Nicolae Titulescu- prezenţă românescă remarcabilă pe scena diplomaţiei internaţionale. Aprig militant pentru integritate teritorială şi pentru pace

March 15, 2012 in Generaţia neînfrântã de Blog Admin

NICOLAE TITULESCU - imagini, păreri, gânduri despre personalitatea sa

Multe furtuni s-au abătut, de-a lungul secolelor asupra poporului român. Mulţi au fost aceia care au năvălit peste noi căutând să ne distrugă r[d[cinile. Şi dacă am rezistat numeroaselor atacuri şi ne-am păstrat integritatea teritorială şi suveranitatea naţională este pentru că România a ştiut să dea naştere unor minţi strălucite şi unor voci puternice care să ne reprezinte interesele şi să ne exprime năzuinţele.

O astfel de minte şi o astfel de voce, care se înscrie în galeria marilor personalităţi româneşti este şi remarcabilul savant, om politic şi diplomat, Nicolae Titulescu.

Nu puţine au fost cuvintele elogioase exprimate la adresa lui Nicolae Titulescu într-o serie de articole, studii, conferinţe şi lucrări de sine stătătoare, din care citez: "Portrete şi evocări" de Mircea Ştefănescu, "Figuri în relief" de Laur Preda, "Opera D-lui Nicolae Titulescu" de M.Pătraşcu, "Amintiri, Note, Reflexii" de Bena Brădişteanu, "O importantă figură a diplomaţiei europene - Nicolae Titulescu" de Acad. Petre Constantinescu - Iaşi I.M.Oprea, "Titulescu susţinător al dreptului internaţional ca drept al păcii şi colaborării internaţionale" de Grigore Geamănu şi Gheorghe Moca, "Nicolae Titulescu, diplomat român de prestigiu internaţional" de George Macovescu, "Omagiu lui Nicolae Titulescu" în revista "Lumea" din 3 martie 1966 şi lista poate bineînţeles continua, enumerarea nefiind exhaustivă.

Cu toate că ideile sale prin care a abordat multiple şi variate probleme cu caracter politic, diplomatic, economic, social şi juridic nu sunt cuprinse într-o operă de sinteză prin care să-şi expună în mod sistematizat întreaga sa concepţie, ecoul lor răzbate în timp, uimind şi astăzi prin forţa logică, prin simţul realităţii şi justeţe, prin claritate şi clarviziune.

Cei care avuseseră privilegiul să-i fie studenţi, obişnuiau să spună: "Cum? Nu l-aţi ascultat pe Titulescu? Atunci nu ştiţi nimic, este fantastic!"

"Parlamentarii români şi francezi l-au invidiat deopotrivă pentru măiestria cu care-şi rostea discursurile liber, în principalele limbi europene, iar elita diplomaţiei de la Societatea Naţiunilor a încercat adesea sentimentul satisfacţiei de a avea în mijlocul ei pe acest maestru al elocin\ei dar şi sentimentul chinuitor al geloziei. L-au admirat cu diferite prilejuri, marile personalităţi ale culturii româneşti ca: Titu Maiorescu, Nicolae Iorga precum şi oratori talentaţi ca Take Ionescu, Virgil Madgearu, dr.Nicolae Lupu etc. După discursul rostit de Titulescu în 1913, în parlament, Take Ionescu scria în gazeta "La Roumanie": Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească şi acest talent este al nostru." Patriot înflăcărat, Nicolae Titulescu şi-a pus la dispoziţie inteligenţa, cultura, talentul şi întreaga sa activitate în slujba promovării, atât pe plan intern cât şi internaţional, a idealurilor sale de suveranitate, independenţă, cooperare, legalitate, securitate şi pace, ştiind să exprime în chip strălucit spiritul poporului român.

                    Integritatea naţională - ideal de veacuri al românilor

În istoria românilor nu puţine au fost momentele de răscruce. Poziţia sa strategică, bogăţia resurselor naturale, echilibrul şi frumuseţea formelor de relief au făcut din România în numeroase rânduri o ţintă de atac.

