March 25, 2011 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin

"Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot: parul din cap, pamantul, caruta. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul."

Mama Elisabeta Rizea

Elisabeta Rizea (n. 28 iulie 1912, Nucşoara, jud. Argeş - d. 6 octombrie 2003, Piteşti). Luptător anticomunist, deţinut politic.

Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

Casa memorialã Elisabeta Rizea - Nucşoara

A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.

Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale” din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani.

A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.

In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. “Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic”.

In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati ?dusmani ai poporului”.

35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.

La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid”. In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare”, dar a reusit sa fuga.

In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari”, povesteste Rizea. “Pina oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara”.

Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.

O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu… Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” – spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze.

Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

Va urma

March 24, 2011 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin

Acesta este titlul unei cărţi editate în 2009 de Fundaţia Corneliu Coposu şi de Tudor Călin Zarojanu. Volumul, primit de la surorile Seniorului cu ocazia interviului realizat săptămâna trecută împreună cu colegul meu George Rădulescu, este o culegere de texte scrise de mai mulţi elevi de liceu despre personalitatea lui Corneliu Coposu. Aceşti copii aveau câţiva ani la moartea liderului ţărănist (11 noiembrie 1995), însă profunzimea ideilor exprimate este copleşitoare. Am decis ca astăzi să dedic acest colţ de pagină unor citate remarcabile extrase din lucrările realizate de elevii ce au participat la concursul „Deceniul IX, deceniul Corneliu Coposu", lansat de fundaţia ce poartă numele Seniorului.

„Nu cred că l-au durut anii de închisoare, şi nici cei de izolare totală, cum l-a durut acea indiferenţă manifestată de părinţii noştri în zilele de după 1989; societatea românească este încă sub sechestrul regimului apus, iar oameni precum Corneliu Coposu nu mai sunt pentru a ne trezi conştiinţele. Încă tenebroasele umbre ale trecutului ameninţă prezentul" (Viorela Proca - Seniorul care nu a dorit să ajungă tovarăş).

„Despre Corneliu Coposu nu ştiam mai nimic. Despre comunism ştiam câte ceva de la părinţii mei, dar mai ales de la bunici. Unele dintre poveşti mi se păruseră fantezii ale bunicilor, neputând să-mi imaginez aşa ceva: raţie de pâine, carne, ulei; Nu ştiu dacă ridicarea unor statui sau numirea unor străzi răspunde dorului de Corneliu Coposu; cu el a dispărut o lume care s-a ghidat după alte valori". (Ioana Guşatu - Omul care a rămas monarhist până la moarte).

„Forţa personalităţii sale, inflexibilitatea atitudinii în ceea ce priveşte ideologia comunistă au făcut ca împotriva lui să se coalizeze o mulţime de curente diverse, fără valoare individuală, dar cu forţă de impact prin însumare, care cel puţin în media s-au concertat foarte bine în încercarea de a-l izola şi de a-l discredita; personalităţi ca a lui Coposu erau atacate în haită, insultate constant. Omul era imaginea, imaginea era omul: inflexibil, inatacabil, obiectivul lui era prea important, timpul rămas prea scurt, nu trebuia să oscileze sau să cedeze". (Alexandra Olteanu - O adevărată personalitate).

Într-o Românie care pluteşte în derivă, într-o Românie în care Moni, Iri, Pepe şi Zăvo au devenit breaking news, într-o Românie în care interesele clientelare reprezintă modul de a face politică, într-o Românie în care corupţia este la putere, consider de datoria noastră să căutăm şi să scoatem la lumină şi alte repere. Iar aceşti elevi reprezintă alternativa. Însă, dacă lucrurile din ţară nu se vor schimba fundamental, ei, copii de azi, vor pleca. Vor căuta o societate sănătoasă în care să înveţe şi să trăiască. În care să fie respectaţi şi să respecte la rândul lor. Şi atunci, România va fi pierdută. Definitiv.

