8 bucati pentru toti cei din echipa...
Am iesit dupa patru ani si m-am casatorit cu fata pe care o iubeam si care era hotarata sa ma astepte 15 ani si nu doar patru. A fost un act de curaj din partea parintilor ei sa o lase sa se casatoreasca cu "un bandit" care nu avea nici studii, nici servicii, nimic... La raman recunoscator socrilor mei mereu.
Educatia se face prin lopata tov-ule
Viata nu a curs linistita. Fostii detinuti erau considerati "dusmani irecuperabili ai noii ordini sociale" si nu trebuiau lasati in pace. M-au angajat pe santier doar. Am participat la construirea a 20 de blocuri. Eram trimisi pe santier "pentru purificarea sufletelor" fiindca educatia fostilor detinuti "se face prin lopata tov-ule", imi spunea trei tovarasi dela judeteana PCR Brasov. "Prin lopata lasa tu diplomele si hartiile. Pe astea se le duci la baie tov-ule". Asa imi repetau.
Am trecut usor peste toate cele mai putin insa peste moartea fiului meu. A fost scos de la Institutul de Marina cand a aflat ca e fiul unui "bandit" si pus la index oriunde s-a dus. A avut un adevarat soc cand i s-a comunicat si a facut un diabet sever care l-a ucis mult prea repede. Astea erau binefacerile regimului comunist...
Am fost turnat de unul din prietenii apropiati 
Rep: Banuiesc ca v-au asteptat foarte multe surprize neplacute cand v-ati citit dosarulde Securitate?
Bjoza Octav: Din pacate da. V-am spus ca am urmat pana la arestare Facultatea de Geografie la Iasi fiindca imi placea teribil de mult sa calatoresc. Atunci aveam cu ce dar nu s eputea, acum as putea dar nu mai am cu ce. Un prieten bun m-a turnat la Securitate spunand ca vreau sa fug din tara etc. Au urmat noi si noi anchete. Premiul prietenului turnator a fost pe masura: a facut turul Europei cu masina si cu rulota. Noi i-am iertat pe toti sa stiti fiindca am inteles pe deplin conditiile de atunci. Securitatea folosea metode din cele mai incredibile pentru a te convinge. Nu era usor. Noi am iertat dar nu am uitat si nu cerem decat sa se restabileasca adevarul.
Rep: Credeti ca adevarul ramane inca necunoscut?
Bjoza Octav: Oho si inca cum. Asa cum scriam la prefata unei carti "Romanie draga noi te iubim neconditionat desi tu continui sa fii recunoascatoare calailor nostri". Nicun tortionar nu a fost pedepsit sau arata cu degetul macar. S-au bucurat de pensii mari si batraneti linistite, iar copiii si nepotii tortionarilor de ieri mai conduc si azi. Reparatia morala este departe inca, iar de cea juridica nici nu mai vorbesc.
I-am spus unui parlamentar: La voi sunt demnitatile, dar la noi e demnitatea. Sa stiti ca nu e acelasi lucru".
Rep: Totusi...condamnarea comunismului. Autoritatile nu va sprijina, nu va sunt aproape?
Bjoza Octav: Nu stimate domn. Autoritatile nu ne dau nici cel mai mic ajutor. Nici macar nu ne mai baga in seama. Am stat patru ore la usa fostului ministru al Culturii, Theodor Paleologu, ca sa iau o copie dupa dosarul cu Monumentul Rezistentei Nationale. Am cerut s ama primeasca de mai multe ori si nu m-ar fi primit nici atunci daca nu intervenea un prieten parlamentar. E greu sa nu te intristezi cand gestul vine de la un om tanar si educat, fiul unui mare om de cultura si fost detinut politic.
