Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2011 > Am pierdut de tot trei miliarde de euro
Am pierdut de tot trei miliarde de euro
Data 22/11/2011 00:28  Autor Florentina Cioacă  Accesari 804  Limba Global


www.adevarul.ro/financiar/Am_pierdut_de_tot_trei_miliarde_de_euro_0_594540863.html
Duminica, 20 noiembrie 2011

Am pierdut de tot trei miliarde de euro

Autor: Florentina Cioacă

Termocentralele care utilizează cărbune sunt responsabile pentru cea mai mare cantitate de emisii poluante

Foto: marian vilău Termocentralele care utilizează cărbune sunt responsabile pentru cea mai mare cantitate de emisii poluante

România va putea tranzacţiona din nou, din februarie 2012, surplusul de certificate de emisii, însă problema este că nu mai are cine să le cumpere.

Comitetul de Conformare la Protocolul de la Kyoto a decis, la finele lunii august, să suspende dreptul României de a-şi valorifica surplusul de emisii de dioxid de carbon, deoarece sistemul de monitorizare şi raportare a emisiilor nu era conform cu cerinţele Comitetului. România are un surplus de 300 de milioane de certificate, pentru că a poluat mai puţin decât prevăzuse în momentul încheierii Protocolului de la Kyoto, în 1997. Aceasta deoarece multe întreprinderi industriale mari s-au închis în tot acest timp.

Experţii români au finalizat studiile cerute de Comitetul de Conformare şi le-au prezentat zilele trecute în cadrul unei reuniuni de la Bonn. „Cel mai târziu în februarie, interdicţia României de a vinde surplusul de certificate va fi ridicată. Acesta este un termen realist", a declarat Mircea Cotoşman, consilier al ministrului Economiei.

Rămânem cu marfa pe tarabă

Însă, chiar dacă vom avea libertatea de a scoate la vânzare permisele de dioxid de carbon pe care le avem în plus, problema cea mai mare este că nu prea avem cui să le vindem. „Singurii care mai cumpără astăzi certificate de emisii sunt japonezii, şi asta mai mult din orgoliu, întrucât Protocolul de la Kyoto a fost semnat la ei în ţară. Restul statelor fie şi-au asigurat tot necesarul din timp, fie sunt lovite de criza economică şi şi-au redus activitatea industrială", a arătat oficialul ministerial.

În plus, pe piaţa mondială există un excedent uriaş de certificate. Spre exemplu, Rusia are cinci miliarde, Ucraina - trei, iar Europa încă un miliard, deci în total vreo nouă miliarde de certificate care abia aşteaptă să-şi găsească un cumpărător. De cealaltă parte, Japonia mai are nevoie doar de 200 de milioane de astfel de titluri. Mai mult, susţine Cotoşman, încă nu este clar dacă Protocolul de la Kyoto se va prelungi şi după 2012. Dacă nu, certificatele care nu sunt valorificate până la finele anului viitor nu vor mai avea nicio valabilitate.

Autorităţile române ar fi putut vinde surplusul în 2009 sau în 2010, când ar fi încasat trei miliarde de euro pe ele, la valoarea la care se făceau atunci aceste tranzacţii. Cotaţiile certificatelor s-au micşorat pe parcurs şi ajunseseră, primăvara trecută, la jumătate. „Preţul este acum de 5-6 euro pe certificat, faţă de 10 euro cât era în 2009-2010", declara, în aprilie, Florentina Manea, director în Ministerul Mediului. Potrivit acesteia, România negocia la acea dată pentru vânzarea acestor certificate cu companii din ţări care nu şi-au îndeplinit obligaţiile din Protocolul de la Kyoto, precum Japonia, Spania, Portugalia sau Canada.

De ce nu am vândut certificatele atunci când erau o mină de aur? Deoarece Ministerul Economiei şi cel al Mediului nu s-au pus de acord care dintre ele să gestioneze acest proces. Potrivit legislaţiei europene, acest lucru trebuie făcut de guvernul unei ţări. Într-un final, s-a mers pe varianta unui comitet interministerial, dar era deja prea târziu, pentru că preţul certificatelor se prăbuşise.

Acum, cu un surplus la nivel mondial de nouă miliarde de certificate şi o cerere de doar 200 de milioane, chiar dacă, prin absurd, am reuşi să vindem câte ceva, preţul ar fi atât de mic, încât tinde spre zero. Iată cum a dat România cu piciorul unor miliarde bune de euro pe care i-am fi luat fără nici cel mai mic efort, în timp ce ne împrumutam la FMI şi la Comisia Europeană cu costuri uriaşe. Banii astfel obţinuţi ar fi fost gestionaţi de Fondul de Mediu şi puteau fi folosiţi pentru finanţarea unor proiecte prin care se reduc emisiile de gaze cu efect de seră, precum şi în proiecte mici privind producţia de energie regenerabilă.

