Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2010 > Eric Cantona, protest fata de sistemul bancar mondial
Eric Cantona, protest fata de sistemul bancar mondial
Data 23/11/2010 12:56  Autor admin  Accesari 764  Limba Global

 

www.bloombiz.ro/finante/eric-cantona-protest-fata-de-sistemul-bancar-mondial-_1484039

22 Noiembrie 2010 / 16:36

 

 

Eric Cantona, protest fata de sistemul bancar mondial

 

Un protest fata de sistemul bancar mondial, lansat de fostul fotbalist francez Eric Cantona, care le propune tuturor deponentilor sa isi retraga pe 7 decembrie banii din banci pentru falimentarea acestora, se bucura de sprijinul a mii de utilizatori de internet, informeaza nzherald.nz, citat de Mediafax.

 

Fostul international francez Eric Cantona le propune o altfel de "revolutie" studentilor si angajatilor din sectorul public din mai multe tari europene, care se pregatesc sa organizeze o serie de proteste in aceasta iarna, pentru a reactiona fata de reducerile bugetare aplicate de guvernele acestor state.

 

Intr-un interviu acordat publicatiei Presse Ocean din Nantes, Eric Cantona s-a declarat impotriva clasicelor proteste de strada, pe care le considera depasite.

"Nu punem mana pe arme pentru a omori oameni si pentru a declansa o revolutie. E usor sa organizezi o revolutie in zilele noastre. In ce consta sistemul? Sistemul e construit pe puterea bancilor.

 

Asadar, sistemul trebuie distrus prin intermediul bancilor. Daca cele trei milioane de persoane care protesteaza in strada cu pancarte in maini se vor duce la banca si isi vor retrage banii, atunci bancile se vor prabusi.

Trei milioane vor deveni in curand zece milioane de persoane, iar bancile se vor prabusi fara existenta vreunei amenintari fizice. O adevarata revolutie", a declarat Eric Cantona, citat de publicatia britanica The Guardian.

 

Interviul acordat de fostul international francez are deja aproape 40.000 de vizualizari pe site-ul YouTube. Sustinand initiativa propusa de Eric Cantona, organizatia franceza StopBanque a initiat o ampla campanie pe internet, indemnandu-i pe deponentii din lumea intreaga sa isi retraga banii din banci pe data de 7 decembrie.

Potrivit reprezentantilor acestei organizatii, peste 14.000 de persoane si-au confirmat deja participarea la aceasta forma inedita de protest.

 

Valerie Ohannesian, o reprezentanta a Federatiei Franceze a Bancilor, considera insa ca apelul lansat de Eric Cantona este o initiativa "prosteasca in toate sensurile", de pe urma careia vor avea de profitat doar hotii si falsificatorii.

 

Pagina de Facebook a acestei initiative a fost tradusa deja in limbile italiana, romana, bulgara si coreana. 

Sursa: Bloombiz

 

Taguri banci
Nu este nici un comentariu.