De 10 ani de zile ne zbatem pentru acest proiect (Monumentul Rezistentei) si nu avem sperante ca vreunul dintre noi il va mai vedea ridicat cat suntem in viata. Cum vi se pare asta? Ma bucur ca s-a ridicat un Monument al Holocaustului. E firesc sa fie asa. Ma bucur ca Holocaustul se preda ca disciplina in scoli. Insa nu mi se pare normal ca un Monument al Rezistentei Anticomuniste sa fie atat de boicotat si nu mi se pare normal ca aceste crime odioase ale comunismului se nu fie aduse la cunostiinta tinerilor. Cine nu-si cunoaste istoria risca sa o repete. Cunoasteti zicala.
In ceea ce priveste condamnarea comunismului pot spune ca a fost un gest extraordinar, asteptat de muult timp, dar el ramane doar o tinichea goala care suna frumos
Politicienii romani nu sunt decat urmasii comunistilor de ieri si nu au niciun interes sa recunoasca crimele comunismului. I-am spus unuia care insista ca trebuie sa-i acord un respect sporit pentru ca e ditamai demnitarul: "La voi sunt demnitatile, dar la noi e demnitatea. Sa stiti ca nu e acelasi lucru". Nici pe dl Ticu Dumitrescu nu-l cautau pentru postura lui de luptator anticomunist ci mai mult pentru functiile publice detinute sperand sa obtina diverse avantaje.
In ceea ce priveste condamnarea comunismului pot spune ca a fost un gest extraordinar, asteptat de muult timp, dar el ramane doar o tinichea goala care suna frumos.
Sa va povestesc cum a decurs sedinta de atunci din Parlament pe langa toate magariile facute de Vadim Tudor si ceilalti. Noi ne asteptam sa fim pusi cu totii intr-o loja centrala, presedintele Basescu sau cel al camerei sa spuna cateva vorbe aratand spre noi, sa fim intampinati cu dragoste...Era in sfarsit momentul in care simteam dragostea celor din jur dupa atatia ani de "banditism". Dar asa au stat lucrurile? Da de unde... Nu ne-a asteptat nimeni, nu ne-a bagat nimeni in seama, nu aveam locuri rezervate ci fiecare s-a asezat pe unde a putut. Nu mai vorbesc de restul. Tara asta sufera de prea multe vorbe si de prea putine fapte.
de Ionut Baias
Sursa: HotNews.ro
Blog: Sevaciclon
March 15, 2012 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin
NICOLAE TITULESCU - imagini, păreri, gânduri despre personalitatea sa
Multe furtuni s-au abătut, de-a lungul secolelor asupra poporului român. Mulţi au fost aceia care au năvălit peste noi căutând să ne distrugă r[d[cinile. Şi dacă am rezistat numeroaselor atacuri şi ne-am păstrat integritatea teritorială şi suveranitatea naţională este pentru că România a ştiut să dea naştere unor minţi strălucite şi unor voci puternice care să ne reprezinte interesele şi să ne exprime năzuinţele.
O astfel de minte şi o astfel de voce, care se înscrie în galeria marilor personalităţi româneşti este şi remarcabilul savant, om politic şi diplomat, Nicolae Titulescu.
Nu puţine au fost cuvintele elogioase exprimate la adresa lui Nicolae Titulescu într-o serie de articole, studii, conferinţe şi lucrări de sine stătătoare, din care citez: "Portrete şi evocări" de Mircea Ştefănescu, "Figuri în relief" de Laur Preda, "Opera D-lui Nicolae Titulescu" de M.Pătraşcu, "Amintiri, Note, Reflexii" de Bena Brădişteanu, "O importantă figură a diplomaţiei europene - Nicolae Titulescu" de Acad. Petre Constantinescu - Iaşi I.M.Oprea, "Titulescu susţinător al dreptului internaţional ca drept al păcii şi colaborării internaţionale" de Grigore Geamănu şi Gheorghe Moca, "Nicolae Titulescu, diplomat român de prestigiu internaţional" de George Macovescu, "Omagiu lui Nicolae Titulescu" în revista "Lumea" din 3 martie 1966 şi lista poate bineînţeles continua, enumerarea nefiind exhaustivă.
