Portalul :: Sindical

                 Acasa > Articole > Arhiva de Presa 2012 > Pedeapsa lui Spătaru, redusă şi suspendată pe cinci ani
Pedeapsa lui Spătaru, redusă şi suspendată pe cinci ani
Data 26/03/2012 17:02  Autor admin  Accesari 647  Limba Global

www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=111424

Luni, 26 martie 2012

 

Încet-încet, scapă

 

Pedeapsa lui Spătaru, redusă şi suspendată pe cinci ani

 

Autor: Harald ODĂŢEANU


• Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au mai decis să ridice şi sechestrul asigurator pus pe un imobil, situat pe strada Castanilor nr.10, al cărui proprietar este Spătaru

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au pronunţat vineri sentinţa în cadrul recursului formulat de fostul şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru, în cazul procesului în care este judecat pentru luare de mită. Astfel, magistraţii bucureşteni au hotărît reducerea pedepsei aplicată de prima instanţă, dar şi suspendarea executării pedepsei pentru o perioadă de cinci ani, sub supraveghere. Practic, pedeapsa aplicată lui Spătaru pentru luare de mită a fost redusă de la opt la cinci ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru trei ani după executarea pedepsei. Din pedeapsa aplicată se va scădea perioada cît Ionel Spătaru a fost reţinut şi arestat preventiv, adică de la data de 12 octombrie 2011 la zi. Este posibil ca Spătaru să scape însă pentru următorii cinci ani de executarea efectivă a pedepsei, instanţa dispunînd „în temeiul art.86/1 Cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.86/2 Cod penal“.

În plus, instanţa Curţii de Apel Bucureşti „ia act că inculpatul Spătaru Ionel a restituit martorului denunţător Kungl Laura Claudia suma de 10.000 euro, conform ordinului de plată în valută nr.OBR 239 din data de 8.02.2012, emis de OTP Bank Sucursala Braşov. Ia act că inculpatul Spătaru Ionel a consemnat pe seama şi la dispoziţia DNA suma de 500 euro, conform recipisei de consemnare nr. 3106547/1 din data de 23.02.2012 emisă de CEC Bank. Înlătură obligarea inculpatului Spătaru Ionel la restituirea către martorul denunţător Kungl Laura Claudia a sumei de 10000 euro. Înlătură măsura confiscării, conform art.254 alin.3 Cod penal, a sumei de 500 euro“ se mai arată în decizia magistraţilor bucureşteni. Mai mult, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să ridice sechestrul asigurator pus pe un imobil al cărui proprietarul este Spătaru, situat pe strada Castanilor nr.10 din Braşov. Aceeaşi instanţă a Curţii de Apel Bucureşti a redus şi pedeapsa stabilită iniţial pentru fostul ofiţer SRI Alexandru Muşat, care este acuzat în acelaşi dosar, de complicitate la luare de mită. Instanţa de recurs a stabilit reducerea pedepsei de la 4 la trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru doi ani după executarea pedepsei. Reprezentanţii Parchetului pot declara recurs în zece zile de la pronunţatre, în timp ce Spătaru poate declara recurs în zece zile de la comunicare. Pînă la o sentinţă definitivă, fostul şef al OPC şi fostul ofiţer SRI rămîn în arest. Potrivit procurorilor, în perioada iulie – octombrie 2011, în calitate de şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Braşov, Ionel Spătaru a pretins, de la o persoană denunţătoare, administrator la o societate comercială, 60 de mii de euro. În schimbul banilor, inculpatul trebuia să emită o autorizaţie de funcţionare pentru respectiva firmă, în vederea redeschiderii pieţei Stupini. Spătaru a primit banii în două tranşe.

Procurorii DNA Bucureşti l-au prins pe şeful OPC Braşov, în flagrant. După ce Spătaru a fost condamnat de prima instanţă la 8 ani de detenţie, a declarat recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Bucureşti.

Nu este nici un comentariu.