Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2010 > Comunistul anticomunist
Comunistul anticomunist
Data 15/06/2011 18:30  Autor admin  Accesari 1348  Limba Global


http://alinbeta.wordpress.com/2010/06/10/comunistul-anticomunist
Joi, 10 iunie 2010

Comunistul anticomunist

Mi-am propus de ieri să scriu un articol legat de domnul Postolach şi poziţia lui duplicitară, chiar ipocrită, de luptător anticomunist, dar mi-e aşa o scârbă de întreaga poveste încât mai că-mi vine să abandonez subiectul şi să caut pe site-urile specializate în bilete de avion să plec odată din această ţară. Dar, pentru că i-am promis unui prieten am să fac un efort şi o să scriu acest articol despre acest pesonaj trist, oarecum reprezentativ pentru societatea românească.

Pentru cine nu-l cunoaşte domnul Postolachi este preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, adică acea asociaţie formată din muncitorii de la Roman SA,care au ieşit în 1987, nu ca să-l dărâme pe Ceauşescu, nici nu se punea problema de aşa ceva atunci, nici ca să dărâme comunismul deoarece majoritatea erau membrii de partid (nu că ar fi asta o crimă), ci ca să ceară salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Gestul lor din 1987 este, cu toate astea lăudabil, deoarece puneau la îndoială (ca şi minerii în 1977) infailibilitatea regimului comunist, iar pentru acest gest foarte mulţi dintre participanţii la revolta din 1987 au plătit cu ani de temniţă sau au fost bătuţi de organele represive ale regimului comunist.

După revoluţie domnul Postolachi a fost ales preşedintele acestei Asociaţii, de ce el şi nu un alt participant la revoltă, nu ştim, aşa cum nu ştim dacă acest domn a avut nişte merite mai speciale în organizarea acelei revolte, sau nişte merite în general. Ce ştim este că domnul s-a învârtit de un fotoliu de deputat în parlamentul României, pe listele PDL, un partid ce musteşte de comunişti şi securişti, că doar nu era să participe pe listele PNŢ-CD, alături de Diaconescu sau de Coposu, nu de alta dar aceştia chiar au luptat împotriva comunismului.

 Odată ajuns în Parlamentul României domnul Postolachi a suferit o transformare surprinzătoare şi a devenit dintr-un luptător anticomunist un comunist sadea. Altfel el este alături de partid atunci când acesta ia cea mai comunistă măsură din istoria postdecembristă a României, anume tăierea salariilor tuturor bugetarilor cu 25%, iar pensiile cu 15%. Poate mulţi imbecili au impresia că tăierea salariilor bugetarilor cu 25% este o măsură de dreapta, deoarece se reduc cheltuielile statului. Le readuc aminte idioţilor care cred acest lucru că reducerea cheltuielilor se face renunţănd la oamenii care sunt în plus în sistem, adică vreo câteva sute de mii de plimbători de hârtii prin ministere, agenţii, primării, consilii judeţene etc, iar cu economiile realizate măreşti salariile celor care muncesc cinstit şi sunt plătiţi mizerabil. Aceasta este o măsură de dreapta, a tăia salariile la grămada cu 25% este o măsură comunistă, domnule Postolachi. Susţinând o astfel de măsură sunteţi un comunist.

În al doilea rând pensia unui om, pentru care acesta a cotizat timp de 35  – 40 de ani, reprezintă, conform CEDO, un drept de proprietate. Prin urmare a tăia unui astfel de om 15% înseamnă ai limita dreptul la proprietate, adică o naţionalizare a 15% din proprietatea de drept a pensionarilor, ceea ce este evident o măsură comunistă. Pentru talibanii portocalii menţionez că există şi alte forme de pensii care reprezintă de fapt ajutoare sociale şi pe care statul le poate diminua sau chiar anula deoarece le dă din bunăstare nu din obligaţie. Dar aici mă refer la acei pensionari, precum tatăl meu care a cotizat aproape 40 de ani pentru o pensie de 900 lei, acestor oameni a le tăia 15%din pensie înseamnă a le îngrădi dreptul de proprietate asupra banilor lor.

Prin urmare, domnule Postolachi sunteţi un comunist mai rău decât cei împotriva cărora va-ţi revoltat în 1987. În acesată notă, iniţiativa acestui pesonaj penibil de a institui o zi a anticomunismului este o jignire adusă tuturor bugetarilor cinstiţi (care nu fac parte din clientela de partid) din această ţară şi a tuturor pensionarilor care au cotizat cinstit în această ţară. Şi ştiţi ceva tovarăşe Postolachi, printre acei oameni pe care îi jigniţi dumneavoastră se regăsesc o mulţime de luptători adevăraţi împotriva comunismului, care au luptat împotriva comuniştilor şi înainte de 89 şi după. Sunteţi un impostor tovarăşe Postolachi şi dacă aţi avea un pic de bun simţ vaţi da demisia.

 

 

Comentarii:

  pe iunie 13, 2010 la 9:43 pm  Muffin

Iar un spot publicitar optimist afirma:
“Pentru ca Romania va creste prin bun simt si responsabilitate.”

 

Si cum din Romania lipseste si bunul simt si responsabilitatea inseamna ca nu va creste, nu-i asa?

 

  pe iunie 15, 2010 la 4:31 pm Muffin

Mai mult decat adevarat domnule Beta. Dar observ ca trebuie sa avem rabdare, suntem indemnati la calm si suntem rugati sa asteptam politicosi atat bunul simt cat si responsabilitatea…

 

Poti sa fi calm cand nu ti s-a taiat nimic, dar ma intreb daca oamenii o sa mai fie la fel de calmi si dupa ce o sa li se taie veniturile.

Nu este nici un comentariu.