Cu toate că ideile sale prin care a abordat multiple şi variate probleme cu caracter politic, diplomatic, economic, social şi juridic nu sunt cuprinse într-o operă de sinteză prin care să-şi expună în mod sistematizat întreaga sa concepţie, ecoul lor răzbate în timp, uimind şi astăzi prin forţa logică, prin simţul realităţii şi justeţe, prin claritate şi clarviziune.
Cei care avuseseră privilegiul să-i fie studenţi, obişnuiau să spună: "Cum? Nu l-aţi ascultat pe Titulescu? Atunci nu ştiţi nimic, este fantastic!"
"Parlamentarii români şi francezi l-au invidiat deopotrivă pentru măiestria cu care-şi rostea discursurile liber, în principalele limbi europene, iar elita diplomaţiei de la Societatea Naţiunilor a încercat adesea sentimentul satisfacţiei de a avea în mijlocul ei pe acest maestru al elocin\ei dar şi sentimentul chinuitor al geloziei. L-au admirat cu diferite prilejuri, marile personalităţi ale culturii româneşti ca: Titu Maiorescu, Nicolae Iorga precum şi oratori talentaţi ca Take Ionescu, Virgil Madgearu, dr.Nicolae Lupu etc. După discursul rostit de Titulescu în 1913, în parlament, Take Ionescu scria în gazeta "La Roumanie": Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească şi acest talent este al nostru."
Patriot înflăcărat, Nicolae Titulescu şi-a pus la dispoziţie inteligenţa, cultura, talentul şi întreaga sa activitate în slujba promovării, atât pe plan intern cât şi internaţional, a idealurilor sale de suveranitate, independenţă, cooperare, legalitate, securitate şi pace, ştiind să exprime în chip strălucit spiritul poporului român.
Integritatea naţională - ideal de veacuri al românilor
În istoria românilor nu puţine au fost momentele de răscruce. Poziţia sa strategică, bogăţia resurselor naturale, echilibrul şi frumuseţea formelor de relief au făcut din România în numeroase rânduri o ţintă de atac.
Practic, am putea spune că doar în două rânduri graniţele României au tins să se suprapună cu conturul vechii Dacii: la 1600 în timpul domniei lui Mihai Viteazul şi la 1 decembrie 1918, după terminarea primului r[zboi mondial. În afara acestor clipe astrale ale României, ţara noastră s-a simţit şi se simte trunchiată.
Iată de ce Nicolae Titulescu, în ziua de 3 mai 1915, la o mare adunare populară de la Ploieşti, deşi adept şi militant înflăcărat pentru pace susţinea ieşirea României din starea de neutralitate şi intrarea ei în război alături de statele Antantei, convins fiind că numai pe această cale e posibilă desăvârşirea unităţii naţionale a României:
"Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă!
Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsă, e sugrumarea care cere libertatea
Ardealul e românismul în restrişte, e viaţa care cheamă viaţă!
Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm!
Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă, încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare! Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta; e inima României geografice!
Acel care nu se simte tăiat la brâu, când priveşte Ardealul, acela nu-i român, acela-i sămânţă străină pripăşită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părţile!"
În ceea ce priveşte problema Basarabiei, după 1918 marile puteri nu o dădeau României, "deoarece li se recunoaşte ruşilor dreptul de a face apel la Societatea Naţiunilor pentru întreaga chestiune privind Basarabia". Cu alte cuvinte, ceea ce acordau aliaţii "era un proces de pledat în faţa Societăţii Naţiunilor".
Nicolae Titulescu a fost acela care a reuşit să înlăture dreptul de apel al ruşilor în ceea ce priveşte suveranitatea română asupra Basarabiei şi frontierelor existente la acea dată ale României şi semnând la 4 iunie 1920 Tratatul de la Trianon să obţină pe cale diplomatică o mare victorie.
