21 September, 2013

REÎNTOARCEREA LUI TOADER ŞTEŢCA (III)

December 19, 2010 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin Cum l-am cunoscut Data publicarii: 05.07.2010 00:24:00

Pe Toader Şteţca l-am cunoscut personal în 2008. “L-am cunoscut” e un fel de a spune, pentru că a fost o simplă discuţie telefonică. Eram la Dinu Cocea acasă, în locuinţa de pe Căderea Bastiliei din Bucureşti, pentru care reputatul regizor îndurase atâtea necazuri în odiseea repunerii în posesie. Mi-a povestit cum l-a întâlnit el pe Toader Şteţca la Paris (relatare pe care am şi publicat-o), după care l-a şi sunat şi mi l-a dat la telefon.

Alt text here

Discuţia a fost, din punctul meu de vedere, un eşec. Toader Şteţca era supărat pe oamenii din România (supărare perfect îndreptăţită, de altfel), ceea ce s-a repercutat indirect şi asupra mea… La câteva zile i-am trimis, prin internet, în speranţa obţinerii unei apropieri care m-ar fi onorat, următorul mesaj:

“Domnule Toader Şteţca,/ Numele meu este Miron Manega şi sunt jurnalist. În seara când am vorbit cu d-voastră, de la Dinu Cocea, m-aţi certat că nu ştiu cine sunteţi şi ce aţi facut. A fost o neînţelegere. Ştiu aproape tot ce se poate şti despre ce s-a întâmplat în 1990 la Săpânţa, până la plecarea d-voastră din ţară. Am aflat şi restul de la Dinu, cu care am înţeles că sunteţi prieten…Nedreptatea care vi s-a făcut nu e singulară. Dinu Cocea însuşi este victima unei batjocuri judiciare, fiind, practic, obligat să părăsească pentru a doua oară România. Ca ziarist, încerc să-l ajut, deşi şansele nu sunt de partea mea. În orice caz, ceea ce ţine de misiunea mea profesională asumată este de a arăta oamenilor (în special celor tineri) că au existat şi încă mai există oameni ca Toader Şteţca… Sau ca Horia, sau ca Avram Iancu… E o mare criză de modele în România… Nici nu ştiu dacă vreau ceva anume de la d-voastră. Poate eventual o fotografie. Mă bucur însă că sunteţi bine, că aţi reuşit să aveţi o stabilitate materială (am înţeles de la Dinu că deţineţi două proprietăţi lângă Paris, că v-aţi cumpărat două maşini), că aţi reuşit să fiţi învingător într-o lume care nu vă dădea nicio şansă. Foarte puţini reuşesc. Mi-ar face plăcere să vă câştig prietenia, pentru că sunteţi una dintre puţinele personalităţi pe care le respect total şi necondiţionat. Vă doresc viaţă lungă şi cât mai puţină amărăciune!"...

Nu mi-a răspuns la acel mail până anul acesta când, pe neaşteptate, am primit un telefon de la el. Între timp Dinu Cocea, care se întorsese la Paris, i-a vorbit despre mine, ceea ce, probabil, i-a alungat suspiciunile. Toader Şteţca mi-a spus că vrea să organizeze, în vara aceasta, la Săpânţa, o întâlnire cu toţi cei care i-au fost alături în perioada 1990-1992. Se întoarce pentru a spune până la capăt adevărurile necunoscute ale “războiului de la Săpânţa”, dar şi pentru reconciliere. De aceea vrea să facă din această reîntoarcere o mică sărbătoare de recunoştinţă. Vrea s-o facă în mod public, să se ştie. Vrea să mulţumească tuturor celor care l-au ajutat atunci, în perioada acelei incredibile rezistenţe împotriva neocomunismului… M-am simţit onorat că mi-a cerut părerea şi sprijinul în vederea împlinirii acestei dorinţe care-l macină, probabil, demult. De aceea scriu toate acestea. La care adaug, în facsimil, încă un articol din presa vremii despre «războiul de la Săpânţa»

Alt text here

Alt text here

Alt text here

Alt text here

Alt text here

Întâlnirea de la Săpânţa va avea loc în zilele de 7 şi 8 august

VA URMA

Sursa: Certitudinea Autor: Miron Manega

                                                Blog: Sevaciclon