Sursa: Adevarul Autor: Lucian Pop

February 26, 2011 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin “Stop morder! Brasov - Auschwitz.” Acesta este textul pe care brasoveanul Liviu Cornel Babes il lasa in urma sa, in ziua de 2 martie 1989, inainte de a-si curma viata in semn de protest fata de atrocitatile regimului comunist… La doar cateva luni inainte de Revolutie, Liviu Cornel Babes si-a dat foc pe partia Bradul din Poiana Brasov, in fata catorva sute de turisti romani si straini. Spera astfel sa atraga atentia occidentului asupra politicii opresive si inumane pe care Nicolae Ceausescu o instaurase in Romania. Gestul sau nu a trecut insa neobservat. Partia din Poiana Brasov era un loc frecventat de turistii straini, iar brasoveanul a mizat pe faptul ca acestia aveau sa povesteasca in lumea libera ceea ce vazusera. In aceeasi seara, stirea era transmisa de Radio Europa Libera. In aprilie 1989, tot occidentul a aflat despre Liviu Cornel Babes prin intermediul ziarului “The Free Romanian”, condus de Ion Ratiu. Articolul a fost apoi preluat si de “The Sunday Times”. Liviu Cornel Babes s-a nascut la 10 septembrie 1942 si a lucrat la Trustul de Prefabricate din Brasov ca electrician. Era pasionat de pictura, iar ultima sa opera avea parca sa-i anunte destinul.

Pe ultimul tablou Liviu Babes notase discret cuvintul “sfarsit”…

Opera reprezentativă a lui Liviu este, după spusele soţiei sale, „Pădure amputată", pictură ce reprezintă un protest ascuns faţă de retezarea destinului unui popor.

„Eu tot timpul mă întrebam ce e cu tabloul respectiv. Acum îl văd ca pe o premoniţie. În Revoluţie au murit foarte mulţi oameni, iar tabloul pare să exemplifice tocmai vărsarea de sânge a unor oameni care arătau la fel, pentru că aveau acelaşi scop: eliberarea de sub comunism. Parcă a fost un vizionar", spune Etelka Babeş.

Prin Legea 93/1997, Liviu Cornel Babes a fost declarat Erou - Martir. Brasovul l-a numit cetatean de onoare post-mortem, iar strada pe care a locuit poarta, astazi, numele martirului.  În dată de 2 martie Braşovul îl comemorează pe Liviu Cornel Babeş - Jan Palach al României, cel care prin sacrificiul sau, a tras ultimul semnal înaintea căderea dictaturilor comuniste din Europa de Est. Încă din 2 martie 1990, S.I., Mişcarea 15 Noiembrie” preşedinte Mircea Sevaciuc a organizat marşuri şi mitinguri în memoria, Martirului” Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Liviu Babeş, declară:, Liviu Babeş a fost băgat în mormânt de securitate şi de comunişti. El făcuse înainte o scrisoare la Europa Liberă prin care cerea anumite lucruri. De atunci, nu a mai avut zile bune. Îi era frică să meargă pe stradă. Într-o zi mi-a zis la serviciu:<< Ăştia vor să pună mâna pe mine, dar nu o să reuşească, pentru că o să îmi dau foc de viu>> Nu am crezut atunci că o va face. Spun încă odată, securiştii şi comuniştii l-au omorât. Şi nu îmi este frică să mărturisesc adevărul.” Monitorul Express 03.02.’07.

                                                                           Blog-Sevaciclon

February 16, 2011 de Blog Admin

              Stimate Domnule Mircea Sevaciuc,



  Întreaga familie îndurerată a lui Vasile Paraschiv, vă mulţumeşte dumneavoastră şi membrilor Asociaţiei 15 NOIEMBRIE 1987 pentru că aţi fost alături de noi  in cumplitele momente generate de dispariţia lui.

Vă mulţumim, de asemenea, pentru toate cuvintele frumoase rostite din suflet, pentru toate sentimentele şi aprecierile dumneavoastră faţă de Vasile Paraschiv.

  Suntem convinşi că şi iubitul nostru tată şi soţ este fericit când priveşte de acolo, de sus, şi vede ce prieteni de seamă i-a dăruit Dumnezeu.



