17 September, 2013

Neînfricatul Vasile Paraschiv, a plecat un pic.....

February 05, 2011 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin Alt text here A plecat dintre noi unul dintre cei mai neînfricaţi luptători anticomunişti din România – Vasile Paraschiv. S-a lepădat de Regimul Ilegitim şi Criminal încă din 1968, luptând timp de 21 de ani pentru apărarea drepturilor naturale ale omului, pentru apărareadrepturilor salariaţilor din România.

A fost arestat prima dată în primăvara lui 1971, iar a doua oară în 1977 chiar din locuinţa fostului deţinut politic, scriitorului Paul Goma din Bucureşti. În feb.’77 scriitorul lansase Mişcarea pentru Drepturile Omului, şi Paraschiv semnase scrisoarea deschisă iniţiată de Goma pe adresa conferinţei OSCE de la Belgrad.

Paraschiv mărturisea ca a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa. În 1978 a ţinut a doua conferinţă de presă la Paris şi a anunţat mişcarea sindicală pe care a iniţiat-o. În 27 aprilie acelaşi an a părăsit Parisul, plecând spre România. La întoarcere s-a oprit la München la invitaţia lui Noel Bernard, directorul postului de radio Europa Liberă. A acordat un interviu foarte dur la adresa lui Nicolae Ceauşescu. A doua zi s-a urcat într-un tren cu destinaţia România. La punctul de frontiera Curtici a fost dat jos din tren şi urcat într-un altul care mergea în sens invers. În 1979 este unul dintre fondatori SLOMR împreună cu Dr. Ionel Cană şi Gheorghe Braşoveanu.

De la începutul anilor ’80, despre Vasile Paraschiv nu s-a mai ştiut nimic. Cei din străinătate au devenit îngrijoraţi de soarta să. Au încercat să afle veşti despre el. Nu au reuşit. La telefon nu putea fi găsit, iar nimeni din Ploieşti nu avea curajul să se apropie de dizidentul devenit celebru în Occident.

În primăvara lui 1987 Vasile Paraschiv a fost arestat în mai multe rânduri. Revolta muncitoreasca anticomunista din 15 Noiembrie 1987 de la Braşov, a fost un, STRIGAT PENTRU ADEVĂR ŞI LIBERTATE” cum se intitulează această carte a NEÎNFRICATULUI Vasile Paraschiv. Dumnezeu să-l odihnească!

                                                        Mircea Sevaciuc

                                             Fondator Mişcarea 15 Noiembrie 1987

Alt text here

Testamentul lui Vasile Paraschiv

                                             Apel către tineri

Către toţi tinerii din toate şcolile şi facultăţile din România.

Către toţi tineri din toate partidele politice de azi din România, care înainte de a se înscrie în aceste partide n-au fost niciodată membri ai Partidului Comunist Roman.

                                              Dragi tineri,

Voi sunteţi speranţă şi viitorul ţării şi al poporului nostru. Voi puteţi, când vreţi – vorba poetului – şi lumea s-o-mpărţiţi.

Nu există în lume revoluţie făcută de pensionari. Tineretul a fost întotdeauna şi pretutindeni iniţiatorul şi făuritorul tuturor revoluţiilor din lume. Nu vă învăţ să mai faceţi o încă o revoluţie în România pentru că nu este cazul. Avem tot ce ne trebuie pentru a impune clasei politice conducătoare să rezolve toate anomaliile care există azi în ţara noastră, create de Ion Iliescu şi de comunişti din jurul lui. Să nu uitaţi şiş a nu iertaţi niciodată perioadă grea a dictaturii comuniste din România anilor 1944 – 1989, crimele şi nelegiuirile Partidului Comunist Roman, suferinţele şi umilinţele cumplite, incredibile, create de această dictatură poporului roman timp de 45 de ani.

  1. Să luptaţi şi să fiţi activi în viaţă, pentru că ceea ce s-a întâmplat atunci, să nu se mai repete niciodată în istoria ţării noastre.

  2. Să luptaţi pentru apărarea drepturilor omului în România, pentru

Dreptate şi libertate, democraţie şi demnitate, pentru adevăr.

  1. Să nu vă temeţi şi să nu vă fie frică niciodată de persecuţii şi represiune, atunci când cauza voastră, cererile formulate de voi, sunt întemeiate pe lege.

  2. Să nu fiţi fricoşi, egoişti şi laşi. Să condamnaţi întotdeauna frică, egoismul şi laşitatea. Aceste trăsături de caracter sunt ruşinoase şi condamnabile. Din această cauză a suferit poporul nostru 45 de ani şi a pierdut atât de mult şi moral şi material.

  3. Să luptaţi pentru apărarea valorile morale ale Revoluţiei Romane din decembrie 1989, pentru care şi-au vărsat sângele şi şi-au dat viaţa peste 1200 de tineri ca voi. Adevărul în locul minciunilor (transparenţă totală în toate domeniile vieţii noastre politice, economice şi sociale) şi o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii ţării. 6. Să nu puneţi niciodată interesele voastre personale deasupra intereselor generale ale ţării şi poporul nostru.

  4. Să fiţi cetăţeni oneşti în viaţă, oameni cinstiţi, sinceri şi corecţi, gata oricând să dovediţi spirit de sacrificiu pentru cauză şi interesele altora, ale poporului.

  5. Să învăţaţi de la dascăli voştri tot ce este mai frumos, mai bun şi nobil în viaţa şiş a le aplicaţi în practică.

  6. Să urmaţi exemplul eroilor şi martirilor poporului roman.

  7. Să învăţaţi bine carte, căci concurenta este mare şi grea, să obţineţi numai succese la învăţătură şi să ajungeţi specialişti mari, de vază, oameni competenţi şi cu renume internaţional, conducători ai României.

  8. Asta este tot ce vă pot să vă las eu vouă moştenire: lupta mea, sfatul, ideile şi exemplul meu personal.

Vasile Paraschiv 28 oct. 2008

Portretul comunismului

Comuniştii sunt oameni fără conştiinţă, fără morală, fără Dumnezeu şi fără sentimente umane.
Oameni fără spirit patriotic şi de sacrificiu pentru cauză şi interesele altora, ale poporului.
Oameni care rezolva întotdeauna problemele cetăţenilor şi ale ţării, aşa cum le convine lor, cum vor ei, fără să ţină cont de Constituţie şi de legile ţării, prin forţa şi violenţă.
Sunt oameni fără logica, fără raţiune, fără ruşine, fără bun simţ şi fără discernământ.
Comuniştii sunt oameni aroganţi, îngâmfaţi, demagogi şi fără scrupule, oameni care nu admit niciodată că părerea altora este mai bună de cât a lor.
Comuniştii sunt oameni care întotdeauna urmăresc să-şi atingă scopurile, ambiţiile, profitul şi interesele personale, prin vânzarea propriei lor conştiinţe, a credinţei în Dumnezeu, a moralei creştine şi prin executarea orbeşte a tot ce li se cere. Pe ei nu-I interesează suferinţele şi umilinţele cumplite pe care le provoacă oamenilor nevinovaţi, ei executa orbeşte ordinele primate, îşi fac, datoria” ei nu judecă, nu gândesc, ci acţionează, executa.

STRIGĂT PENTRU ADEVĂR ŞI LIBERTATE - Vasile Paraschiv