Portalul :: Sindical

                 Acasa > Lege nr. 319 din 14-07-2006 pag.2
CAPITOLUL III

 


Partile si reprezentarea acestora la negocierea si la
incheierea contractelor colective de munca

Art. 14.
Partile contractului colectiv de munca sunt patronul si salariatii, reprezentate dupa cum urmeaza:
a) patronul:
- la nivel de unitate, de catre organul de conducere al acesteia, stabilit prin lege, statut ori regulament de functionare, dupa caz;
- la nivel de grup de unitati, de ramura si la nivel national, de catre asociatiile patronale legal constituite si reprezentative potrivit prezentei legi;
b) salariatii:
- la nivel de unitate, de catre organizatiile sindicale legal constituite si reprezentantive ori, acolo unde nu este constituit un sindicat reprezentativ, prin reprezentantii alesi ai salariatilor;
- la nivelul grupurilor de unitati si al ramurilor, de catre organizatiile sindicale de tip federativ, legal constituite si reprezentative potrivit prezentei legi;
- la nivel national, de catre organizatiile sindicale de tip confederativ, legal constituite si reprezentative potrivit prezentei legi.

Art. 15.
(1) La negocierea contractului colectiv de munca la nivel national, de ramura sau de grup de unitati participa asociatiile patronale care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) la nivel national:
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- reprezinta patroni ale caror unitati functioneaza in cel putin jumatate din numarul total al judetelor, inclusiv in municipiul Bucuresti;
- reprezinta patroni ale caror unitati isi desfasoara activitatea in cel putin 25% din ramurile de activitate;
- reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 7% din efectivul salariatilor din economia nationala;
b) la nivel de ramura:
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 10% din numarul salariatilor din ramura respectiva.
(2) Indeplinirea conditiilor de reprezentativitate se constata de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti, la cererea asociatiei patronale. Hotararea este supusa numai recursului.

Art. 16.
Asociatiile patronale reprezentative la nivel national sunt reprezentative si la nivelul ramurilor si al grupurilor de unitati prin intermediul organizatiilor de tip federativ, componente.

Art. 17.
(1) La negocierea contractelor colective de munca la nivel national, de ramura si de unitate participa organizatiile sindicale care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) la nivel national:
- au statut legal de confederatie sindicala;
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- au in componenta structuri sindicale proprii, in cel putin jumatate din numarul total al judetelor, inclusiv in municipiul Bucuresti;
- au in componenta federatii sindicale reprezentative din cel putin 25% din ramurile de activitate;
- organizatiile sindicale componente au, cumulat, un numar de membri cel putin egal cu 5% din efectivul salariatilor din economia nationala;
b) la nivel de ramura:
- au statut legal de federatie sindicala;
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- organizatiile sindicale componente au, cumulat, un numar de membri cel putin egal cu 7% din efectivul salariatilor din ramura respectiva;
c) la nivel de unitate:
- au statut legal de organizatie sindicala;
- numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin o treime din numarul salariatilor unitatii.
(2) Indeplinirea conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor sindicale se constata, la cererea acestora, de catre instantele judecatoresti, dupa cum urmeaza:
a) la nivel national si de ramura, de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti;
b) la nivel de unitate, de catre judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul unitatii.
(3) Hotararea este supusa numai recursului.

Art. 18.
(1) Organizatiile sindicale reprezentative la nivel national sunt reprezentative si la nivelul ramurilor si al grupurilor de unitati in care au organizatii componente de tip federativ. Sunt, de asemenea, reprezentative si federatiile sindicale care indeplinesc conditiile prevazute la art. 17 alin. (1) lit. b).
(2) In mod corespunzator, organizatiile sindicale reprezentative la nivelul ramurilor sunt reprezentative si la nivelul grupurilor de unitati in care au organizatii sindicale proprii.
(3) Organizatiile sindicale din unitate sunt reprezentative, daca indeplinesc conditiile prevazute la art. 17
alin. (1) lit. c), precum si daca sunt afiliate la o organizatie sindicala reprezentativa.

Art. 19.
La nivelul ramurilor de activitate ale economiei nationale, fiecare organizatie sindicala de tip confederativ, precum si fiecare asociatie de unitati, care sunt reprezentative la nivel national, vor desemna o singura organizatie sindicala, respectiv asociatie de unitati reprezentativa, sa participe la negocierea si la incheierea contractelor colective de munca.

Art. 20.
Contractul colectiv de munca se poate incheia si in unitatile in care nu exista organizatii sindicale sau acestea nu indeplinesc conditiile de reprezentativitate prevazute la art. 18 alin. (2). In acest caz, salariatii isi aleg reprezentantii la negociere prin vot secret. La alegerea reprezentantilor salariatilor vor participa cel putin jumatate plus unu din numarul total al salariatilor. Reprezentantii salariatilor sunt desemnati in raport cu numarul voturilor obtinute.

Art. 21.
Prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel national, partile stabilesc ramurile de activitate ale economiei nationale si criteriile potrivit carora unitatile fac parte din aceste ramuri, pe baza avizului consultativ al Comisiei Nationale pentru Statistica.

Art. 22.
La negocierea si incheierea contractelor colective de munca in institutiile bugetare, partile sunt reprezentate dupa cum urmeaza:
a) de catre conducatorul institutiei bugetare sau de catre loctiitorul de drept al acestuia;
b) de catre sindicatele reprezentative, in sensul prezentei legi, sau de catre reprezentantii salariatilor alesi conform prevederilor art. 20.