                                                             Cu deosebită consideraţie

                                                              Familia Paraschiv

Documente probatorii depuse la Tribunal care dovedesc, prin continutul lor de necontestat, motivele pentru care solicit statului roman daune pentru suferintele indurate in timpul detentiei. 1. Document privind arestarea mea la data de 9 septembrie 1983.

1. Sentinta de condamnare, definitiva si irevocabila, la 12 ani inchisoare pentru infractiunea de complot impotriva oranduirii socialiste.

2. Detentie executata exclusiv pe celula fiindu-mi refuzat dreptul la munca, drept care mi-ar fi usurat oarecum regimul de detentie (regim alimentar imbunatatit, corespondenta, pachete, vorbitoare cu familia).

3. Doua rapoarte abuzive de pedepsire comandate de securitate care m-au privat vreme de un an si de acele drepturi minimale cuvenite.

4. Incarcerarea mea in regim restrictiv vreme de un an cu taierea totala si a acelor drepturi minimale

5. Bolnav fiind de ulcer cronic mi s-a refuzat permanent regim alimentar adecvat si medicamentatia necesara.

6. Am fost supus permanent la o supraveghere draconica din partea securitatii prin cadrele penitenciarelor, prin reteaua de informatori si mijlocele de ascultare care m-au insotit in toate celule in care am fost incarcerat.

7. Decretul din ianuarie 1988 mi-a redus pedeapsa la jumatate (6 ani). Am fost amanat succesiv de comisiile pentru eliberare conditionata, controlate de securitate, pana la implinirea termenului – septembrie 1989, sub motivatia ca as fi insuficient reeducat.

8. Inca de la iesirea de pe poarta penitenciarului Jilava am fost luat in primire de oamenii securitatii care m-au supravegheat 24 de ore din 24 pana in ziua de 12 decembrie 1989 cand am fost din nou arestat primind mandat de retinere pana la data de 10 ianuarie 1990 pentru tentativa la propaganda impotriva oranduirii socialiste.

Supravegherea a fost extinsa asupra intregii mele familii, USLA primind indicatii sa intervina in forta impotriva noastra daca am fi incercat sa contactam cetateni straini sau ambasade.

Existand un precedent in acest sens, colegul meu de detentie de la Aiud, Bugan Ion, a primit despagubiri pentru 5 ani de detentie, prin sentinta definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, suma de 500.000 euro, am considerat ca pentru cei sase ani de detentie ar fi drept sa cer despagubiri in valoare de 600.000 de euro. La aceasta suma am adaugat inca 100.000 de euro pentru haituiala la care am fost supus dupa punerea mea in libertatea din septembrie 1989 si rearestarea din decembrie 1989.

Tribunalul Municipiului Bucuresti s-a pronuntat asupra solicitarii mele retinand ca am executat detentie pentru motive politice si acordandu-mi despagubirii in valoare de 180.000 lei noi. Am considerat suma ca fiind derizorie in raport cu suferintele indurate si in prezent incerc la Curtea de Apel Bucuresti obtinerea unei hotarari drepte in ceea ce ma priveste (termen – 14 februarie a.c.)

Sunt constient de faptul ca acesti bani pe care ii solicit vin de la bugetul statului unde fiecare dintre noi este contribuabil (sau, ar trebui sa fie !). Exista solutii la indemana guvernului pentru a degreva bugetul statului, asa cum a fost aprobat de Parlament, de aceste plati.

Sugerez cateva:

1. Toti demnitarii statului, la nivel central si local, ajunsi in aceste functii si ca urmare a activitatii acestor nefericiti, sa contribuie cu un procent din veniturile lor pentru plata acestor despagubiri.

2. Exista numeroase ONG-uri (asociatii, institute etc.) subventionate nejustificat din bugetul statului. Eliminarea acestor subventii si indreptarea lor catre acest fond.

3. Capitalistii Romaniei de astazi, care intorc banii cu lopata, ar putea si ei sa contribuie, atat cat ii lasa inima, la acest fond.

4. Numeroase privilegii in sume considerabile acordate unor persoane care nu au nici-un merit in schimbarile produse in societatea romaneasca dupa evenimentele din decembrie 1989. Aceste sume sa fie directionate spre acest fond.

