Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2007 > Videanu cere anchetarea Apa Nova
Videanu cere anchetarea Apa Nova
Data 25/10/2010 18:55  Autor admin  Accesari 767  Limba Global

Luni, 02 Aprilie 2007

Videanu cere anchetarea Apa Nova. De Luxtem nu zice nimic

Scandal mare, sâmbătă, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), după ce solicitarea liberalilor de invalidare a mandatelor a cinci consilieri municipali care au trecut la PLD (Florin Bumbaş, Maria Ciucă, Mioara radu, Mircea Valentin, Ilie Romeo) a fost respinsă cu ajutorul voturilor consilierilor PD şi PC. Şedinţa, care s-a dorit a fi una administrativă, s-a transformat într-o şedinţă de partid a Alianţei, fiind caracterizată pe alocuri (dar mai ales în punctele esenţiale) de interese meschine. Respingerea solicitării PNL a însemnat, automat, pierderea majorităţii în cadrul CGMB de către primarul Adriean Videanu. Astfel, deşi pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat 51 de proiecte, niciunul propus de edilul Capitalei n-a trecut la vot.

„Votul împotriva invalidării celor cinci mandate, o procedură legală, nu înseamnă numai un act de trădare, care ascunde interese meschine, ci şi o încălcare flagrantă a legii. (...) Votul PD e dovada clară de trădare a intereselor Alianţei. Legea interzice migraţia consilierilor, iar solicitarea noastră viza tocmai respectarea legii. Votul împotrivă - care e formal, deoarece aplicarea legii nu se discută - înseamnă un vot pentru încălcarea legii. Vă avertizez că orice proiect de hotărâre votat de cei cinci e nul de drept“, a clamat viceprimarul liberal Ludovic Orban, prezent la şedinţă. În replică, Videanu a explicat că respingerea proiectului privind invalidarea mandatelor foştilor PNL-işti e justificat din „motive de procedură“. El a spus că prin adoptarea hotărârii în forma propusă, majoritatea ADA din CGMB ar fi fost afectată.


„Proiectul propunea invalidarea a cinci mandate, dar nu erau nominalizate şi persoanele care i-ar fi înlocuit pe cei cinci. Pierdeam astfel echilibrul în CGMB, se pierdea majoritatea“, a afirmat Videanu, care a recunoscut însă că PNL a remis încă de acum o lună lista cu persoanele propuse a-i înlocui pe cei cinci „fugari“, dar aceasta nu a fost semnată de ministrul Vasile Blaga. La un moment dat, după plecarea consilierilor PLD la Congresul respectivei formaţiuni politice, consilierii municipali au decis ca toate proiectele de Hotărâri ce vizau patrimoniul municipalităţii să nu mai fie discutate până se va decide în privinţa situaţiei „migratorilor“. Cu toate acestea, liberalii s-au abţinut de la vot, ceea ce a făcut ca şi alte proiecte să nu mai fie adoptate.


Mare scandal a generat în şedinţa de sâmbătă şi contractul municipalităţii cu Apa Nova. Deşi erau patru proiecte de hotărâre vizând propunerea ARBAC de sancţionare a Apa Nova cu 6,1 milioane euro, acestea au fost scoase de pe ordinea de zi, „din motive de procedură“, la propunerea lui Videanu. Culmea este că, după şedinţă, edilul a recunoscut că înţelegerea cu Apa Nova „e păgubosă pentru oraş„.


„Din punctul meu de vedere, contractul cu Apa Nova e păgubos pentru oraş, dar e o înţelegere între părţi pe care am obligaţia să o administrez“, a afirmat Videanu, care a susţinut că va sesiza organele în drept cu privire la respectiva înţelegere comercială. Culmea e că, deşi a criticat contractul cu APA Nova, Videanu s-a abţinut să se pronunţe şi în privinţa altor înţelegeri „delicate“ pe care municipalitatea „e obligată“ să le respecte (vezi cazul Luxten, Dalli etc).

Nu este nici un comentariu.