Lupta lui Nicolae Titulescu pentru recunoaşterea şi menţinerea Basarabiei în interiorul graniţelor fireşti a continuat şi s-a materializat ulterior prin aderarea României şi a fostei Uniuni Sovietice la Pactul Briand - Kellog din 1928, pact ce prevedea "renunţarea la război ca instrument al politicii naţionale şi reglementarea diferendelor dintre ele numai prin mijloace paşnice; prin semnarea Convenţiilor de la Londra din 3-4 iulie 1933, prin care se definea agresiunea şi teritoriul statului asupra căruia aceasta nu s-ar putea exercita, fosta Uniune Sovietică recunoscând ipso facto că teritoriul României se întinde până la Nistru şi printr-o fructuoasă colaborare cu Maxim Litvinov, colaborare ce a culminat cu Tratatul de asistenţă mutuală româno-sovietic, încheiat la 21 iulie 1936 la Montreux, unde la articolele 3 şi 4 se recunoaşte Nistrul drept frontieră despărţitoare între cele două state.
Aceste rezultate favorabile ţării noastre nu au fost însă de lungă durată fiind distruse prin Acordul Ribbentrop - Molotov din 23 august 1939 prin care Stalin şi Hitler şi-au delimitat sferele de influenţă în est. La 28 iunie 1940 Basarabia avea să fie ocupată şi anexată prin forţă de către fosta U.R.S.S. Se întâmpla nu ştiu a câta oară în istorie când fără drept de apel teritoriul românesc era, - dacă se poate astfel - mutilat.
Pacea, important obiectiv al activităţii lui Nicolae Titulescu
Poporul român este un popor care iubeşte pacea. Aşa se explică de ce, Nicolae Titulescu, în calitatea sa de exponent al intereselor României a făcut să fie cunoscută setea de pace a românului. şi iată de ce pacea reprezintă pentru marele nostru diplomat un "crez" fără de care n-ar fi putut "rezista greuţăţilor vieţii".
Se spune: "Fericiţi făcătorii de pace!". Fericiţi trebuie să fie şi Nicolae Titulescu pentru faptul că s-a numărat printre ei, fiind numit când "pelerin al păcii", când "tribun al păcii", când arhitect al păcii", el însuşi autodenumindu-se un "idealist înfăptuitor" şi un "soldat al păcii".
Aş putea adăuga, spunând că marele nostru Titulescu nu a fost numai un "idealist înfăptuitor" ci şi un realist vizionar simţind de fiecare dat[, cu fiecare etapă, cu fiecare eveniment în parte pericolele ce puteau ameninţa pacea în Europa şi oferind soluţii sau fiind de acord cu propunerile care să împiedice iminenţa unor noi conflagraţii:
Societatea naţiuniulor
Primul război mondial a constituit pentru statele europene o experienţă traumatizantă. Odată cu finalizarea sa se impunea în mod imperios crearea unor pârghii solide care să evite pe cât posibil, războiul ca mod de soluţionare a diferendelor dintre state.
Una dintre aceste pârghii avea să fie Societatea Naţiunilor, organizaţie ce număra 36 de membrii fondatori printre care se număra şi România în cadrul căreia Nicolae Titulescu va avea o bogată activitate şi îşi va susţine în mod magistral punctele de vedere, în calitatea sa de participant la lucrările Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, de la prima sesiune (în 1920) şi până în 1935 inclusiv (cu excepţia anilor 1922 şi 1928) şi de preşedinte al Adunării Generale în 1930 şi 1931.
"Nu poate exista conflict, nici acum, nici în viitor, nici în realitate, nici închipuit", "nu există conflict latent sau unul deschis, care să nu-şi găsească judecătorul pe baza unei legi internaţionale, recunoscută şi exercitată de marea majoritate a statelor care alcătuiesc Societatea Naţiunilor"; pentru că Societatea Naţiunilor, chiar dacă i s-ar reproşa anumite lipsuri tot n-ar putea fi înlocuită cu altceva, fiind rezultatul înţelegerii a 54 de state iar pentru aşezarea "relaţiilor internaţionale pe baze juste şi folositoare, aşa cum este de dorit" trebuie acţionat "în interesul" acesteia "şi în limitele normelor ei constitutive".