5. Sumele obtinute prin recalcurea pensiilor fostilor tortionari sa fie dirijate spre acest fond.

6. Prin negocieri directe cu fiecare petent Guvernul poate plati aceste despagubiri esalonat sau prin actiuni la Fondul Proprietatea.

Si ca incheiere, de astfel de despagubiri nu trebuie sa beneficieze decat petentii care pun pe masa Tribunalului documente (nu martori !) similare cu cele descrise mai sus. De asemenea, petentii care au dosare de colaboratori ai securitatii sa fie exclusi de la plata acestor despagubiri. Tribunalul trebuie sa asigure o transparenta toala asupra acestor solicitari, drept de contestare a petitiilor, colaborare cu CNSAS pentru clarificari.

Semnez : Dumitru Iuga

February 09, 2011 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin

Doru Braia - “Dacă Vasile Paraschiv ar fi trăit în Polonia, cu siguranță la catafalcul lui ar fi venit două milioane de creștini.”

Ana Blandiana, președintele Fundației Academia Civică ,,consideră că Vasile Paraschiv a făcut parte din acea parte a societății care nu renunță să spună NU nedreptății, minciunii și indiferenței”

Doina Jela a menționat că Vasile Paraschiv are asigurată fericirea veșnică, citând din Sfinții Părinți: “Fericit este cel prigonit pentru dreptate”. Jela a citit câteva pasaje din cartea pe care a editat-o, “Așa ceva nu se mai poate, tovarășe Nicolae Ceaușescu”, îndemânând pe cei prezenți la lecturarea cărților scrise de Paraschiv

Mihai Neamţu – “A elogiat două virtuți teologice pe care Vasile Paraschiv le-a avut: curajul și sinceritatea. Trecerea la cele veșnice a lui Vasile Paraschiv lasă un gol în suflet. Toți cei care l-au cunoscut îi vor simți lipsa. Memoria actelor sale de curaj și demnitate va dăinui. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vladimir Tismaneanu - Dizidentul si comisarul: Vasile Paraschiv versus Ion Iliescu „De-a lungul deceniilor, Ion Iliescu a vorbit mult, patetic si rasunator despre clasa muncitoare, despre "morala proletara", dar nu s-a gandit vreodata sa stea de vorba cu cel care, pe vremea cand Iliescu era ministrul tineretului si prim secretatar al CC al UTC, deci in 1968, a decis sa renunte la calitatea de membru al PCR. Nu propagandistul Ion Iliescu a fost exponentul acestei clase, ci muncitorul autentic Vasile Paraschiv, cel care si-a riscat viata pentru a demasca regimul drept ceea ce era: o organizare terorista a impilarii, jefuirii si umilirii cetatenilor tarii. Eroul disident Vasile Paraschiv a trait in adevar. Comisarul ideologic Ion Iliescu a trait si traieste in opusul adevarului Sursa -Hotnews

Marius Oprea -,,Vasile Paraschiv a murit umilit..”

Dorin Tudoran - Vasile Paraschiv a ştiut că “nimeni nu poate să schimbe lumea”, dar a crezut că pentru a se ivi şansa unui asemenea miracol, cineva trebuie să înceapă de undeva. N-a aşteptat să-i vadă pe alţii voluntarizându-se.A făcut pasul, a ieşit din rând, convins că asta contează…

                                            Şi pentru mine,unul, a contat enorm.

                                                Washington, DC,4 februarie 2011

Doru Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie crede că “faptele dizidentului român Vasile Paraschiv reprezintă istorie”. 32 de organizaţii civice şi sindicale solicită premierului Emil Boc să decreteze în zilele de 7, 8 şi 9 februarie doliu naţional “în memoria suferinţelor indurate de dizidentul Vasile Paraschiv în timpul regimului comunist şi criptocomunist”. Organizaţiile semnatare propun ca în zilele menţionate drapelele României şi Uniunii Europene să fie arborate în bernă.

Mircea Sevaciuc - Neînfricatul Vasile Paraschiv, a plecat un pic..