Practic, am putea spune că doar în două rânduri graniţele României au tins să se suprapună cu conturul vechii Dacii: la 1600 în timpul domniei lui Mihai Viteazul şi la 1 decembrie 1918, după terminarea primului r[zboi mondial. În afara acestor clipe astrale ale României, ţara noastră s-a simţit şi se simte trunchiată.

Iată de ce Nicolae Titulescu, în ziua de 3 mai 1915, la o mare adunare populară de la Ploieşti, deşi adept şi militant înflăcărat pentru pace susţinea ieşirea României din starea de neutralitate şi intrarea ei în război alături de statele Antantei, convins fiind că numai pe această cale e posibilă desăvârşirea unităţii naţionale a României:

"Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă!

Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsă, e sugrumarea care cere libertatea

Ardealul e românismul în restrişte, e viaţa care cheamă viaţă!

Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm!

Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă, încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare! Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta; e inima României geografice!

Acel care nu se simte tăiat la brâu, când priveşte Ardealul, acela nu-i român, acela-i sămânţă străină pripăşită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părţile!"

În ceea ce priveşte problema Basarabiei, după 1918 marile puteri nu o dădeau României, "deoarece li se recunoaşte ruşilor dreptul de a face apel la Societatea Naţiunilor pentru întreaga chestiune privind Basarabia". Cu alte cuvinte, ceea ce acordau aliaţii "era un proces de pledat în faţa Societăţii Naţiunilor".

        Nicolae Titulescu a fost acela care a reuşit să înlăture dreptul de apel al ruşilor  în ceea ce priveşte suveranitatea română asupra Basarabiei şi frontierelor existente la acea dată ale României şi semnând la 4 iunie 1920 Tratatul de la Trianon să obţină pe cale diplomatică o mare victorie.

Lupta lui Nicolae Titulescu pentru recunoaşterea şi menţinerea Basarabiei în interiorul graniţelor fireşti a continuat şi s-a materializat ulterior prin aderarea României şi a fostei Uniuni Sovietice la Pactul Briand - Kellog din 1928, pact ce prevedea "renunţarea la război ca instrument al politicii naţionale şi reglementarea diferendelor dintre ele numai prin mijloace paşnice; prin semnarea Convenţiilor de la Londra din 3-4 iulie 1933, prin care se definea agresiunea şi teritoriul statului asupra căruia aceasta nu s-ar putea exercita, fosta Uniune Sovietică recunoscând ipso facto că teritoriul României se întinde până la Nistru şi printr-o fructuoasă colaborare cu Maxim Litvinov, colaborare ce a culminat cu Tratatul de asistenţă mutuală româno-sovietic, încheiat la 21 iulie 1936 la Montreux, unde la articolele 3 şi 4 se recunoaşte Nistrul drept frontieră despărţitoare între cele două state.

Aceste rezultate favorabile ţării noastre nu au fost însă de lungă durată fiind distruse prin Acordul Ribbentrop - Molotov din 23 august 1939 prin care Stalin şi Hitler şi-au delimitat sferele de influenţă în est. La 28 iunie 1940 Basarabia avea să fie ocupată şi anexată prin forţă de către fosta U.R.S.S. Se întâmpla nu ştiu a câta oară în istorie când fără drept de apel teritoriul românesc era, - dacă se poate astfel - mutilat.

                    Pacea, important obiectiv al activităţii lui Nicolae Titulescu

Poporul român este un popor care iubeşte pacea. Aşa se explică de ce, Nicolae Titulescu, în calitatea sa de exponent al intereselor României a făcut să fie cunoscută setea de pace a românului. şi iată de ce pacea reprezintă pentru marele nostru diplomat un "crez" fără de care n-ar fi putut "rezista greuţăţilor vieţii".

Se spune: "Fericiţi făcătorii de pace!". Fericiţi trebuie să fie şi Nicolae Titulescu pentru faptul că s-a numărat printre ei, fiind numit când "pelerin al păcii", când "tribun al păcii", când arhitect al păcii", el însuşi autodenumindu-se un "idealist înfăptuitor" şi un "soldat al păcii". Aş putea adăuga, spunând că marele nostru Titulescu nu a fost numai un "idealist înfăptuitor" ci şi un realist vizionar simţind de fiecare dat[, cu fiecare etapă, cu fiecare eveniment în parte pericolele ce puteau ameninţa pacea în Europa şi oferind soluţii sau fiind de acord cu propunerile care să împiedice iminenţa unor noi conflagraţii:

                                Societatea naţiuniulor

Primul război mondial a constituit pentru statele europene o experienţă traumatizantă. Odată cu finalizarea sa se impunea în mod imperios crearea unor pârghii solide care să evite pe cât posibil, războiul ca mod de soluţionare a diferendelor dintre state.

