Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2011 > Nici nu doare, nici nu strica
Nici nu doare, nici nu strica
Data 01/11/2011 17:01  Autor admin  Accesari 705  Limba Global

AZI.jpg
www.azi.ro/index.php?data=05.09.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=4
Luni, 5 septembrie 2011

Adrian Vasilescu despre aurul de la Roşia Montană

Nici nu doare, nici nu strică

Adrian Vasilescu, unul dintre consilierii guvernatorului BNR,  a declarat sâmbătă, la un post de televiziune, că România are nevoie de aurul de la Roşia Montană, dar în perspectivă, nepunându-se în următorii ani problema că el să ajungă cu adevărat în rezerva Băncii Naţionale.

 „BNR a avut grijă mereu să adune aur. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, România adunase 240 de tone, cea mai mare rezervă pe care a avut-o (...). În timpul regimului Ceauşescu, au rămas întâi 100, apoi 70 de tone. În ‘87, s-a vândut mult. Ceauşescu a mai cumpărat apoi până la 60 de tone, pentru că şi-a dat seama că rezerva era prea subţire“, a declarat consilierul, precizând că, în 1989, rezerva de aur era de 60 de tone, iar, în prezent, este de 103,7 tone.

„Foarte puţin“, a comentat acesta, dar suficient cât să facă posibil ca BNR să fie o forţă pe piaţă şi să evite atacurile speculative la adresa monedei naţionale doar „zăngănind“ acest aur.

Adrian Vasilescu a dezvăluit că, în ultimii ani, BNR nu a mai cumpărat aur şi a explicat că unul dintre motivele principale a fost acela că, în 1999, „a apărut o idee năstruşnică – să se instituie TVA pe aur“, motiv pentru care aurul românesc s-a scumpit în interior.

„Aurul românesc este mai scump cu 24%, acesta e motivul pentru care BNR nu a mai cumpărat în ultimul timp“, a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Vasilescu a adăugat că valoarea aurului din rezerva BNR este de 3,7 miliarde de euro, „puţin, dar important“, şi a spus că, din acest punct de vedere, România se situează pe locul 31 într-un clasament în care, pe primele locuri, se află SUA, Germania şi FMI.

În ceea ce priveşte aurul de la Roşia Montană, Adrian Vasilescu a precizat că România are nevoie de el, dar lucrurile trebuie discutate în perspectivă, pentru că problema cumpărării acestuia de către BNR se va pune probabil atunci când nici preşedintele Băsescu nu va mai fi la Cotroceni şi poate nici actualul guvernator la BNR.

Şi asta pentru că încă nu s-au terminat formalităţile juridice care însoţesc cele trei procese absolut necesare: exploatarea aurului cu tehnologii sofisticate, rafinarea aurului şi formarea de lingouri plus marcarea aurului, în condiţiile în care, în România, nu mai există nicio instituţie care să mai aiba acest drept.

Consilierul a mai spus că întreaga planeta trăieşte „un timp al reajustărilor“ şi că dominanta lumii a ajuns să fie neîncrederea, motiv pentru care este imposibil de anticipat când se va încheia criza, oricum nu înainte de a trece ani de zile.

Întrebat când crede că România va ieşi din criză, oficialul a răspuns că, dacă nu există o diferenţă foarte mare între opiniile specialiştilor referitor la momentul în care ea a fost declanşată, despre ieşirea din criză tot ce se poate spune este că „se va ieşi treptat şi nu vom ieşi toţi deodată“.

Criza i-a făcut pe români economi

Potrivit lui Adrian Vasilescu, criza i-a învăţat pe români să economisească, lucru uşor de constatat luând în calcul depozitele bancare constituite.

„Românii au învăţat să strângă bani albi pentru zile negre. Au scăzut, însă, creditele“, a declarat Vasilescu.

El a explicat că firmele nu vor să se împrumute, iar persoanele fizice sunt temătoare şi, totodată, puţine se mai califică pentru a primi credit.

Vasilescu a precizat că băncile din România stau foarte bine la capitolul capitalizare, de fiecare dată când capitalul unei bănci se subţia Directia de supraveghere de la BNR le-a cerut acţionarilor să vină cu bani de acasă.

Comentarii:

Istoria tradarii Romaniei de catre politicienii care au ajuns s-o conduca (Luni, 05.09.2011, 02:09)

postat de Ion Cohalm

Nu mai avem voie sa marcam lingourile de aur? Cine a fost arestat, judecat si condamnat pentru aceasta? NImeni? Atunci sutnem un stat mafiot, sefii mafiei fiind chiar politicienii si reprezentantii principalelor institutii "democratice" ale tarii.

Taguri Mafia
Nu este nici un comentariu.