Securitate colectivă pe calea repectării legii internaţionale şi a acordurilor regionale
"Securitatea nu este o operă de formule. Ea este o realitate ce consistă în a se asocia împotriva unui flagel comun ce se cheamă r[zboiul. Dacă asociaţia este deschisă tuturor noţiunilor fără excepţiune şi dacă există noţiuni ce refuză să participe la ea, aceasta înseamnă pur şi simplu sau că primejdia războiului este mai mică pentru ele decât pentru celelalte, sau că în ordinea concepţiilor lor războiul nu este o catastrofă".
Statele lumii s-au "asociat" şi continuă să se asocieze în vederea descoperirii unor căi optime de împiedicare a războiului - realitatea crudă şi cruntă care nu cruţă pe nimeni fie asupritor, fie asuprit, fie învingător, fie învins, fie vinovat, fie nevinovat de o asemenea oroare.
O primă încercare în acest sens "sub forma unei acţiuni politice întreprinse de toate statele fără deosebire"a avut loc în 1919, când Societatea Naţiunilor printr-un pact aborda problematica dreptului statelor la război.
Articolul 11 din pact, care prevedea că în caz de conflict sau de ameninţare cu război, Societatea Naţiunilor este obligată să ia măsuri adecvate pentru a salvgarda în mod eficace pacea naţiunilor, constituia, după părerea lui Nicolae Titulescu "suportul juridic al oricărei acţiuni preventive în favoarea păcii"şi pe temeiul lui trebuiau studiate cu grijă toate măsurile menite să împiedice declanşarea unei agresiuni. "Cheia de boltă" care putea asigura traducerea în practică a unor asemenea măsuri este articolul 16, cuprinzând obligativitatea sancţiunilor comerciale şi financiare împotriva agresorului şi posibilitatea unor acţiuni militare.
Cu toate acestea, războiul nu era pus în afara legii, existând anumite situaţii în care acesta putea fi considerat, pe plan juridic, ca o acţiune "legală". Pentru asemenea situaţii sunt enumerate de către Nicolae Titulescu, în 1929, la celebra sa conferinţă "Dinamica păcii" rostită în Germania, Reichstag.
Îndreptarea lacunelor Pactului Societăţii Naţiunilor a fost realizată prin Protocolul de la Geneva, din 1924, prin care "războiul de agresiune" era proclamat "drept crimă de război de către Comunitatea Internaţională"şi prin Pactul Briand - Kellogg, care punea în cele din urmă războiul în afara legii.
O altă cale de realizare a securităţii colective o constituiau acordurile regionale prevăzute, de altfel, prin pact. Sprijinind constant o astfel de poziţie, Nicolae Titulescu participă la organizarea şi reorganizarea Micii Înţelegeri, la constituirea Înţelegerii Balcanice, la discuţiile pentru Pactul Celor Patru Puteri, pentru Pactul Oriental, cel Mediteranean şi Tratatul Franco-Sovietic, precum şi la încheierea convenţiei pentru definirea agresiunii. În acelaşi scop el a discutat cu Maxim Litvinov proiectul unui pact de asistenţă mutuală între România şi U.R.S.S., care nu viza nici o ţară anume, dar era îndrep
tat împotriva oricărui agresor; la fel, el propusese şi guvernului Reichului un pact similar, cu condiţia garantării integrităţii
teritoriale a României şi a statelor ei aliate, propunere care, a fost refuzată de Berlin.
Dacă întregul conţinut ar fi acoperit "de o serie de pacte regionale legându-se unele de altele", "neîndreptate împotriva nimănui, dar având ca scop respectarea legii internaţionale, pacea va exista cu adevărat".