CAPITOLUL IV


Incheierea contractelor colective de munca

Art. 23.
(1) Contractul colectiv de munca se incheie pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni, sau pe durata unei lucrari determinate.
(2) In cazul prevazut la art. 3 alin. (2), partile pot hotari prelungirea aplicarii in continuare a contractului colectiv de munca, in conditiile in care acesta a fost incheiat sau in alte conditii ce vor fi convenite.

Art. 24.
(1) Clauzele cuprinse in contractele colective de munca negociate cu incalcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constata de catre instanta judecatoreasca competenta, la cererea partii interesate.
(3) In cazul constatarii nulitatii unor clauze de catre instanta judecatoreasca, partea interesata poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Pana la renegocierea drepturilor, clauzele a caror nulitate a fost constatata sunt inlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior, dupa caz.

Art. 25.
(1) Contractul colectiv de munca se incheie in forma scrisa, se semneaza de catre parti, se depune si se inregistreaza la directia generala de munca si protectie sociala judeteana sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.
(2) Contractele colective de munca incheiate la nivelul grupurilor de unitati, al ramurilor de activitate sau la nivel national se depun si se inregistreaza la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
(3) Contractele colective de munca se aplica de la data inregistrarii. Partile pot conveni ca data aplicarii clauzelor negociate sa fie ulterioara zilei de inregistrare a contractului.

Art. 26.
(1) Contractele colective de munca nu vor fi inregistrate, daca:
a) sunt incheiate cu incalcarea prevederilor art. 13;
b) partile nu fac dovada indeplinirii cerintelor de reprezentativitate;
c) nu sunt semnate de toti reprezentantii partilor la negociere.
(2) Contractele colective de munca vor fi inregistrate fara semnatura tuturor reprezentantilor partilor, daca:
a) unele asociatii patronale reprezentative sau organizatii sindicale reprezentative au fost invitate la negociere si nu s-au prezentat;
b) unele asociatii patronale reprezentative sau organizatii sindicale reprezentative au participat la negocieri, au fost de acord cu clauzele negociate, dar refuza semnarea contractelor, situatie care sa rezulte din actele depuse de parti.

Art. 27.
(1) La inregistrarea contractelor colective de munca, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale sau, dupa caz, directiile generale teritoriale de munca si protectie sociala vor verifica daca acestea contin clauze negociate cu nerespectarea dispozitiilor art. 8.
(2) In cazul in care se constata ca in contractele colective de munca exista asemenea clauze, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale sau, dupa caz, directia generala teritoriala de munca si protectie sociala are obligatia sa sesizeze acest fapt partilor contractante.

Art. 28.
Impotriva refuzului inregistrarii contractelor colective de munca, partea nemultumita se poate adresa instantelor judecatoresti, in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Art. 29.
Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national si de ramura se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, in termen de 30 de zile de la inregistrare. In acest sens, Regia Autonoma "Monitorul Oficial" va edita Partea a V-a a Monitorului Oficial al Romaniei, in care se vor publica numai contractele colective de munca.
CAPITOLUL V
Executarea, modificarea, suspendarea si incetarea
contractului colectiv de munca
Art. 30.
(1) Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
(2) Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Art. 31.
(1) Clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru.
(2) Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

Art. 32.
Executarea contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia se suspenda pe durata grevei, daca nu este posibila continuarea activitatii de catre salariatii care nu participa la greva.

Art. 33.
(1) Contractul colectiv de munca inceteaza:
a) la implinirea termenului sau la terminarea lucrarii pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia;
b) la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a unitatii;
c) prin acordul partilor.
(2) Contractul colectiv de munca poate inceta la reorganizarea persoanei juridice, in raport cu modalitatea specifica in care are loc reorganizarea.
(3) Aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendata prin acordul de vointa al partilor.
(4) Incetarea sau suspendarea contractului colectiv de munca va fi notificata, in termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru inregistrare.


CAPITOLUL VI

Dispozitii finale si tranzitorii
Art. 34.

Litigiile in legatura cu executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului colectiv de munca sunt litigii de munca si se solutioneaza, in prima instanta, de catre judecatorie.

Art. 35.
Cererile referitoare la inregistrarea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea unor clauze cuprinse in contractele colective de munca, formulate in fata institutiilor publice, instantelor judecatoresti si a altor organe ale statului, sunt scutite de taxa de timbru.

Art. 36.

(1) Reprezentativitatea asociatiilor patronale si a organizatiilor sindicale, stabilita in conditiile prezentei legi, este valabila pentru orice contracte colective de munca incheiate in termen de 4 ani de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de constatare a reprezentativitatii.
(2) Hotararile judecatoresti ramase definitive, prin care se constata reprezentativitatea unor parteneri sociali, se comunica Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, care va tine evidenta acestora.

Art. 37.
(1) Contractele colective de munca inregistrate la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale sau, dupa caz, la directiile generale de munca si protectie sociala judetene sau a municipiului Bucuresti, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, produc efecte pana la data implinirii termenului pe durata caruia au fost incheiate.
(2) Modificarea ori prelungirea contractelor colective de munca prevazute la alin. (1) este posibila numai daca nu contravine procedurilor prevazute in prezenta lege.

Art. 38.
Legea nr. 13/1991 privind contractul colectiv de munca se abroga.


 inapoi