Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2012 > Cât de ieftină mai este de fapt China
Cât de ieftină mai este de fapt China
Data 27/03/2012 14:36  Autor admin  Accesari 1459  Limba Global

www.capital.ro/detalii-articole/stiri/the-economist-cat-de-ieftina-mai-este-de-fapt-china-163152.html

Luni, 19 Martie 2012

 

THE ECONOMIST: Cât de ieftină mai este de fapt China

 

 

Ce impact va avea creșterea formidabilă a salariilor din China asupra producției globale?

 

Dacă alegeți să plecați cu vaporul din Hong Kong, la intrarea în Shenzen (regiune responsabilă pentru transformarea Chinei într-un veritabil „atelier global“) veți remarca un afiș imens pe care scrie „Timpul înseamnă bani. Eficiența înseamnă viață“.

Cu o cincime din producția mondială, China este cel mai mare „muncitor“ al lumii. Pe porțile fabricilor sale au ieșit atât de multe obiecte ieftine, încât a ajuns să contribuie la reducerea inflației în statele cu care are parteneriate comerciale. Acum, a venit timpul ca era Chinei cele ieftine să se apropie de sfârșit.

 

Aproape imperceptibil, costurile au început să crească, începând cu provinciile de coastă, zone tradițional industralizate. În parte, de vină a fost scumpirea terenurilor, dar și sporirea normelor de mediu și de siguranță și a taxelor. Totuși, factorul esențial a fost majorarea costurilor cu forța de muncă.


Banca de investiții Standard Chartered a publicat pe 5 martie un studiu la care au participat peste 200 de fabricanți cu operațiuni în Delta Fluviului Perlelor. Potrivit acestui raport, doar în acest an salariile au fost deja majorate cu 10%. Numai Foxconn, compania taiwaneză din Shenzen care produce piesele Apple și nu numai, a crescut luna trecută salariile cu o marjă cuprinsă între 16% și 25%.

„Nu mai e ieftin ca pe vremuri“, se plânge Dale Weathington de la Kolcraft, un furnizor american de cărucioare pentru copii care, de ani buni, și-a externalizat producția unor companii din sudul Chinei. Își amintește văicărindu-se că, din 2008 încoace, costurile de personal au crescut anual cu 20%. În plus, provinciile de coastă și-au pierdut puterea de atracție pe care o exercitau până nu demult față de muncitorii de la țară. Un exemplu în acest sens: în fiecare an, acești lucrători pleacă acasă în zilele libere oferite cu prilejul Noului An Chinezesc. De obicei, la finalul vacanței, 95% din angajații domnului Weathington se întorceau la serviciu. Anul acesta, ponderea a fost doar de 85%.

Exemplul Kolcraft este relevant pentru actuala stare de fapt. Întrebați în cadrul unui sondaj realizat de Camera Americană de Comerț din Shanghai care este principala provocare căreia trebuie să-i facă față, 91% dintre patroni au răspuns „creșterea costurilor“. Prin comparație, chestiuni vitale, precum corupția și pirateria, au ocupat poziții codașe, în condițiile în care în Guangdong cheltuielile totale de personal au crescut cu o rată anuală de 12% în intervalul 2002-2009, iar în Shanghai, cu 14%. Potrivit estimărilor firmei de consultanță Roland Berger, în Filipine, valoarea nu depășește 8%, iar în Mexic, nici 1%.

În opinia lui Joerg Wuttke, un industriaș cu state vechi în Camera de Comerț a UE în China, costurile de producție se vor dubla (dacă nu chiar tripla) până în 2020. Mai mult: un calcul realizat de compania de consultanță AlixPartners arată că dacă valoarea monedei chineze și costurile de transport ar crește anual cu 5%, în timp ce salariile ar spori cu 30%, până în 2015 ar fi mai rentabil să produci bunuri în SUA decât să le faci în China, apoi să le aduci peste mări pe continentul nord-american. În realitate, probabil că majorările vor fi mai temperate. Totuși, tendința este una singură și devine tot mai clară.
În condițiile în care China cea ieftină dispare treptat, cine îi va lua locul? Își vor muta companiile, oare, unitățile de producție în state mai sărace, cu forță de muncă mai ieftină? Așa pare logic, însă e puțin probabil.


China-restul lumii: 1-0


Există țări în care costurile de personal sunt cu până la 30% mai mici decât în China, afirmă John Rice, vicepreședinte GE. În general, însă, aceste reduceri de cheltuieli sunt neutralizate de o mulțime de alte probleme, în frunte cu lipsa lanțurilor de aprovizionare.

Sunil Giduman, un antreprenor din Hong Kong, vinde marilor retaileri, ca Harrods sau Marks & Spencer, cutiuțe metalice pentru biscuiți. Din totalul costurilor sale anuale, 30% e reprezentat de salarii, iar în ultimii patru ani acestea s-au dublat. E adevărat, spune el, muncitorii din Sri Lanka sunt cu 35%-40% mai ieftini, însă nu se dovedesc nici pe departe la fel de eficienți. Așa că, pe lângă o fabrică din Sri Lanka, unde produce cutiuțe pentru piața europeană, de care este mai apropiată geografic, și-a păstrat și o unitate în China, care deservește cererea internă și piața americană. Totuși, Louis Kuijs, reprezentantul fundației Fung Global, e de părere că anumite industrii low-tech, bazate pe muncă manuală, au părăsit deja China. Altele aplică principiul „China+1“ - deschid doar o fabrică în altă parte, pentru a vedea cum merg lucrurile.