Am dat Comisia Europeană în judecată

În plus, o altă controversă planează asupra acestui subiect. România este în conflict cu Executivul european încă din 2007, când au fost alocate certificatele de emisii pentru perioada 2008-2012. Ţara noastră a primit cu 20% mai puţine astfel de titluri şi a dat în judecată Comisia Europeană. Procesul nu a fost încă soluţionat.

Ce sunt certificatele de emisii

Fiecare stat care a semnat Protocolul de la Kyoto în 1997 a primit un număr de certificate de emisii reprezentând cantitatea totală de dioxid de carbon pe care o poate elibera în atmosferă. Un certificat de emisii este echivalentul unei tone de dioxid.

 

Comentarii:

·         gabi2011-11-20 22:52:11o tara sinucigasa ! o tara sinucigasa ! no comment !

    • Daddy2011-11-21 09:07:47Suntem o tara sinucigasa, din cauza celor pe care i-am ales sa ne conduca, votul nostru a fost un act de suicid! Am pierdut 3 miliarde de euro, o sa-i recupereze din taxa de mediu pe autoturisme! ARDEI'AR FOCUL SA-I ARDA!!!!

·         Paun2011-11-20 23:39:47Si ca de obicei nu raspunde nimeni, nu-i nimeni tras la raspundere, nu-i nimeni pedepsit. Iar de platit plateste.. acarul Paun.

 

·         ionel2011-11-20 23:44:05Vinovatii se incadreaza la subminarea economica a Patriei,corect,nu?Cine-i ancheteaza si condamna?

    • Corect2011-11-20 23:51:29pentru "subminarea economiei nationale " Ceausescu a fost condamnat la moarte. 
  • zed2011-11-20 23:49:25ungurii's de vina - Iosif Nagy de la APM si László Borbély de la minister - n-ar trebui trasi in teapa?
  • dixi2011-11-20 23:57:25he heee,voi de ce credeti ca mazare luase ministerul mediului prin nemirschi? pentru 3 plaje si 4 hoteluri ceausiste date de mult in folosinta? acolo visa mazarescu sa dea tunul vietii,cateva sute de milioane. asta este
    • Grecu2011-11-21 07:28:55Presupunand ca el lua cateva sute de mil. inseamna ca bugetul lua restul pana la 3 mld. Acu bucurate ca a murit capra vecinului 
    • pop2011-11-20 23:59:27cineva tr sa fie tras la raspundere . De ce nu plateste nimeni pt dezastrul in care ne-au adus? Ei nu au gasit alta solutie decat taierea salariilor si cresterea tva. Incompetentii si avarii ! Sa va fie rusine tuturor din Guvernul asta de incompetenti.

·         Johan2011-11-21 08:11:48"Am pierdut"?? eu n-am pierdut nimica, pierd in ianuarie cand imi i-a guvernul un supra impozit, sau cand platesc tva24%. In rest omul de rand nu a pierdut nimica.

 

·         CO22011-11-21 08:19:12In mod logic, daca aceste certificate nu s-au vandut inseamna ca este un interes sa nu se vanda, sau o mica probabolitate sa fie neglijenta unor functionarasi pt ca nu aveau "comisioane". Indiferent cum este avem de a face cu subminarea economiei nationale, abuz in serviciu, la care se mai poate retine si grup organizat

 

·         somerul punct ro2011-11-21 10:54:09Daca ai ramas fara job, gaseste-ti unul pe somerul punct ro !!!!

 

·         Plicea2011-11-21 11:37:013 miliarde de tone de aberatii in acest articol. Poti sa vinzi apa de ploaie daca vrea cineva sa o cumpere. In caz contrar ramane apa de ploaie si atat. Mi-a placut expresia" japonezii cumpara certificate de bioxid de carbon doar din orgoliu". Va dati seama ce orgoliu nenorocit au japonezii astia ? Nu vor sa cumpere si niste certificate de emisii radioactive ? Nu ? Cum asa !? Certificatele astea sunt niste chitante in alb. Il prinzi pe ala care emite , ii tai chitanta si ii iei banu. Daca nu il prinzi, ramai cu chitantele. E ca bancu' cu teoretic si practic. Teoretic avem 3 miliarde, practic avem un rahat.

 

·         alex2011-11-21 12:44:52IA DAT IN JUDECATA PENTRU CA AM PRIMIT CU 20 % MAI PUTIN DAR NU SUNTEM IN STARE SA VINDEM RESTUL DE 80 %. Acum mai cheltuiesc si bani pe procese ca sa vada prostii cat de jmecheri suntem ca ne j

Nu este nici un comentariu.