January 10, 2011 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin

Cei mai buni studenţi români din străinătate: „Primiţi-ne acasă!“

Simona Soare

Vineri 7 ian 2011

Cristina Ghenoiu, premiată de preşedintele Academiei Române

FOTO: Lucian Muntean

Elitele din educaţie au fost premiate, aseară, în cadrul unei gale fastuoase ce a avut loc la Palatul Parlamentului. Marele premiu al Ligii Studenţilor Români din Străinătate a fost acordat Cristinei Ghenoiu, o bucureşteancă în vârstă de 29 de ani, doctorand la „Cornell University“ din New York.

Majoritatea tinerilor care studiază la instituţii de prestigiu din lume intenţionează să se întoarcă în ţară, pentru a contribui la dezvoltarea României.

Marele premiu al celei de-a doua ediţii a Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), „Studentul anului în lume“, a fost acordat de Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, Cristinei Ghenoiu, o bucureşteancă în vârstă de 29 de ani.

Tânăra este doctorand la „Cornell University“ din New York, unde studiază Biologia celulară şi cromozomială. Ea a plecat în Canada încă din 1998, obţinând o bursă la un liceu din cadrul United World College. Tânăra şi-a continuat studiile în Egipt şi în Statele Unite ale Americii.

Cu toate că se simte legată de România, Cristina nu ar pleca din străinătate unde se simte apreciată. „Mama s-a chinuit două săptămâni să facă rost de actele necesare pentru a pleca la studii. După ce am terminat colegiul în străinătate, am revenit în ţară şi am vrut să mă angajez profesor de engleză la clasele primare. Mi s-a spus că nu se poate, fiindcă nu am diplomă de Engleză. Simt că România este o ţară căreia nu-i pasă de mine“, a spus Cristina Ghenoiu.

Necesitatea unei reconstituiri a elitei intelectuale

Alexandra Dobra (20 de ani) din Cluj-Napoca, „Studentul anului Europa“ la categoria Licenţă, locuieşte la Paris încă de la vârsta de cinci ani şi a urmat The University of York din Marea Britanie. „Cred că România are nevoie de o reconstituire a elitei intelectuale. Aici mă simt acasă şi dacă mi s-ar oferi oportunităţi, m-aş întoarce fără să stau pe gânduri“, a spus Alexandra Dobra.

Câştigătoarea „Studentul Anului Europa- postuniversitar“, Cosmina Dorobanţu (30 de ani) din Timişoara, urmează un doctorat la Oxford în economie şi lucrează pentru redactorul-şef al publicaţiei Financial Times. „Sunt legată de România. Dacă s-ar ivi oportunitatea de a face carieră, m-aş întoarce să-mi ajut ţara. Sunt mândră de realizările studenţilor români din străinătate“, a spus Cosmina.

Sebastian Burduja, preşedintele Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), a declarat că tinerii români care învaţă peste hotare pot contribui substanţial la dezvoltarea ţării: „România nu-şi permite să piardă capetele strălucite pe care le are.

Studenţii români din străinătate reprezintă modele autentice de excelenţă pentru ţara noastră”, a spus preşedintele LSRS.

Potrivit organizaţiei, 35% din studenţii nu vor sub nicio formă să se întoarcă, 38% sunt nehotărâţi, iar 24% iau în calcul varianta revenirii în România.

Sursa: Adevãrul de searã Simona Soare

                                   Blog: Sevaciclon

January 09, 2011 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin

Mircea Sevaciuc, fostul lider al Mişcării ,,15 Noiembrie 1987" îşi aminteşte...

Data publicarii: 17.07.2010 21:06:00

Auzisem despre fotbalistul Şteţca de la "U” Cluj, Olimpia Satu Mare, Oaşul Negreşti, încă din anii ’80, eu fiind un ,"microbist” cu abonament la Steagul Roşu Braşov. Informaţia că, într-o localitate din nordul ţării – Săpânţa, primarul Toader Şteţca a pus în aplicare, cu sprijinul a 85% dintre locuitori, ceea ce mai târziu a fost denumită ,,lustraţia” a făcut înconjurul României. Dupa ce neo-comuniştii au fost ,,ţâpaţi din funcţii” şi CAP-ul desfiinţat, s-a creat cadrul pentru reformarea şi reorganizarea localităţii Săpânţa.

