Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2011 > AUDIO Sulfina Barbu
AUDIO Sulfina Barbu
Data 23/10/2011 16:49  Autor admin  Accesari 840  Limba Global


www.politicaromaneasca.ro/pages/view/6139
Joi, 22 septembrie 2011

AUDIO Sulfina Barbu: Întâlnirea cu sindicatele şi patronatele a fost constructivă

 

Autor: Diana Domenico Editor: Alina Dobrinescu

 

Sulfina Barbu s-a întâlnit cu liderii sindicali,joi, dar şi cu patronatele, care i-au prezentat două propuneri mai vechi.

 

Sindicatele dau un răgaz noului ministru al muncii şi renunţă pentru moment la protestele generate de lipsa de dialog social pe care o reclamă.

Sindicaliştii au hotărât în urma discuţiilor cu ministrul muncii, Sulfina Barbu, să suspende pichetările programate până pe 1 octombrie.

Acestea însă vor fi reluate dacă nu vor fi rezolvate revendicările pentru care au ieşit în stradă.

Ei vor să se definitiveze în regim de urgenţă hotărârea care stabileşte sectoarele de activitate. În lipsa acestora, apare imposibilitatea înregistrării contractelor colective de muncă, dar şi a negocierilor de către sindicate.

În plus, au cerut ministrului muncii să se recalculeze salariul minim pe economie, în prezent fiind de 670 de lei, mult prea mic pentru a asigura un minim al existenţei.

 

"Până când nu vom lega din nou salariul minim de coşul minim de consum, calculat în mod real, care să devină de asemenea şi un element de referinţă în stabilirea politicilor sociale din România, o să discutăm la nesfârşit de pseudo-soluţii, care avantajează doar pe cei care fac afaceri şi fac profit. În momentul de faţă, salariul minim pe economie ar trebui să fie undeva la 900-920 de ron", a declarat liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

 

onfederaţiile patronale au venit cu propunerea introducerea unei prime în cazul salariilor sub 1.000 de lei din mediul privat, pentru care să se plătească doar CAS-ul, dar şi a unui salariu minim pe oră.

 

"Nu s-a calculat, dar la nivelul de astăzi al salariului minim, (...) numai 660 de împărţit la 170 de ore şi reprezintă 4,... Deci ai o referinţă - un salariu minim pe oră. Astfel încât, oricine să poată să lucreze la oricâţi patroni, în oricâte locuri, oricâte ore. Fiecare va dispune de munca lui astfel încât să câştige cât poate de mult", consideră vicepreşedintele Consiliului Economic şi Social, Dragoş Mihalache.

La rândul său, ministrul muncii, Sulfina Barbu, a prezentat priorităţile pe care le are instituţia pe care o conduce, asigurând organizaţiile patronale şi sindicale că toate propunerile vor fi analizate.

 

"Cred că a fost o întâlnire constructivă. Eu am aflat care sunt doleanţele reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor. A fost o întâlnire de cunoaştere, o întâlnire în care am dorit să văd care este stadiul dialogului social, cum s-a desfăşurat el şi sper de aici să plecăm pe baze serioase, să reluăm dialogul social şi pe principii de corectitudine şi onestitate reciprocă", consideră Sulfina Barbu.

O nouă întâlnire cu patronatele şi sindicatele va avea loc la începutul săptămânii viitoare.

Nu este nici un comentariu.