Una dintre aceste pârghii avea să fie Societatea Naţiunilor, organizaţie ce număra 36 de membrii fondatori printre care se număra şi România în cadrul căreia Nicolae Titulescu va avea o bogată activitate şi îşi va susţine în mod magistral punctele de vedere, în calitatea sa de participant la lucrările Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, de la prima sesiune (în 1920) şi până în 1935 inclusiv (cu excepţia anilor 1922 şi 1928) şi de preşedinte al Adunării Generale în 1930 şi 1931.

"Nu poate exista conflict, nici acum, nici în viitor, nici în realitate, nici închipuit", "nu există conflict latent sau unul deschis, care să nu-şi găsească judecătorul pe baza unei legi internaţionale, recunoscută şi exercitată de marea majoritate a statelor care alcătuiesc Societatea Naţiunilor"; pentru că Societatea Naţiunilor, chiar dacă i s-ar reproşa anumite lipsuri tot n-ar putea fi înlocuită cu altceva, fiind rezultatul înţelegerii a 54 de state iar pentru aşezarea "relaţiilor internaţionale pe baze juste şi folositoare, aşa cum este de dorit" trebuie acţionat "în interesul" acesteia "şi în limitele normelor ei constitutive".

Securitate colectivă pe calea repectării legii internaţionale şi a acordurilor regionale

"Securitatea nu este o operă de formule. Ea este o realitate ce consistă în a se asocia împotriva unui flagel comun ce se cheamă r[zboiul. Dacă asociaţia este deschisă tuturor noţiunilor fără excepţiune şi dacă există noţiuni ce refuză să participe la ea, aceasta înseamnă pur şi simplu sau că primejdia războiului este mai mică pentru ele decât pentru celelalte, sau că în ordinea concepţiilor lor războiul nu este o catastrofă".

Statele lumii s-au "asociat" şi continuă să se asocieze în vederea descoperirii unor căi optime de împiedicare a războiului - realitatea crudă şi cruntă care nu cruţă pe nimeni fie asupritor, fie asuprit, fie învingător, fie învins, fie vinovat, fie nevinovat de o asemenea oroare.

O primă încercare în acest sens "sub forma unei acţiuni politice întreprinse de toate statele fără deosebire"a avut loc în 1919, când Societatea Naţiunilor printr-un pact aborda problematica dreptului statelor la război.

Articolul 11 din pact, care prevedea că în caz de conflict sau de ameninţare cu război, Societatea Naţiunilor este obligată să ia măsuri adecvate pentru a salvgarda în mod eficace pacea naţiunilor, constituia, după părerea lui Nicolae Titulescu "suportul juridic al oricărei acţiuni preventive în favoarea păcii"şi pe temeiul lui trebuiau studiate cu grijă toate măsurile menite să împiedice declanşarea unei agresiuni. "Cheia de boltă" care putea asigura traducerea în practică a unor asemenea măsuri este articolul 16, cuprinzând obligativitatea sancţiunilor comerciale şi financiare împotriva agresorului şi posibilitatea unor acţiuni militare.

Cu toate acestea, războiul nu era pus în afara legii, existând anumite situaţii în care acesta putea fi considerat, pe plan juridic, ca o acţiune "legală". Pentru asemenea situaţii sunt enumerate de către Nicolae Titulescu, în 1929, la celebra sa conferinţă "Dinamica păcii" rostită în Germania, Reichstag.

Îndreptarea lacunelor Pactului Societăţii Naţiunilor a fost realizată prin Protocolul de la Geneva, din 1924, prin care "războiul de agresiune" era proclamat "drept crimă de război de către Comunitatea Internaţională"şi prin Pactul Briand - Kellogg, care punea în cele din urmă războiul în afara legii.

