Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2011 > Occupy Wall Street devine o miscare mondiala
Occupy Wall Street devine o miscare mondiala
Data 11/10/2011 09:03  Autor admin  Accesari 1185  Limba Global


www.dcnews.ro/2011/10/„ocupam-piata-universitatii“-contributia-romaniei-la-revolutia-globala-din-15-octombrie-occupy-wall-street-devine-o-miscare-mondiala
Joi, 6 octombrie 2011

„Ocupăm Piaţa Universităţii“, contribuţia României la Revoluţia Globală din 15 octombrie. Occupy Wall Street devine o mişcare mondială

 

Mişcarea de protest Occupy Wall Street (Ocupaţi Wall Street) a băgat spaima nu numai în guvernul american, ci în autorităţile din întreaga lume. „Revolutia Globala“, organizată de OWS (Occupy Wall Street), pare a se extinde cu rapiditate, pe Internet circulând apeluri către populaţie ca, pe 15 Octombrie, să iasă în stradă. În Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia, Israel şi chiar Ungaria s-au anunţat deja mitinguri de amploare. Românii sunt chemaţi şi ei să ocupe Piaţa Universităţii din Bucureşti.

 

Pe cele mai importante reţele de socializare de pe Internet a lansat un apel prin care românii sunt chemaţi să se alăture, pe data de 15 Octombrie, „revoluţiei globale“ declanşată de organizaţie OWS (OWS). „Pe 15 octombrie, România se alătură revoluţiei globale. Pe 15 octombrie, ocupăm Piaţa Universităţii“ este esenţa apelului. „Nu reprezentăm niciun partid politic, asociaţie sau sindicat. Nici nu dorim să fim reprezentaţi de acestea, pentru că fiecare din noi vorbeşte în numele său. Vrem că pe 15 octombrie, uniţi într-o singură voce, să le reamintim politicienilor că ei servesc interesele noastre, ale cetăţenilor, şi nu pe cele personale“, se arată pe pagina de Facebook special creată pentru iniţierea mişcării „Ocupăm Piaţa Revoluţiei“.

 

Iată mesajul prin care românii sunt chemaţi să ocupe Piaţa Universităţii, pe 15 octombrie:

 

Pe 15 octombrie, oameni din toate colţurile lumii vor ieşi pe străzi. Din America până în Asia, din Africa până în Europa, îşi vor cere drepturile în numele unei democraţii adevărate. A sosit timpul să ne unim cu toţii printr-un protest paşnic global.

Clasa conducătoare lucrează doar pentru binele unora, ignorând astfel dorinţa majorităţii şi preţul pe care oamenii şi mediul înconjurător îl plătesc. Această situaţie intolerabilă trebuie să înceteze.

Uniti într-o singură voce, le vom transmite politicienilor şi elitei financiare care-i deservesc, că noi, oamenii de rând, suntem singurii care ne putem decide viitorul.

Nu suntem o marfă nici pentru politicieni, nici pentru bancheri.

Pe 15 octombrie ne vom întâlni pe străzi pentru a iniţia schimbarea globală pe care o dorim cu toţii. Vom demonstra paşnic, vom vorbi şi ne vom organiza până când vom reuşi.

E timpul să ne unim. E timpul să ne facem auziţi.

Oameni din toată lumea, uniţi-vă pe 15 octombrie!

 

„Revoluţia Globală“, organizată de OWS (Occupy Wall Street), s-a „născut“ la New York, dar mişcarea s-ar putea extinde în toată lumea, ca o reacţie împotriva marilor corporaţii financiare de la care a pornit criza. OWS a lansat un mesaj pe YouTube prin care cheamă la un protest mondial în 15 octombrie şi deja au fost anunţate mitinguri în Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia, Israel şi chiar Ungaria.

 

„Suntem conştienţi de corupţie, de minciuni, de războaie, de sistemele nedrepte care încurajează comportamentele egoiste şi antisociale, de violări ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete şi a locuitorilor ei, de acţiunile injuste şi inumane ale corporaţiilor globale pentru putere şi profit… Şi ne-am săturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o schimbare adevarată, dacă oamenii de bun simţ ai acestei planete vor putea lăsa deoparte nimicurile care îi separă şi se vor uni! Revoluţia Globală - 15 octombrie 2011. Vrem o democraţie reală. Pentru oameni, făcută de oameni. Opriţi maşinăria – creaţi o nouă lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitură… depinde de tine! Casa noastră, vieţile noastre, viitorul nostru. Nu sunteţi singuri. Viitorul e acum. E timpul să modernizăm planeta“, precizează organizatorii mişcării.

 

Nu este nici un comentariu.