În ciuda costurilor tot mai mari, provinciile chineze de coastă promit o mulțime de avantaje. E vorba, în primul rând, de proximitatea imensei piețe domestice, ceea ce nu e deloc de ici - de colo: în final, nicio altă țară nu se poate lăuda cu un număr atât de mare de consumatori bogați și pasionați de cumpărături.

Apoi, da, salariile cresc spectaculos, dar la fel crește și productivitatea. Există vechi dispute asupra corectitudinii cifrelor înaintate de autorități în această privință; nimeni nu pune însă la îndoială tendința ascendentă. Se poate interpreta, în această cheie, că muncitorii chinezi sunt plătiți mai bine pentru că produc mai mult.


În al treilea rând, China este imensă. Și are, așa cum amintește Ivo Naumann, de la AlixPartners, o piață a muncii destul de mare și de flexibilă cât să facă oricând față industriilor sezoniere, cum este producția de jucării și luminițe de Crăciun. Așa se face că, potrivit unui articol apărut în The New York Times, un producător chinez de iPhone-uri confruntat cu o cerere imensă a reușit să ia 8.000 de muncitori de la casele lor și să-i aducă la linia de asamblare până la miezul nopții. Rețineți, nu până în ziua următoare, ci până la miezul nopții. Un asemenea scenariu ar fi fost imposibil în oricare altă parte a lumii.
În al patrulea rând, China are avantajul unor lanțuri de aprovizionare sofisticate și totodată simple. Profesorul Zheng Yusheng, de la Cheung Kong Graduate School of Business, e de părere că, pentru a avea măsura corectă a competitivității unei țări, nu ar trebui să compari doar costurile forței de muncă, ci și circuitele de distribuție. Chiar dacă pentru a face un produs în altă țară cheltuielile de personal ar fi doar un sfert din cele înregistrate în China, lipsa multor componente sau slaba calitate a acestora ar face ca produsul finit să devină chiar mai scump.


De ani buni auzim cum companiile de pe continent vor lua locul celor de pe coastă. Totuși, companiile nu vor începe să se mute pe continent doar datorită costurilor mici cu forța de muncă. În primul rând, discrepanțele nici nu sunt atât de mari. Diferențele salariale dintre inginerii gigantului telecom Huawei din Shenzen și cei din sediile din regiunile centrale sunt doar de 10%.


Ce să cauți pe continent?


Relocarea pe continent aduce după sine o serie de costuri ascunse. Noua legislație a muncii implementată în provinciile bogate, cum e cazul Shenzen, impune costuri imense celor care vor să renunțe la unitățile de producție de aici. În plus, adesea, transportul dintre o zonă de centru și una de coastă se poate dovedi mai scump decât cel dintre Shanghai și New York. Nu în ultimul rând, managerii și specialiștii învățați cu luxoasa zonă de coastă cer prime de relocare fabuloase ca să se mute „la țară“.


Bineînțeles că, în timp, și alte regiuni vor dezvolta proiecte complexe de infrastructură și lanțuri de distribuție sofisticate, iar supremația zonelor de coastă va fi serios amenințată. Va deveni atunci evident că, dacă vrea să evolueze în cotinuare, în același ritm, companiile chineze vor trebui să urce pe lanțul valoric. Și, în loc să se limiteze la a asambla gadgeturi concepute de alții, să se concentreze ele însele asupra proiectării. Unele companii chineze au început deja să aplice această strategie. O vizită la sediul gigant al Huawei, din Shenzen, se poate dovedi instructivă în acest sens. Firma, înființată de un fost ofițer în armata chineză, a fost sprijintă de-a lungul anilor de guvern prin prisma relațiilor menținute de patron cu câțiva oficiali; acum, însă, arată mai degrabă ca o corporație occidentală decât ca un dinozaur ținut în viață de stat. E condusă de manageri de primă mână, profesioniști și inovativi, care au avut privilegiul de a învăța ani la rând din consultanța oferită de mari companii americane, cum e IBM.


În 2008, Huawei a aplicat pentru mai multe brevete internaționale decât orice altă companie din lume. Iar la începutul acestui an a lansat cel mai subțire și mai rapid smartphone. Drept dovadă că sectorul privat chinez a început în sfârșit să se preocpe de problema proprietății intelectuale, compania s-a lăsat antrenată în zeci de procese de patente, nu numai împotriva multinaționalelor, ci și a ZTE, rivalul de la celălalt capăt al orașului, care vrea la rândul său să se transforme dintr-un producător de componente telecom low-cost într-unul de gadgeturi sofisticate.


Ritmul de transformare al Chinei a fost atât de rapid, încât e aproape imposibil de menținut în continuare. Cert e că stereotipul „China este uzina ieftină a lumii“ e la fel de actual și la modă ca hainele impuse de regimul Mao. În viitorul apropiat, vom asista la prefaceri interesante, căci China trebuie fie să inoveze, fie să se resemneze cu un ritm de dezvoltare mai lent.


Continuare...

 

Taguri China
Nu este nici un comentariu.