Revizionismul şi pericolul fascist
Garanţiile constituite pentru pacea şi securitatea Europei prin tratatele de pace încheiate după primul război mondial, prin activitatea Societăţii Naţiunilor şi printr-o serie de pacte şi acorduri ce aveau ca obiect interzicerea războiului ca instrument de reglementare a intereselor naţionale şi conservarea statu-quo-ului teritorial nu şi-au văzut eficienţa.
Că lucrurile au stat astfel o demonstrează izbucnirea celui de-al doilea război mondial, rezultat al eforturilor statelor învinse în primul război mondial de revizuire a tratatelor de pace, al venirii lui Hitler la putere în Germania şi al politicii de conciliere a marilor puteri învingătoare faţă de Germania.
Faţă de politica de revizuire dusă de anumite state încă din anul 1922, Nicolae Titulescu, fervent combatant al unei astfel de politici îşi formula următoarea opinie: "Noi nu revendicăm ranguri aristocratice în viaţa internaţională, în schimb nu vom renunţa niciodată la egalitatea cu ceilalţi aşa de greu câştigată. şi celor care ne vorbesc astăzi de întoarcerea la trecut pe calea revizuirii le răspundem: trecutul a fost al vostru, prezentul nu este al nimănui iar viitorul nu vi-l dăm, căci este cel mai scump bun din câte avem!" Iar în 1936 el atrăgea atenţia că: "Hitler este revizionist nu numai pentru el, dar pentru întreaga Europă".
Cu adevărat anul 1936 avea să reprezinte momentul în care se dădea startul îndreptării statelor lumii către un nou război, start dat prin denunţarea unilaterală de către Germania a tratatului de la Locarno şi ocuparea zonei demilitarizate renane.
La 18 martie 1936, Nicolae Titulescu, în calitate de ministru de externe al României, luând oficial cuvântul în faţa Consiliului Societăţii Naţiunilor, a subliniat că prin ocuparea militară a României tratatele de la Versailles şi de la Locarno au fost încălcate, punând în joc întreg sistemul securităţii colective" şi adăuga apoi: "Dacă denunţarea unilaterală a tratatelor ar putea fi acceptat[ fără consecinţe, aceasta ar însemna sfârşitul securităţii colective şi al Societăţii Naţiunilor. Am intra într-o lume din care am crezut că am ieşit pentru totdeauna şi care ar fi guvernată nu de către forţa dreptului, ci prin dreptul forţei."
Realitatea ulterioară avea să confirme vorbele lui Titulescu.
Şi în aceste condiţii în care războiul continuă să-şi arate faţa hidoasă în ciuda tuturor măsurilor de împiedicare să ne punem întrebarea prin ce alte modalităţi am putea instaura o pace universală?
Soluţia ne este oferită tot de marele nostru Titulescu: "Experienţa trăită dovedeşte că nu" pactele, "ci oamenii trebuiesc reformaţi".
Sursa: Academos.ro
© Blog: SEVACICLON
March 03, 2012 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin
Grupul lui Gavril Vatamaniuc a rezistat, ascuns în codrii voievodali ai Bucovinei, mai mult de un deceniu după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Unul dintre ultimii eroi ai rezistenţei armate anticomuniste, Gavril Vatamaniuc, a trecut la Domnul. Viaţa sa a căpătat dimensiunile unui mit printre bucovineni. Anunţul morţii sale a fost făcut de Ioan Roşca.
„Astăzi (n.r. - ieri) a plecat dintre noi şi vulturul Gavril Vatamaniuc. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru adevăr, dreptate şi ţară. Cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu arma, cu viaţa. Pentru uluitoarea lui vitalitate, vrednicie si consecvenţă, combinată cu un curaj şi o luciditate fără egal.
Grupul lui Gavril Vatamaniuc a rezistat, ascuns în codrii voievodali ai Bucovinei, mai mult de un deceniu după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Unul dintre ultimii eroi ai rezistenţei armate anticomuniste, Gavril Vatamaniuc, a trecut la Domnul. Viaţa sa a căpătat dimensiunile unui mit printre bucovineni. Anunţul morţii sale a fost făcut de Ioan Roşca.
