Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2010 > Scrisoare deschisa Dumitru Iuga
Scrisoare deschisa Dumitru Iuga
Data 19/11/2010 14:02  Autor admin  Accesari 880  Limba Global

http://soim.ro/story.php?title=scrisoare-deschisa-dumitru-iuga

Postat de admin acum 6 zile (Editorial)

 

Comunicate de presă

Scrisoare deschisă Dumitru Iuga

 

Domnule Prim Ministru


Am fost arestat de securitate la data de 9 septembrie 1983 şi condamnat în ianuarie 1984 la 12 ani închisoare pentru complot împotriva orânduirii socialiste. Am executat 6 ani de temniţă grea (decretul din 1988 mi-a redus pedeapsa la jumătate), fără să fiu scos la muncă, sub un regim sever de supraveghere şi control impus de securitate, pedepsit abuziv permanent pentru că am respins reeducarea dorită de securitate, executând un an de regim restrictiv, singur în celulă şi fără lumină naturală, bolnav de ulcer, lipsit de asistenţă medicală şi hrană minimală potrivite bolii de care sufeream.


Am ieşit de la Jilava, la data de 9 septembrie 1989, abia ţinându-mă pe picioare până la staţia de autobuz şi nu ca Nuţu Cămătaru, gras şi frumos şi călare pe un cal căruia numai un girofar i-a lipsit …

Am fost luat imediat în primire de securitate şi hăituit zi şi noapte până la data de 12 decembrie 1989 când am fost reintrodus în celulele securităţii cu mandat de reţinere până la data de 12 ianuarie 1990 …

Toate aceste afirmaţii sunt probate prin documente oficiale de necontestat aflate în dosarul depus la Tribunalul Municipiului Bucureşti în temeiul Legii 221/2009 prin care solicitam despăgubiri materiale, în termeni decenţi, pentru aceste suferinţe.
Şi veniţi dvs., domnule Prim Ministru, şi hotărâţi că 10.000 de euro sunt suficienţi pentru a compensa material toate aceste suferinţe şi altele asemenea ale foştilor deţinuţi politici! Cred că tatăl dvs. care v-a spart un ou în cap, acum ar trebui să vă rupă spinarea cu un par pentru ruşinea pe care i-o faceţi şi ne-o faceţi!

Nu poate exista motivaţie economică pentru a trata cu atâta dispreţ şi inconştienţă acest unic simbol moral de necontestat al rezistenţei neamului românesc împotriva regimului comunist, reprezentat de foştii deţinuti politici!

Mai mult, vă amestecaţi, fără să vă permită Constituţia, în treburile Puterii judecătoreşti impunându-i norme după care trebuie să judece cazurile care îi sunt aduse la cunoştinţă pentru dreaptă judecată.

Scurtez cât pot această scrisoare şi închei cu o ultimă frază:

Nu am de ales domnule Prim Ministru, ori retrageţi imediat această stupidă ordonanţă, ori demisionaţi din funcţia de Prim Ministru al României pe care aţi compromis-o, moral, iremediabil.

Bucureşti, 9 iulie 2010
Dumitru Iuga
Adresa : Bd. Bucureştii Noi nr.58, bloc 5, sc. A, et.2, ap.10. sector 1.
Telefon : 0216672005. Adresa internet : tiiu2001@yahoo.com

Prezenta scrisoare deschisă vă este transmisă pentru informare în legătură cu o problemă, considerată de semnatarul acesteia, de larg interes public - condamnarea pentru a doua oară a foştilor deţinuţi politici. Nu solicit sprijin, acest lucru rămânând o problemă de conştiinţă a fiecaruia dintre dvs.

Nu este nici un comentariu.