O altă cale de realizare a securităţii colective o constituiau acordurile regionale prevăzute, de altfel, prin pact. Sprijinind constant o astfel de poziţie, Nicolae Titulescu participă la organizarea şi reorganizarea Micii Înţelegeri, la constituirea Înţelegerii Balcanice, la discuţiile pentru Pactul Celor Patru Puteri, pentru Pactul Oriental, cel Mediteranean şi Tratatul Franco-Sovietic, precum şi la încheierea convenţiei pentru definirea agresiunii. În acelaşi scop el a discutat cu Maxim Litvinov proiectul unui pact de asistenţă mutuală între România şi U.R.S.S., care nu viza nici o ţară anume, dar era îndrep tat împotriva oricărui agresor; la fel, el propusese şi guvernului Reichului un pact similar, cu condiţia garantării integrităţii teritoriale a României şi a statelor ei aliate, propunere care, a fost refuzată de Berlin.

Dacă întregul conţinut ar fi acoperit "de o serie de pacte regionale legându-se unele de altele", "neîndreptate împotriva nimănui, dar având ca scop respectarea legii internaţionale, pacea va exista cu adevărat".

                                Revizionismul şi pericolul fascist

Garanţiile constituite pentru pacea şi securitatea Europei prin tratatele de pace încheiate după primul război mondial, prin activitatea Societăţii Naţiunilor şi printr-o serie de pacte şi acorduri ce aveau ca obiect interzicerea războiului ca instrument de reglementare a intereselor naţionale şi conservarea statu-quo-ului teritorial nu şi-au văzut eficienţa.

Că lucrurile au stat astfel o demonstrează izbucnirea celui de-al doilea război mondial, rezultat al eforturilor statelor învinse în primul război mondial de revizuire a tratatelor de pace, al venirii lui Hitler la putere în Germania şi al politicii de conciliere a marilor puteri învingătoare faţă de Germania.

Faţă de politica de revizuire dusă de anumite state încă din anul 1922, Nicolae Titulescu, fervent combatant al unei astfel de politici îşi formula următoarea opinie: "Noi nu revendicăm ranguri aristocratice în viaţa internaţională, în schimb nu vom renunţa niciodată la egalitatea cu ceilalţi aşa de greu câştigată. şi celor care ne vorbesc astăzi de întoarcerea la trecut pe calea revizuirii le răspundem: trecutul a fost al vostru, prezentul nu este al nimănui iar viitorul nu vi-l dăm, căci este cel mai scump bun din câte avem!" Iar în 1936 el atrăgea atenţia că: "Hitler este revizionist nu numai pentru el, dar pentru întreaga Europă".

Cu adevărat anul 1936 avea să reprezinte momentul în care se dădea startul îndreptării statelor lumii către un nou război, start dat prin denunţarea unilaterală de către Germania a tratatului de la Locarno şi ocuparea zonei demilitarizate renane.

La 18 martie 1936, Nicolae Titulescu, în calitate de ministru de externe al României, luând oficial cuvântul în faţa Consiliului Societăţii Naţiunilor, a subliniat că prin ocuparea militară a României tratatele de la Versailles şi de la Locarno au fost încălcate, punând în joc întreg sistemul securităţii colective" şi adăuga apoi: "Dacă denunţarea unilaterală a tratatelor ar putea fi acceptat[ fără consecinţe, aceasta ar însemna sfârşitul securităţii colective şi al Societăţii Naţiunilor. Am intra într-o lume din care am crezut că am ieşit pentru totdeauna şi care ar fi guvernată nu de către forţa dreptului, ci prin dreptul forţei."

Realitatea ulterioară avea să confirme vorbele lui Titulescu.

Şi în aceste condiţii în care războiul continuă să-şi arate faţa hidoasă în ciuda tuturor măsurilor de împiedicare să ne punem întrebarea prin ce alte modalităţi am putea instaura o pace universală?

Soluţia ne este oferită tot de marele nostru Titulescu: "Experienţa trăită dovedeşte că nu" pactele, "ci oamenii trebuiesc reformaţi".

Sursa: Academos.ro

                                                     © Blog: SEVACICLON