„Astăzi (n.r. - ieri) a plecat dintre noi şi vulturul Gavril Vatamaniuc. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru adevăr, dreptate şi ţară. Cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu arma, cu viaţa. Pentru uluitoarea lui vitalitate, vrednicie si consecvenţă, combinată cu un curaj şi o luciditate fără egal.
Îi mulţumesc pentru tot ce mi-a povestit, pentru tot ce m-a sfatuit, pentru tot ce a făcut ca să sprijine firavele mele încercări justiţiare, inclusiv pentru cercetările de la procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, închise cu NUP (neînceperea urmăririi penale).
Iată că au reuşit complicii criminalilor comunişti, să-l bage şi pe el în mormânt, otrăvit de spectacolul năpârlirii vinovaţilor în baroni de tranziţie, nemângâiat de reparaţia pe care a cerut-o, cu demnitate. Nici măcar sentinţa definitivă pronunţată anul trecut, prin care i se recunoştea dreptul la nişte despăgubiri derizorii (faţă de ce a suferit, pentru că şi-a apărat ţara) nu a fost pusă în execuţie! Nu i s-au recunoscut pentru pensie anii în care a luptat singur în munţi, înfruntând nenumărate asalturi ale Securităţii - deşi faptul era recunoscut de justiţie, din 1990. Tratat ca un «bandit», până la capăt. A supravieţuit cultivând roşii în mica lui seră din curtea casei de la Frasin (judeţul Suceava)..."
Trădaţi de un localnic
La începutul lunii ianuarie 1955, un localnic a trădat secretul ascunzătorii celor patru eroi ai luptei anticomuniste. Drept urmare, în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 1955, prin pădurile încărcate de zăpadă, au început să se strecoare soldaţii unei companii de Securitate, trimisă din Botoşani pentru a-i anihila pe cei patru luptători. Securiştii au înconjurat zona numită Bâtca Corbului, unde se afla bordeiul grupului condus de Gavril Vatamaniuc. Laţul a început să se strângă, însă Gavril Vatamanicu a prins de veste. În bordei se mai afla doar Vasile Motrescu, pentru că cei doi fraţi erau plecaţi pentru a face rost de alimente. În momentul în care trupele de Securitate, însoţite de câini de vânătoare, au încercat să îi prindă pe cei doi partizani ascunşi în bordei, aceştia au deschis focul. În luptă, au ucis trei soldaţi din trupele de Securitate şi cei doi au reuşit să fugă.
Două grupuri separate
Pentru a se ascunde mai uşor, membrii grupului Vatamaniuc au decis să se separe. Cei doi fraţi Chiraş şi-au ales o ascunzătoare, într-un sat, iar Gavril Vatamaniuc şi Vasile Motrescu şi-au construit un alt bordei în pădure. În data de 18 iulie 1955, Securitatea a aflat unde se ascundeau cei doi fraţi. Securiştii au înconjurat gospodăria unde îşi aflaseră refugiu. A urmat o altă luptă, în care cei doi fraţi au căzut cu arma în mână. Gazda lor, Vasile Marciuc, care servea drept agent de legătură între cele două grupuri, a fost arestat şi torturat de securişti. În aceste condiţii, Vasile Marciuc a dezvăluit locul unde se afla ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc, lângă satul Voievodeasa. Astfel, în data de 17 octombrie 1955, Gavril Vatamaniuc a fost prins. Colegul său, Vasile Motrescu, a reuşit, din nou, să scape. El a fost, însă, arestat în data de 13 ianuarie 1958. Vasile Motrescu a fost judecat şi condamnat la moarte pentru uciderea soldaţilor din detaşamentul de Securitate care au încercat să îi prindă pe luptătorii anticomunişti în ianuarie 1955. Sentinţa de condamnare la moarte a fost pusă în executare la 29 iulie 1958.
Sursa: Romania Libera
© Blog: SEVACICLON