Mircea Sevaciuc. FOTO: Liviu Butnariu

După o lună, ,,Alianţa pentru Proclamaţia de la Timişoara”, susţinută de 4-5 milioane de români, le-a dat dreptate săpânţenilor. Cea mai importantă hotărâre luată de ,,Agora” din Săpânţa a fost retrocedarea terenurilor confiscate de comunişti după 1945, proprietarilor de drept. În primul an, veniturile sătenilor s-au dublat. În loc ca Săpânţa să fie considerată un ,,Model pentru România” şi Toader Şteţca să fie numit Ministrul Agriculturii, de premierul Roman, pe 13 iulie 1990, reformatorul autentic al satului românesc a fost…. ARESTAT. Ca o ironie a sorţii ,,pedeapsa politica” s-a produs la Shighetul Marmaţiei, locul unde au fost încarcerată si asasinată elita politică a României, după 6 martie 1945. ,,Memorialul Sighet”, dedicat victimelor comunismului, ar trebui să acorde un loc şi victimilor neo-comunismului de după fuga lui Ceauşescu, din 22 decembrie 1989…

În prima jumătate a lunii octombrie 1990, am fost contactat de regretatul George Şerban de la Societatea Timişoara, pentru a ne informa reciproc şi consulta în legătură cu strămutarea procesului ,,Primarului din Săpânţa”, de la Baia Mare la Braşov. Mişcarea ,,15 Noiembrie 1987”, pe care o conduceam, s-a ocupat de săpânţenii care au venit la Braşov, la procesul lui Toader Şteţca. După prima zi de proces, săpânţenii au fost cazaţi în casele membrilor Mişcării, dar şi la alti braşoveni. Soţia lui Toader şi încă o familie au fost cazaţi la noi acasă. Întrucât procesul se desfăşura la Braşov, am stabilit, de comun acord cu familia lui Toader, ca avocatul George Vlad, apărătorul ,,novembriştilor”, să fie al treilea avocat a lui Toader Şteţca. Eliberarea lui Toader Şteţca de la Penitenciarul Codlea s-a transformat, pentru braşoveni, într-o mică sărbătoare a victoriei, evenimentul fiind puternic mediatizat. Avocatul George Vlad a desfiinţat pe rând toate acuzaţiile care i-au fost ,,fabricate”clietului său, câştigând la toate instanţele de judecată procesele lui Toader Şteţca. La invitaţia primarului, sărbătorile de Paşte din 1991 le-am petrecut la Săpânţa, împreună cu George Vlad, Sandra Pralog, Vivi Drăgan şi alţii.

Citez dintr-un articol din “România Liberă” din 21 aprilie 1992 (,,Săpânţa: Alegeri cu uslaşi şi gaze lacrimogene”): ,,În după-amiaza din ajun, sâmbăta Floriilor, centrul Săpânţei a fost practic ocupat. Trupele au năvălit asupra oamenilor, care s-au refugiat prin grădini şi uliţele laterale. Câţiva uslaşi au scos din funcţiune, cu profesionalism, sirena de alarmă şi clopotele bisericii care începuseră să sune. La două case, nr. 349 si 664, presupuse , li s-au spart geamurile, aruncându-se în interior petarde lacrimogene. A doua zi, Ileana Stan, femeie necăjită cu un soţ infirm, se căina pentru cele două cergi pârlite şi mulţimea de bani care o va costa sticla de la verandă şi de la geamuri. Dl James D.Wiletes, reprezentant al , şi observator electoral acreditat, aduna, uimindu-se, tuburile goale sau neexplodate ale grenadelor lacrimogene”. Alegerile au fost câştigate de candidatul FSN, dupa regula lui Stalin : ,,Nu contează cine câştigă alegerile, important este cine numără voturile”. În data de 27iunie 1992, cei 52 de electori ai Convenţiei Democratice (eterogenă, infiltrată şi dezorganizată democratic) din România au stabilit ,,câştigarea” alegerilor prezidenţiale şi parlamentare în… 17 noiembrie 1996. Dacă alegerile din noiembrie ’46 au fost furate de către comunişti, cele din octombrie 1992 au fost pierdute de către asa-zişii anticomunişti… Ameninţat în permanenţă de diverse pericole, Toader a hotărât, pentru a-şi salva viaţa, dar mai ales pentru a asigura viitorul familiei sale, că cel mai bun lucru era să plece din România. Cei care direcţionau ,,justiţia politică”, aflând că Şteţca a părăsit ţara, i-au deschis ,,pe furiş” încă un dosar, de această dată la Judecătoria Ploieşti.

