Scrisoare deschisa catre Secretarul de Stat George Costin
February 05, 2012 in Romania si istoria de Blog Admin
Excelenţei sale,
Domnului
GEORGE COSTIN
Secretar de stat
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor
Scrisoare deschisă,
Din partea generalului (r.) doctor Mircea Chelaru, fost Şef al Statului Major General, şi participant nemijlocit la acţiunile cu caracter militar din perioada decembrie 1989 – martie 1990.
Problema: calitatea de revoluţionar atribuită cadrelor militare din Sistemul Apărării Naţionale.
- 22 decembrie 1989 a găsit Armata României precum şi celelalte structuri de forţă militare, în starea şi sub imperativele alarmei de luptă, fie ea şi parţială. A fost parţială dacă ne raportăm la întregul sistem naţional de apărare! Pentru marile unităţi şi unităţile existente la pace, activităţile s-au desfăşurat cu toate prerogativele îndeplinirii unei misiuni de luptă. I s-a spus parţială pentru-că unităţile acţionau doar cu efectivele existente la pace, fără a se decreta mobilizarea, conform planurilor de completare a acestora la război.
Alarma s-a dat la 17 decembrie 1989. În consecinţă, toate efectivele, de la soldat la general erau sub indicativul unei misiuni de luptă, conform planurilor antestabilite. Deturnarea lor către represalii, în perioada 17-21 decembrie şi apoi folosirea lor după 22 decembrie în scopul unor acţiuni „alte decât războiul” este totala responsabilitate a factorului politic, indiferent de perioada la care ne referim! De aceea Armata ca instituţie trebuie exonerată de orice culpă colectivă, iar erorile dovedite ca fiind producătoare de victime omeneşti trebuie puse exclusiv în termeni individuali, pe seama celora care, din motive strict imputabile lor, au încălcat regulile de angajare, principiul proporţionalităţii folosirii forţei cât şi legile războiuilui stipulate în cele patru convenţii de la Geneva şi Protocoalele de la Haga. Cei care au greşit din varii motive au răspuns sau vor răspunde cu titlu personal, în faţa justiţiei.
În aceste condiţii, toate acţiunile militarilor se numesc misiuni de luptă şi se execută pe baza deciziei transmisă pe lanţul de comandă şi control. Aşadar, nici un militar al armatei române nu putea să dispună de propria decizie decât numai sub imperativele ordinelor primite, a jurământului militar şi numai în conformitate cu legile internaţionale ale războiului, la care România a fost semnatară.
Alegerea voluntară a soluţiilor de protejare a civililor şi implicarea în riposta cu foc faţă de acţiunile criminal-terorist-loialiste fac parte din registrul obligatoriu al acţiunilor oricărui militar din lume!
- Din logica argumentelor de mai sus rezultă indubitabil că invocarea participării la actul revoluţionar de către orice militar este falsă şi trebuie respinsă din această perspectivă pentru-că el s-a aflat permanent în sistemul de decizie care a validat acţiunea corespunzător unei noi evaluării a situaţiei şi în consecinţă s-a trecut la aplicarea altor reguli de angajare în mediul specific de acţiune, pe întreg lanţul de comandă-control.
Titlul de revoluţionr este incompatibil cu calitatea de militar sub jurămât, mai ales când activează într-o structură organizată sub autoritate statală. Nu am avut armate revoluţionare, forţe rebele, grupări paramilitare, etc. care l-au răsturnat pe Ceauşescu, şi care să-şi revendice Revoluţia Română! În România nu au fost nici cazacul Cociubei, nici mexicanul Pancio Gonzakes, nici cubanezii Fidel Castro şi Che Guevara!
Revoluţia română este numai proprietatea poporului român!
- Sub incidenţa acestui raţionament rezultă că nu pot exista diferenţieri de apreciere a militarilor, a tuturor celor care erau în structuri militare, indiferent de natura lor, din perspectiva atribuirii calităţii de revoluţionar sau nu. Ar fi egal cu a admite că toţi ceilalţi, care nu au titlul de revoluţionar, fie nu şi-au îndeplinit misiunile prin ordinele ierarhice primite, fie au fost antirevoluţionari, ceeea ce devine o aberaţie!
Toţi militarii, indiferent de structura în care au activat şi care au suferit ca urmare a acţiunilor de luptă, intră sub incidenţa prevederilor legilor şi statutelor militare referitoare la morţi, răniţi, invalizi de război precum şi urmaşii acestora, similare veteranilor de război. Pentru actele de excepţie, de sacrificiu şi eroism, se pot atribui recompense prin decorare conform legii specifice, de către instituţia militară tutelară, cu toate drepturile de consecinţă. Nicidecum un act de eroism militar nu trebuie recompesat cu un titlu de revoluţionar. Nu există în istoria medie sau recentă a revoluţiilor europene, un asemenea precedent. Nici măcar după actul de la 23 august 1944, nu s-a atribuit nici unui militar titlul de „insurecţionist” după întoarcerea armelor împotriva Germaniei lui Hitler. Militarii au fost întotdeauna sub jurământul dat poporului român iar suprema recompensă a fost şi trebuie să rămână veşnica recunoştinţă a acestuia!
Supunerea acestor argumente vine în întâmpinarea solicitării personale ca Legea 341/2004 să elimine explicit din prevederile sale categoria militarilor din Sistemul Apărării Naţionale existent la data de 22 decembrie 1989. Consider că ar fi un act de justă şi corectă delimitare a rolului instituţiei militare în raport cu societatea civilă care şi-a asumat atunci riscurile existenţiale maxime, dincolo de prerogativele sale sociale. Noi, militarii, consider că ne-am făcut doar datoria şi nimic mai mult!
Este necesar ca printr-o prevedere explicită în lege, să se constituie obligatoriu, la nivelul fiecărei asociaţii de revoluţionari, o structură permanentă gen „departament (comisie, consiliu, etc.) de investigare morală” care să cerceteze orice suspiciune asupra realităţii datelor care au stat la atribuirea calităţii de revoluţionar, din momentul prezent, pentru timpul viitor. În cazul identificării unei alte situaţii decât cele existente la dosar care intră sub incidenţa articolelor încriminatoare din lege, asociaţia în cauză va fi obligată să intreprindă măsurile juridice necesare pentru ridicarea calităţii, descoperită a fi fost obţinută prin fals, sperjur sau înşelăciune. Astfel, procesul de asanare al „intruşilor” sau mai simplu a „revoluţionarilor fabricaţi” devine continuu şi producerea reparaţiilor se poate face în timp real. Ar fi o dovadă de înaltă răspundere civică în faţa naţiunii şi o binemeritată şi reconfortantă recuperare a demnităţii şi spiritului nobil al Revoluţiei Române.
Cu sinceră apreciere,
General (r.) doctor
Mircea Chelaru
Bucureşti, 02 februarie 2012
Notă
Conţinutul similar al scrisorii a fos trimis şi ministrului apărării naţionale, urmând a fi difuzat atât Comisiei parlamentare de profil cât şi principalelor asociaţii de revoluţionari, spre ştiinţă.
Blog: Sevaciclon