Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2006 > ARO: noiembrie, ultimul bal
ARO: noiembrie, ultimul bal
Data 25/10/2010 18:43  Autor admin  Accesari 884  Limba Global

Miercuri, 11 septembrie 2006

 

ARO: noiembrie, ultimul bal

 

 

  Uzina ARO reprezintă deja cazul clasic al unei escrocherii financiare orchestrate cu complicitatea clasei politice. Nu mai puţin de 49 de milioane de dolari şi peste 20 de milioane de euro s-au scurs din uzină în cei 16 ani trecuţi de la Revoluţie. ARO este acum scos din nou la vânzare, de data asta de către lichidator, iar cele 55 de ha de teren şi zecile de mii de tone de fier vechi fac încă uzina musceleană destul de atractivă.

 

Până în anul 2003, atunci când a fost vândută firmei americane Cross Lander USA INC, uzina musceleană s-a aflat în proprietatea statului român. În cei 13 ani scurşi până la privatizare, în fruntea uzinei ARO s-au perindat peste şapte directori generali- Aurel Nicolescu, Mihai Ciobanu, Ioan Giuvelcă, Sorin Olteanu, Aurelian Nicolae, Aurel Dordea, Nicolae Matea, fiecare dintre aceştia fiind implicaţi în  scandaluri, prostii sau inginerii financiare. Tot acest management dezastruos a generat la finele anului 2003, în contul lui ARO, o datorie de peste 49 milioane de dolari. Când nu se mai putea face mare lucru din punct de vedere al reluării producţiei, uzina a fost vândută firmei Cross Lander USA pentru un mărunţiş de circa 150 de mii de dolari. Urmare acestei mutări, care în realitate masca o altă mega-escrocherie, statul român a preluat cu foarte multă generozitate la bugetul public datoria de 49 milioane de dolari. Prima concluzie este că nimeni n-a fost tras la răspundere până acum pentru gaura de 49 milioane de dolari, adunată de-a lungul celor 13 ani cât statul a fost administrator la ARO.

 

 

 Cross Lander scoate şi ea 15 de milioane de euro din uzină şi fuge

 

Suntem la începutul lui 2004, după semnarea contractului de privatizare, când noul proprietar al uzinei, americano-cubanezul John Perez, se angajează să relanseze producţia de maşini de teren la Câmpulung. Mai mult, promite că va vinde autoturismul marca ARO şi pe piaţa americană. Ei bine, într-un an şi jumătate, cât a păstorit ARO, John Perez nu numai că n-a scos pe poarta uzinei nici măcar o singură maşină fabricată, dimpotrivă a vândut la greu nu doar din activele societăţii, ci şi mii de tone de fier vechi, deşi i se interzisese acest lucru prin contract. Suma totală pe care a  câştigat-o  Perez şi acoliţii săi, în timpul celor 18 luni de prăduială la ARO, a fost de 15 milioane euro. Pe lângă faptul că în tot acest timp nu a plătit niciun leu la bugetul de stat sau către furnizori, cu atât mai puţin salariile muncitorilor, Perez a înstrăinat Fabrica de Scule şi Matriţe către firma  Montana, a omului de afaceri Gheorghe Bulugea, pentru suma de 5,2 milioane de euro. Deşi nu avea de ce să vireze banii obţinuţi către o secţie care aparţinea tot uzinei, Perez a trecut în contract că suma de 5,2 milioane de euro va intra mai întâi în contul ARO şi apoi va fi virată către FSM. De fapt în asta a constat toată şmecheria. Banii au dispărut în buzunarul lui Perez, iar ARO i-a trecut ca datorie către FSM. Asta fără să mai punem la socoteală că cei 5,2 milioane de euro s-au obţinut doar pe cele 20 ha de teren şi clădirile existente, deoarece utilajele de producţie ale FSM, care reprezentau 75% din tot contractul, s-au vândut la valoare zero. Nici măcar la valoarea de inventar. Aşa reiese din acte. O altă inginerie a lui Perez a fost vinderea unei hale cu 10 miliarde de lei. Însă din acte reiese că numai fierul vechi provenit din aceste hale a fost vândut cu 2 milioane de euro. În realitate şi suma cu care a fost tranzacţionat respectivul fier vechi a fost de două ori mai mare. Aşadar hala s-a vândut cam moca. Deşi în toată acea perioadă AVAS-ul a trimis numeroase controale la ARO, nimeni nu a găsit nicio neregulă. A existat la un moment dat o tentativă de tragere la răspundere a lui John Perez, când, din ordinul lui Ionel Blănculescu, ministrul controlului de atunci, pe numele americano-cubanezului s-a întocmit un dosar penal pentru vinderea FSM-ului. Dosarul a fost înmormântat ulterior şi nimeni nu mai ştie nimic despre el. Una peste alta, datoria lăsată de John Perez la ARO totalizează în acest moment peste 1000 de miliarde lei vechi. Culmea tupeului este că, după toate tunurile date, firma Cross Lander a mai dat şi statul român în judecată şi s-a înscris la masa creditorilor lui ARO cu 6 milioane de dolari, reprezentând, vezi doamne, investiţii făcute în uzină.

 

 

55 de ha de teren şi zeci de mii de tone de fier vechi fac ARO  încă  atractivă

 

Cum spuneam şi la început, ARO a intrat în procedură de faliment şi lichidatorul Gheorghe Banu este pregătit s-o vândă pe bucăţi. Aşa cum am arătat mai devreme, datoriile uzinei se ridică la peste 1000 de miliarde lei vechi, iar din suma obţinută prin vânzarea uzinei vor trebui să recupereze banii toţi creditorii. Un lucru greu de realizat, dacă ne gândim că numai BCR deţine, sub formă de ipotecă, peste 60% din imobilele de pe platforma ARO. Deşi nu a fost făcută o evaluare a întregului patrimoniu ceea ce urmează a fi scos la licitaţie începând cu luna noiembrie, acesta va ajunge undeva la 25 de milioane de euro. Aşadar interesul uriaş pentru patrimoniul ARO explică colcăiala de bandiţi şi servicii secrete care încep să se calce între ele pe cele mai dureroase bătături, adică agenţi prost acoperiţi. ARO mai dispune de o serie de oportunităţi valoroase: o cale ferată uzinală, apă, gaze şi curent electric. La un  calcul foarte simplu, doar pentru cele 55 de ha de teren pe care se întinde uzina, cu toate utilităţile existente, se adună o sumă cu multe zerouri în coadă. Iar asta dacă socotim metrul pătrat la un preţ minimal de doar 20 euro. Fără a mai pune la socoteală cele câteva zeci de mii de tone de fier vechi şi oţel, care, odată vândute, vor aduce şi ele noului proprietar alte câteva milioane bune de euro. Vreo 6-7, după unele estimări. Deşi la ARO nu există până acum o ofertă depusă în mod oficial, trei concurenţi şi-au declarat intenţia clară de a cumpăra ce a mai rămas din patrimoniu: Amrom Automotive 2006 (firmă ce-i are în spate pe Virgil Măgureanu şi Sorin Ovidiu Vântu), concernul Dacia-Renault şi, surpriză - Constantin Stroe - care a declarat în ziarul nostru, fără să dezvăluie şi nume concrete, că vorbeşte în numele a trei firme occidentale, dintre care două sunt franţuzeşti.

 

Ionuţ STANCIU

Jurnal de Arges, 11 sept. 2006

Taguri aro
Nu este nici un comentariu.