După ce au fost epuizate toate termenele pentru atacarea ,,sentinţei de învinuire” au avut grijă să-l înştiinţeze tangenţial şi pe avocatul lui Toader Şteţca. Ulterior, Preşedintele României, D-l Emil Constantinescu, a graţiat şi ultima acuzaţie fabricată de ,,reţeaua politică Voicu”. Peste ani, când diaspora românească din Franţa a organizat un simpozion dedicat ,,Primarului din Săpânţa”, Toader m-a contactat pentru a obţine şi transmite casetele procesului de la Braşov, înregistrate de o televiziune locală. Am reuşit să le obţin şi le-am trimis printr-un prieten comun care urma să ajungă la Paris. Însă, într-o parcare din Germania,casetele au dispărut!

                                                                                          Autor: Mircea Sevaciuc

Sursa: Certitudine

                                        Blog: Sevaciclon

December 27, 2010 de Blog Admin

Data publicarii: 25.12.2010 00:35:00

M-a sunat Toader Şteţca de la Paris. Ca în fiecare an de Crăciun şi de Paşti, şi-a sunat prietenii din ţară. Sunt zilele în care dorul capătă o dimensiune sacerdotală, mistică, şi Toader sună atunci ca după pomelnic. Eu eram cam al 60-lea. Înainte de mine îl sunase la Braşov pe Mircea Sevaciuc, la care tocmai veniseră colindătorii… I-au ascultat împreună şi astfel Toader, care se afla în Franţa, a fost colindat în România… Pe urmă m-a sunat pe mine, cum v-am spus. “Toadere - zic - , ce le-ai ura tu românilor de Crăciun?”. A stat câteva clipe pe gânduri şi mi-a spus: “M-am uitat şi eu la televizor şi am văzut cum s-a aruncat băiatul acela de la balcon. Mă gândesc că ceva se întâmplă, ceva se apropie… Le-aş ura românilor mei să fie pregătiţi cu sufletul, să fie demni. Să le dea Dumnezeu sănătate şi să nu mai stea cu mâna întinsă!”

Sursa: Certitudinea
Autor: Miron Manega

                                   Blog: Sevaciclon

December 26, 2010 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin Ieşirea din detenţie Data publicarii: 12.07.2010 01:16:00

A rămas mai puţin de o lună până la revenirea lui Toader Şteţca în ţară şi întâlnirea plănuită de acesta în zilele de 7 şi 8 august la Săpânţa. Reamintesc că scopul acestei întâlniri este acela de reconciliere, pe de o parte (fostul primar a iertat multe din nedreptăţile care i s-au făcut, dar nu pe toate) şi de mărturisire pe de altă parte: doreşte să dezvăluie toate adevărurile necunoscute ale «războiului de la Săpânţa» al cărui protagonist a fost. Şi vrea s-o facă în mod public, să se ştie.

Amintirea lui Toader Şteţca iese la iveală în cele mai neaşteptate forme. La sfârşitul anului 2008, în Sala Mare a Casei de Cultura a Studenţilor din Iaşi a avut loc premiera unui spectacol de teatru în care personajele au fost interpretate de catre deţinuţi ai Penitenciarului din Iaşi. Piesa se numeşte "Haina de om" iar autorul textului, Cristian Bârsan, este el însuşi deţinut. Spectacolul s-a jucat şi în Bucureşti, un an mai târziu, la Teatrul Nottara. A avut un succes uriaş. Amintesc de acest proiect teatral insolit, pentru că, la un moment dat, pe parcursul piesei, un personaj stă de vorbă cu un reporter. Din discuţia lor, spectatorii vor înţelege că cei doi se cunosc din 1991, când erau colegi la săptămânalul "Timpul", din Iaşi. Ei îşi amintesc cu nostalgie de un reportaj scris împreună la Săpânţa, în 1992, când primarul Toader Şteţca făcuse din comună un fel de republică maramureşeană, şi cum s-au documentat strecurându-se printre scutieri şi prin norii de gaze lacrimogene. Până la întâlnirea de la Săpânţa, continuu evocarea lui Toader Şteţca, republicând în facsimil încă un fragment din presa vremii (toamna anului 1990).


