21 September, 2013

REÎNTOARCEREA LUI TOADER ŞTEŢCA (IV).

December 26, 2010 in Români, uitaţi de România! de Blog Admin Ieşirea din detenţie Data publicarii: 12.07.2010 01:16:00

Alt text here

A rămas mai puţin de o lună până la revenirea lui Toader Şteţca în ţară şi întâlnirea plănuită de acesta în zilele de 7 şi 8 august la Săpânţa. Reamintesc că scopul acestei întâlniri este acela de reconciliere, pe de o parte (fostul primar a iertat multe din nedreptăţile care i s-au făcut, dar nu pe toate) şi de mărturisire pe de altă parte: doreşte să dezvăluie toate adevărurile necunoscute ale «războiului de la Săpânţa» al cărui protagonist a fost. Şi vrea s-o facă în mod public, să se ştie.

Amintirea lui Toader Şteţca iese la iveală în cele mai neaşteptate forme. La sfârşitul anului 2008, în Sala Mare a Casei de Cultura a Studenţilor din Iaşi a avut loc premiera unui spectacol de teatru în care personajele au fost interpretate de catre deţinuţi ai Penitenciarului din Iaşi. Piesa se numeşte "Haina de om" iar autorul textului, Cristian Bârsan, este el însuşi deţinut. Spectacolul s-a jucat şi în Bucureşti, un an mai târziu, la Teatrul Nottara. A avut un succes uriaş. Amintesc de acest proiect teatral insolit, pentru că, la un moment dat, pe parcursul piesei, un personaj stă de vorbă cu un reporter. Din discuţia lor, spectatorii vor înţelege că cei doi se cunosc din 1991, când erau colegi la săptămânalul "Timpul", din Iaşi. Ei îşi amintesc cu nostalgie de un reportaj scris împreună la Săpânţa, în 1992, când primarul Toader Şteţca făcuse din comună un fel de republică maramureşeană, şi cum s-au documentat strecurându-se printre scutieri şi prin norii de gaze lacrimogene. Până la întâlnirea de la Săpânţa, continuu evocarea lui Toader Şteţca, republicând în facsimil încă un fragment din presa vremii (toamna anului 1990).

![Alt text here](/blogosferasindicala/content/public/upload/titlu iv_1_o.jpg "Title here")

Alt text here

Alt text here

Alt text here

Alt text here

VA URMA Sursa: Certitudinea
Autor: Miron Manega

                                 Blog: Sevaciclon