Ştiam încă din vara lui 2010, ca Vasile Paraschiv are probleme de sănătate, când a refuzat politicos invitaţia lui Toader Steţca de a participa la Săpânţa la regăsirea romanilor uitaţi de România! Însă cea mai importantă întâlnire cred din ultimi 21 de ani am avut-o în a doua jumătate a luni noiembrie 2010 la locuinţa sa din PloieştiM-am prezentat la patul Veteranului Luptător Anticomunist pentru a dezbate o idee personală, aducându-I totodată în dar o icoană de lemn cu Issus Hristos La un moment dat am deschis subiectul despre acţiunea pe care vreau să o declanşez în premieră naţională.. Inventarierea patrimoniului poporului roman din 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu. Listarea celor 26 de ministere şi întreprinderile de ramură din teritoriu pentru a putea constitui Istoria jefuiri economiei naţionale, în ultimi 21 de ani. Dintrodată nea Vasile să ridicat din pat şi asemeni lui Archimede care a strigat “Evrika” în urmă cu 2000 de ani a exclamat entuziasmat de mai multe ori extraordinar, extraordinar... După trei zile publicam cu prilejul lansări blogului Sevaciclon, primele ministere şi zeci de întreprinderi închise. Ploieşti -25 noiembrie 2010 Mircea Sevaciuc- acasă la familia Paraschiv

La catafalcul lui Vasile Paraschiv lideri de sindicat de astăzi şi de ieri nu au făcut de gardă, la unul dintre Fondatori Sindicatului Liber al Oamenilor Munci din România (SLOMR) Este o demonstraţie clară că lumina zilei ca de fapt ei nu au mai nimic cu activitatea autentic sindicala. Mi-a revenit sarcina de a prezenta condoleanţe familiei, din partea la alţi marii romani: Doina Cornea, Toader Steţca şi Paul Goma. Deasemenea colegul Werner Sommeraurer prieten cu Vasile Paraschiv nu a putut participa la înmormântare din cauza sănătăţi Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Doina Cornea şi Leontin Horaţiu Iuhas- Vă transmitem tristeţea noastră

pentru.plecarea celui care a fost şi va fi mereu în inimile noastre, Vasile Paraschiv!

Toader Steţca - Paris -Transmite condoleanţe familiei şi simte în suflet o durere

imensa prin dispariţia lui Vasile Paraschiv. El se alătură altor mari romani: Corneliu

Coposu, Ion Raţiu, Constantin Ticu Dumitrescu, Elisabeta Rizea,Ioan Gavrilă

Ogoranu şi alţii. `

Iulius Filip - ,,Lupta lui Vasile Paraschiv m-a motivat sa trimit acea scrisoare la

Solidaritatea poloneza

Paul Goma - Vasile Paraschiv nu orfan m-a lăsat, ci fără un frate!

De când mi-a intrat în casă, în 1977, să semneze Apelul nostru, m-am văzut în el ca într-o oglindă: şi eu fusesem hăituit, ameninţat, bătut, calomniat faţă de colegi, de vecini - atât că nu fusesem internat la nebuni… În puţinul timp rămas până la arestarea de la 1 aprilie (1977) prin „binevoitori” trimişi, ori prin cu totul „întâmplători” care-mi ieşeau în cale când plimbam copilul - ce aflam? „Să ştiţi, domnu' Goma, că şi eu aş fi semnat hârtia aia - dar lângă un ţigan ca Paraschiv?” După ce ni s-a alăturat şi Ion Negoiţescu, acelaşi motiv: nesemnarea lor devenise … din cauza „unui curist ca Negoiţescu”. Când acelaşi Negoiţescu îi propusese lui Bogza să semneze, Marele Plop întrebase cine redactase Apelul. Negoiţescu îi spusese. Geologza: „Dar cine-i Goma ăsta? N-am auzit de el. Nu semnez apeluri scrise de necunoscuţi.” Nea Vasile, nea Vasile… Cine se găsise, în 1977, să spele onoarea unui neam coborât direct din Traian şi Decebal: Un ţigan, un curist şi un necunoscut…

Ne merităm soarta. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Vasile Paraschiv.

Paris - Paul Goma  05.02.20011