VA URMA Sursa: Certitudinea
Autor: Miron Manega

                                 Blog: Sevaciclon

December 19, 2010 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin Cum l-am cunoscut Data publicarii: 05.07.2010 00:24:00

Pe Toader Şteţca l-am cunoscut personal în 2008. “L-am cunoscut” e un fel de a spune, pentru că a fost o simplă discuţie telefonică. Eram la Dinu Cocea acasă, în locuinţa de pe Căderea Bastiliei din Bucureşti, pentru care reputatul regizor îndurase atâtea necazuri în odiseea repunerii în posesie. Mi-a povestit cum l-a întâlnit el pe Toader Şteţca la Paris (relatare pe care am şi publicat-o), după care l-a şi sunat şi mi l-a dat la telefon.

Discuţia a fost, din punctul meu de vedere, un eşec. Toader Şteţca era supărat pe oamenii din România (supărare perfect îndreptăţită, de altfel), ceea ce s-a repercutat indirect şi asupra mea… La câteva zile i-am trimis, prin internet, în speranţa obţinerii unei apropieri care m-ar fi onorat, următorul mesaj:

“Domnule Toader Şteţca,/ Numele meu este Miron Manega şi sunt jurnalist. În seara când am vorbit cu d-voastră, de la Dinu Cocea, m-aţi certat că nu ştiu cine sunteţi şi ce aţi facut. A fost o neînţelegere. Ştiu aproape tot ce se poate şti despre ce s-a întâmplat în 1990 la Săpânţa, până la plecarea d-voastră din ţară. Am aflat şi restul de la Dinu, cu care am înţeles că sunteţi prieten…Nedreptatea care vi s-a făcut nu e singulară. Dinu Cocea însuşi este victima unei batjocuri judiciare, fiind, practic, obligat să părăsească pentru a doua oară România. Ca ziarist, încerc să-l ajut, deşi şansele nu sunt de partea mea. În orice caz, ceea ce ţine de misiunea mea profesională asumată este de a arăta oamenilor (în special celor tineri) că au existat şi încă mai există oameni ca Toader Şteţca… Sau ca Horia, sau ca Avram Iancu… E o mare criză de modele în România… Nici nu ştiu dacă vreau ceva anume de la d-voastră. Poate eventual o fotografie. Mă bucur însă că sunteţi bine, că aţi reuşit să aveţi o stabilitate materială (am înţeles de la Dinu că deţineţi două proprietăţi lângă Paris, că v-aţi cumpărat două maşini), că aţi reuşit să fiţi învingător într-o lume care nu vă dădea nicio şansă. Foarte puţini reuşesc. Mi-ar face plăcere să vă câştig prietenia, pentru că sunteţi una dintre puţinele personalităţi pe care le respect total şi necondiţionat. Vă doresc viaţă lungă şi cât mai puţină amărăciune!"...

Nu mi-a răspuns la acel mail până anul acesta când, pe neaşteptate, am primit un telefon de la el. Între timp Dinu Cocea, care se întorsese la Paris, i-a vorbit despre mine, ceea ce, probabil, i-a alungat suspiciunile. Toader Şteţca mi-a spus că vrea să organizeze, în vara aceasta, la Săpânţa, o întâlnire cu toţi cei care i-au fost alături în perioada 1990-1992. Se întoarce pentru a spune până la capăt adevărurile necunoscute ale “războiului de la Săpânţa”, dar şi pentru reconciliere. De aceea vrea să facă din această reîntoarcere o mică sărbătoare de recunoştinţă. Vrea s-o facă în mod public, să se ştie. Vrea să mulţumească tuturor celor care l-au ajutat atunci, în perioada acelei incredibile rezistenţe împotriva neocomunismului… M-am simţit onorat că mi-a cerut părerea şi sprijinul în vederea împlinirii acestei dorinţe care-l macină, probabil, demult. De aceea scriu toate acestea. La care adaug, în facsimil, încă un articol din presa vremii despre «războiul de la Săpânţa»

Întâlnirea de la Săpânţa va avea loc în zilele de 7 şi 8 august

VA URMA

Sursa: Certitudinea Autor: Miron Manega

                                                Blog: Sevaciclon

December 17, 2010 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin

de LAURA STEFANUT

15 Decembrie 2010

Un tanar a fost atacat la Universitatea Harvard din SUA

Universitatea Harvard

Marian Staş a plecat din România, în 1999, pentru a face studii masterale la Harvard şi mărturiseşte că a revenit în ţară pentru a contribui la dezvoltarea acesteia. De când s-a întors, a propus şi a condus proiecte pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ, a publicat nouă cărţi şi peste 100 de articole, a realizat traininguri, tutorate, consultanţă, a ţinut cursuri în cadrul Universităţii Bucureşti, al SNSPA şi al Academiei Tehnice.

Vorbiţi-ne despre bursa pecare aţi obţinut-o la Harvard.

Fac parte din prima echipă de bursieri (1998-1999) a programului Kokkalis pentru Europa de Sud-Est şi Central-Răsăriteană, împreună cu o colegă din Grecia, un coleg din Ungaria şi unul din Bulgaria. Am aplicat şi am obţinut bursa. Ce a urmat a însemnat o transformare fundamentală pentru viaţa mea şi a familiei mele. Începând din 1999, am început să-mi trăiesc eu viaţa în loc ca ea să mă trăiască pe mine.

De ce aţi decis să vă întoarceţi în România?

Pentru că îmi pasă ca ţara mea să fie cu totul altfel decât este acum. Şi pentru că pot contribui la transformarea sistemului nostru educaţional. În opinia mea, educaţia trebuie să fie, de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani.

Miza istorică este succesul sau eşecul României în condiţiile generate de dobândirea, pe 1 ianuarie 2007, a statutului de ţară membră a Uniunii Europene, iar focalizarea complexă şi de lungă durată a ţării noastre pe transformarea profundă a educaţiei pe toate palierele sale, într-o manieră fără precedent până în acest moment - incomparabilă cu oricare dintre schimbările ori corecţiile din zona publică la care suntem martori -, reprezintă condiţia critică de succes a noii Românii europene.

Care ar fi principalele puncte negative ale sistemului de învăţământ din România?

Unul singur, istoric, perceptibil în mod acut în zona preuniversitară, în primul rând. România începe să funcţioneze după modelul european, iar şcoala ca sistem încă funcţionează după modelul comunist.

A treia transformare istorică, de sistem, a educaţiei - după Spiru Haret (1890-1900) şi după reforma comunistă (1945-1955) - încă nu a avut loc.

Consecinţele majore ale acestei discordanţe istorice sunt evidente, începând cu însuşi procesul legislativ - unul confuz, puternic alterat politic, care cel mai probabil va genera jumătăţi, sferturi sau optimi de transformări în loc să marcheze ieşirea istorică a sistemului educaţional din sfera de influenţă a orânduirii trecute.

Cum se reflectă în conturarea societăţii româneşti această încremenire în proiectul comunist?

Există două riscuri majore, deja perceptibile. În primul rând, avem perpetuarea toxică a formelor fără fond: una vorbim, alta facem, ne prefacem că facem în loc să ne comportăm integru, ca societate.

În al doilea rând, e vorba de instituirea ca normă a comportamentelor reactive şi defensive. Facem mereu ce ne spun alţii în loc să facem ce vrem noi cu adevărat.

La nivel de valori, tocmai acest lucru îl făcea şi sistemul educaţional comunist: înregimenta, în loc să elibereze; închidea în loc să deschidă; pedepsea în loc să încurajeze.

Care au fost şi care sunt demersurile dvs. pentru „resuscitarea" sistemului de învăţământ din ţară?

În 2004, am pus în discuţie publică transformarea istorică, de sistem, a educaţiei, prin proiectul „Şcoala pe bune".

Am propus un sistem educa­ţio­­nal autentic, care cultivă valori, e folositor şi plăcut. În particular, începând cu 2007, în cadrul proiectului „Introducerea programelor de bacalaureat internaţional în şcolile publice din România", am facilitat un proces prin care, pe 15 iunie 2009, Colegiul Naţional „Barbu Ştir­bei" din Călăraşi a devenit prima şcoală publică din România acreditată să ofere compo­nenţa DP (Diploma Pro­­gramme).

De asemenea, un număr de versiuni recente ale Legii educaţiei naţionale conţin referiri explicite la alternativa educaţională IB/DP (Intenational Baccalaureate/ Diploma Programme).

Ce presupune acest program de bacalaureat internaţional?

IB Diploma Programme e conceput ca o alternativă educaţională ce pregăteşte studenţi cu vârste de 16 până la 19 ani pentru studiul la universităţi din străinătate. Programul durează doi ani şi diploma este recunoscută de universităţi de prestigiu din afară.

Dacă e posibilă o ierarhizare, care ar fi cel mai mare obstacol pe care a trebuit să îl surmontaţi după întoarcerea în ţară?

Pornind de la această întrebare, pot spune care a fost aspectul pe care m-am focalizat să-l gestionez cât mai înţelept cu putinţă după ce am revenit de la Universitatea Harvard: faptul de a fi perceput ca un om obişnuit, normal, ca toţi cei cu care am interacţionat, ca o persoană fără fumuri şi fiţe ieftine, ca un profesionist care îşi cunoaşte valoarea dobândită la prima universitate a lumii, dar care nu face caz şi mofturi doar pentru că a avut oportunitatea extraordinară să studieze şi să predea acolo.

Ce le-aţi recomanda studenţilor români care doresc să se întoarcă în ţară?

Veniţi şi focalizaţi-vă intens pe dezvoltarea eficientă, în următorii zece ani, a mecanismelor care să vă permită accesul la poziţiile formale de putere şi influenţă în stat şi în societate.

Există o percepţie generală printre studenţi, şi nu numai, că în România nu există posibilitatea unei cariere de succes. Care este poziţia dvs. vizavi de această mentalitate?

Nu a fost cazul meu. Dar pot spune, în schimb, cum m-am menţinut interesant pentru piaţa care m-a solicitat: am creat de fiecare data un joc nou., relevant şi util pentru cei care au dorit să lucreze cu mine. Iată câteva exemple: cursul de formatori acreditat CNFPA, dezvoltat pe baza unui model personal; competiţia colegială interuniversitară PROFESSORIA, dezvoltată pe baza sesizării unei nevoi

reale a Şcolii ca sistem - aceea de a avea profesori mai buni pentru copiii noştri; programul educaţional „Liderii Mileniului Trei", dezvoltat pentru a răspunde nevoii de competenţă soft la elevii de liceu şi şcoală generală etc.

În prezent conduceţi Fundaţia CODECS pentru Leadership. Cu ce se ocupă aceasta?

Emblema fundaţiei este programul de educaţie non-formală în arta de a conduce. Poartă denumirea de„Liderii Mileniului Trei" (LMT), este dezvoltat în parteneriat cu British Council din anul 2001 şi oferit în învăţământul preuniversitar în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului. Până în prezent, peste 9.500 de elevi au absolvit module ale programului LMT.

Fundaţia este solicitant sau partener în proiecte cu finanţare europeană în valoare de aprox. 11 milioane euro. Aveţi un motto care vă ghidează? Sau poate o întâmplare decisivă pentru viaţa dumneavoastră?

Da. Am învăţat că atunci când fac ceea ce îmi place obţin rezultate remarcabile şi pentru mine, şi pentru cei din jurul meu. De aceea, o lecţie importantă pentru mine a ultimilor zece ani a fost să accept proiectele în mod selectiv, pe baza a două criterii: a) dacă ele contribuie la transformarea de sistem a educaţiei în România; b) dacă mă simt bine şi îmi place ceea ce fac în respectivele proiecte.

La realizarea interviului a contribuit şi Ioana Enache (LSRS)

Sursa: România Liberă

Blog: Sevaciclon